Sezonul de Formula 1 din 1964

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sezonul de Formula 1 din 1964
Durată
10 mai - 25 octombrie
Nr. curse
10
Nr. piloți
42
Nr. echipe
22
Campionul la Piloți
Regatul Unit John Surtees (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Italia Ferrari (Al 2-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1964 a fost cel de-al 18-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 15-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 7-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a zece curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 10 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 25 octombrie. În 1964 s-au desfășurat și opt curse care nu au făcut parte din campionat.

Campionatul Mondial al Piloților, disputat de Jim Clark, John Surtees și Graham Hill, a fost decis la Marele Premiu al Mexicului. Clark a fost forțat să se oprească din cauza unei scurgeri de ulei în ultimul tur, iar Ferrari i-a făcut semn lui Lorenzo Bandini să-l lase pe Surtees să treacă pe locul doi, ceea ce i-a oferit campionatul cu un punct în fața lui Hill. O mașină Ferrari 158 înscrisă oficial de echipa privată americană NART a reușit obținerea titlului la constructori cu Surtees,[3] echipa de fabrică concurând ultimele două curse (Marele Premiu al Statelor Unite și Marele Premiu al Mexicului) cu mașini vopsite în alb și albastru – culorile naționale ale Statelor Unite. Acest lucru a fost făcut ca un protest față de argumentele dintre Ferrari și organismul italian de sport cu motor Automobile Club d'Italia cu privire la omologarea unei noi mașini de curse Ferrari Le Mans cu motor central.[4] Honda a făcut un debut discret în cursele de Grand Prix cu pilotul american Ronnie Bucknum, iar Maurice Trintignant s-a retras la vârsta de 46 de ani, după una dintre cele mai lungi cariere în campionatul mondial. A fost ultimul pilot activ care a concurat în primul sezon al Campionatului Mondial, în 1950.

Neerlandezul Carel Godin de Beaufort a murit în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Germaniei de pe Nürburgring, la volanul unui Porsche 718 privat.

Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1964 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1964.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Regatul Unit Derrington-Francis Racing Team ATS[a] ATS 100 1,5 V8 DF G Portugalia Mário de Araújo Cabral 8
Brabham BT7 Regatul Unit Brabham Racing Organisation Brabham Climax FWMV 1,5 V8 BT7
BT11
D Australia Jack Brabham Toate
Statele Unite ale Americii Dan Gurney Toate
BRM P261 Regatul Unit Owen Racing Organisation BRM BRM P56 1,5 V8 P261
P67
D Statele Unite ale Americii Richie Ginther Toate
Regatul Unit Graham Hill Toate
Regatul Unit Richard Attwood 5
Regatul Unit British Racing Partnership BRP BRM P56 1,5 V8 Mk 1
Mk 2
D Regatul Unit Trevor Taylor 1, 3–4, 7–10
Regatul Unit Innes Ireland 3–5, 7–10
Cooper T73 Regatul Unit Cooper Car Company Cooper Climax FWMV 1,5 V8 T73
T66
D Statele Unite ale Americii Phil Hill 1–7, 9–10
Noua Zeelandă Bruce McLaren Toate
Rhodesia John Love 8
Ferrari 158 Italia Scuderia Ferrari SpA SEFAC
Statele Unite ale Americii North American Racing Team
Ferrari Ferrari 178 1,5 V6
Ferrari 205B 1,5 V8
Ferrari 207 1,5 F12
156
158
1512
D Italia Lorenzo Bandini Toate
Regatul Unit John Surtees Toate
Italia Ludovico Scarfiotti 8
Mexic Pedro Rodríguez 10
Honda RA271 Japonia Honda R & D Company Honda Honda RA271E 1,5 V12 RA271 D Statele Unite ale Americii Ronnie Bucknum 6, 8–9
Lotus 25 Regatul Unit Team Lotus Lotus Climax FWMV 1,5 V8 25
33
D Regatul Unit Jim Clark Toate
Regatul Unit Peter Arundell 1–4
Regatul Unit Mike Spence 5–10
Germania de Vest Gerhard Mitter 6
Statele Unite ale Americii Walt Hansgen 9
Mexic Moisés Solana 10
Porsche 718 Țările de Jos Ecurie Maarsbergen Porsche[a] Porsche 547/3 1,5 F4 718 D Țările de Jos Carel Godin de Beaufort 2, 6
Scirocco 02 Belgia Equipe Scirocco Belge Scirocco Climax FWMV 1,5 V8 02 D Belgia André Pilette 3, 6

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos. Toate au folosit anvelopele furnizate de Dunlop.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Piloți
Numele pilotului Etape
Statele Unite ale Americii Revson Racing Lotus BRM P56 1,5 V8 24 Statele Unite ale Americii Peter Revson 1, 6, 8
Franța Bernard Collomb Lotus Climax FWMV 1,5 V8 24 Franța Bernard Collomb 1
Franța Maurice Trintignant BRM BRM P56 1,5 V8 P57 Franța Maurice Trintignant 1, 4–6, 8
Regatul Unit British Racing Partnership Lotus BRM P56 1,5 V8 24 Regatul Unit Innes Ireland 1
Regatul Unit Trevor Taylor 5
Regatul Unit DW Racing Enterprises Brabham Climax FWMV 1,5 V8 BT11 Regatul Unit Bob Anderson 1–8
Regatul Unit Reg Parnell Racing Lotus Climax FWMV 1,5 V8 25 Noua Zeelandă Chris Amon 7
BRM P56 1,5 V8 25
24
1–6, 9–10
Regatul Unit Mike Hailwood 1–2, 4–10
Statele Unite ale Americii Peter Revson 3–5
Regatul Unit R.R.C. Walker Racing Team Cooper Climax FWMV 1,5 V8 T66 Germania de Vest Edgar Barth 6
Suedia Jo Bonnier 1
Brabham Climax FWMV 1,5 V8 BT7 7–10
BRM P56 1,5 V8 BT11 2–3, 5–6
Austria Jochen Rindt 7
Italia Geki 8
Elveția Jo Siffert 9–10
Statele Unite ale Americii Hap Sharp 9–10
Elveția Siffert Racing Team Lotus BRM P56 1,5 V8 24 Elveția Jo Siffert 1
Brabham BT11 2–8
Italia Scuderia Centro Sud BRM BRM P56 1,5 V8 P57 Africa de Sud Tony Maggs 2–3, 5–7
Italia Giancarlo Baghetti 2–3, 5–8
Regatul Unit Bob Gerard Racing Cooper Ford 109E 1,5 L4 T71/73 Regatul Unit John Taylor 5
Regatul Unit Ian Raby Racing Brabham BRM P56 1,5 V8 BT3 Regatul Unit Ian Raby 5, 8
Regatul Unit John Willment Automobiles Brabham Ford 109E 1,5 L4 BT10 Australia Frank Gardner 5
Elveția Fabre Urbain Cooper Climax FWMV 1,5 V8 T60 Elveția Jean-Claude Rudaz 8

Calendar[modificare | modificare sursă]

Următoarele zece Mari Premii au avut loc în 1964.

1. Monaco 2. Țările de Jos 3. Belgia 4. Franța
Marele Premiu al Principatului Monaco
10 mai
Marele Premiu al Țărilor de Jos
24 mai
Marele Premiu al Belgiei
14 iunie
Marele Premiu al Franței
28 iunie

Monaco (S)

Zandvoort (P)

Spa-Francorchamps (S)

Rouen-Les-Essarts (S)
5. Regatul Unit 6. Germania de Vest 7. Austria 8. Italia
Marele Premiu al Marii Britanii
11 iulie
Marele Premiu al Germaniei
2 august
Marele Premiu al Austriei
23 august
Marele Premiu al Italiei
6 septembrie

Brands Hatch (P)

Nürburgring (P)

Zeltweg (S)

Monza (P)
9. Statele Unite ale Americii 10. Mexic
Marele Premiu al Statelor Unite
4 octombrie
Marele Premiu al Mexicului
25 octombrie

Watkins Glen (P)

Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente[modificare | modificare sursă]

Marile Premii[modificare | modificare sursă]

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător
1 Monaco Marele Premiu al Principatului Monaco Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit BRM
2 Țările de Jos Marele Premiu al Țărilor de Jos Statele Unite ale Americii Dan Gurney Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
3 Belgia Marele Premiu al Belgiei Statele Unite ale Americii Dan Gurney Statele Unite ale Americii Dan Gurney Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
4 Franța Marele Premiu al Franței Regatul Unit Jim Clark Australia Jack Brabham Statele Unite ale Americii Dan Gurney Regatul Unit Brabham-Climax
5 Regatul Unit Marele Premiu al Marii Britanii Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
6 Germania de Vest Marele Premiu al Germaniei Regatul Unit John Surtees Regatul Unit John Surtees Regatul Unit John Surtees Italia Ferrari
7 Austria Marele Premiu al Austriei Regatul Unit Graham Hill Statele Unite ale Americii Dan Gurney Italia Lorenzo Bandini Italia Ferrari
8 Italia Marele Premiu al Italiei Regatul Unit John Surtees Regatul Unit John Surtees Regatul Unit John Surtees Italia Ferrari
9 Statele Unite ale Americii Marele Premiu al Statelor Unite Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit BRM
10 Mexic Marele Premiu al Mexicului Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Statele Unite ale Americii Dan Gurney Regatul Unit Brabham-Climax

Clasament Campionatul Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
AUT
Austria
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Regatul Unit John Surtees Ret 2 Ret Ret 3 1P
R
Ret 1P
R
2 2[b] 40
2 Regatul Unit Graham Hill 1R 4 (5) 2 2 2 RetP Ret 1 11 39 (41)
3 Regatul Unit Jim Clark 4P 1R 1 RetP 1P
R
Ret Ret Ret 7P
R
5P
R
32
4 Italia Lorenzo Bandini 10 Ret Ret 9 5 3 1 3 Ret 3 23
5 Statele Unite ale Americii Richie Ginther 2 11 4 5 8 7 2 4 4 8 23
6 Statele Unite ale Americii Dan Gurney Ret RetP 6P
R
1 13 10 RetR 10 Ret 1 19
7 Noua Zeelandă Bruce McLaren Ret 7 2 6 Ret Ret Ret 2 Ret 7 13
8 Australia Jack Brabham Ret Ret 3 3R 4 12 9 14 Ret Ret 11
= Regatul Unit Peter Arundell 3 3 9 4 11
10 Elveția Jo Siffert 8 13 Ret Ret 11 4 Ret 7 3 Ret 7
11 Regatul Unit Bob Anderson 7 6 NS 12 7 Ret 3 11 5
12 Regatul Unit Mike Spence 9 8 Ret 6 Ret 4 4
= Africa de Sud Tony Maggs NS NS Ret 6 4 4
14 Regatul Unit Innes Ireland NS 10 Ret 10 5 5 Ret 12 4
15 Suedia Jo Bonnier 5 9 Ret Ret Ret 6 12 Ret Ret 3
16 Noua Zeelandă Chris Amon NSC 5 Ret 10 Ret 11 Ret Ret Ret 2
= Franța Maurice Trintignant Ret 11 NSC 5 Ret 2
= Statele Unite ale Americii Walt Hansgen 5 2
19 Regatul Unit Mike Hailwood 6 12 8 Ret Ret 8 Ret 8 Ret 1
= Statele Unite ale Americii Phil Hill 9 8 Ret 7 6 Ret Ret Ret 9 1
= Regatul Unit Trevor Taylor Ret 7 Ret Ret Ret NSC 6 Ret 1
= Mexic Pedro Rodríguez 6 1
Italia Giancarlo Baghetti 10 8 12 Ret 7 8 0
Germania de Vest Gerhard Mitter 9 0
Italia Ludovico Scarfiotti 9 0
Mexic Moisés Solana 10 0
Statele Unite ale Americii Peter Revson NSC DSC NS Ret 14 13 0
Statele Unite ale Americii Ronnie Bucknum 13 Ret Ret 0
Statele Unite ale Americii Hap Sharp NC 13 0
Regatul Unit John Taylor 14 0
Țările de Jos Carel Godin de Beaufort Ret NS[c] 0
Belgia André Pilette Ret NSC 0
Regatul Unit Ian Raby Ret NSC 0
Australia Frank Gardner Ret 0
Germania de Vest Edgar Barth Ret 0
Austria Jochen Rindt Ret 0
Portugalia Mário de Araújo Cabral Ret 0
Regatul Unit Richard Attwood NS 0
Elveția Jean-Claude Rudaz NS 0
Franța Bernard Collomb NSC 0
Rhodesia John Love NSC 0
Italia Geki NSC 0
Poz. Pilot MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
AUT
Austria
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu Nu s-a clasat, retras (Ret)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Cursă anulată (C)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Doar s-a antrenat (DSA)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1 A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
AUT
Austria
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Italia Ferrari 10 2 Ret 9 (3) 1 1 1 2 2[d] 45 (49)
2 Regatul Unit BRM 1 (4) (4) 2 2 2 2 (4) 1 8 42 (51)
3 Regatul Unit Lotus-Climax 3 1 1 4 1 8 Ret (6) (5) 4 37 (40)
4 Regatul Unit Brabham-Climax 7 6 3 1 4 10 3 10 Ret 1 30
5 Regatul Unit Cooper-Climax 5 7 2 6 6 Ret Ret 2 Ret 7 16
6 Regatul Unit Brabham-BRM 9 Ret 11 4 Ret 7 3 13 7
7 Regatul Unit BRP-BRM Ret 7 Ret 10 5 5 6 12 5
8 Regatul Unit Lotus-BRM 6 5 Ret 8 Ret 11 8 13 8 Ret 3
Japonia Honda 13 Ret Ret 0
Regatul Unit Cooper-Ford 14 0
Regatul Unit Scirocco-Climax Ret NSC 0
Germania de Vest Porsche Ret NS 0
Regatul Unit Brabham-Ford Ret 0
Italia ATS Ret 0
Poz. Constructor MCO
Monaco
NLD
Țările de Jos
BEL
Belgia
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
AUT
Austria
ITA
Italia
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte

Curse non-campionat[modificare | modificare sursă]

Alte opt curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
Regatul Unit Trofeul Daily Mirror II Snetterton 14 martie Regatul Unit Innes Ireland Regatul Unit BRP-BRM
Regatul Unit Trofeul News of the World I Goodwood 30 martie Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
Italia Gran Premio di Siracusa XIII Siracuza 12 aprilie Regatul Unit John Surtees Italia Ferrari
Regatul Unit Aintree 200 IX Aintree 18 aprilie Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Climax
Regatul Unit Trofeul Internațional BRDC XVI Silverstone 2 mai Australia Jack Brabham Regatul Unit Brabham-Climax
Germania de Vest Solituderennen XIV Solitudering 19 iulie Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Climax
Italia Marele Premiu al Mediteranei III Pergusa 16 august Elveția Jo Siffert Regatul Unit Brabham-BRM
Africa de Sud Marele Premiu al Randului VII Kyalami 12 decembrie Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Brabham-BRM

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b ATS și Porsche au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
  2. ^ John Surtees și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Mexicului.
  3. ^ Carel Godin de Beaufort a decedat a doua zi după ce a suferit un accident în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Germaniei din 1964.
  4. ^ Ferrari și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Mexicului.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, page 118
  2. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, page 120
  3. ^ 1974 FIA Yearbook, grey section, pages 120–121
  4. ^ „Do you remember...when Ferrari raced in blue”. Formula 1 - The Official F1 Website (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .