Sezonul de Formula 1 din 1956

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sezonul de Formula 1 din 1956
Durată
22 ianuarie - 2 septembrie
Nr. curse
8
Nr. piloți
85
Nr. echipe
22
Campionul la Piloți
Argentina Juan Manuel Fangio (Al 4-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1956 a fost cel de-al 10-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA, și a inclus cea de-a șaptea ediție a Campionatului Mondial al Piloților.[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a opt curse, începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 22 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Italiei pe 2 septembrie. În 1956 s-au desfășurat și alte nouă curse care nu au făcut parte din campionat. Juan Manuel Fangio a câștigat al treilea său titlu consecutiv, și al patrulea din carieră. Până în 2006, acesta a fost ultimul sezon în care niciun constructor britanic nu a câștigat vreo cursă de campionat.

Rezumatul sezonului[modificare | modificare sursă]

Fangio s-a alăturat Scuderiei Ferrari după ce Mercedes-Benz, cu care câștigase titlurile din 1954 și 1955, s-a retras din sport. Ferrari a achiziționat mașinile D50 pliate ale echipei Lancia și a creat o echipă puternică care îi avea pe Fangio, Eugenio Castellotti, Luigi Musso și Peter Collins. Fangio a câștigat cursa de deschidere a sezonului după ce a preluat mașina lui Musso, întrucât a sa s-a defectat. Coechipierul lui Collins și Fangio la Mercedes, Stirling Moss, care conduce acum pentru Maserati, a reprezentat cea mai mare provocare pentru Fangio, fiecare câștigând câte două curse. Într-un sezon deschis, britanicii Connaught, Vanwall și BRM au arătat și ei câteva semne de promisiune.

Intrând în cursa finală a sezonului, Fangio avea un avans de opt puncte față de Collins și Jean Behra, care conduceau pentru Maserati. Singura modalitate prin care ar fi putut pierde titlul ar fi fost să nu marcheze niciun punct, Collins câștigând și stabilind cel mai rapid tur. (Deoarece un pilot își putea alege doar cele mai bune cinci rezultate din sezon, Behra nu putea câștiga titlul.) Fangio s-a retras din cursă, iar cu Musso refuzând să-și împartă mașina cu Fangio, Collins a avut șanse mari să câștige primul său titlu. Într-un act remarcabil de sportivitate, Collins a ales în schimb să-și predea mașina lui Fangio pentru a-i permite argentinianului să termine pe locul al doilea în cursă și să câștige al treilea titlu la rând.

Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1956.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
BRM P25 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Owen Racing Organisation BRM BRM P25 2,5 L4 P25 D Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Mike Hawthorn 2, 6
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Tony Brooks 2, 6
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Ron Flockhart 6
Bugatti T251 Franța Automobiles Bugatti Bugatti Bugatti 2,5 L8 T251 E Franța Maurice Trintignant 5
Connaught Type B Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Connaught Engineering Connaught Alta GP 2,5 L4 Type B P
A
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Archie Scott-Brown 6, 8
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Desmond Titterington 6
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jack Fairman 6, 8
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Les Leston 8
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Ron Flockhart 8
Cooper T23 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Bob Gerard Cooper[a] Bristol BS1 2,0 L6 T23 D Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Bob Gerard 6
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Emeryson Cars Emeryson Alta GP 2,5 L4 56 D Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Paul Emery 6
Ferrari D50 Italia Scuderia Ferrari Ferrari Ferrari DS50 2,5 V8
Ferrari 555 2,5 L4
D50
555
E
P
Argentina Juan Manuel Fangio 1–2, 4–8
Italia Eugenio Castellotti 1–2, 4–8
Italia Luigi Musso 1–2, 7–8
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Peter Collins 1–2, 4–8
Belgia Olivier Gendebien 1, 5
Belgia Paul Frère 4
Belgia André Pilette 4
Spania Alfonso de Portago 5–8
Germania de Vest Wolfgang von Trips 8
Gordini T32 Franța Equipe Gordini Gordini Gordini 23 2,5 L6
Gordini 25 2,5 L8
T16
T32
E Franța Robert Manzon 2, 5–8
Franța Élie Bayol 2
Belgia André Pilette 2, 5, 7
Brazilia Hernando da Silva Ramos 2, 5–6, 8
Belgia André Milhoux 7
Franța André Simon 8
Maserati 250F Italia Officine Alfieri Maserati Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss 1–2, 4–8
Franța Jean Behra 1–2, 4–8
Argentina Carlos Menditeguy 1
Italia Luigi Piotti 1
Brazilia Chico Landi 1
Italia Gerino Gerini 1
Argentina José Froilán González 1
Italia Cesare Perdisa 2, 4–7
Spania Paco Godia 4–8
Regatul Unit Mike Hawthorn 4
Italia Piero Taruffi 5
Italia Umberto Maglioli 7–8
Italia Luigi Villoresi 8
Suedia Jo Bonnier 8
Vanwall VW 2 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Vandervell Products Vanwall Vanwall 254 2,5 L4 VW 2 P Franța Maurice Trintignant 2, 4, 6, 8
Statele Unite ale Americii Harry Schell 2, 4–6, 8
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Mike Hawthorn 5
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Colin Chapman 5
Argentina José Froilán González 6
Italia Piero Taruffi 8

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Owen Racing Organisation Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Mike Hawthorn 1
Uruguay Alberto Uria Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 A6GCM P Uruguay Alberto Uria 1
Uruguay Óscar González 1
Franța Ecurie Rosier Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Franța Louis Rosier 2, 4–7
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Gould's Garage (Bristol)
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord H.H. Gould
Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F D Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Horace Gould 2, 4, 6–7
Italia Giorgio Scarlatti Ferrari Ferrari 500 2,0 L4 500 P Italia Giorgio Scarlatti 2
Italia Scuderia Centro Sud Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Monaco Louis Chiron 2
Italia Luigi Villoresi 4
Statele Unite ale Americii Harry Schell 7
Elveția Toulo de Graffenried 8
Ferrari Ferrari 500 2,0 L4 500 Italia Giorgio Scarlatti 7
Italia Piero Scotti Connaught Alta GP 2,5 L4 Type B P Italia Piero Scotti 4
Italia Luigi Piotti Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Italia Luigi Villoresi 5–7
Italia Luigi Piotti 7–8
Franța André Simon Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Franța André Simon 5
Italia Scuderia Guastalla Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F P Italia Umberto Maglioli 6
Italia Gerino Gerini 8
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Gilby Engineering Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F D Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Roy Salvadori 6–8
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Bruce Halford Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F D Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Bruce Halford 6–8
Australia Jack Brabham Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 250F D Australia Jack Brabham 6
Elveția Ottorino Volonterio Maserati Maserati 250F1 2,5 L6 A6GCM P Elveția Ottorino Volonterio 7
  • Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar[modificare | modificare sursă]

Următoarele șapte Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1956.

1. Argentina 2. Monaco 3. Indianapolis 4. Belgia
Marele Premiu al Argentinei
22 ianuarie
Marele Premiu al Principatului Monaco
13 mai
Indianapolis 500
30 mai
Marele Premiu al Belgiei
3 iunie

Buenos Aires (P)

Monaco (S)

Indianapolis (P)

Spa-Francorchamps (S)
5. Franța 6. Regatul Unit 7. Germania de Vest 8. Italia
Marele Premiu al Franței
1 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
14 iulie
Marele Premiu al Germaniei
5 august
Marele Premiu al Italiei
2 septembrie

Reims-Gueux (S)

Silverstone (P)

Nürburgring (P)

Monza (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Criza Suezului a avut un impact simțitor asupra sezonului de Formula 1 din 1956. Marele Premiu al Țărilor de Jos și cel al Spaniei au fost afectate de această criză, iar prețurile petrolului au fost prea mari pentru echipe și piloți, așa că cele două curse care trebuiau inițial să aibă loc la Zandvoort și Pedralbes au fost anulate.[2]

Rezultate[modificare | modificare sursă]

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu
1 Argentina Marele Premiu al Argentinei Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Italia Luigi Musso
Argentina Juan Manuel Fangio
Italia Ferrari E
2 Monaco Marele Premiu al Principatului Monaco Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Italia Maserati P
3 Indianapolis Indianapolis 500[b] Statele Unite ale Americii Pat Flaherty Statele Unite ale Americii Paul Russo Statele Unite ale Americii Pat Flaherty Statele Unite ale Americii Watson-Offenhauser F
4 Belgia Marele Premiu al Belgiei Argentina Juan Manuel Fangio Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Peter Collins Italia Ferrari E
5 Franța Marele Premiu al Franței Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Peter Collins Italia Ferrari E
6 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Marele Premiu al Marii Britanii Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Argentina Juan Manuel Fangio Italia Ferrari E
7 Germania de Vest Marele Premiu al Germaniei Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Argentina Juan Manuel Fangio Italia Ferrari E
8 Italia Marele Premiu al Italiei Argentina Juan Manuel Fangio Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Italia Maserati P

Clasamentul Campionatului Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul s-a împărțit egal la fiecare pilot). Punctele pentru piloții care au condus aceeași mașină au fost împărțite în mod egal, indiferent de cine a condus mai multe tururi. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot ARG
Argentina
MCO
Monaco
500
Indianapolis
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
Puncte
1 Argentina Juan Manuel Fangio 1P
R
/ Ret
2P
R
/ 4
RetP 4P
R
1 1P
R
(2)P[c] / 8 30 (33)
2 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Ret 1 3R/ Ret 5 / Ret RetP
R
2 1R 27 (28)
3 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Peter Collins Ret 2 1 1 2 / Ret Ret / Ret 2 25
4 Franța Jean Behra 2 3 7 3 3 3 Ret / Ret 22
5 Statele Unite ale Americii Pat Flaherty 1P 8
6 Italia Eugenio Castellotti Ret 4 / Ret Ret 2 10 Ret / Ret 8 / Ret 7,5
7 Statele Unite ale Americii Sam Hanks 2 6
= Belgia Paul Frère 2 6
9 Spania Paco Godia Ret 7 8 4 4 6
10 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Jack Fairman 4 5 5
11 Italia Luigi Musso 1 Ret Ret Ret 4
= Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Mike Hawthorn 3 NS NS 10 Ret 4
= Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Ron Flockhart Ret 3 4
= Statele Unite ale Americii Don Freeland 3 4
15 Spania Alfonso de Portago Ret 2 / 10 Ret Ret 3
= Italia Cesare Perdisa 7 3 5 7 NS 3
= Statele Unite ale Americii Harry Schell Ret 4 10 / Ret Ret Ret Ret 3
= Statele Unite ale Americii Johnnie Parsons 4 3
19 Franța Louis Rosier Ret 8 6 Ret 5 2
= Italia Luigi Villoresi 5 Ret 6 Ret Ret 2
= Brazilia Hernando da Silva Ramos 5 8 Ret Ret 2
= Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Horace Gould 8 Ret 5 Ret 2
= Belgia Olivier Gendebien 5 Ret 2
= Statele Unite ale Americii Dick Rathmann 5 2
25 Italia Gerino Gerini 4 10 1,5
= Brazilia Chico Landi 4 1,5
27 Statele Unite ale Americii Paul Russo RetR 1
Belgia André Pilette 6 6 11 NS 0
Italia Luigi Piotti Ret NS 6 0
Statele Unite ale Americii Bob Sweikert 6 0
Uruguay Óscar González 6 0
Uruguay Alberto Uria 6 0
Franța Élie Bayol 6 0
Statele Unite ale Americii Bob Veith 7 0
Elveția Toulo de Graffenried 7 0
Statele Unite ale Americii Rodger Ward 8 0
Franța Robert Manzon Ret 9 9 Ret Ret 0
Franța André Simon Ret 9 0
Statele Unite ale Americii Jimmy Reece 9 0
Statele Unite ale Americii Cliff Griffith 10 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Roy Salvadori Ret Ret 11 0
Statele Unite ale Americii Gene Hartley 11 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Bob Gerard 11 0
Statele Unite ale Americii Fred Agabashian 12 0
Statele Unite ale Americii Bob Christie 13 0
Statele Unite ale Americii Al Keller 14 0
Statele Unite ale Americii Eddie Johnson 15 0
Statele Unite ale Americii Billy Garrett 16 0
Statele Unite ale Americii Duke Dinsmore 17 0
Statele Unite ale Americii Pat O'Connor 18 0
Statele Unite ale Americii Jimmy Bryan 19 0
Elveția Ottorino Volonterio NC 0
Franța Maurice Trintignant Ret Ret Ret Ret Ret 0
Italia Umberto Maglioli Ret Ret Ret 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Bruce Halford Ret DSC Ret 0
Argentina José Froilán González Ret Ret 0
Italia Piero Taruffi Ret Ret 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Tony Brooks NS Ret 0
Italia Giorgio Scarlatti NSC Ret 0
Argentina Carlos Menditeguy Ret 0
Statele Unite ale Americii Jim Rathmann Ret 0
Statele Unite ale Americii Johnnie Tolan Ret 0
Statele Unite ale Americii Tony Bettenhausen Ret 0
Statele Unite ale Americii Jimmy Daywalt Ret 0
Statele Unite ale Americii Jack Turner Ret 0
Statele Unite ale Americii Keith Andrews Ret 0
Statele Unite ale Americii Andy Linden Ret 0
Statele Unite ale Americii Al Herman Ret 0
Statele Unite ale Americii Ray Crawford Ret 0
Statele Unite ale Americii Johnny Boyd Ret 0
Statele Unite ale Americii Troy Ruttman Ret 0
Statele Unite ale Americii Johnny Thomson Ret 0
Italia Piero Scotti Ret 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Desmond Titterington Ret 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Archie Scott-Brown Ret 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Paul Emery Ret 0
Australia Jack Brabham Ret 0
Belgia André Milhoux Ret 0
Statele Unite ale Americii Les Leston Ret 0
Statele Unite ale Americii Ed Elisian Ret 0
Statele Unite ale Americii Eddie Russo Ret 0
Suedia Jo Bonnier Ret 0
Monaco Louis Chiron NS 0
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Colin Chapman NS 0
Germania de Vest Wolfgang von Trips NS 0
Poz. Constructor ARG
Argentina
MCO
Monaco
500
Indianapolis
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu Nu s-a clasat, retras (Ret)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Cursă anulată (C)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Doar s-a antrenat (DSA)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1 A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Curse non-campionat[modificare | modificare sursă]

Aceste curse n-au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților.

Nume Nume oficial Circuit Dată Câștigător Constructor
Argentina Marele Premiu de la Buenos Aires X Gran Premio Ciudad de Buenos Aires Mendoza 5 februarie Argentina Juan Manuel Fangio Italia Lancia-Ferrari
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Trofeul Glover IV Glover Trophy Goodwood 2 aprilie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Italia Maserati
Italia Marele Premiu al Siracuzei VI Gran Premio di Siracusa Siracuza 15 aprilie Argentina Juan Manuel Fangio Italia Lancia-Ferrari
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord BARC Aintree 200 XI BARC Aintree 200 Aintree 21 aprilie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Italia Maserati
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Trofeul Internațional BRDC VIII BRDC International Trophy Silverstone 5 mai Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Stirling Moss Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Vanwall
Italia Marele Premiu de la Napoli IX Gran Premio di Napoli Posillipo 6 mai Franța Robert Manzon Franța Gordini
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Aintree 100 I Aintree 100 Aintree 24 iunie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Horace Gould Italia Maserati
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Trofeul Vanwall I Vanwall Trophy Snetterton 22 iulie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Roy Salvadori Italia Maserati
Franța Marele Premiu al Caenului IV Grand Prix de Caen Caen 26 august Statele Unite ale Americii Harry Schell Italia Maserati
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Cursa BRSCC I BRSCC Formula 1 Race Brands Hatch 14 octombrie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Archie Scott-Brown Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Connaught-Alta

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cooper a intrat în campionat doar în calitate de constructor de șasiu.
  2. ^ Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis, cursa desfășurându-se pentru mașinile de USAC.
  3. ^ Juan Manuel Fangio și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ FIA Yearbook, 1974, page 119
  2. ^ „Grand Prix Cancelled”. Autosport. Accesat în .