Iom Kipur
Iom Kipur (יום כפור yom kippùr, Ziua ispășirii) - este una din cele trei mari Sărbători evreiești; este zi de post religioasă ebraică care celebrează ziua ispășirii. În Torah este numită Yom haKippurim („Ziua celor care ispășesc”). Este una din așa-zisele Yamim Noraim („Zilele temerii reverențioase”). Yamim Noraim sunt Roș haȘana și Iom Kipur, respectiv primele și ultimele două zile din cele Zece zile ale Penitenței.
În calendarul ebraic Iom Kipur începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii ebraice Tișri (lună care corespunde ultimei jumătăți a lui Septembrie și primei jumătăți a lui Octombrie din calendarul gregorian), și continuă până la apusul soarelui următoarei zile.
În următorii ani, Iom Kipur va corespunde următoarelor zile din calendarul gregorian:
Atenție: sărbătoarea începe la asfințitul soarelui în ajun.
Cuprins |
[modificare] Originea Biblică
Ritul zilei de Iom Kipur este descris de patru ori în Pentateuh (vezi Exod 30,10; Levitic 23,27-31 și 25,9; Numeri 29,7-11). Pe tot timpul postului este absolut interzisă mâncarea și băutura (orice fel de mâncare și băutură) așa cum este absolut interzisă orice fel de activitate sau muncă ce ar putea să distragă atenția credinciosului de la penitență și ispășire cu excepția situațiilor în care e pericol la viața unui om (orșice om). În trecut se cereau oferirea de sacrificii la Templul din Ierusalim.
[modificare] Împlinirea sărbătorii
În textul biblic din Daniel 8,14 este făcută o profeție cu privire la sărbătoarea Iom Kipur îndeplinită în Sanctuarul din cer de către Hristos. Potrivit acestei profeții, după 2300 de ani de la darea decretului pentru rezidirea Ierusalimului - 456 î. Hr. - urma să inceapă curățirea Sfântului Locaș din cer. Anul împlinirii acestei profeții este 1844.
[modificare] În gândirea ebraică
Iom Kipur este considerat ziua cea mai sfântă și mai însemnată din an, toate cele zece zile sunt de pocăință, aceasta însă are un caracter aparte: tradiția ebraică spune că, după ce poporul a păcătuit prin idolatrie, YHWH, Binecuvântat fie Numele, s-a răzgândit în privința sfintei Legi (voia să nu o mai dea poporului) văzând însă cum zece zile la rând poporul a stăruit în pocăință Domnul „a iertat păcatul poporului” în ziua a zecea (întocmai, ziua de Iom Kipur) și i-a dăruit în dar Legea. Iată de ce această a zecea zi - Iom Kipur - este atât de sfântă; ea celebrează în fapt milostivirea pe care YHWH a arătat-o poporului său. Așadar tema centrală a sărbătorii este ispășirea și iertarea.
Ziua începe cu așa numitul „tosephet” Iom Kipur - adică o mică parte a zile precedente este „ruptă” cotidianului și adăugată zilei de ispășire (ca celebrarea să fie mai îndelungată). Această practică este prescrisă de Halakha, și se termină după asfințitul soarelui, la apariția primelor stele. Persoanele bolnave cer câteva zile mai degrabă sfatul unui rabin competent care verifică dacă starea sănătății lor le permite sau nu acest post greu.
Serviciul liturgic începe cu 'rugăciunea' Kol Nidrei care trebuie să fie recitată chiar înaintea apusului soarelui. Kol Nidrei (cuvinte aramaice, nu ebraice, care înseamnă „toate promisiunile” sau „toate jurămintele”) și reprezintă anularea tuturor jurămintelor pronunțate în decursul anului care vine, precizând totodată că și cele care din slăbiciune, mânie, neștiință sau alte cauze omenești vor fi făcute sunt de asemeni nule; omul credincios, care îl iubește sincer pe YHWH, nu vrea să-l ofenseze cu nimic, chiar dacă din atâtea cauze omenești i se întâmplă, el se căiește încă de pe acum. Conform The Jewish Encyclopedia, textul acestei rugăciuni sună astfel: „Toate voturile, toate angajamentele, toate jurămintele și anatemele, care sunt numite 'konam', 'konas', sau cu oricare alt nume, pe care le-am putea rosti sau pentru care am putea fi angajați, să fie șterse din această zi a penitenței și până la următoarea, a cărei revenire o așteptăm cu bucurie, noi ne căim (facem penitență)„.
Iom Kipur completează perioada de penitență a celor zece zile începute cu Anul Nou (ebraic): Roș haȘana. chiar dacă rugăciunile cu care se cere iertarea sunt recomandate pentru toate zilele anului, în aceste zile de penitență devin foarte viu trăite.
Rugăciunea de dimineață este precedată de un fel de litanie numită Selihot: în ziua de Iom Kipur acest fel de litanii sunt adăugate din abundență la liturgie.
Moise Maimonide scria: „Totul depinde de cât de mult merită omul ca să-i fie iertate păcatele care apasă asupra lui. Așadar este de dorit să fie înmulțite faptele bune și rugăciunile mai înainte să vină Ziua Pocăinței; ziua mare a conturilor. Cei pe care Dumnezeu îi consideră demni de merite vor fi scriși în Cartea Vieții. Rugăciunea de Iom Kipur se exprimă: „să intrăm în Cartea Vieții”. Aceeași idee este întâlnită și în urarea de Naul An: „Să poți fi înscris (în Cartea Vieții) pentru un nou an fericit!”
Ziua Pocăinței a supraviețuit chiar distrugerii Templului, în 70 e.c., când celelalte practici de sacrificii au fost abandonate (forțat).
Midraș Sifra preciza: „Chiar dacă nu va mai fi oferit nici un sacrificiu, această zi își va păstra rostul ei de ispășire”. Textele ebraice teologice învață, cele juridice precizează că în această zi nu trebuie făcută nici o altă lucrare care să nu fie penitența. Penitența este condiția absolut necesară pentru oricare altă formă de ispășire, cărora le și dă semnificație. Talmud Yoma face o precizare teologică, dar cu valoare socială imensă: „Ziua Ispășirii îl achită pe om de vinovăție înaintea lui Dumnezeu, dar nu și înaintea persoanei ofensate până când nu va obține iertarea explicită de la cel în cauză”, care - bineînțeles - este îndemnat să ierte pentru a primi la rândul său iertarea de la Domnul, căci, „nu i se va ierta celui care nu iartă”.
În acest sens oricine este chemat și îndemnat să pună capăt oricărei neînțelegri sau / și ceartă, înainte de a începe ziua de post. Până și suflete celor răposați sunt incluse în comunitatea celor de iertat în marea Zi a Ispășirii.
Contrar aparențelor și credinței populare (mai ales celei străine spiritului iudaic), Iom Kipur nu este o zi a tristeții. Evreii Sefardiți, adică evreii de origine spaniolă, portugheză, nord-africană numesc această sărbătoare „Postul Alb”. Tocmai de aceea - mulți dintre ei - au obiceiul ca în această zi să îmbrace exclusiv haine de culoarea albă, tocmai pentru simboliza candoarea (nevinovăția obținută prin iertare) a sufletelor lor.
[modificare] Liturgia
Pentru recitarea Rugăciunii de seară este îmbrăcat un Tallit (un veșmânt specific pentru rugăciune de formă rectangulară), și acesta este singura slujbă religioasă de seară. Ne'ilah-ul este o slujbă specială care se celebrează numai în ziua de Iom Kipur și încheie festivitatea. și încheie sărbătoarea. Iom Kipur se încheie cu sunetul șofar-ului; el încheie sărbătoarea. tot în această zi este observată o zi de odihnă atât în Israel cât și în afara hotarelor pământului lui Israel. Foarte mare importanță este acordată textului liturgic în care este narată ceremonia de la Templu.
Cântările sunt pe un ton de lamentare (tradiționalele Askenazita) astfel încât dau expresie atât neliniștii individuale cât și plânsului unui popor atât de vitregit. În Ziua Ispășirii credinciosul evreu renunță de bunăvoie la eleganță și chiar la multe lucruri necesare (păstrând doar strictul necesar), renunță la ură, la antipatie și la toate celelalte gânduri care ar putea să-l îndepărteze de spiritul acestei zile. Cărțile liturgice și cele de rugăciune individuală accentuiază că - dacă faptele publice de pocăință sunt obligatorii - cea mai plăcută jertfă și totodată adevăratul post este acela stabilit de profeți: „o inimă căită și smerită”, „ruperea lanțurilor nedreptății”, milostivirea față de văduvă și orfan, grija față de cel străin și fără adăpost.
Pe lângă celelalte interdicții care le găsim și în cadrul altor sărbători iudaice, de Iom Kipur există 4 interdicții speciale. 1. Interdicția de a mânca și a bea. 2. Interdicția de purta veșminte de piele. 3. Interdicția de a intreține relații sexuale. 4. Interdicția de a folosi parfumuri.
Caracterul auster imprimat ceremoniei încă din timpul instituirii ei a fost păstrat până astăzi. Chiar dacă alte practici de pietate iudaică au mai fost uitate întrucâtva, această necesitate a penitenței este atât de vie în conștiința fiecărui evreu încât, numai dacă a rupt orice legătură cu religia poporul său uită sau neglijează această zi.
[modificare] Țapul ispășitor
Pentru perioada narată în Scriptură, ritul cel mai important era oferirea „țapului ispășitor” (Levitic 16,8-10), asupra căruia erau rostite păcatele poporului și care era apoi trimis în pustiu: la Azazel. Acest nume provine de la un cuvânt necunoscut, care nu se găsește nicăieri în altă parte afară de Biblia ebraică. Exegeții presupun că ar deriva de la cuvintele aze (capră) și azel (plecare, îndepărtare). multe au fost încercările de a găsi semnificația lui. Unuii presupun că ar fi vorba de un loc specific unde acest animal era sacrificat. Alții îl consideră ca fiind numele unui spirit rău (necurat). Într-adevăr, un spirit necurat cu acest nume este amintit în cartea apocrifă „Apocalipsa lui Enoh”. Conform acestei interpretări sensul ar fi că păcatele sunt trimise înapoi la spiritele rele de la care vin și care le posedau de la început. Unii exegeți moderni - cu viziuni mai conservatoare însă - au demonstrat că locul unde era purtat acest țap era un simplu „loc sălbatic” undeva în afara cetății și că nu exista nici un loc numir Azazel. În sensul acesta „țapul ispășitor” sau „capra plecării” era pur și simplu lăsat/ă liber/ă.
|
||||||||||||||||||||||||||||
