Marele Premiu al Argentinei
| Marele Premiu al Argentinei | |
 | |
| Informații | |
|---|---|
| Locație |  Autódromo Oscar Alfredo Gálvez, Buenos Aires, Argentina |
| Ediții | 21 (20 în F1) |
| Prima ediție | 1953 |
| Ultima ediție | 1998 |
| Cele mai multe victorii (pilot) | Juan Manuel Fangio (4) |
| Cele mai multe victorii (constructor) |  Williams (4) |
| Detaliile cursei | |
| Lungime circuit | 4,259 km |
| Distanța cursei | 306,449 km |
| Tururi | 72 |
| Cea mai recentă cursă (1998) | |
| Pole position | |
| |
| Podium | |
| |
| |
| |
| Cel mai rapid tur | |
| |
Marele Premiu al Argentinei a fost o cursă de Formula 1 ce s-a desfășurat între 1953 și 1998. Deși nu se mai regăsește în calendarul competițional al Formulei 1, cursa are o istorie lungă și variată. Remarcând succesul pe care îl avea Juan Manuel Fangio în cursele cu motor, președintele de atunci al Argentinei, Juan Perón, a insistat pentru construirea unui circuit de Formula 1 chiar în țara multiplului campion mondial.
Istoric[modificare | modificare sursă]
Construit pe mlaștinile din jurul orașului Buenos Aires, în 1952, "Autódromo", așa cum era cunoscut, avea aspectul unei arcade albe, fiind dedicat memoriei amiralului Guillermo Brown (William Brown). Circuitul a fost inaugurat în martie 1952 când s-a organizat "Cupa Perón", câștigată de Fangio. În 1953, Autodromul a găzduit prima cursă de Formula 1 desfășurată în afara Europei. Fangio cu al său Maserati s-a văzut nevoit să se retragă încă din turul 36, din cauza unor probleme la transmisie; victoria lui Alberto Ascari pentru Ferrari a fost umbrită de un tragic accident în stadion, accident soldat cu nouă morți.
Anul următor, la a doua participare, Fangio a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În cele patru Mari Premii ce au urmat în Argentina el a obținut 3 victorii. În 1958 s-a impus Stirling Moss într-o cursă ce avea să fie penultima din remarcabila carieră a lui Fangio. Retragerea sa, împreună cu exilul lui Perón din 1955 (la conducerea Argentinei au urmat o serie de guverne instabile) au condus în 1961 la dispariția din F1 a Marelui Premiu al Argentinei. Această dispariție s-a prelungit pentru mai bine de o decadă.
În 1971, s-a desfășurat o cursă la Buenos Aires, dar aceasta nu a făcut parte din calendarul competițional al Campionatului Mondial. Respectiva cursă a fost câștigată de Chris Amon după două serii.[1] Revenirea Argentinei în Formula 1 nu s-a petrecut mai devreme de 1972, când noul erou local a fost Carlos Reutemann. Reutemann a reușit pole-position-ul în cursa sa de debut în F1, devenind doar al doilea pilot ce reușise acest lucru până în acel moment. Cursa propriu-zisă a fost câștigată de campionul mondial Jackie Stewart. În 1982, Marele Premiu al Argentinei a ieșit din nou din calendarul competițional al Formulei 1. Această a doua pauză a fost cauzată de retragerea lui Reutemann și de Războiul Malvinelor.
În 1991, un consorțiu privat a cumpărat pista și a hotărât să o dezvolte. S-a reușit programarea în calendarul competițional al Formulei 1 din 1994 (octombrie), dar cursa a fost anulată pentru a se continua modernizarea circuitului.[2] Marele Premiu al Argentinei a revenit în F1 în 1995, cu victoria lui Damon Hill. În 1996, Hill s-a impus din nou, devenind campion monidal la finalul acelui an. Același lucru s-a petrecut și în 1997, când victoria i-a revenit lui Jacques Villeneuve. Din păcate, dificultățile financiare au făcut ca Marele Premiu din 1998 să fie ultimul desfășurat în Formula 1, în Argentina. Steagul cu pătrățele alb-negre a anunțat atunci victoria lui Michael Schumacher, germanul ajungând în acel moment la cea de-a noua reușită pentru Ferrari.
Edițiile Marelui Premiu al Argentinei[modificare | modificare sursă]
Toate edițiile au avut loc pe Circuitul Oscar Alfredo Gálvez.
Evenimentele scrise pe fond roz indică anii în care cursa nu a făcut parte din Campionatul Mondial de Formula 1.
Statistici[modificare | modificare sursă]
Cinci piloți au obținut cel puțin câte un hat-trick (pole position, cel mai rapid tur și victorie într-o cursă): Alberto Ascari în 1953, Juan Manuel Fangio în 1956, Jacques Laffite în 1979, Alan Jones în 1980 și Nelson Piquet în 1981.
Multipli câștigători[modificare | modificare sursă]
Piloți[modificare | modificare sursă]
|
Constructori[modificare | modificare sursă]
|
Multipli deținători de pole position[modificare | modificare sursă]
| Pole-uri | Pilot | Ani |
|---|---|---|
| 2 | Juan Manuel Fangio
|
1956, 1958 |
| Stirling Moss
|
1957, 1960 | |
| David Coulthard
|
1995, 1998 |
Multipli deținători de cel mai rapid tur[modificare | modificare sursă]
| CMRT | Pilot | Ani |
|---|---|---|
| 3 | Juan Manuel Fangio
|
1955, 1956, 1958 |
| 2 | Stirling Moss
|
1957, 1960 |
 Clay Regazzoni
|
1973, 1974 | |
| James Hunt
|
1975, 1977 |
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ Rezultatul cursei din 1971 www.silhouet.com
- ^ en Marele Premiu al Argentinei din anul 1994 Arhivat în , la Wayback Machine.
| ||||||||
