Formula 1

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru formația românească de muzică rock, vedeți Formula 1 (formație).
Formula 1
F1.svg
Logo-ul folosit începând cu 2018
Sport Automobilism
Organizator FIA
Nr. de ediții 72
Participanți 10 echipe
20 de piloți
Cele mai multe trofee Germania Michael Schumacher
Regatul Unit Lewis Hamilton (7)
Italia Ferrari (16)
Televizări România Digi Sport
România Orange Sport
România Prima Sport
Furnizori de motoare Ferrari
Mercedes
Red Bull
Renault
Furnizori de pneuri Pirelli
Campion piloți Țările de Jos Max Verstappen
(Red Bull Racing)
Campion constructori Austria Red Bull Racing
Site oficial formula1.com
Crystal Clear app kworldclock.png
Pentru ediția actuală, vedeți :
Sezonul de Formula 1 din 2022
Crystal Clear app kworldclock.png
Pentru ediția precedentă, vedeți :
Sezonul de Formula 1 din 2021

Formula 1 (abreviată F1) este o întrecere de automobilism care se organizează anual sub forma a două campionate mondiale, care au loc în paralel, ambele fiind patronate de Federația Internațională a Automobilului (FIA). Cele două campionate sunt Campionatul Mondial al Piloților (engl: World Drivers' Championship) și Campionatul Mondial al Constructorilor (engl. World Constructors' Championship). Numele de Formula provine de la faptul că toate echipele înscrise în campionat trebuie să își construiască mașinile (cunoscute și sub numele de monoposturi) după un anumit regulament, o formulă pe care o decide FIA.[1] Cifra 1 provine de la faptul ca întrecerea este catalogată drept cea mai prestigioasă formulă organizată de FIA.

Un sezon de Formula 1 constă dintr-o serie de curse, cunoscute sub numele de Mari Premii (Grands Prix), care au loc în întreaga lume atât pe circuite special construite, cât și pe drumuri publice închise. Un sistem de puncte este folosit la Marile Premii pentru a desemna câștigătorii celor două campionate. În actuala ediție a campionatului participă 10 echipe și 20 piloți. Fiecare pilot trebuie să dețină o Super Licență valabilă, cea mai înaltă clasă de licență de curse eliberată de FIA.[2] Cursele trebuie să se desfășoare pe piste cu nota „1” (fost „A”), cea mai înaltă calificare emisă de FIA.[2]

Toate etapele campionatului sunt televizate în mai mult de 200 de țări, numărul celor care privesc anual întrecerea fiind depășit doar de numărul celor care urmăresc meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, competiții care se organizează o dată la patru ani. În timp ce Europa este baza tradițională a sportului, campionatul funcționează la nivel global, 7 dintre cele 22 de curse din sezonul din 2021 având loc în afara Europei. Cu costul anual al conducerii unei echipe - proiectarea, construirea și întreținerea mașinilor, plata, transportul - fiind de aproximativ 247 de milioane de dolari USD,[3] luptele sale financiare și politice sunt raportate pe scară largă. La 23 ianuarie 2017, Liberty Media a confirmat finalizarea achiziției companiei Delta Topco, compania care controlează Formula 1, de la firma de capital privat CVC Capital Partners pentru 8 miliarde de dolari.[4][5] Până să fi fost achiziționată de Liberty Media, firma a fost deținută de Bernie Ecclestone, supranumit „F1 Supremo"[6][7][8] datorită faptului că a fost la conducerea Grupului Formula 1 timp de aproape 40 de ani.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Primul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 a avut loc în 1950, la patru ani după ce Federația Internațională a Automobilului a decis înființarea sa, fiind dominat de echipa Alfa Romeo, primul campion mondial fiind Giuseppe Farina. Tot Alfa Romeo a dominat și cea de-a doua ediție a campionatului, când campion mondial a devenit Juan Manuel Fangio.

Juan Manuel Fangio a câștigat cinci titluri mondiale în anii '50

Scuderia Ferrari și Alberto Ascari au dominat sezoanele 1952 și 1953, înainte ca Juan Manuel Fangio să își treacă în cont patru titluri mondiale consecutive, pilotând pentru Maserati, Mercedes și Ferrari. Începând cu 1958 s-a decis desfășurarea unui al doilea campionat mondial, cel al constructorilor, prima ediție fiind câștigată de Vanwall, deschizând dominarea anglo-saxonă în Formula 1.

Cooper a fost prima echipă care a folosit o mașină de Formula 1 cu motorul amplasat pe spate, soluția dovedindu-se a fi una ideală, deoarece britanicii au câștigat titlurile mondiale ale constructorilor în 1959 și 1960, dar și pe cele ale piloților prin Jack Brabham. Ferrari a revenit la putere în 1961, pentru a ceda din nou inițiativa britanicilor în 1962 când BRM a fost cea mai bună echipă a sezonului, acest privilegiu fiind preluat apoi de Lotus în 1963. În acel an, Jim Clark își trecea în cont primul din cele două titluri mondiale. Deciziile pripite ale lui Colin Chapman, șeful de echipă de la Lotus, au dus la pierderea titlurilor mondiale din 1964 în detrimentul Ferrari, dar a revenit la conducere în 1965. Jack Brabham a devenit primul, și până acum singurul, pilot din lume care a câștigat titlul mondial în Formula 1 cu o mașină de construcție proprie. Acest lucru s-a întâmplat în 1966. Tot Brabham a dominat campionatul și în 1967, dar de această dată la piloți s-a impus Denny Hulme. Lotus a revenit la putere pentru un sezon, în 1968, când Graham Hill a devenit campion mondial pentru a doua oară, precedenta ocazie fiind în 1962.

Jackie Stewart în 1969

Jackie Stewart și-a trecut în cont primul din cele trei titluri ale sale, în 1969, când a pilotat pentru Matra, celelalte două fiind reușite în 1971 și 1973. Campionatul a fost câștigat în acei ani și de Jochen Rindt, în 1970, acesta fiind singurul campion mondial post-mortem, și de Emerson Fittipaldi în 1972, care a fost cel mai tânăr campion mondial din Formula 1 timp de 23 de ani, ambii pilotând pentru Lotus. În 1974, McLaren a reușit o dublă, dar în același timp Ferrari se reorganiza, italienii dominând perioada 1975-1977 când au reușit cinci titluri mondiale din șase posibile. Mario Andretti a adus echipei Lotus ultimele titluri din Formula 1 în 1978, înainte ca Ferrari să mai reușească o altă dublă în 1979.

Williams, Brabham și Ferrari și-au împărțit titlurile între 1980 și 1983, înainte ca McLaren să înceapă o dominare totală în 1984 și 1985. Sosirea japonezilor de la Honda în Formula 1 a fost de bun augur pentru Williams care a câștigat trei titluri mondiale la mijlocul deceniului, înainte ca McLaren să domine, tot alături de Honda, între 1988 și 1991.

În următoarele 6 sezoane, Williams revine din nou la putere câștigând titlurile la constructori puse în joc, toate în afară de cel din 1995 care a fost câștigat de Benetton. În acest interval, 5 piloți diferiți au câștigat titlul mondial, Nigel Mansell, Alain Prost, Michael Schumacher de două ori, Damon Hill și Jacques Villeneuve. McLaren și Mika Hakkinen au revenit la putere în 1998, iar în 1999, Ferrari reușea primul titlu mondial după șaisprezece ani de secetă.

Michael Schumacher la volanul unui Ferrari

Ce a urmat a fost o dominare totală a italienilor, consemnată cu alte zece titluri mondiale, cinci la piloți, toate câștigate de Michael Schumacher, între 2000 și 2004. Următoarele două sezoane au fost dominate de Renault și Fernando Alonso, iar în 2007, Ferrari a revenit prin Kimi Raikkonen pentru a câștiga cel de-al șaisprezecelea titlu la constructori din palmares, și ultimul până în prezent. În 2008, Lewis Hamilton câștigă titlul pentru McLaren în ultima cursă a sezonului. În 2009, Brawn GP a câștigat ambele titluri, cu Jenson Button la piloți, fiind, până în prezent, prima și singura echipă care reușește să câștige titlul mondial în sezonul ei de debut.

Deceniul 2010 a fost marcat de două dominări absolute. Prima a fost cea din perioada 2010-2013, atunci când echipa Red Bull Racing a câștigat toate titlurile mondiale puse în joc prin pilotul ei, Sebastian Vettel, aceștia impunându-se în fiecare an. În 2014 are loc o schimbare de reglementări, fiind introduse noile motoare V6 turbo hibride, iar Mercedes este cea care profită din plin. În perioada 2014-2021, ea reușește să câștige 8 titluri mondiale consecutive, doborând precedentul record deținut de Ferrari cu 6 titluri consecutive între 1999 și 2004. Nesurprinzător, titlurile la piloți sunt câștigate tot de piloți de la Mercedes, Lewis Hamilton adjudecându-și 6 titluri mondiale în această perioadă, egalându-i recordul lui Schumacher de cele mai multe titluri, 7. În 2016, Nico Rosberg, tot pilot de la Mercedes, câștigă titlul pentru a-i întrerupe șirul lui Hamilton.

În 2021, Max Verstappen de la Red Bull Racing îi oprește hegemonia lui Hamilton și câștigă titlul la piloți.

Cum se desfășoară un Mare Premiu[modificare | modificare sursă]

Un Mare Premiu este extins pe durata a trei zile, de obicei de vineri până duminică, timp în care au loc antrenamentele libere, sesiunea de calificări și cursa propriu-zisă. Întrecerea are loc doar pe circuite special amenajate pentru curse și care sunt închise circulației publice.[9][10]

Antrenamentele libere[modificare | modificare sursă]

Antrenamentele libere au loc vinerea (două sesiuni) și sâmbăta (o sesiune). Singura excepție are loc la Marele Premiu al Principatului Monaco, acolo unde sesiunile de vineri au loc joia. Cele două sesiuni de vineri durează 90 de minute, iar sesiunea de sâmbătă 60.[11] În timpul lor, piloții au dreptul să parcurgă câte tururi de circuit doresc. În timpul sesiunilor de vineri, echipele pot nominaliza un al treilea pilot pe lângă cei doi „de cursă”, dar nu pot folosi mai mult de două monoposturi simultan.

Sesiunea de calificări[modificare | modificare sursă]

Sesiunea de calificări are loc sâmbăta după-amiaza, iar scopul ei este de a stabili grila de start pentru cursa de duminică. Sesiunea durează aproximativ o oră și este împărțită în trei părți.[12]

În prima parte (Q1), care durează optsprezece minute, participă toți piloții, numărul de tururi de circuit pe care aceștia îl parcurg fiind nelimitat. În clasament se ține cont de cel mai rapid tur parcurs de fiecare pilot în parte. La finalul celor optsprezece minute, cinci piloți cu cei mai slabi cinci timpi, sunt eliminați, ei urmând a ocupa locurile 16-20 pe grila de start.

A doua parte (Q2) a sesiunii de calificări ține cincisprezece minute, la ea participând doar cei 15 piloți rămași, timpii obținuți în prima parte fiind șterși. Din nou, fiecare pilot are dreptul la un număr nelimitat de tururi de circuit, iar la finalul acestei părți, ultimii cinci piloți ai clasamentului - fiecare pilot intră în acest clasament cu cel mai bun timp al său - sunt eliminați, ei urmând să ocupe locurile 11-15 pe grila de start.

Iar ultima parte, a treia (Q3), durează douăsprezece minute, la ea participând cei zece piloți promovați din partea a doua. Din nou, timpii obținuți în partea a doua sunt șterși. În cadrul acestei părți, fiecare pilot are la dispoziție un număr nelimitat de tururi. Se întocmește un nou clasament, pe baza căruia se stabilesc pozițiile 1-10 ale grilei de start. Pilotul cu cel mai bun timp din partea a treia va pleca de pe prima poziție a grilei de start, numită și pole position. Totuși grila de start poate fi alterată în funcție de diversele penalizări pe care le-ar putea primi piloții.

Mașinile așezate pe pistă înainte de începerea unei curse

Cursa[modificare | modificare sursă]

Cursa are loc duminica, distanța acesteia fiind de aproximativ 305 kilometri. Cu toate acestea, cursele de stradă precum cea din Monaco au distanțe mai scurte pentru a se menține sub limita de două ore.

Cursa începe cu un tur de încălzire, după care mașinile se adună pe grila de start în ordinea în care s-au calificat. Acest tur este adesea denumit tur de formare, deoarece mașinile parcurg un tur în formație, fără depășiri (deși un pilot care greșește poate recâștiga terenul pierdut cu condiția să cadă la coada clasamentului). Turul de încălzire permite piloților să verifice starea pistei și a mașinii lor, oferă anvelopelor șansa de a se încălzi pentru a crește tracțiunea și, de asemenea, le oferă echipajelor de la boxe timp să se elibereze și de echipamentul lor de pe grilă.

Odată ce toate mașinile s-au plasat pe grilă, după ce mașina medicală se poziționează în spatele grupului de mașini, un sistem de lumini deasupra pistei indică startul cursei: cinci lumini roșii se aprind la intervale de o secundă; toate sunt apoi stinse simultan după un timp nespecificat (de obicei mai puțin de 3 secunde) pentru a semnala începutul cursei. Dacă un pilot pleacă înainte de stingerea celor cinci lumini roșii, este penalizat. Procedura de start poate fi abandonată dacă un pilot se blochează pe grilă, semnalat prin ridicarea brațului. Dacă se întâmplă acest lucru, procedura reîncepe: începe un nou tur de formare, cu mașina care a făcut infracțiunea scoasă din grilă. Cursa poate fi reluată și în cazul unui accident grav sau a unor condiții periculoase, startul inițial fiind anulat. Cursa poate fi începută din spatele mașinii de siguranță dacă oficialii consideră că startul de pe loc ar fi excesiv de periculos, cum ar fi ploile extrem de abundente. Începând cu sezonul 2019, va exista întotdeauna o repornire de pe loc. Dacă din cauza ploilor abundente este necesară o pornire în spatele mașinii de siguranță, atunci după ce pista s-a uscat suficient, piloții se vor pregăti pentru o pornire din mișcare. Nu există niciun tur de formare când cursele încep în spatele mașinii de siguranță.

Sistemul de punctaj s-a schimbat de multe ori de-a lungul timpului; actual, punctele se acordă precum urmează: primul pilot care trece linia de sosire este declarat câștigător și primește 25 puncte în campionat, pilotul de pe locul al doilea primește 18 puncte, cel de pe locul al treilea 15 puncte, pilotul de pe locul al patrulea primește 12 puncte, cel de pe locul al cincilea 10 puncte, pilotul de pe locul al șaselea primește 8 puncte, cel de pe locul al șaptelea 6 puncte, pilotul de pe locul al optulea primește 4 puncte, cel de pe locul al nouălea 2 puncte și cel de pe locul al zecelea 1 punct. Începând cu sezonul din 2019 se acordă un punct în plus pentru pilotul care a realizat cel mai rapid tur din cursă, cu obligația ca el să termine în primii zece poziții. Pentru ca un pilot să obțină puncte, el trebuie să fie clasat, adică să parcurgă cel puțin 90% din distanța cursei. Punctajul echipelor se stabilește prin însumarea punctelor obținute de colegii de echipă. Ordinea finală poate fi alterată de penalizări.

În anumite condiții, cursa poate fi oprită înainte de parcurgerea celor 305 km. Cursa se poate relua, procedura fiind cea menționată anterior, cu specificația că fiecare pilot își ocupă acum locul pe grilă în funcție de poziția pe care o ocupa atunci când a fost întreruptă cursa; sau poate fi anulată. Dacă cursa nu se mai reia, dar s-a parcurs deja 75% din distanța ei, atunci ordinea din momentul opririi este declarată ordinea finală, punctajul fiind cel de mai sus. Dacă nu s-a parcurs 75% din distanța cursei, dar s-au parcurs cel puțin două tururi complete, va fi folosit un set de puncte în funcție de distanța parcursă până la suspendarea cursei. Până în sezonul din 2022 se acordau puncte înjumătățite pentru cursele scurtate. Începând cu sezonul din 2022, dacă sunt parcurse mai mult de două tururi, dar mai puțin de 25% din distanța programată a cursei, punctele vor fi acordate primilor 5 piloți pe o bază de 6–4–3–2–1. Dacă 25%–50% din distanța programată a cursei este parcursă, punctele vor fi acordate pe o bază de 13–10–8–6–5–4–3–2–1 primilor 9 piloți. Dacă 50%–75% din distanța programată a cursei este parcursă, punctele vor fi acordate pe o bază de 19–14–12–9–8–6–5–3–2–1 primilor 10 piloți.

Ordinea finală în campionatul mondial[modificare | modificare sursă]

Pentru stabilirea ordinii finale în campionatul mondial zestrea de puncte a unui pilot sau a unei echipe este reprezentată de suma punctelor acumulate la finalul fiecărei curse. Pilotul cu cele mai multe puncte acumulate este declarat campion mondial, iar echipa cu cele mai multe puncte este declarată campioană mondială.

Dacă la finalul sezonului există doi sau mai mulți piloți (echipe) cu același număr de puncte, diferențierea se face în funcție de numărul de victorii, dacă și acesta este egal, atunci se face în funcție de numărul de locuri secunde și așa mai departe.

Regulamentul tehnic[modificare | modificare sursă]

Această secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului tehnic. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției: [1]

Șasiul[modificare | modificare sursă]

Înălțime[modificare | modificare sursă]

  • Nicio parte a caroseriei nu poate fi mai mare de 950 mm peste planul de referință.

Lățime[modificare | modificare sursă]

  • Lățimea totală a mașinii, cu excepția anvelopelor, nu trebuie să depășească 2000mm, cu roțile direcționate în poziția dreaptă.
  • Lățimea caroseriei între liniile centrale din față și ale roții din spate nu trebuie să depășească 1600mm.

Greutate[modificare | modificare sursă]

  • Greutatea mașinii, fără combustibil, nu trebuie să fie mai mică de 746 kg în timpul evenimentului.
  • Dacă, atunci când este necesar pentru verificare, o mașină nu este deja echipată cu anvelope pentru vreme uscată, aceasta va fi cântărită pe un set de anvelope pentru vreme uscată selectate de delegatul tehnic FIA.

Motorul (Unitatea de Putere)[modificare | modificare sursă]

  • Motoarele sunt turbo, cu capacitatea cilindrică de 1.600 cmc. Cilindrii sunt în număr de șase, așezați în V la 90 de grade, fiecare cilindru având patru supape.
  • Greutatea unui motor trebuie să fie de minimum 145 kg.
  • Turația maximă a unui motor nu trebuie să fie mai mare de 15.000 rpm.
  • Singura sursă de energie permisă în afară de motor este sistemul de recuperare a energiei cinetice (KERS).

Transmisia[modificare | modificare sursă]

  • Niciun sistem de transmisie nu poate permite acționarea a mai mult de două roți.
  • Nicio mașină nu poate fi echipată cu un sistem sau dispozitiv capabil să împiedice rotile antrenate să se învârte sub putere sau să compenseze cererea excesivă de cuplu a șoferului. Nu este permis niciun dispozitiv sau sistem care să anunțe șoferul la începutul rotirii roților.
  • Numărul de trepte de viteză este de 8.
  • Modificările automate ale treptelor de viteză sunt considerate ajutoare pentru șofer și, prin urmare, nu sunt permise. În scopul schimbării vitezei, ambreiajul și cuplul unității de putere nu trebuie să fie sub controlul șoferului.

Sistemele de suspensie și direcție[modificare | modificare sursă]

  • Mașinile trebuie să fie prevăzute cu suspensie în arcuri.
  • Orice dispozitiv alimentat care este capabil să modifice configurația sau să afecteze performanța oricărei părți a unui sistem de suspensie este interzis. Nu se poate face nicio ajustare la niciun sistem de suspensie în timp ce mașina este în mișcare.
  • Nu este permis niciun sistem de direcție care să permită alinierea a mai mult de două roți.

Frânele[modificare | modificare sursă]

  • Cu excepția unei Unități de Putere, toate mașinile trebuie să fie echipate cu un singur sistem de frânare. Acest sistem trebuie să cuprindă doar două circuite hidraulice separate operate de o pedală, un circuit care funcționează pe cele două roți față și celălalt pe cele două roți din spate.
  • Răcirea frânelor cu lichid este interzisă.
  • Nu poate fi proiectat niciun sistem de frânare care să împiedice blocarea roților atunci când șoferul aplică presiune pe pedala de frână.

Roțile[modificare | modificare sursă]

  • Roțile trebuie să fie externe caroseriei în plan, cu dispozitivul aerodinamic îndepărtat. Numărul de roți este fixat la patru. Roțile trebuie să fie fabricate din aliaje de magneziu AZ70 sau AZ80.
  • Lățimea completă a roții trebuie să fie cuprinsă între 370mm și 385mm atunci când este montată în fața mașinii și între 455mm și 470 mm atunci când este montată pe spate.
  • Diametrul complet al roții nu trebuie să depășească 670mm atunci când este echipată cu anvelope pentru vreme uscată sau 680mm atunci când este echipată cu anvelope umede.
  • Lățimea și diametrul complet al roții vor fi măsurate orizontal la înălțimea osiei, cu roata ținută în poziție verticală și atunci când este echipată cu anvelope noi umflate la 1,4 bar.
  • Toate anvelopele trebuie utilizate de la furnizor, orice modificare sau tratament, cum ar fi tăierea, canelarea, aplicarea solvenților sau a emolenților este interzisă. Aceasta se aplică anvelopelor uscate, intermediare și umede.

Regulamentul sportiv[modificare | modificare sursă]

Această secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului sportiv. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției [2]

  • Piloții trebuie să fie deținătorii unei superlicențe, care este valabilă un an. FIA poate oricând suspenda sau anula superlicența unui pilot.
  • La fiecare cursă există următorii oficiali: un director de cursă, un comisar permanent care supervizează procedura de start, trei comisari adiționali (unul fiind ales șef) posesori ai unei licențe FIA, un secretar de cursa și un comisar din partea țării organizatoare.
  • În timpul unui singur sezon, o echipă nu poate folosi mai mult de patru piloți.
  • Cele două mașini ale unei echipe trebuie să fie vopsite identic.
  • Fiecare pilot are alocat un număr de concurs. Campionul mondial are alocat numărul 1.
  • Emblema echipei trebuie să apară în partea frontală a mașinii, iar numele pilotului în zona cockpit-ului.
  • Testele private se pot face doar pe circuite aprobate de FIA și sunt limitate la 15.000 de kilometri.
  • La finalul sesiunii de calificări toate monoposturile trebuie duse într-un Parc Închis până a doua zi dimineața, personalul echipelor neavând dreptul să facă modificări la mașini. Mașinile care termină cursa sunt și ele parcate în Parcul Închis.
  • Piloți nu pot avea disponibile mai mult de două mașini în același moment. Mașina nu se poate schimba după startul cursei.
  • Fiecare pilot are dreptul să folosească doar trei motoare pe tot parcursul sezonului. Dacă utilizează mai multe motoare atunci pilotul va primi penalizari pe grila de start.
  • Fiecare pilot are dreptul să folosească o singură cutie de viteze pe parcursul a patru curse. În cazul unei schimbări neprogramate, pilotul va primi o penalizare de cinci poziții pe grila de start.
  • Nu este permisă realimentarea (începând din sezonul 2010).
  • Ordinele de echipă au fost reintroduse cu începerea sezonului 2011, ele inițial au fost interzise pe tot parcursul sezonului 2010 [3].

Procedura de start a cursei[modificare | modificare sursă]

  • Piloții pot începe turul de recunoaștere cu 30 de minute înainte de startul în turul de încălzire. Dacă un pilot dorește să facă mai mult de un tur de recunoaștere este obligat să treacă pe la boxe, fără a opri, dar cu obligația de a respecta viteza maximă permisă. Dacă pilotul face un singur tur, la finalul acestuia își așează mașina pe grilă, pe locul de start și oprește motorul.
  • Dacă o mașină nu este pe grila de start cu 15 minute înainte de startul în turul de încălzire, accesul ei nu mai este permis, pilotul putând însă să plece în cursă de pe linia boxelor.
  • Cu zece minute înainte de startul în turul de încălzire toată lumea, cu excepția piloților, a oficialilor și a membrilor echipelor trebuie să părăsească zona grilei.
  • Cu trei minute înainte de startul în turul de încălzire roțile trebuie fixate, în caz contrar pilotul primind o penalizare de 10 secunde.
  • Cu un minut înainte de startul în turul de încălzire motoarele trebuie pornite, iar personalul echipelor mai are la dispoziție 45 de secunde să părăsească grila.
  • Plecarea în turul de încălzire trebuie să se facă încet, depășirile fiind interzise, acestea din urmă fiind totuși permise dacă o mașină nu poate pleca de pe grilă, iese în afara grilei în timpul turului de încălzire sau are o poziție staționară pe pistă.
  • La finalul turului de încălzire piloții își reiau poziția pe grilă și așteaptă startul.

Penalizări[modificare | modificare sursă]

  • Oficialii de cursă pot da mai multe penalizări, care includ:
    • Penalizarea de tip "drive-through", în care pilotul este obligat să intre pe linia boxelor, fără să oprească, dar trebuie sa respecte viteza maximă permisă. Din momentul deciziei unei asemenea penalități pilotul are la dispoziție trei tururi să o execute; dacă penalizarea survine în timpul ultimelor cinci tururi, ea nu se mai execută, dar la final se adaugă 25 de secunde la timpul final al pilotului, existând astfel riscul declasării. În timpul execuției penalizării pilotul nu are voie să oprească pentru schimbul de pneuri și/sau realimentare cu carburant.
    • Penalizarea de tip "stop and go", în care pilotul este obligat să oprească la boxele echipei sale, unde stă zece secunde, dar echipei nu i se permite realimentarea și/sau schimbul de pneuri.
    • Penalizarea cu 10 poziții pe grila de start la următoarea cursă.
    • Descalificarea este penalizarea care se poate da unui pilot în timpul cursei sau după terminarea acesteia. Dacă ea se dă în timpul cursei, pilotului i se arată steagul negru, care are atașat numărul de concurs, iar pilotul este obligat să se retragă din cursă. Dacă descalificarea survine la finalul cursei, pilotul este declasat din clasamentul final.

Steagurile comisarilor de cursă[modificare | modificare sursă]

Comisarii de cursă trebuie să transmită anumite mesaje piloților. Acestea se fac cu steaguri de diferite culori. Începând cu 2007 steagurile roșii, galbene și verzi au fost înlocuite cu semnale luminoase care se află în cockpit, în zona volanului. Lumina roșie înseamnă că antrenamentul, sesiunea de calificări sau după caz cursa au fost oprite, iar pilotul este obligat să se retragă la boxe, lumina galbenă înseamnă pericol pe circuit, orice depășire fiind interzisă, iar lumina verde înseamnă că totul e în regulă.

Restul steagurilor rămân neschimbate, ele fiind după cum urmează:

  • Steagul albastru obligă un pilot mai lent să se lase depășit de pilotul din spatele lui.
  • Steagul alb indică prezența pe pistă a unui vehicul, altul decât o mașină de Formula 1, piloții trebuind să încetinească. Steagul alb însoțit de o placă cu însemne SC indică prezența safety carului pe pistă.
  • Steagul negru cu un număr alăturat indică faptul că pilotul posesor al acelui număr a fost descalificat și trebuie să se retragă din cursă.
  • Steagul jumătate alb, jumătate negru cu un număr alăturat indică faptul că un pilot are un comportament nesportiv și că riscă descalificarea.
  • Steagul negru cu un punct portocaliu cu un număr alăturat indică faptul că telemetria indică o problemă, iar pilotul trebuie să meargă la boxe.
  • Steagul în dungi galbene și roșii indică că pista este alunecoasă, iar piloții trebuie să fie atenți.
  • Steagul cu pătrățele negre și albe, tip șah, indică finalul cursei.
  • Steagul roșu indică faptul că piloții trebuie să oprească la boxe deoarece cursa este oprită din motive tehnice.
  • Steagul galben interzice orice depășire.

Mari Premii[modificare | modificare sursă]

Țară (verde) și fost tara gazda (gri închis) de Formula 1 circuite găzdui.

Numărul de Mari Premii dintr-un sezon nu a fost fix de-a lungul anilor. Doar șapte curse au fost cuprinse în Sezonul inaugural din 1950, însă, peste ani, calendarul aproape că s-a triplat ca număr de Mari Premii. Deși acest număr al curselor a variat între șaisprezece și șaptesprezece până în anii '80, a ajuns la nouăsprezece în 2005.

Șase din primele șapte curse din 1950 au avut loc în Europa. Singura cursă non-europeană a fost cea de la Indianapolis 500, care, datorită participării scăzute a echipelor de F1, a fost, mai târziu, înlocuit de Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Campionatul de F1 s-a extins și în alte țări non-europene. Argentina a găzduit primul Mare Premiu din America de Sud în 1953, iar Maroc primul Mare Premiu din Africa în 1958. Au urmat apoi Japonia în 1976 și Australia în 1985. Actualele curse se desfășoară în Europa, Asia, Australia, America de Nord și America de Sud.

În mod tradițional, fiecare țară a găzduit un singur Mare Premiu care a primit numele țării respective. Dacă o singură țară găzduiește mai multe Mari Premii într-un an, acestea primesc nume diferite. De exemplu, până în 2007 în Germania au avut loc două Mari Premii, iar unul din ele a fost numit Marele Premiu al Europei.

Marile Premii, unele dintre ele există înainte de a se inaugura Campionatul Mondial de Formula 1, nu sunt găzduite în fiecare an pe același circuit. Marele Premiu al Marii Britanii, de exemplu, deși a fost găzduit până în 1950 de același circuit, a alternat între anii 1963 și 1986 între Brands Hatch și Silverstone. Singura cursă care a fost introdusă în calendar în fiecare sezon este Marele Premiu al Italiei. Întrecerile au avut loc exclusiv pe circuitul de la Monza, cu o singură excepție: în 1980 Marele Premiu al Italiei a fost găzduit la circuitul de la Imola, gazdă a Marelui Premiu al Statului San Marino până în 2006.

Una dintre cele mai noi curse în calendarul competițional, găzduită în Bahrain, este primul Mare Premiu din Orientul Mijlociu cu un circuit foarte avansat din punct de vedere tehnologic construit în plin deșert. Împreună cu noile curse din China și Turcia, Marele Premiu al Bahrainului oferă noi oportunități de dezvoltare a francizei Formula 1, în timp ce noile sale dotări ridică ștacheta pentru celelalte circuite de pe glob.

Cei mai reprezentativi piloți de Formula 1[modificare | modificare sursă]

Gnome-searchtool.svg
Pentru lista completă, vedeți articolul  Lista piloților de Formula 1.

Piloții îngroșați au câștigat cel puțin un titlu mondial

Cele mai reprezentative echipe de Formula 1[modificare | modificare sursă]

Echipele îngroșate au câștigat cel puțin un titlu mondial la piloți sau constructori

Campionii mondiali din Formula 1[modificare | modificare sursă]

Sezon Campion - Piloți Campioană - Echipe
2022 Țările de Jos Max Verstappen (Red Bull Racing-RBPT) Austria Red Bull Racing-RBPT
2021 Țările de Jos Max Verstappen (Red Bull Racing-Honda) Germania Mercedes
2020 Regatul Unit Lewis Hamilton (Mercedes) Germania Mercedes
2019 Regatul Unit Lewis Hamilton (Mercedes) Germania Mercedes
2018 Regatul Unit Lewis Hamilton (Mercedes) Germania Mercedes
2017 Regatul Unit Lewis Hamilton (Mercedes) Germania Mercedes
2016 Germania Nico Rosberg (Mercedes) Germania Mercedes
2015 Regatul Unit Lewis Hamilton (Mercedes) Germania Mercedes
2014 Regatul Unit Lewis Hamilton (Mercedes) Germania Mercedes
2013 Germania Sebastian Vettel (Red Bull-Renault) Austria Red Bull-Renault
2012 Germania Sebastian Vettel (Red Bull-Renault) Austria Red Bull-Renault
2011 Germania Sebastian Vettel (Red Bull Racing-Renault) Austria Red Bull Racing-Renault
2010 Germania Sebastian Vettel (Red Bull-Renault) Austria Red Bull-Renault
2009 Regatul Unit Jenson Button (Brawn-Mercedes) Regatul Unit Brawn-Mercedes
2008 Regatul Unit Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) Regatul Unit McLaren-Mercedes
2007 Finlanda Kimi Räikkönen (Ferrari) Italia Ferrari
2006 Spania Fernando Alonso (Renault) Franța Renault
2005 Spania Fernando Alonso (Renault) Franța Renault
2004 Germania Michael Schumacher (Ferrari) Italia Ferrari
2003 Germania Michael Schumacher (Ferrari) Italia Ferrari
2002 Germania Michael Schumacher (Ferrari) Italia Ferrari
2001 Germania Michael Schumacher (Ferrari) Italia Ferrari
2000 Germania Michael Schumacher (Ferrari) Italia Ferrari
1999 Finlanda Mika Häkkinen (McLaren-Mercedes) Italia Ferrari
1998 Finlanda Mika Häkkinen (McLaren-Mercedes) Regatul Unit McLaren-Mercedes
1997 Canada Jacques Villeneuve (Williams-Renault) Regatul Unit Williams-Renault
1996 Regatul Unit Damon Hill (Williams-Renault) Regatul Unit Williams-Renault
1995 Germania Michael Schumacher (Benetton-Renault) Italia Benetton-Renault
1994 Germania Michael Schumacher (Benetton-Ford) Regatul Unit Williams-Renault
1993 Franța Alain Prost (Williams-Renault) Regatul Unit Williams-Renault
1992 Regatul Unit Nigel Mansell (Williams-Renault) Regatul Unit Williams-Renault
1991 Brazilia Ayrton Senna (McLaren-Honda) Regatul Unit McLaren-Honda
1990 Brazilia Ayrton Senna (McLaren-Honda) Regatul Unit McLaren-Honda
1989 Franța Alain Prost (McLaren-Honda) Regatul Unit McLaren-Honda
1988 Brazilia Ayrton Senna (McLaren-Honda) Regatul Unit McLaren-Honda
1987 Brazilia Nelson Piquet (Williams-Honda) Regatul Unit Williams-Honda
1986 Franța Alain Prost (McLaren-TAG) Regatul Unit Williams-Honda
1985 Franța Alain Prost (McLaren-TAG) Regatul Unit McLaren-TAG
1984 Austria Niki Lauda (McLaren-TAG) Regatul Unit McLaren-TAG
1983 Brazilia Nelson Piquet (Brabham-BMW) Italia Ferrari
1982 Finlanda Keke Rosberg (Williams-Ford) Italia Ferrari
1981 Brazilia Nelson Piquet (Brabham-Ford) Regatul Unit Williams-Ford
1980 Australia Alan Jones (Williams-Ford) Regatul Unit Williams-Ford
1979 Africa de Sud Jody Scheckter (Ferrari) Italia Ferrari
1978 Statele Unite ale Americii Mario Andretti (Lotus-Ford) Regatul Unit Lotus-Ford
1977 Austria Niki Lauda (Ferrari) Italia Ferrari
1976 Regatul Unit James Hunt (McLaren-Ford) Italia Ferrari
1975 Austria Niki Lauda (Ferrari) Italia Ferrari
1974 Brazilia Emerson Fittipaldi (McLaren-Ford) Regatul Unit McLaren-Ford
1973 Regatul Unit Jackie Stewart (Tyrrell-Ford) Regatul Unit Lotus-Ford
1972 Brazilia Emerson Fittipaldi (Lotus-Ford) Regatul Unit Lotus-Ford
1971 Regatul Unit Jackie Stewart (Tyrrell-Ford) Regatul Unit Tyrrell-Ford
1970 Austria Jochen Rindt (Lotus-Ford) Regatul Unit Lotus-Ford
1969 Regatul Unit Jackie Stewart (Matra-Ford) Franța Matra-Ford
1968 Regatul Unit Graham Hill (Lotus-Ford) Regatul Unit Lotus-Ford
1967 Australia Denny Hulme (Brabham-Repco) Regatul Unit Brabham-Repco
1966 Australia Jack Brabham (Brabham-Repco) Regatul Unit Brabham-Repco
1965 Regatul Unit Jim Clark (Lotus-Climax) Regatul Unit Climax
1964 Regatul Unit John Surtess (Ferrari) Italia Ferrari
1963 Regatul Unit Jim Clark (Lotus-Climax) Regatul Unit Climax
1962 Regatul Unit Graham Hill (BRM) Regatul Unit BRM
1961 Statele Unite ale Americii Phil Hill (Ferrari) Italia Ferrari
1960 Australia Jack Brabham (Cooper-Climax) Regatul Unit Cooper-Climax
1959 Australia Jack Brabham (Cooper-Climax) Regatul Unit Cooper-Climax
1958 Regatul Unit Mike Hawthorn (Ferrari) Regatul Unit Vanwall
1957 Argentina Juan Manuel Fangio (Maserati) -
1956 Argentina Juan Manuel Fangio (Ferrari) -
1955 Argentina Juan Manuel Fangio (Mercedes) -
1954 Argentina Juan Manuel Fangio (Maserati & Mercedes) -
1953 Italia Alberto Ascari (Ferrari) -
1952 Italia Alberto Ascari (Ferrari) -
1951 Argentina Juan Manuel Fangio (Alfa Romeo) -
1950 Italia Giuseppe Farina (Alfa Romeo) -

Informații statistice[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe starturi (piloți)[modificare | modificare sursă]

Piloții scris scris cursiv indică faptul că au câștigat cel puțin un titlu mondial.
Piloții îngroșați concurează și în sezonul actual de Formula 1.

Poz. Pilot Sezoane Starturi
1 Spania Fernando Alonso 2001, 2003-2018, 2021-prezent 355
2 Finlanda Kimi Räikkönen 2001-2009, 2012-2021 349
3 Brazilia Rubens Barrichello 1993-2011 322
4 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lewis Hamilton 2007-prezent 310
5 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jenson Button 2000-2017 309
6 Germania Michael Schumacher 1991-2006, 2010-2012 308
7 Germania Sebastian Vettel 2007-prezent 299
8 Brazilia Felipe Massa 2002, 2004-2017 272
9 Italia Riccardo Patrese 1977-1993 257
10 Italia Jarno Trulli 1997-2011 256

Cele mai multe victorii (Piloți)[modificare | modificare sursă]

Piloții îngroșați concurează și în sezonul actual de Formula 1.

Poz. Pilot Sezoane Victorii
1 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lewis Hamilton 2007-prezent 103
2 Germania Michael Schumacher 1991-2006, 2010-2012 91
3 Germania Sebastian Vettel 2007-prezent 53
4 Franța Alain Prost 1980-1991, 1993 51
5 Brazilia Ayrton Senna 1984-1994 41
6 Țările de Jos Max Verstappen 2015-prezent 35
7 Spania Fernando Alonso 2001, 2003-2008, 2021-prezent 32
8 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Nigel Mansell 1980-1992, 1994-1995 31
9 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jackie Stewart 1965-1973 27
10= Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jim Clark 1960-1968 25
10= Austria Niki Lauda 1971-1979, 1982-1985 25

Cele mai multe pole position-uri (Piloți)[modificare | modificare sursă]

Piloții îngroșați concurează și în sezonul actual de Formula 1.

Poz. Pilot Sezoane Pole position
1 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lewis Hamilton 2007-prezent 103
2 Germania Michael Schumacher 1991-2006, 2010-2012 68
3 Brazilia Ayrton Senna 1984-1994 65
4 Germania Sebastian Vettel 2007-prezent 57
5= Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jim Clark 1960-1968 33
5= Franța Alain Prost 1980-1991, 1993 33
7 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Nigel Mansell 1980-1992, 1994-1995 32
8 Germania Nico Rosberg 2006-2016 30
9 Argentina Juan Manuel Fangio 1950-1951, 1953-1958 29
10 Finlanda Mika Häkkinen 1991-2001 26

Cele mai multe starturi (Echipe)[modificare | modificare sursă]

Echipa îngroșată concurează și în sezonul actual de Formula 1.

Poz. Echipa Sezoane Starturi
1 Italia Ferrari 1950-prezent 1052
2 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord McLaren 1966-prezent 924
3 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Williams 1978-prezent 793
4 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lotus 1958-1994 489
5 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Tyrrell 1970-1998 430
6 Franța Renault 1977-1985, 2002-2011, 2016-2020 400
7 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Brabham 1962-1987, 1989-1992 394
8 Elveția Sauber 1993-2005, 2010-2018 373
9 Austria Red Bull Racing 2005-prezent 347
10 Italia Minardi 1990-2005 340

Cele mai multe victorii (Echipe)[modificare | modificare sursă]

Echipa îngroșată concurează și în sezonul actual de Formula 1.

Poz. Echipa Sezoane Victorii
1 Italia Ferrari 1950-prezent 242
2 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord McLaren 1966-prezent 183
3 Germania Mercedes 1954-1955, 2010-prezent 125
4 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Williams 1978-prezent 114
5 Austria Red Bull Racing 2005-prezent 92
6 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lotus 1958-1994 81
7= Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Brabham 1962-1987, 1989-1992 35
7= Franța Renault 1977-1985, 2002-2011, 2016-2020 35
9 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord/Italia Benetton 1986-2001 27
10 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Tyrrell 1970-1998 23

Cele mai multe pole position-uri (Echipe)[modificare | modificare sursă]

Echipa îngroșată concurează și în sezonul actual de Formula 1.

Loc Nume Pilot Pole-uri
1 Italia Ferrari 242
2 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord McLaren 156
3 Germania Mercedes 136
4 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Williams 128
5 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Lotus 107
6 Austria Red Bull Racing 81
7 Franța Renault 51
8 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Brabham 39
9 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord/Italia Benetton 15
10 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Tyrrell 14


Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Discovering What Makes Formula One, Formula One – For Dummies”. Dummies.com. Accesat în . 
  2. ^ a b „International Sporting Code” (PDF). FIA. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ Sylt, Christian (). „Formula One budget cuts are expected to crash 1,600 jobs”. Daily Telegraph. 
  4. ^ „Bernie Ecclestone removed as Liberty Media completes $8bn takeover”. BBC Sport. . Accesat în . Bernie Ecclestone has been removed from his position running Formula 1 as US giant Liberty Media completed its $8bn (£6.4bn) takeover of the sport. 
  5. ^ „Liberty Media Corporation Completes Acquisition of Formula 1”. Liberty Media Corporation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Weaver, Paul (). „Bernie Ecclestone F1 future under cloud as bribery charges are prepared”. The Guardian. London. Accesat în . 
  7. ^ „Mark Webber v Sebastian Vettel clash: F1 supremo Bernie Ecclestone unhappy with Red Bull's tactics”. The Independent. London. . Accesat în . 
  8. ^ Bervanakis, Maria (). „The fast life of 'F1 Supremo' Bernie Ecclestone”. News Limited Network. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Practice and qualifying”. Formula One. Accesat în . 
  10. ^ „Driver changes and additional drivers”. Formula One World Championship. . Accesat în . 
  11. ^ „F1 returns to old format: Friday practice sessions back to 90 minutes”. gpblog.com. . 
  12. ^ „Deciding the grid - A history of F1 qualifying formats”. Formula 1® - The Official F1® Website.