Sari la conținut

Sezonul de Formula 1 din 1961

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sezonul de Formula 1 din 1961
Durată
14 mai - 8 octombrie
Nr. curse
8
Nr. piloți
53
Nr. echipe
35
Campionul la Piloți
Statele Unite ale Americii Phil Hill (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Italia Ferrari (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1961 a fost cel de-al 15-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 12-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 4-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a opt curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 14 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Statelor Unite pe 8 octombrie. În 1961 s-au desfășurat și multe alte curse care nu au făcut parte din campionat.

Primul an al formulei de 1,5 litri a fost dominat de o echipă Ferrari bine pregătită – sezonul 1961 a fost pentru prima dată când italienii au construit o mașină cu motor central, legendarul 156 „Sharknose” – împotriva antipatiei șefului echipei, Enzo Ferrari, față de mașinile cu motor central și credința lui de modă veche precum că mașinile cu motor central au fost construite de oameni care nu aveau destui cai putere. Doar Stirling Moss, într-un Lotus învechit, a reușit să-i învingă pe Ferrari pe două piste unde abilitățile sale au compensat avantajul de putere al Scuderiei. Innes Ireland a câștigat și el o cursă, Marele Premiu al Statelor Unite, după ce Ferrari nu a intrat în cursă. Giancarlo Baghetti, într-un Ferrari privat, a câștigat Marele Premiu al Franței la debutul său în campionat, singurul pilot care a făcut acest lucru, în afară de Nino Farina, câștigătorul primei curse din Campionatul Mondial de Formula 1, în 1950. Baghetti câștigase, de asemenea, singurele sale două curse anterioare de Formula 1, evenimentele non-campionat de la Siracuza și Napoli, dar cursa franceză a fost singura sa victorie în Campionatul Mondial. Lupta pentru campionat dintre piloții de frunte ai Ferrari, Phil Hill și Wolfgang von Trips, s-a încheiat într-o tragedie când von Trips s-a ciocnit cu Jim Clark la Monza, ucigându-l pe von Trips și alți 14 spectatori. Hill a câștigat campionatul, primul pilot american care a făcut acest lucru.[3] Indianapolis 500, o cursă care s-a desfășurat cu reguli complet diferite față de un Grand Prix și nu avea aproape nimic de-a face cu cursele auto în stil european, a fost scoasă din campionat.

Numărul de puncte acordate unui câștigător al cursei a fost crescut la nouă pentru Campionatul Mondial al Piloților, păstrându-se acest sistem de punctaj până la modificarea acestuia în 1991. Sezonul 1961 a fost primul care a prezentat doar un singur furnizor de anvelope, deoarece Firestone a decis să se retragă din sport după unsprezece sezoane.

Pe lângă von Trips, alți doi piloți au murit în acest sezon: britanicul Shane Summers în timpul evenimentului Silver City Trophy de la Brands Hatch și italianul Giulio Cabianca în timpul unui test de la Autodromul Modena.

Piloții și echipele înscrise în campionat

[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1961 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1961. Toate echipele au concurat cu pneurile furnizate de Dunlop.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Piloți
Numele pilotului Etape
BRM P48/57 Regatul Unit Owen Racing Organisation BRM Climax FPF 1,5 L4 P48/57 Regatul Unit Tony Brooks Toate
Regatul Unit Graham Hill Toate
Cooper T55 Regatul Unit Cooper Car Company Cooper Climax FPF 1,5 L4
Climax FWMV 1,5 L4
T55
T58
Australia Jack Brabham Toate
Noua Zeelandă Bruce McLaren Toate
Italia Isobele de Tomaso De Tomaso Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4 F1 Italia Roberto Bussinello 7
Belgia Equipe Nationale Belge Emeryson[a] Maserati Tipo 6 1,5 L4 61 Belgia Olivier Gendebien 1
Belgia Lucien Bianchi 1
Climax FPF 1,5 L4 Belgia André Pilette 7
Ferguson P99 Regatul Unit R.R.C. Walker Racing Team Ferguson[a] Climax FPF 1,5 L4 P99 Regatul Unit Jack Fairman 5
Regatul Unit Stirling Moss 5
Ferrari 156 Italia Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 178 1,5 V6
Ferrari 188 1,5 V6
156 Statele Unite ale Americii Richie Ginther 1–7
Statele Unite ale Americii Phil Hill 1–7
Germania de Vest Wolfgang von Trips 1–7
Belgia Olivier Gendebien 3
Belgia Willy Mairesse 6
Mexic Ricardo Rodríguez 7
Regatul Unit Gilby Engineering Gilby Climax FPF 1,5 L4 61 Regatul Unit Keith Greene 5
Regatul Unit J.B. Naylor JBW Climax FPF 1,5 L4 Type 2 Regatul Unit Brian Naylor 7
Lotus 21 Regatul Unit Team Lotus Lotus Climax FPF 1,5 L4 21
18
18/21
Regatul Unit Jim Clark Toate
Regatul Unit Innes Ireland 1, 3–8
Regatul Unit Trevor Taylor 2
Belgia Willy Mairesse 4
Porsche 718/2 Germania de Vest Porsche System Engineering Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 787
718/2
Suedia Jo Bonnier Toate
Statele Unite ale Americii Dan Gurney Toate
Germania de Vest Hans Herrmann 1, 6

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Piloți
Numele pilotului Etape
Germania de Vest Scuderia Colonia Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Elveția Michael May 1, 4, 6
Germania de Vest Wolfgang Seidel 3, 5–7
Belgia Equipe Nationale Belge Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Belgia Lucien Bianchi 1
Belgia Willy Mairesse 3
Statele Unite ale Americii Camoradi International Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53 Statele Unite ale Americii Masten Gregory 1–5
Regatul Unit Ian Burgess 6
Lotus 18 2–5
Regatul Unit R.R.C. Walker Racing Team Lotus Climax FPF 1,5 L4 18
18/21
21
Regatul Unit Stirling Moss Toate
Regatul Unit Yeoman Credit Racing Team Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53 Regatul Unit John Surtees Toate
Regatul Unit Roy Salvadori 4-8
Regatul Unit UDT Laystall Racing Team Lotus Climax FPF 1,5 L4 18
18/21
Regatul Unit Cliff Allison 1, 3
Regatul Unit Henry Taylor 1, 3–5, 7
Belgia Lucien Bianchi 4–5
Argentina Juan Manuel Bordeu 4
Statele Unite ale Americii Masten Gregory 7–8
Belgia Olivier Gendebien 8
Italia Scuderia Serenissima Cooper Maserati Tipo 6 1,5 L4 T51 Franța Maurice Trintignant 1, 3–4, 6–7
De Tomaso OSCA 372 1,5 L4 F1 Italia Giorgio Scarlatti 4
Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4 Italia Nino Vaccarella 7
Țările de Jos Ecurie Maarsbergen Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 718 Țările de Jos Carel Godin de Beaufort 2–7
Germania de Vest Hans Herrmann 2
Regatul Unit H&L Motors Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53 Regatul Unit Jackie Lewis 3–7
Regatul Unit Tony Marsh Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Regatul Unit Tony Marsh 3, 5–6
Italia Scuderia Centro Sud Cooper Maserati Tipo 6 1,5 L4 T53
T51
Italia Lorenzo Bandini 3, 5–7
Italia Massimo Natili 5, 7
Franța Bernard Collomb Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53 Franța Bernard Collomb 4, 6
Regatul Unit Tim Parnell Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Regatul Unit Tim Parnell 5, 7
Regatul Unit Gerry Ashmore Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Regatul Unit Gerry Ashmore 5–7
Statele Unite ale Americii Louise Bryden-Brown[4] Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Africa de Sud Tony Maggs 5–6
Italia FISA Ferrari Ferrari 178 1,5 V6 156 Italia Giancarlo Baghetti 4
Italia Scuderia Sant'Ambroeus Ferrari Ferrari 178 1,5 V6 156 Italia Giancarlo Baghetti 5, 7
Regatul Unit Fred Tuck Cars Cooper Climax FPF 1,5 L4 T45 Regatul Unit Jack Fairman 7
Italia Scuderia Serenissima De Tomaso OSCA 372 1,5 L4 F1 Italia Giorgio Scarlatti 4
Alfa Romeo Giulietta 1,5 L4 Italia Nino Vaccarella 7
Italia Scuderia Settecolli De Tomaso OSCA 372 1,5 L4 F1 Italia Roberto Lippi 7
Italia Pescara Racing Team Cooper Maserati Tipo 6 1,5 L4 T45 Italia Renato Pirocchi 7
Italia Gaetano Starrabba Lotus Maserati Tipo 6 1,5 L4 18 Italia Gaetano Starrabba 7
Statele Unite ale Americii Hap Sharp Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53 Statele Unite ale Americii Hap Sharp 8
Statele Unite ale Americii John M. Wyatt III Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53 Statele Unite ale Americii Roger Penske 8
Canada J. Wheeler Autosport Lotus Climax FPF 1,5 L4 18/21 Canada Peter Ryan 8
Statele Unite ale Americii Jim Hall Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Statele Unite ale Americii Jim Hall 8
Statele Unite ale Americii J. Frank Harrison Lotus Climax FPF 1,5 L4 18 Statele Unite ale Americii Lloyd Ruby 8
Statele Unite ale Americii Momo Corporation Cooper Climax FPF 1,5 L4 T53 Statele Unite ale Americii Walt Hansgen 8

Următoarele opt Mari Premii au avut loc în 1961.

1. Monaco 2. Țările de Jos 3. Belgia 4. Franța
Marele Premiu al Principatului Monaco
14 mai
Marele Premiu al Țărilor de Jos
22 mai
Marele Premiu al Belgiei
18 iunie
Marele Premiu al Franței
2 iulie

Monaco (S)

Zandvoort (P)

Spa-Francorchamps (S)

Reims-Gueux (S)
5. Regatul Unit 6. Germania de Vest 7. Italia 8. Statele Unite ale Americii
Marele Premiu al Marii Britanii
15 iulie
Marele Premiu al Germaniei
6 august
Marele Premiu al Italiei
10 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
8 octombrie

Aintree (S)

Nürburgring (P)

Monza (P)

Watkins Glen (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

[modificare | modificare sursă]

Marile Premii

[modificare | modificare sursă]
Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător
1 Monaco Marele Premiu al Principatului Monaco Regatul Unit Stirling Moss Statele Unite ale Americii Richie Ginther
Regatul Unit Stirling Moss
Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Lotus-Climax
2 Țările de Jos Marele Premiu al Țărilor de Jos Statele Unite ale Americii Phil Hill Regatul Unit Jim Clark Germania de Vest Wolfgang von Trips Italia Ferrari
3 Belgia Marele Premiu al Belgiei Statele Unite ale Americii Phil Hill Statele Unite ale Americii Richie Ginther Statele Unite ale Americii Phil Hill Italia Ferrari
4 Franța Marele Premiu al Franței Statele Unite ale Americii Phil Hill Statele Unite ale Americii Phil Hill Italia Giancarlo Baghetti Italia Ferrari
5 Regatul Unit Marele Premiu al Marii Britanii Statele Unite ale Americii Phil Hill Regatul Unit Tony Brooks Germania de Vest Wolfgang von Trips Italia Ferrari
6 Germania de Vest Marele Premiu al Germaniei Statele Unite ale Americii Phil Hill Statele Unite ale Americii Phil Hill Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Lotus-Climax
7 Italia Marele Premiu al Italiei Germania de Vest Wolfgang von Trips Italia Giancarlo Baghetti Statele Unite ale Americii Phil Hill Italia Ferrari
8 Statele Unite ale Americii Marele Premiu al Statelor Unite Australia Jack Brabham Australia Jack Brabham Regatul Unit Innes Ireland Regatul Unit Lotus-Climax

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă.[5][6] Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
Puncte
1 Statele Unite ale Americii Phil Hill (3) 2P 1P 9P
R
2P 3P
R
1[b] 34 (38)
2 Germania de Vest Wolfgang von Trips 4 1 2 Ab 1 2 AbP[c] 33
3 Regatul Unit Stirling Moss 1P
R
4 8 Ab DSC 1 Ab Ab 21
4 Statele Unite ale Americii Dan Gurney 5 10 6 2 7 7 2 2 21
5 Statele Unite ale Americii Richie Ginther 2R 5 3R 15 3 8 Ab 16
6 Regatul Unit Innes Ireland NS Ab 4 10 Ab Ab 1 12
7 Regatul Unit Jim Clark 10 3R 12 3 Ab 4 Ab 7 11
8 Noua Zeelandă Bruce McLaren 6 12 Ab 5 8 6 3 4 11
9 Italia Giancarlo Baghetti 1 Ab AbR 9
10 Regatul Unit Tony Brooks 13 9 13 Ab 9R Ab 5 3 6
11 Australia Jack Brabham Ab 6 Ab Ab 4 Ab Ab AbP
R
4
12 Regatul Unit John Surtees 11 7 5 Ab Ab 5 Ab Ab 4
13 Belgia Olivier Gendebien NSC 4 11 3
14 Regatul Unit Jackie Lewis 9 Ab Ab 9 4 3
15 Suedia Jo Bonnier 12 11 7 7 5 Ab Ab 6 3
16 Regatul Unit Graham Hill Ab 8 Ab 6 Ab Ab Ab 5 3
17 Regatul Unit Roy Salvadori 8 6 10 6 Ab 2
Franța Maurice Trintignant 7 Ab 13 Ab 9 0
Țările de Jos Carel Godin de Beaufort 14 11 Ab 16 14 7 0
Italia Lorenzo Bandini Ab 12 Ab 8 0
Regatul Unit Cliff Allison 8 NS 0
Statele Unite ale Americii Roger Penske 8 0
Germania de Vest Hans Herrmann 9 15 13 0
Canada Peter Ryan 9 0
Statele Unite ale Americii Masten Gregory NSC NS 10 12 11 Ab Ab 0
Regatul Unit Henry Taylor NSC NS 10 Ab 11 0
Regatul Unit Tim Parnell Ab 10 0
Statele Unite ale Americii Hap Sharp 10 0
Africa de Sud Tony Maggs 13 11 0
Elveția Michael May Ab 11 NS 0
Regatul Unit Ian Burgess NS NS 14 14 12 0
Italia Renato Pirocchi 12 0
Regatul Unit Trevor Taylor 13 0
Regatul Unit Tony Marsh NS Ab 15 0
Regatul Unit Keith Greene 15 0
Regatul Unit Gerry Ashmore Ab 16 Ab 0
Germania de Vest Wolfgang Seidel NS 17 Ab Ab 0
Franța Bernard Collomb Ab NC 0
Belgia Lucien Bianchi NSC Ab Ab Ab 0
Belgia Willy Mairesse Ab Ab Ab 0
Regatul Unit Jack Fairman DSC Ab 0
Italia Giorgio Scarlatti Ab 0
Italia Massimo Natili Ab 0
Mexic Ricardo Rodríguez Ab 0
Italia Gaetano Starrabba Ab 0
Italia Nino Vaccarella Ab 0
Italia Roberto Bussinello Ab 0
Regatul Unit Brian Naylor Ab 0
Italia Roberto Lippi Ab 0
Statele Unite ale Americii Jim Hall Ab 0
Statele Unite ale Americii Lloyd Ruby Ab 0
Statele Unite ale Americii Walt Hansgen Ab 0
Belgia André Pilette NSC 0
Poz. Pilot MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1 A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor.[5][6] Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
Puncte
1 Italia Ferrari (2) 1 1 1 1[d] (2) 1 40 (52)
2 Regatul Unit Lotus-Climax 1 3 8 3 10 1 10 1 32
3 Germania de Vest Porsche 5 10 (6) 2 5 7 2 2 22 (23)
4 Regatul Unit Cooper-Climax (6) (6) 5 5 4 (5) 3 4 14 (18)
5 Regatul Unit BRM-Climax 13 8 13 6 9 Ab 5 3 7
Regatul Unit Cooper-Maserati 7 Ab 13 12 Ab 8 0
Regatul Unit Gilby-Climax 15 0
Regatul Unit Ferguson-Climax DSC 0
Italia De Tomaso-OSCA Ab Ab 0
Regatul Unit Lotus-Maserati Ab 0
Italia De Tomaso-Alfa Romeo Ab 0
Regatul Unit JBW-Climax Ab 0
Regatul Unit Emeryson-Maserati NSC 0
Regatul Unit Emeryson-Climax NSC 0
Poz. Constructor MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
Puncte

Curse non-campionat

[modificare | modificare sursă]

Alte 25 de curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Un fundal roz indică o cursă de Formula Intercontinentală⁠(en)[traduceți]. Un fundal albastru indică o cursă combinată de Formula 1 și Formula Intercontinentală.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
Regatul Unit Trofeul Lombank II Snetterton 26 martie Australia Jack Brabham Regatul Unit Cooper-Climax
Regatul Unit Trofeul Glover IX Goodwood 3 aprilie Regatul Unit John Surtees Regatul Unit Cooper-Climax
Franța Pau Grand Prix XXI Pau 3 aprilie Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
Regatul Unit Cupa Lavant XIII Goodwood 3 aprilie Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Cooper-Climax
Belgia Marele Premiu de la Bruxelles III Heysel 9 aprilie Australia Jack Brabham Regatul Unit Cooper-Climax
Austria Marele Premiu al Vienei II Aerodromul Aspern 16 aprilie Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Lotus-Climax
Regatul Unit Aintree 200 VI Aintree 22 aprilie Australia Jack Brabham Regatul Unit Cooper-Climax
Italia Marele Premiu al Siracuzei XI Siracuza 25 aprilie Italia Giancarlo Baghetti Italia Ferrari
Regatul Unit Trofeul Internațional BRDC XIII Silverstone 6 mai Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Cooper-Climax
Italia Marele Premiu de la Napoli XIX Napoli 14 mai Italia Giancarlo Baghetti Italia Ferrari
Regatul Unit Marele Premiu al Londrei IX Crystal Palace 22 mai Regatul Unit Roy Salvadori Regatul Unit Cooper-Climax
Regatul Unit Trofeul Silver City VI Brands Hatch 3 iunie Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Lotus-Climax
Regatul Unit Marele Premiu al Imperiului Britanic XXIII Silverstone 8 iulie Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Cooper-Climax
Germania de Vest Solitude Grand Prix Solitudering 23 iulie Regatul Unit Innes Ireland Regatul Unit Lotus-Climax
Regatul Unit Trofeul Guards Brands Hatch 7 august Australia Jack Brabham Regatul Unit Cooper-Climax
Suedia Kanonloppet VII Karlskoga 20 august Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Lotus-Climax
Danemarca Marele Premiu al Danemarcei II Roskilde Ring 26–27 august Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Lotus-Climax
Italia Marele Premiu al Modenei XV Modena 3 septembrie Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Lotus-Climax
Austria Flugplatzrennen III Aerodromul Zeltweg 17 septembrie Regatul Unit Innes Ireland Regatul Unit Lotus-Climax
Regatul Unit Gold Cup VIII Oulton Park 23 septembrie Regatul Unit Stirling Moss Regatul Unit Ferguson-Climax
Regatul Unit Trofeul Lewis-Evans V Brands Hatch 1 octombrie Regatul Unit Tony Marsh Regatul Unit BRM-Climax
Italia Coppa Italia I Vallelunga 12 octombrie Italia Giancarlo Baghetti Germania de Vest Porsche
Africa de Sud Rand Grand Prix V Kyalami 9 decembrie Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
Africa de Sud Natal Grand Prix I Westmead 17 decembrie Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
Africa de Sud Marele Premiu al Africii de Sud VII East London 26 decembrie Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
  1. ^ a b Emeryson și Ferguson au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
  2. ^ Phil Hill și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei, după ce Wolfgang von Trips, singurul pilot care îl mai putea depăși în clasament, a decedat în acea cursă.
  3. ^ Wolfgang von Trips a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Italiei din 1961.
  4. ^ Ferrari și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Marii Britanii.
  1. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, page 118
  2. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, page 120
  3. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, pages 120–121
  4. ^ radnor redivivus (). „Radnorian: Mrs Louise Bryden-Brown”. Tredelyn.blogspot.com. Accesat în . 
  5. ^ a b Automobile Year 1961–1962, page 116
  6. ^ a b Whitelock, Mark (). One and a Half Litre Grand Prix Racing, 1961–65: Low Power, High Tech. pp. 15, 34. ISBN 9781845840167. Accesat în .