Alexandru Averescu

Alexandru Averescu
Generalul Alexandru Averescu
Prim-ministrul României
În funcție 9 februarie 1918 – 15 martie 1918 19 martie 1920 – 18 decembrie 1921 30 martie 1926 – 4 iunie 1927
Precedat de	Ion I.C. Brătianu Alexandru Vaida-Voevod Ion I.C. Brătianu
Succedat de	Alexandru Marghiloman Take Ionescu Barbu A. Știrbey
Ministrul Afacerilor Externe
În funcție 29 ianuarie 1918 – 4 martie 1918
Precedat de	Ion I.C. Brătianu
Succedat de	Constantin C. Arion
Ministrul Apărării Naționale
În funcție 13 martie 1906 – 3 martie 1909
Precedat de	gen. Gheorghe Manu
Succedat de	Toma Stelian
Născut(ă)	14 noiembrie 1859 Babele, acum în Ucraina (Basarabia)
Decedat(ă)	2 octombrie 1938 (78 ani) București
Partid politic	Partidul Poporului
Soție	Clotilda Averescu
Profesie	Militar
Naționalitate	Român
Confesiune	Ortodox

Pagina „Averescu” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Averescu (dezambiguizare)

Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina - d. 3 octombrie 1938, București) a fost general de armată român și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere privitoare la chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului),, membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

Viața timpurie și cariera

Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viața politică a României interbelice. S-a născut în ținutul Bugeacului, lângă Ismail. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. A făcut studii în Italia (la Torino) unde a fost comandant al Școlii Superioare de Război (1894-1895), a fost atașat militar al României la Berlin (1895-1898) și șef al Marelui Cartier General (1911-1913). Partizan al ordinii și legalității, a participat la reprimarea mișcărilor țărănești din 1907. În 1913 a luat parte la războiul balcanic, conducând ofensiva română pe pământul Bulgariei, până la Sofia.

Primul Război Mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios și plin de inițiativă, care l-a adus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan. A inițiat celebra manevră de la Flămânda (1916), a condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăști și Oituz (1917). Un episod din timpul războiului a rămas întipărit în mințile istoricilor: în timpul războiului se zvonise că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege și să preia puterea. Jignit de neîncrederea suveranilor, Averescu și-a dat demisia, dar peste câteva zile regina Maria îl cheamă în audiență, declarând: "Ia-o înapoi! Îmi arde degetele." Pentru activitatea din timpul Primului Război Mondial a primit drepturile, onorurile și avantajele materiale prevăzute de legea promulgată prin Decretul Regal nr. 1678/1927, iar pe 14 iunie 1930 i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal. Bastonul de mareșal a lui Alexandru Averescu a intrat în colecția Muzeului Militar Național în anul 1960, fiind confiscat de Ministerul Afacerilor Interne, care comunica muzeului că trimite un baston de metal galben, îmbrăcat în pluș roșu și o cutie de carton roșie ce au aparținut fostului mareșal Averescu, acesta fiind confiscat de la numitul Ion Iliescu.

Viața politică

Din tranșee, generalul va intra în viața politică. Prin unele conjucturi favorabile va fi în mai multe rânduri prim-ministru (ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927). Averescu a înființat în 1918 și a condus Liga Poporului (din 1920 va deveni Partidul Poporului).

Viața sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând Alexandru Averescu a fost loial casei regale și s-a luptat să-și păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în fața declinului. A fost prețuit de către regele Ferdinand, iar o dovadă de prețuire a fost momentul unei destăinuri: când regele se afla pe patul de moarte a poruncit ca Averescu să vină la el și să fie lăsați singuri. Înainte să moară, regele i-a declarat: "Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă". Spre finele vieții sale, bătrân și bolnav, se retrage din viața politică. Moare în octombrie 1938 la București. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Fotogalerie

• 

  Bustul lui Alexandru Averescu, ridicat în Alba Iulia

Legături externe

• Mareșalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda, Editura Militară
• Istoria românilor între anii 1918–1940: Alexandru Averescu
• Mit și Realitate - Alexandru Averescu
• Imagine: Alexandru Averescu, Seful Statului Major General
• Mareșalul Averescu la Academia Forțelor Terestre
• en Biografia la FirstWorldWar.com
• Ilustratiunea romana - 1938 / Maresalul Averescu, 1 octombrie 2006, Jurnalul Național
• Reporter în Basarabia de Sud: Eroul de la Mărăști îi înspăimântă pe ucraineni, 9 martie 2009, Tudor Cires, Simona Lazar, Jurnalul Național
• Biografii comentate (II). Alexandru Averescu, omul care s-a făcut singur/ de Călin Hentea, 28 februarie 2013, Calin Hentea, Ziarul de Duminică

Imagini

• MEMORIA CARTII POSTALE / Epigonii lui Averescu (I), 13 mai 2009, Calin Hentea, Ziarul de Duminică
• MEMORIA CARTII POSTALE / Epigonii lui Averescu (II), 3 iunie 2009, Calin Hentea, Ziarul de Duminică