Sezonul de Formula 1 din 1966

Campionul la Piloți
Sezonul de Formula 1 din 1966

Jack Brabham (Al 3-lea titlu)
Campionul la Constructori

Brabham-Repco (Primul titlu)
Informații
Durată	22 mai - 23 octombrie
Nr. curse	9
Nr. piloți	33
Nr. echipe	20
← Sezonul anterior Sezonul următor →

Sezonul de Formula 1 din 1966 a fost cel de-al 20-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 17-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,^[1] și a 9-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.^[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 22 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 23 octombrie. În 1966 s-au desfășurat și patru curse care nu au făcut parte din campionat.

Jack Brabham a câștigat Campionatul Mondial al Piloților, iar Brabham-Repco a primit Cupa Internațională pentru Constructorii de F1. Prin această performanță, Brabham a devenit primul – și încă singurul – om care a câștigat campionatul mondial de Formula 1, conducând una dintre propriile sale mașini. Sezonul a marcat „revenirea la putere” cu introducerea „formulei de 3 litri”, dublând capacitatea maximă a motorului de la 1,5 litri. Alte schimbări de regulament au inclus: mașinile care parcurg mai puțin de 90% din distanța cursei nu sunt clasificate și nu primesc puncte, chiar dacă termină în primele șase, iar distanța maximă de cursă a fost redusă de la 500 km la 400 km. Britanicul John Taylor a murit din cauza rănilor sale după un accident cu Jacky Ickx în timpul Marelui Premiu al Germaniei de pe Nürburgring.

Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1966 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1966.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
	Brabham Racing Organisation	Brabham	Repco 620 3,0 V8	BT19 BT20	G	Jack Brabham	Toate
			Repco 620 3,0 V8	BT19 BT20		Denny Hulme	3–9
			Climax FPF 2,8 L4	BT22		Denny Hulme	1–2
			Climax FPF 2,8 L4	BT22		Chris Irwin	4
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P60 2,0 V8 BRM P75 3,0 H16	P261 P83	D	Graham Hill	Toate
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P60 2,0 V8 BRM P75 3,0 H16	P261 P83	D	Jackie Stewart	1–2, 4–9
	Cooper Car Company	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Richie Ginther	1–2
						Jochen Rindt	Toate
						Chris Amon	3
						John Surtees	3–9
						Moisés Solana	9
	Anglo American Racers	Eagle	Climax FPF 2,8 L4	Mk1	G	Dan Gurney	2–6, 9
						Phil Hill	7
						Bob Bondurant	8
			Weslake 58 3,0 V12			Dan Gurney	7–8
			Weslake 58 3,0 V12			Bob Bondurant	9
	Scuderia Ferrari SpA SEFAC	Ferrari	Ferrari 228 2,4 V6 Ferrari 218 3,0 V12	246 312/66	F D	Lorenzo Bandini	1–3, 5–8
						John Surtees	1–2
						Mike Parkes	3, 5–7
						Ludovico Scarfiotti	6–7
	Honda R & D Company	Honda	Honda RA273E 3,0 V12	RA273	G	Richie Ginther	7–9
	Honda R & D Company	Honda	Honda RA273E 3,0 V12	RA273	G	Ronnie Bucknum	8–9
	Team Lotus	Lotus	Climax FWMV 2,0 V8	33	F	Jim Clark	1–6
						Geki	7
						Peter Arundell	8
						Pedro Rodríguez	3, 9
			BRM P75 3,0 H16 BRM P60 2,0 V8	43 33		Pedro Rodríguez	8
						Peter Arundell	2–7, 9
						Jim Clark	7–9
	Bruce McLaren Motor Racing	McLaren	Ford 406 3,0 V8	M2B	F	Bruce McLaren	1, 8–9
	Bruce McLaren Motor Racing	McLaren	Serenissima M166 3,0 V8	M2B	F	Bruce McLaren	2, 4–5
	Shannon Racing Cars	Shannon	Climax FPE 3,0 V8	SH1	D	Trevor Taylor	4

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
Reg Parnell Racing	Lotus	BRM P60 2,0 V8	33	F	Mike Spence	Toate
Reg Parnell Racing	Ferrari	Ferrari 228 2,4 V6	246	F	Giancarlo Baghetti	7
R.R.C. Walker Racing Team	Brabham	BRM P60 2,0 V8	BT11	D	Jo Siffert	1
R.R.C. Walker Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Jo Siffert	2–5, 7–9
DW Racing Enterprises	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT11	F	Bob Anderson	1, 3–7
Anglo-Suisse Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F	Jo Bonnier	1–2, 5–9
	Brabham	Climax FPF 2,8 L4	BT22			3
	Brabham	Climax FWMV 1,5 V8	BT7			4
Team Chamaco Collect	BRM	BRM P60 2,0 V8	P261	G	Bob Bondurant	1–2, 4, 6–7
Team Chamaco Collect	BRM	BRM P60 2,0 V8	P261	G	Vic Wilson	2
Phil Hill	Lotus	Climax FWMV 1,5 V8	25	F	Phil Hill	1
Phil Hill	McLaren	Ford 406 3,0 V8	M3A^[3]^[4]	F	Phil Hill	2
Guy Ligier	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	D	Guy Ligier	1–6
David Bridges	Brabham	BRM P60 2,0 V8	BT11	G	John Taylor	3–6
J.A. Pearce Engineering Ltd	Cooper	Ferrari Tipo 168 3,0 V12	T73	D	Chris Lawrence	4, 6
Chris Amon Racing	Brabham	BRM P60 1,9 V8	BT11	D	Chris Amon	7
Bernard White Racing	BRM	BRM P60 1,9 V8	P261	D	Innes Ireland	8–9

Calendar[modificare | modificare sursă]

Următoarele nouă Mari Premii au avut loc în 1966.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Principatului Monaco 22 mai	Marele Premiu al Belgiei 12 iunie	Marele Premiu al Franței 3 iulie	Marele Premiu al Marii Britanii 16 iulie
Monaco (S)	Spa-Francorchamps (S)	Reims-Gueux (S)	Brands Hatch (P)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Țărilor de Jos 24 iulie	Marele Premiu al Germaniei 7 august	Marele Premiu al Italiei 4 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 2 octombrie
Zandvoort (P)	Nürburgring (P)	Monza (P)	Watkins Glen (P)
9.
Marele Premiu al Mexicului 23 octombrie
Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente[modificare | modificare sursă]

Marile Premii[modificare | modificare sursă]

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu
1	Marele Premiu al Principatului Monaco	Jim Clark	Lorenzo Bandini	Jackie Stewart	BRM	D
2	Marele Premiu al Belgiei	John Surtees	John Surtees	John Surtees	Ferrari	D
3	Marele Premiu al Franței	Lorenzo Bandini	Lorenzo Bandini	Jack Brabham	Brabham-Repco	G
4	Marele Premiu al Marii Britanii	Jack Brabham	Jack Brabham	Jack Brabham	Brabham-Repco	G
5	Marele Premiu al Țărilor de Jos	Jack Brabham	Denny Hulme	Jack Brabham	Brabham-Repco	G
6	Marele Premiu al Germaniei	Jim Clark	John Surtees	Jack Brabham	Brabham-Repco	G
7	Marele Premiu al Italiei	Mike Parkes	Ludovico Scarfiotti	Ludovico Scarfiotti	Ferrari	F
8	Marele Premiu al Statelor Unite	Jack Brabham	John Surtees	Jim Clark	Lotus-BRM	F
9	Marele Premiu al Mexicului	John Surtees	Richie Ginther	John Surtees	Cooper-Maserati	D

Clasament Campionatul Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU^‡	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Jack Brabham	Ret	(4)	1	1P R	1^P	1	Ret^[a]	Ret^P	2	42 (45)
2	John Surtees	Ret	1P R	Ret	Ret	Ret	2_R	Ret	3_R	1^P	28
3	Jochen Rindt	Ret	2	4	(5)	Ret	3	4	2	Ret	22 (24)
4	Denny Hulme	Ret	Ret	3	2	Ret_R	Ret	3	Ret	3	18
5	Graham Hill	3	Ret	Ret	3	2	4	Ret	Ret	Ret	17
6	Jim Clark	Ret^P	Ret	NS	4	3	Ret^P	Ret	1	Ret	16
7	Jackie Stewart	1	Ret		Ret	4	5	Ret	Ret	Ret	14
8	Mike Parkes			2		Ret	Ret	2^P			12
=	Lorenzo Bandini	2_R	3	NCP R		6	6	Ret	Ret		12
10	Ludovico Scarfiotti						Ret	1_R			9
11	Richie Ginther	Ret	5					Ret	Ret	4_R	5
12	Dan Gurney		NC	5	Ret	Ret	7	Ret	Ret	5	4
=	Mike Spence	Ret	Ret	Ret	Ret	5	Ret	5	Ret	NS	4
14	Bob Bondurant	4	Ret		9		Ret	7	DSC	Ret	3
=	Jo Siffert	Ret	Ret	Ret	NC	Ret		Ret	4	Ret	3
=	Bruce McLaren	Ret	NS		6	NS			5	Ret	3
17	Peter Arundell		NS	Ret	Ret	Ret	12	8	6	7	1
=	Jo Bonnier	NC	Ret	NC	Ret	7	Ret	Ret	NC	6	1
=	Bob Anderson	Ret		7	NC	Ret	Ret	6			1
=	John Taylor			6	8	8	Ret^[b]				1
—	Chris Irwin				7						0
—	Ronnie Bucknum								Ret	8	0
—	Chris Amon			8				NSC			0
—	Guy Ligier	NC	NC	NC	10	9	NS				0
—	Geki							9			0
—	Chris Lawrence				11		Ret				0
—	Giancarlo Baghetti							NC			0
—	Pedro Rodríguez			Ret					Ret	Ret	0
—	Innes Ireland								Ret	Ret	0
—	Trevor Taylor				Ret						0
—	Moisés Solana									Ret	0
—	Phil Hill	NS	Ret					NSC			0
—	Vic Wilson		NS								0
Poz.	Pilot	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU^‡	ITA	USA	MEX	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
Albastru	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	Nu s-a clasat, retras (Ret)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Alb	Cursă anulată (C)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Doar s-a antrenat (DSA)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Notă:

– În Marele Premiu al Germaniei din 1966, au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. O parte dintre aceștia au încheiat cursa pe pozițiile 8-11.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU	ITA	USA	MEX	Puncte
1	Brabham-Repco	Ret	(4)	1	1	1	1	(3)	Ret^[c]	2	42 (49)
2	Ferrari	2	1	2		6	(6)	1	Ret		31 (32)
3	Cooper-Maserati	NC	2	4	(5)	7	2	(4)	2	1	30 (35)
4	BRM	1	Ret	Ret	3	2	4	7	Ret	Ret	22
5	Lotus-BRM	Ret	Ret	Ret	Ret	5	12	5	1	7	13
6	Lotus-Climax	Ret	Ret	Ret	4	3	Ret	9	6	Ret	8
7	Eagle-Climax		NC	5	Ret	Ret	7	NSC	DSC	5	4
8	Honda							Ret	NC	4	3
9	McLaren-Ford	Ret	Ret						5	Ret	2
10	Brabham-Climax	Ret	Ret	7	7	Ret	Ret	6			1
=	Brabham-BRM	Ret		6	8	8	Ret	NSC			1
=	McLaren-Serenissima		NS		6	NS					1
—	Cooper-Ferrari				11		Ret				0
—	Eagle-Weslake							Ret	Ret	Ret	0
—	Shannon-Climax				Ret						0
Poz.	Constructor	MCO	BEL	FRA	GBR	NLD	DEU	ITA	USA	MEX	Puncte

Curse non-campionat[modificare | modificare sursă]

În sezonul din 1966, au fost organizate și patru curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Marele Premiu al Africii de Sud	Prince George	1 ianuarie	Mike Spence	Lotus-Climax
Gran Premio di Siracusa	Siracuza	1 mai	John Surtees	Ferrari
Trofeul Internațional BRDC	Silverstone	14 mai	Jack Brabham	Brabham-Repco
Cupa Internațională de Aur	Oulton Park	17 septembrie	Jack Brabham	Brabham-Repco

Note[modificare | modificare sursă]

^ Jack Brabham și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.
^ John Taylor a decedat după cinci luni din cauza arsurilor suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Germaniei din 1966.
^ Brabham-Repco și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

Referințe[modificare | modificare sursă]

^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119
^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 120–121
^ „Belgian Grand Prix - Spa-Francorchamps, 12 Jun 1966”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.
^ „McLaren M3A car-by-car histories”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.

[5] Jack Brabham și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.

[6] John Taylor a decedat după cinci luni din cauza arsurilor suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Germaniei din 1966.

[7] Brabham-Repco și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

[1] 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119

[2] 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 120–121

[3] „Belgian Grand Prix - Spa-Francorchamps, 12 Jun 1966”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.

[4] „McLaren M3A car-by-car histories”. oldracingcars.com. Accesat în 20 ianuarie 2021.

[1]

[2]

[3]

[4]

[a]

[b]

[c]