Leontin Sălăjan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

General de armată Leontin Sălăjan.

Leontin Sălăjan (n. 19 iunie 1913, comuna Santău, judeţul Satu Mare - d. 28 august 1966) a fost un politician comunist şi general de armată român. El a îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1950-1954) şi apoi pe cea de ministru al forţelor armate (1955-1966).

[modifică] Biografie

Leontin Sălăjan s-a născut la data de 19 iunie 1913, în comuna Santău (Tasnádszántó, judeţul Satu Mare), cu numele de Leon Szilaghi ^[1].

Deşi s-a spus că Sălăjan era de etnie maghiară, liderul comunist Gheorghe Gaston Marin susţine că acesta era român. "Secretar era Leontin Sălăjan Silaghi, foarte bun băiat. (...) În Ardeal foarte puţini români erau atunci comunişti... La Oradea erau mai ales maghiari. Români nu prea erau. Puţini erau. Însă secretarul comitetului era român. Silaghi, numit ulterior Sălăjan, era român." ^[2]

La data de 13 martie 1934, a avut primul contact cu armata, fiind recrutat, încorporat pentru stagiul militar şi repartizat la Regimentul 3 Transmisiuni (arma geniu). După efectuarea stagiului militar, a lucrat ca muncitor lăcătuş la Depoul CFR din Oradea. În anul 1939, a devenit membru al Partidului Comunist din România.

În anul 1944 devenise secretar al Comitetului Judeţean de partid Bihor. După răsturnarea guvernului antonescian, apare în presă la data de 4 septembrie 1944 un Manifest al Comitetului Regional din Banat al Partidului Comunist, semnat de Leontin Silaghi (Sălăjan). ^[3]

În anul 1948 este ales ca membru în Comitetul Central al PCR. În decembrie 1955, Sălăjan a fost ales ca membru supleant al Biroului Politic, fiind reales în această funcţie în iunie 1960. La cel de-al nouălea Congres al PCR, din iulie 1965, el a fost ales ca membru al Comitetului Politic Executiv, dar nu şi între cei şapte membri ai Prezidiului Permanent al CPEx. A fost deputat de Bihor în Marea Adunare Naţională în perioada 1948-1966.

[modifică] Comandant al Armatei Române

A deţinut funcţia de adjunct al ministrului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale (1948), preşedinte al Comitetului pentru Verificarea Armatei, iar în perioada 24 septembrie 1949 - 17 martie 1950 a îndeplinit demnitatea de ministru al Construcţiilor în Guvernul Petru Groza (4). A fost avansat la gradul de general-maior (cu 1 stea).

La data de 18 martie 1950, generalul-maior Leontin Sălăjan a fost numit în funcţia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române şi adjunct al ministrului Forţelor Armate. În octombrie 1951 a fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 2 stele), devenind prim-adjunct al ministrului apărării. În această perioadă, el şi-a completat pregătirea militară, absolvind un curs special superior în cadrul Academiei Militare (1953). A fost eliberat din funcţie la data de 26 aprilie 1954.

Revine în armată ca 3 octombrie 1955 în funcţia de ministru al forţelor armate, deţinând această demnitate pâna în anul 1966, când a murit. În august 1959, a fost înaintat la gradul de general de armată.

În timpul Revoluţiei maghiare din 1956, generalul Sălăjan a făcut parte, alături de Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu din Comandamentul Naţional organizat pentru a împiedica orice posibilă revoltă internă în Republica Populară Romînă. ^[4]

A fost decorat cu mai multe ordine ale României socialiste: medalia "A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România " (1961) etc.

[modifică] Decesul

Generalul Leontin Sălăjan, salutând mulţimea alături de Gheorghiu-Dej, Ceauşescu şi alţi demnitari comunişti (1 mai 1964).

Circumstanţele morţii generalului Leontin Sălăjan sunt considerate de către mulţi istorici ca fiind neclare. Decesul său a survenit într-un moment destul de tensionat al relaţiilor militare româno-ruse şi la un an de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Leontin Sălăjan participase în primăvara anului 1966, la mai multe întâlniri la vârf pe tema contribuţiei militare a României la Comandamentul Pactului de la Varşovia, desfăşurate la Moscova şi la Bucureşti. Conform istoricului militar Alexandru Osca, la aceste întâlniri au avut loc discuţii controversate în legătură cu înfiinţarea unui Consiliu Militar care să funcţioneze pe lângă comandantul-şef sau pe lângă Comitetul Politic Consultativ.

Delegaţia română a prezentat numeroase rezerve şi contrapropuneri la proiectul de statut, dorind ca România să aibă o mai mare independenţă faţă de Moscova, după ce avusese loc plecarea din România a armatei şi consilierilor sovietici. Generalul Leontin Sălăjan a spus următoarele: "(...) Comandamentul Forţelor Armate Unite trebuie să fie un organ de coordonare şi nu de comandă, iar relaţiile dintre armatele statelor participante la Tratatul de la Varşovia nu poate fi aplicat principiul comenzii unice." ^{[5] [6]}

„După retragerea trupelor sovietice din România şi, mai ales, după declaraţia Plenarei lărgite a CC al PMR din aprilie 1964, comuniştii români (...) au contat să obţină în cadrul lagărului sovietic o autonomie sporită, fapt care n-a fost aproape niciodată bine văzut de hegemonul sovietic, indiferent de ce lider s-a aflat la Kremlin", declară col. prof. univ. dr. Constantin Hlihor. ^[7]

Pentru a rezolva aceste divergenţe, comandantul-şef al Comandamentului armatelor din Tratatul de la Varşovia, mareşalul rus A.A. Greciko, a stabilit în perioada 27-28 mai 1966 o întâlnire separată cu responsabilii români – generalul de armată Leontin Sălăjan - ministrul forţelor armate şi generalul-locotenent Gheorghe Ion, şeful Marelui Stat Major al Armatei Române. Aceste convorbiri dintre comandanţii militari sovietici şi cei români au avut loc după o întrevedere Brejnev-Ceauşescu şi înaintea consfătuirii miniştrilor apărării din ţările semnatare ale Tratatului de la Varşovia. ^[8]

La scurtă vreme după întâlnirea de la Moscova cu mareşalul Greciko, la data de 28 august 1966, generalul de armată Leontin Sălăjan a încetat din viaţă în Spitalul Elias, unde fusese internat pentru o operaţie banală de ulcer sângerând. Cauza decesului a fost o peritonită biliară.

„Cu un an înainte, ministrul Sălăjan avusese o hemoragie digestivă în Iugoslavia (...). În august 1966, hemoragia s-a repetat. A fost internat la Elias. L-a operat profesorul Făgărăşanu. Şi, când l-a operat, i-a găsit un ulcer sângerând. Probabil că a suturat un ţesut inflamator care s-a deschis şi bolnavul a făcut peritonită. Şi, pe urmă, a fost o evoluţie de peritonită cu insuficienţă organică multiplă care s-a terminat catastrofal (...) nu ştiu nimic despre o posibilă ciroză. I-am văzut ficatul, nu era boselat. O fi fost o preciroză", declară fostul medic anestezist şef de la Spitalul Elias, prof. dr. Gheorghe Litarcezk. ^[9]

[modifică] Aprecieri postume

Generalul Sălăjan, în 1966, la sosirea de la Moscova. Foto Scânteia (1966).

I s-au organizat funeralii naţionale la data de 30 august 1966, iar catafalcul a fost depus, după tipic, în holul de la Sala Palatului. Zilele de 29 şi 30 august au fost declarate ca zile de doliu naţional. O comisie condusă de către secretarul de partid Alexandru Drăghici (fost ministru de interne) a fost însărcinată cu organizarea funeraliilor.

În semn de preţuire a memoriei lui Leontin Sălăjan, prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer şi-a amânat cu 48 ore vizita sa în Grecia. ^[10] Au participat la funeralii ministrul apărării din URSS, mareşalul Rodion Malinovski, precum şi miniştrii apărării din celelalte state membre al Tratatului de la Varşovia. Au rostit cuvântări Constantin Drăgan, preşedintele Uniunii Sindicatelor, generalul Ion Ioniţă, noul ministru al apărării şi secretarul de partid Alexandru Drăghici.

Rămăşiţele sale pământeşti au fost înmormântate într-o criptă aflată în semicercul din jurul Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, alături de cele ale altor militanţi pentru cauza muncitorilor şi pentru socialism. În anul 1991 mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele reprezentaţilor comunişti au fost exhumate şi mutate în alte cimitire.

Numele lui Leontin Sălăjan a fost acordat unuia din bulevardele din nou-construitele cartiere muncitoreşti din Bucureşti (astăzi Bulevardul Nicolae Grigorescu), precum şi Pieţei Titan. După Revoluţia din decembrie 1989, bulevardul şi piaţa au fost redenumite. De asemenea, obiective industriale şi militare au primit numele generalului (Şcoala Superioară de ofiţeri de Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţie “Leontin Sălăjan” din Braşov etc.).

[modifică] Citate

„Militarii trebuie să înţeleagă că au datoria sfântă să apere cuceririle revoluţionare ale poporului. ^[11]”

—Leontin Sălăjan

[modifică] Note

1. ^ Adevărul, 13 octombrie 2007 - Vizita la Moscova, ucigătoare şi pentru Leontin Sălăjan
2. ^ Lavinia Betea - Gaston Marin - Din Rezistenţa franceză în partidul comunist (articol publicat în "Jurnalul Naţional" din 5 martie 2007)
3. ^ Implicaţiile actului de la 23 august 1944 asupra Banatului
4. ^ Biografiile nomenklaturii
5. ^ [http://www.stindard.ro/historicum/varsovia.pdf Cpt. Petre Opriş - DIN CULISELE APLICAŢIEI DE COOPERARE DESFĂŞURATĂ DE TRUPE ALE ORGANIZAŢIEI TRATATULUI DE LA VARŞOVIA PE TERITORIILE U.R.S.S., R.S.ROMÂNIA ŞI R.P.BULGARIA (26 octombrie - 3 noiembrie 1966), articol publicat în „Anuarul Muzeului Marinei Române 2001”, tom IV, Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., Constanţa, 2002, p. 319 – 324.]
6. ^ A.M.R., Fond V2, vol.3, dosar nr.8/61, f. 14 – 15
7. ^ Adevărul, 13 octombrie 2007 - Vizita la Moscova, ucigătoare şi pentru Leontin Sălăjan
8. ^ Alexandru Osca - Un statut adoptat, dar contestat (articol publicat în "Magazin Istoric" nr. 6/2001)
9. ^ Adevărul, 13 octombrie 2007 - Vizita la Moscova, ucigătoare şi pentru Leontin Sălăjan
10. ^ Radio Europa Liberă, 31 august 1966 - Rumanian Defense Minister Dies; Ion Ioniţă Appointed Successor
11. ^ Ministerul Apărării - Şefii Statului Major General

[modifică] Legături externe

• Ministerul Apărării - Şefii Statului Major General