Sari la conținut

Sezonul de Formula 1 din 1967

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sezonul de Formula 1 din 1967
Durată
2 ianuarie - 22 octombrie
Nr. curse
11
Nr. piloți
41
Nr. echipe
24
Campionul la Piloți
Noua Zeelandă Denny Hulme (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit Brabham-Repco (Al 2-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1967 a fost cel de-al 21-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 18-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților și a 10-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a unsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Africii de Sud pe 2 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 22 octombrie. În 1967 s-au desfășurat și șase curse care nu au făcut parte din campionat. Denny Hulme a câștigat Campionatul Mondial al Piloților, iar Brabham-Repco a primit Cupa Internațională pentru Constructorii de Formula 1.

Hulme a devenit primul dintre cei doi piloți care au câștigat titlul fără a obține vreun pole position în sezon. Doar Niki Lauda a mai reușit acest lucru în 1984. De asemenea, până în prezent, este singurul neozeelandez care a câștigat Campionatul Mondial al Piloților. Dan Gurney a obținut pentru Eagle singura ei victorie, iar Pedro Rodríguez i-a oferit lui Cooper ultima victorie într-un dramatic Mare Premiu al Africii de Sud, în care John Love a fost aproape de victorie la volanul unui Cooper-Climax învechit și privat.

Doi piloți au murit în evenimentele legate de Formula 1 în 1967. Pilotul Ferrari, Lorenzo Bandini, a murit într-un accident de foc în timpul Marelui Premiu al Principatului Monaco, pe 10 mai. În timp ce se afla pe locul al doilea în spatele lui Hulme în turul 82 (din 100), Bandini a pierdut controlul Ferrari-ului său când a ciupit o balustradă în timp ce intra în șicana Harbour. A derapat necontrolat înainte de a lovi un stâlp de lumină și de a se răsturna. Atunci când Ferrari-ul a lovit baloții de paie de pe marginea pistei, rezervorul său de combustibil a explodat în flăcări cu Bandini prins dedesubt. Suferind arsuri pe mai mult de 70% din corp, Bandini a murit la spital trei zile mai târziu. Pilotul britanic Bob Anderson a murit pe 27 august în timpul unui test la Silverstone la volanul unui Brabham. Anderson a derapat de pe pistă în condiții umede și a lovit un stâlp de observație, suferind răni grave la piept și la gât. Ulterior, a murit la Spitalul General Northampton din apropiere.

Piloții și echipele înscrise în campionat

[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1967 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1967.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Brabham BT24 Regatul Unit Brabham Racing Organisation Brabham Repco 620 3,0 V8
Repco 740 3,0 V8
BT19
BT20
BT24
G Australia Jack Brabham Toate
Noua Zeelandă Denny Hulme Toate
BRM P261 Regatul Unit Owen Racing Organisation BRM BRM P75 3,0 H16
BRM P60 2,1 V8
P83
P261
P115
G Regatul Unit Jackie Stewart Toate
Regatul Unit Mike Spence Toate
Cooper T86 Regatul Unit Cooper Car Company Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12
Maserati 10/F1 3,0 V12
T81
T81B
T86
F Austria Jochen Rindt 1–10
Mexic Pedro Rodríguez 1–7, 11
Regatul Unit Alan Rees 6
Regatul Unit Richard Attwood 8
Belgia Jacky Ickx 9–10
Eagle T1G Statele Unite ale Americii Anglo American Racers Eagle Climax FPF 2,8 L4 T1F G Statele Unite ale Americii Dan Gurney 1
Weslake 58 3,0 V12 T1G 2–11
Statele Unite ale Americii Richie Ginther 2
Noua Zeelandă Bruce McLaren 5–7
Italia Ludovico Scarfiotti 9
Ferrari 312/67 Italia Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 242 3,0 V12 312/66
312/67
F Italia Lorenzo Bandini 2
Noua Zeelandă Chris Amon 2–11
Regatul Unit Mike Parkes 3–4
Italia Ludovico Scarfiotti 3–4
Regatul Unit Jonathan Williams 11
Honda RA300 Japonia Honda Racing Honda Honda RA273E 3,0 V12 RA273
RA300
F Regatul Unit John Surtees 1–4, 6–7, 9–11
LDS Mk 3 Rhodesia Sam Tingle LDS[a] Climax FPF 2,8 L4 Mk 3 D Rhodesia Sam Tingle 1
Germania de Vest Bayerische Motoren Werke AG Lola[a] BMW M10 2,0 L4 T100 D Germania de Vest Hubert Hahne 7
Lotus 49 Regatul Unit Team Lotus Lotus BRM P75 3,0 H16
BRM P60 2,1 V8
43
33
F Regatul Unit Graham Hill 1–2
Regatul Unit Jim Clark 1
Climax FWMV 2,0 V8 33 2
Ford Cosworth DFV 3,0 V8 49 3–11
Regatul Unit Graham Hill 3–11
Canada Eppie Wietzes 8
Italia Giancarlo Baghetti 9
Mexic Moisés Solana 10–11
Matra MS5 Franța Matra Sports Matra Ford Cosworth FVA 1,6 L4 MS5
MS7
D
G
Franța Jean-Pierre Beltoise 2, 10–11
Franța Johnny Servoz-Gavin 2
Regatul Unit Bruce McLaren Motor Racing McLaren BRM P111 2,1 V8
BRM P101 3,0 V12
M4B
M5A
G Noua Zeelandă Bruce McLaren 2–3, 8–11

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Regatul Unit Rob Walker/Jack Durlacher Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F Elveția Jo Siffert Toate
Regatul Unit DW Racing Enterprises Brabham Climax FPF 2,8 L4 BT11 F
D
Regatul Unit Bob Anderson 1–6
Elveția Joakim Bonnier Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F Suedia Jo Bonnier 1, 4, 6–11
Regatul Unit Reg Parnell Racing Lotus BRM P60 2,1 V8 25 F
D
G
Regatul Unit Piers Courage 1
Regatul Unit Chris Irwin 3
BRM BRM P60 2,1 V8
BRM P75 3,0 H16
P261
P83
Regatul Unit Piers Courage 2, 6
Regatul Unit Chris Irwin 4–11
Rhodesia John Love Cooper Climax FPF 2,8 L4 T79 D Rhodesia John Love 1
Africa de Sud Scuderia Scribante Brabham Climax FPF 2,8 L4 BT11 F Africa de Sud Dave Charlton 1
Africa de Sud Luki Botha Brabham Climax FPF 2,8 L4 BT11 D Africa de Sud Luki Botha 1
Franța Guy Ligier Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F Franța Guy Ligier 4–5
Brabham Repco 620 3,0 V8 BT20 6–7, 9–11
Regatul Unit Bernard White Racing BRM BRM P60 2,1 V8 P261 G Regatul Unit David Hobbs 6, 8
Elveția Charles Vögele Racing Cooper ATS 2,7 V8 T77 D Elveția Silvio Moser 6
Statele Unite ale Americii Mike Fisher Lotus BRM P60 2,1 V8 33 F Statele Unite ale Americii Mike Fisher 8, 11
Canada Castrol Oils Ltd Eagle Climax FPF 2,8 L4 T1F G Canada Al Pease 8
Statele Unite ale Americii Tom Jones Cooper Climax FWMV 2,0 V8 T82 F Statele Unite ale Americii Tom Jones 8

Următoarele unsprezece Mari Premii au avut loc în 1967.

1. Africa de Sud 2. Monaco 3. Țările de Jos 4. Belgia
Marele Premiu al Africii de Sud
2 ianuarie
Marele Premiu al Principatului Monaco
7 mai
Marele Premiu al Țărilor de Jos
4 iunie
Marele Premiu al Belgiei
18 iunie

Kyalami (P)

Monaco (S)

Zandvoort (P)

Spa-Francorchamps (S)
5. Franța 6. Regatul Unit 7. Germania de Vest 8. Canada
Marele Premiu al Franței
2 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
15 iulie
Marele Premiu al Germaniei
6 august
Marele Premiu al Canadei
27 august

Le Mans Bugatti (P)

Silverstone (P)

Nürburgring (P)

Mosport Park (P)
9. Italia 10. Statele Unite ale Americii 11. Mexic
Marele Premiu al Italiei
10 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
1 octombrie
Marele Premiu al Mexicului
22 octombrie

Monza (P)

Watkins Glen (P)

Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

[modificare | modificare sursă]

Marile Premii

[modificare | modificare sursă]
Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu Lider
Pilot Dif.
1 Africa de Sud MP al Africii de Sud Australia Jack Brabham Noua Zeelandă Denny Hulme Mexic Pedro Rodríguez Regatul Unit Cooper-Maserati F Mexic ROD 3
2 Monaco MP al Principatului Monaco Australia Jack Brabham Regatul Unit Jim Clark Noua Zeelandă Denny Hulme Regatul Unit Brabham-Repco G Noua Zeelandă HUL 1
3 Țările de Jos MP al Țărilor de Jos Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Ford F 5
4 Belgia MP al Belgiei Regatul Unit Jim Clark Statele Unite ale Americii Dan Gurney Statele Unite ale Americii Dan Gurney Statele Unite ale Americii Eagle-Weslake G 5
5 Franța MP al Franței Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Graham Hill Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco G 6
6 Regatul Unit MP al Marii Britanii Regatul Unit Jim Clark Noua Zeelandă Denny Hulme Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Ford F 9
7 Germania de Vest MP al Germaniei Regatul Unit Jim Clark Statele Unite ale Americii Dan Gurney Noua Zeelandă Denny Hulme Regatul Unit Brabham-Repco G 12
8 Canada MP al Canadei Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco G 9
9 Italia MP al Italiei Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit John Surtees Japonia Honda F 3
10 Statele Unite ale Americii MP al Statelor Unite Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Ford F 5
11 Mexic MP al Mexicului Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Ford F 5

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune patru rezultate din restul de cinci curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot ZAF
Africa de Sud
MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
CAN
Canada
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Noua Zeelandă Denny Hulme 4R 1 3 Ab 2 2R 1 2 Ab 3 3[b] 51
2 Australia Jack Brabham 6P AbP 2 Ab 1 4 2 1 2 (5) 2 46 (48)
3 Regatul Unit Jim Clark Ab AbR 1R 6P Ab 1P AbP AbP
R
3P
R
1 1P
R
41
4 Regatul Unit John Surtees 3 Ab Ab Ab 6 4 1 Ab 4 20
5 Noua Zeelandă Chris Amon 3 4 3 Ab 3 3 6 7 Ab 9 20
6 Mexic Pedro Rodríguez 1 5 Ab 9 6 5 11 6 15
7 Regatul Unit Graham Hill Ab 2 AbP Ab AbP
R
Ab Ab 4 Ab 2P
R
Ab 15
8 Statele Unite ale Americii Dan Gurney Ab Ab Ab 1R Ab Ab AbR 3 Ab Ab Ab 13
9 Regatul Unit Jackie Stewart Ab Ab Ab 2 3 Ab Ab Ab Ab Ab Ab 10
10 Regatul Unit Mike Spence Ab 6 8 5 Ab Ab Ab 5 5 Ab 5 9
11 Rhodesia John Love 2 6
12 Elveția Jo Siffert Ab Ab 10 7 4 Ab Ab NS Ab 4 12 6
13 Austria Jochen Rindt Ab Ab Ab 4 Ab Ab Ab Ab 4 Ab 6
14 Noua Zeelandă Bruce McLaren 4 Ab Ab Ab Ab 7 Ab Ab Ab 3
15 Suedia Jo Bonnier Ab Ab Ab 6 8 Ab 6 10 3
16 Regatul Unit Chris Irwin 7 Ab 5 7 9 Ab Ab Ab Ab 2
17 Regatul Unit Bob Anderson 5 NSC 9 8 Ab Ab 2
18 Regatul Unit Mike Parkes 5 Ab 2
19 Franța Guy Ligier 10 NC 10 8 Ab Ab 11 1
20 Italia Ludovico Scarfiotti 6 NC Ab 1
21 Belgia Jacky Ickx 6 Ab 1
Franța Jean-Pierre Beltoise NSC 7 7 0
Regatul Unit David Hobbs 8 9 0
Regatul Unit Jonathan Williams 8 0
Regatul Unit Alan Rees 9 0
Regatul Unit Richard Attwood 10 0
Statele Unite ale Americii Mike Fisher 11 NS 0
Africa de Sud Dave Charlton NC 0
Africa de Sud Luki Botha NC 0
Canada Al Pease NC 0
Regatul Unit Piers Courage Ab Ab NS 0
Mexic Moisés Solana Ab Ab 0
Rhodesia Sam Tingle Ab 0
Italia Lorenzo Bandini Ab[c] 0
Franța Johnny Servoz-Gavin Ab 0
Elveția Silvio Moser Ab 0
Germania de Vest Hubert Hahne Ab 0
Italia Giancarlo Baghetti Ab 0
Canada Eppie Wietzes DSC 0
Statele Unite ale Americii Tom Jones NSC 0
Statele Unite ale Americii Richie Ginther NSC 0
Poz. Pilot ZAF
Africa de Sud
MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
CAN
Canada
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Notă:

  • double-dagger – În Marele Premiu al Germaniei din 1967, au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. Aceștia nu erau eligibili de puncte pentru campionat, indiferent de poziția în care încheiau cursa. Din acest motiv, deși au terminat pe locurile 6, respectiv 8, Jo Bonnier și Guy Ligier au primit punctele aferente pozițiilor 5 și 6, întrucât locurile 5 și 7 au fost ocupate de mașini de F2.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune patru rezultate din restul de cinci curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor ZAF
Africa de Sud
MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
CAN
Canada
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Regatul Unit Brabham-Repco 4 1 2 Ab 1 2 1 1[d] 2 (3) 2 63 (67)
2 Regatul Unit Lotus-Ford 1 6 Ab 1 Ab 4 3 1 1 44
3 Regatul Unit Cooper-Maserati 1 5 10 4 4 5 6 8 4 4 6 28
4 Japonia Honda 3 Ab Ab Ab 6 4 1 Ab 4 20
5 Italia Ferrari 3 4 3 Ab 3 3 6 7 Ab 8 20
6 Regatul Unit BRM Ab 6 8 2 3 7 9 5 5 Ab 5 17
7 Statele Unite ale Americii Eagle-Weslake Ab Ab 1 Ab Ab Ab 3 Ab Ab Ab 13
8 Regatul Unit Lotus-BRM Ab 2 7 11 NS 6
9 Regatul Unit Cooper-Climax 2 NSC 6
10 Regatul Unit McLaren-BRM 4 Ab 7 Ab Ab Ab 3
11 Regatul Unit Brabham-Climax 5 NSC 9 8 Ab Ab 2
Franța Matra-Ford Ab 7 7 0
Statele Unite ale Americii Eagle-Climax Ab NC 0
Africa de Sud LDS-Climax Ab 0
Regatul Unit Lotus-Climax Ab 0
Regatul Unit Cooper-ATS Ab 0
Regatul Unit Lola-BMW Ab 0
Poz. Constructor ZAF
Africa de Sud
MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
CAN
Canada
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte

Curse non-campionat

[modificare | modificare sursă]

În sezonul din 1967, au fost organizate și șase curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
Regatul Unit Cursa Camponilor II Brands Hatch 12 martie Statele Unite ale Americii Dan Gurney Statele Unite ale Americii Eagle-Weslake
Regatul Unit Spring Cup I Oulton Park 15 aprilie Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco
Regatul Unit Trofeul Internațional BRDC XIX Silverstone 29 aprilie Regatul Unit Mike Parkes Italia Ferrari
Italia Gran Premio di Siracusa XVI Siracuza 21 mai Regatul Unit Mike Parkes
Italia Ludovico Scarfiotti
Italia Ferrari
Regatul Unit Cupa Internațională de Aur XIV Oulton Park 16 septembrie Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Repco
Spania Marele Premiu al Spaniei XV Jarama 12 noiembrie Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Ford
  1. ^ a b LDS și Lola au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
  2. ^ Denny Hulme și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Mexicului.
  3. ^ Lorenzo Bandini a decedat după trei zile din cauza rănilor suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Principatului Monaco din 1967.
  4. ^ Brabham-Repco și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Canadei.
  1. ^ FIA Yearbook, 1974, Grey Section, pages 117–118