Fernando Alonso

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fernando Alonso
Fernando Alonso NASCAR Media Tour 2018.jpg
Alonso în 2018
Date personale
Nume la naștereFernando Alonso Díaz Modificați la Wikidata
Născut (41 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Oviedo⁠(d), Spania Modificați la Wikidata
Părinți José Luis Alonso[*][[José Luis Alonso (father of Formula 1 race driver Fernando Alonso)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și surori Lorena Alonso[*][[Lorena Alonso |​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Raquel del Rosario[*][[Raquel del Rosario (cântăreață spaniolă)|​]] () Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Spain.svg Spania Modificați la Wikidata
Religieateism Modificați la Wikidata
Ocupațiepilot de Formula 1 Modificați la Wikidata
Activitate
Ani activi2001, 2003-2018, 2021-prezent
Echipe
Echipa actualăAston Martin (2023-)
Număr14
Curse358 (355 de starturi)
Victorii32
Podiumuri98
Titluri de campion2 (2005, 2006)
Puncte în carieră2.061
Pole position-uri22
Cel mai rapid tur23
Prima cursăMP al Australiei din 2001
Prima victorieMP al Ungariei din 2003
Ultima victorieMP al Spaniei din 2013
Ultima cursăMP de la Abu Dhabi din 2022
Poziția în 2022Locul 9 (81 de puncte)
Semnătură
FernandoAlonsoSignature.svg
Prezență online

Fernando Alonso Díaz (n. ,[1][2][3][4] Oviedo⁠(d), Spania) este un pilot spaniol care concurează în prezent în Formula 1 pentru echipa Alpine și este contractat cu Aston Martin începând cu sezonul din 2023. El a câștigat Campionatul Mondial de Formula 1 la piloți în 2005 și 2006 cu Renault, conducând și pentru McLaren, Ferrari și Minardi. Cu Toyota, Alonso a câștigat Cursa de 24 de ore de la Le Mans de două ori, în 2018 și 2019, și Campionatul Mondial de Anduranță FIA în 2018-19. În 2019, a câștigat 24 de ore de Daytona cu Wayne Taylor Racing.

Născut în Oviedo, Asturias, într-o familie muncitoare, a început kartingul la vârsta de trei ani și a obținut succes în campionatele locale, naționale și mondiale. Alonso a progresat la curse de mașini la vârsta de 17 ani, câștigând Euro Open de Nissan în 1999 și a fost al patrulea în Campionatul Internațional de Formula 3000 din 2000. A debutat în Formula 1 cu Minardi în 2001 înainte de a se alătura echipei Renault ca pilot de teste în 2002. Promovat la un loc de cursă în 2003, Alonso a câștigat două titluri mondiale la piloți în 2005 și 2006, devenind (pe atunci) cel mai tânăr pole-sitter, cel mai tânăr câștigător de cursă, cel mai tânăr campion mondial și cel mai tânăr dublu-campion din istoria sportului. După ce a terminat pe locul trei cu McLaren în 2007, s-a întors la Renault pentru 2008 și 2009 și a câștigat două curse în primul an pentru a termina al cincilea la general. Alonso a condus pentru Scuderia Ferrari din 2010 până în 2014, terminând al doilea în spatele lui Sebastian Vettel în trei dueluri pentru titlu puternic disputate în 2010, 2012 și 2013. O a doua etapă cu McLaren în perioada 2015-2018 nu a avut niciun succes, și a părăsit temporar sportul.

În 2021, Alonso s-a întors în Formula 1 pentru a concura cu Alpine, fosta echipă Renault. La Marele Premiu al Qatarului din 2021, Alonso s-a clasat din nou pe un podium de F1 după 7 ani, ultima oară întâmplându-se la Marele Premiu al Ungariei din 2014. Prin această performanță, a doborât recordul pentru cea mai lungă perioadă dintre două podiumuri pentru un pilot în Formula 1.[5] La Marele Premiu al statului Singapore din 2022, el a doborât un alt record, cele mai multe starturi pentru un pilot în Formula 1.

Alonso urmează să se mute la Aston Martin pentru sezonul 2023.[6]

Cariera[modificare | modificare sursă]

Înainte de Formula 1[modificare | modificare sursă]

Contrar multor piloți de Formula 1, Fernando Alonso nu provine dintr-o familie bogată, astfel că doar grație sponsorizărilor a reușit să participe în karting, primul său pas spre Formula 1. După ce a devenit campion de karting al Spaniei la junori în 1994, a reușit un titlu de campion mondial de karting la categoria juniori în 1996, performanță dublată de un nou titlu în Spania și de locul secund în campionatul european.

După ce devine pentru a treia oară campion al Spaniei la juniori, Alonso debutează în intrecerile de monoposturi în 1999, în Formula Nissan, fiind ajutat de fostul pilot al echipei Minardi, Adrián Campos. După ce a câștigat întrecerea în chiar primul său sezon, promovează în Formula 3000, ajutat tot de Campos. Termină sezonul pe locul al patrulea, dar intră în vizorul lui Flavio Briatore care îi găsește un loc în Formula 1 în 2001.

În Formula 1[modificare | modificare sursă]

Alonso a debutat în Formula 1 în 2001, în Marele Premiu al Australiei, fiind coechipier la Minardi cu Tarso Marques. Deși avea la dispoziție un monopost puțin performant, el a reușit să impresioneze, chiar dacă nu a înscris nici un punct în anul său de debut.

În 2002 este adus de Flavio Briatore la Renault F1 pe postul de pilot de teste, dar după numai un an își face debutul pentru echipa franceză, revenind astfel pe circuitele de Formula 1 în Marele Premiu al Australiei. În a doua sa cursă la Renault F1 reușește primul său pole position, în Malaezia. După doar câteva luni, în august mai exact, Alonso câștigă prima sa cursă de Formula 1, devenind astfel cel mai tânăr câștigator al unei curse de Formula 1, bătând recordul lui Bruce McLaren vechi de 34 de ani.

Termină sezonul 2003 pe locul al șaselea în campionat cu un total de 55 puncte.

Fernando Alonso în 2004

În 2004 în prima jumătate a sezonului are o evoluție mai slabă, fiind clar învins de colegul său de echipă, italianul Jarno Trulli. Însă în a doua jumătate evoluția lui Trulli se deteriorează, și este concediat de Flavio Briatore. Alonso termină sezonul pe locul 4 cu 59 de puncte.

Anul 2005 avea să fie anul primului titlu. În Australia, prima cursă a sezonului, nu reușește decât locul trei, dar o serie de trei victorii consecutive avea să înceapă în Malaezia. În Spania, în fața compatrioților, nu reușește decât locul doi. Reînoadă șirul victoriilor Nürburgring în Marele Premiu al Europei, dar numai după ce Kimi Räikkönen, rivalul său la titlu, abandonează în primul tur. De fapt în acel an Alonso a câștigat titlul mondial și datorită numeroaselor probleme avute de rivalul său.

Fernando Alonso în 2005

Ajuns în Franța, Alonso marchează cel de-al treilea start din pole position din sezonul 2005, și conduce cursa de la start la final, obținând astfel cea de-a cincea victorie. Urmează un nou pole în Marea Britanie, unde va termina însă pe locul doi, în urma lui Juan Pablo Montoya, într-una din numeroasele curse în care Kimi Räikkönen a avut parte de probleme la motor.

Germania îi aduce o nouă victorie, din nou după abandonul lui Kimi Räikkönen. Deși după acea cursă McLaren a avut parte un șir lung de victorii, avantajul construit de Alonso în campionatul piloților i-a asigurat primul titlu mondial cu două curse înainte de final, devenind astfel cel mai tânăr campion mondial din Formula 1, bătând recordul lui Emerson Fittipaldi care data din 1972.

Plecat drept favorit la titlul mondial în 2006, Alonso debutează cu o victorie, în Marele Premiu al Bahrainului, reușind apoi un loc secund în Malaezia, înainte de a semna o nouă victorie în Australia. După doar trei curse, Alonso avea deja un avantaj foarte consistent în campionat.

Două noi locuri secunde sunt urmate de o serie incredibilă de patru victorii la rând în Marile Premii din Spania - prima sa victorie acasă, Monaco, Marea Britanie și Canada.

Apoi a venit Marele Premiu al SUA, unde Alonso și echipa sa au suferit un recul serios. Timp de șapte curse nu a reușit nici o victorie, abandonând de două ori, astfel că Michael Schumacher, noul său rival, a reușit să recupereze și să-l egaleze la puncte. Abandonul germanului în Japonia i-a deschis lui Alonso calea spre un al doilea titlu mondial, reușit în ultima etapă.

După cele 2 titluri mondiale câștigate cu Renault, Fernando Alonso decide să părăsească Renault și să plece la McLaren. Ideea această era una destul de bună, dar avea să facă o mare greșeală. La McLaren era coechipier cu Lewis Hamilton, un debutant care venea ca pilot secund. În prima etapă a sezonului 2007, în Australia, Raikkonen a câștigat, Alonso pe 2 și Hamilton pe 3. La Sepang, Alonso a câștigat, apoi au urmat 2 victorii pentru brazilianul Felipe Massa, apoi McLaren a dominat la Monaco cu Alonso pe 1 și Hamilton pe 2 atât în calificări cât și în cursă. Prima victorie a lui Hamilton în F1 a avut loc în Canada, cu pole position și victorie. Alonso venea la Indianapolis cu un început bunicel de sezon: 2 victorii, 2 locuri 2, și 2 locuri 7. La Indianapolis, McLaren a făcut dublă cu Alonso pe 2. A 8-a etapă a campionatului mondial s-a desfășurat în Franța. În calificări, Alonso a avut probleme tehnice astfel că a plecat de pe locul 10. Acesta a încheiat pe locul 5, cursa fiind câștigată de Raikkonen. A urmat etapa de la Silverstone, unde a câștigat Raikkonen, cu Alonso pe 2 și Hamilton completând podiumul. După o lungă secetă de victorii, Alonso reușește să câștige în Germania pe Nurburgring cu un Hamilton doar pe locul 7. În Ungaria, în a 11-a etapă a Formulei 1 începe un scandal între Alonso și Hamilton: în calificări, Alonso stă mult la boxe că Hamilton să nu mai aibă timp să facă un tur, așadar Alonso era în pole cu Hamilton pe 2. Alonso a primit o penalizare de 5 poziții. Ultima dublă McLaren din 2007 a avut loc la Monza cu Alonso pe 1 și Hamilton pe 2. În a 15-a etapă la Fuji pe o ploaie puternică Hamilton a reușit să câștige, iar Alonso a abandonat după ce a pierdut controlul mașinii. Alonso și Hamilton au terminat sezonul cu același număr de puncte (109) pierzând titlul la limită în detrimentul lui Raikkonen. După 2007 Alonso a plecat de la McLaren, acesta a revenit la Renault în 2008 și a reușit 2 victorii, iar în 2009 doar un podium.

În 2010 semnează cu Ferrari, mulți crezând că îl va avea coechipier pe Raikkonen, dar l-a avut pe Massa. Ferrari venea, ca și Alonso, după un an foarte greu în care au reușit o singură victorie cu Raikkonen la Spa. El și Raikkonen sunt singurii piloți Ferrari care au câștigat prima cursa cu echipa de la Maranello, Alonso în 2010 în Bahrain, iar Raikkonen în 2007 în Australia. Alonso a pierdut titlul inextremis în ultima etapă după o strategie greșită, acesta a câștigat în Bahrain, Germania, Monza, Singapore, Coreea. În 2011, a reușit o singură victorie la Silverstone. În 2012, câștigă la Sepang o cursă pe ploaie, câștigă în Marele Premiu al Europei desfășurat la Valencia unde a plecat de pe 11 și a făcut peste 5 depășiri, apoi pleacă din pole la Silverstone și încheie pe 2. La Hockenheim pleacă din pole și câștigă cursa. Din păcate, în a doua parte a sezonului are 2 abandonuri - la niciunul nu are nicio vină: la Spa, din vina lui Grosjean, iar la Suzuka a fost lovit din spate de un pilot. În 2013 are 2 victorii: una în China și una în Catalunya, din păcate în a două parte a sezonului, Pirelli a adus niște pneuri mult mai dure astfel că Ferrari a fost complet dezavantajată și Red Bull a profitat. În 2014 a reușit doar 2 podiumuri, și pentru că în acel an 16 curse au fost câștigate de Mercedes și 3 de Red Bull. În 2015 a semnat cu McLaren-Honda, dar fără niciun podium și doar cu 11 puncte acumulate (știind că pentru o victorie se acordă 25 de puncte). Cam aceleași performanțe le-a avut și în 2016, 2017, iar în 2018 Fernando Alonso a declarat într-un interviu că ultimul an în care a avut o mașină cu care putea câștigă titlul a fost în 2007, spunând că la Ferrari avea o mașină cu mari probleme în virajele rapide și lente. Anul 2018 a fost ultimul sau ca pilot în Formula 1, anunțându-și retragerea.

Cariera în Formula 1[modificare | modificare sursă]

Sezon Echipă Puncte Poz.
2022 Franța Alpine-Renault 81 9
2021 Franța Alpine-Renault 81 10
2018 Regatul Unit McLaren-Renault 50 11
2017 Regatul Unit McLaren-Honda 17 15
2016 Regatul Unit McLaren-Honda 54 10
2015 Regatul Unit McLaren-Honda 11 17
2014 Italia Ferrari 161 6
2013 Italia Ferrari 242 2
2012 Italia Ferrari 278 2
2011 Italia Ferrari 257 4
2010 Italia Ferrari 252 2
2009 Franța Renault 26 9
2008 Franța Renault 61 5
2007 Regatul Unit McLaren-Mercedes 109 3
2006 Franța Renault 134 1
2005 Franța Renault 133 1
2004 Franța Renault 59 4
2003 Franța Renault 55 6
2001 Italia Minardi-European 0 23

Cariera în Motor Sport[modificare | modificare sursă]

Sezon Competiție Puncte Loc clasament general
1999 Euro Open by Nissan 164 1
2000 International Formula 3000 17 4

Legături externe[modificare | modificare sursă]


  1. ^ a b „Fernando Alonso”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Fernando Alonso, Filmportal.de, accesat în  
  3. ^ a b Fernando Alonso, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  4. ^ a b Fernando Alonso, As 
  5. ^ „What Are The Longest Gaps Between Two F1 Podiums?”. wtf1.com. . Accesat în . 
  6. ^ „Fernando Alonso to join Aston Martin F1 in 2023”. Aston Martin F1. . Accesat în .