Moise

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Moise ţinând Tablele Legii, pictură de Rembrandt

Moise (în ebraică משה, Moshe, citit Moşe cu accentul pe "e") este potrivit tradiţiei iudaice un profet şi etnarh, conducătorul triburilor israelite ieşind din Egipt în jurul anului 1250 î.Hr.

El este cunoscut în tradiţia evreiască ca Moşé Rabenu („Moise Învăţătorul nostru”) sau mai rar Moşé ben Amram, Moise, fiul lui Amram, şi este fondatorul, după tradiţie, al religiei evreilor - iudaismul, Această religie e uneori numită de aceea şi mozaism, după Moise.

Istoricitatea ieşirii (exodului) la data fixată de ipotetica cronologie biblică este însă îndoielnică, ca şi existenţa evreilor pe teritoriul egiptean la acea dată sau mai înainte.^[1]

Dacă evenimentele relatate în Biblie conţin multe adaosuri mitologice şi inadvertenţe istorice, fireşte că şi istoricitatea personajului este disputată, opiniile mergând de la acceptarea existenţei unei figuri istorice cu acest nume până la negarea existenţei sale (lucru care se întâmplă şi cu personaje mult mai recente ca Buddha, Iisus sau Mohamed).^[2]

Tradiţia evreiască îi atribuie lui Moise scrierea primelor cinci cărţi ale Bibliei ebraice, cărţi cunoscute sub numele ebraic Tora, sau sub echivalentul grecesc Pentateuh. Această atribuire este însă o idee recentă în iudaism, ea apărând, se crede, numai din secolul I î.e.n.^[3] Istoricii Bibliei (criticismul) arată de altfel că Pentateuhul nu putea fi în intregime scris de Moise cât timp o bună parte a evenimentelor descrise în acesta sunt posterioare perioadei în care cronologia biblică presupune că personajul Moise a trăit. Astfel însemnările despre regii care au domnit peste Edom înaintea unui rege peste Israel (Facere 36:31) şi a fortiori relatarea propriei sale morţi (Deut. 34) nu pot fi atribuite lui Moise sau cuiva din perioada în care acesta se pretinde a fi trăit.^[4]

Scrierile lui marchează,însă,în ochii tradiţiei, începutul redactării Bibliei, consemnând date petrecute conform acesteia începând, probabil, cu anii 1700 î.Hr. Unii istorici sunt însă de părere că înaintea domniei lui David (sec. XI î.e.n.) n-ar fi existat condiţii culturale şi organizatorice care să permită redactarea unei astfel de opere literare.^[5] Unul dintre autorii Pentateucului, desemnat de către critica biblică cu numele de Iahvistul, este o persoană sau un grup de persoane trăind în perioada solomonică (sec. X î.e.n.).^[6] Un alt autor (sau grup de autori) al Pentateucului este cel desemnat de către istorici (criticism biblic) cu numele de "autorul sacerdotal" ("sursa P", de la Priesterschrift), el trăind probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.).^[7] Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit şi el tot în perioada Exilului babilonian.^[8]

Pentru credincioşi, Moise este cel mai blând om născut vreodată şi ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană. Pentru a fi capabil să scoată poporul evreu din robie, Moise a fost supus, timp de 40 de ani unei "şcoli". Dumnezeu l-a învăţat să fie răbdător şi plin de Duhul Său cel Sfant.

Înecarea egiptenilor la Marea Roşie

. Dintre personajele Bibliei ebraice Moise este singurul pe care evreii îl numesc Omul lui Dumnezeu.

Cuprins

1 Naşterea şi tinereţea
2 Trimiterea în misiune
3 Cele zece urgii
4 Despărţirea Mării Roşii
5 În deşert
6 Evreii ajung în Israel. Moartea lui Moise
7 Adevaratul Moise
8 Note
9 Bibliografie
10 Legături externe

[modifică] Naşterea şi tinereţea

Adoptarea lui Moise de către fiica faraonului

Biblia relatează că evreii au venit în Egipt datorită foametei,(dupa una din cronologiile ipotetice - poate în anii 1700-1600 î.Hr), în timpul lui Joseph, personaj provenit din Canaan şi care avansase până la un rang de mare demnitar la curtea Faraonului. După mitul ebraic timp de 430 de ani evreii au fost prizonierii egiptenilor, ca sclavi. În timpul unui faraon pe care unii l-au identificat cu Seti I, după cum arată Biblia, faraonul a văzut o primejdie demografică în faptul că evreii "se înmulţeau" prea mult. Astfel a dat poruncă ca toţi pruncii de parte bărbătească ai evreilor să fie ucişi, prin înecare în fluviul Nil. Istoricii religiei recunosc aici binecunoscuta temă mitologică a pruncului divin (puer aeternus) ameninţat în existenţa lui de către un monarh diabolic.^[9] În multe din legendele arătate (nu şi în Biblie) doar un singur prunc a supravieţuit. Această temă arhetipală a copilului abandonat apelor unui fluviu este şi ea binecunoscută istoricilor religiei, ea fiind chiar o cutumă antică: dacă fluviul lasă copilul abandonat în viaţă, înseamnă că acesta este destinat a fi un erou.^[10] Povestea spune că o Ioheved, o femeie din sămânţa lui Levi născuse soţului ei, Amram ben Kehat, un copil pe care l-a ascuns de soldaţii egipteni al faraonului. Aceasta l-a pus într-un coş uns cu smoală şi i-a dat drumul să plutească pe Nil. Coşul a fost găsit de una dintre fiicele faraonului şi de servitoarele ei. Pruncul a fost numit Moise, care potrivit tradiţiei ar proveni dintr-o sintagmă ebraică ce înseamnă scos din apă. Mulţi Savanţii biblişti resping însă ipoteza tradiţiei, arătând că fiicele faraonului nu puteau ştii ebraica. Numele este mai degrabă unul egiptean.^[11] Potrivit aceleiaşi tradiţii biblice Moise a fost crescut şi învăţat la curtea regală a faraonului ca un cetăţean egiptean. Fiica cea mai mare a faraonului Seti I,) (şi pe care tradiţia mai târzie a evreilor , în Midraş, o cheamă Batya = Fiica lui Dumnezeu), cea despre care se presupune ca a fost aceea care-l găsise pe Moise în apă, ar fi născut însă după unii din istoricii Egiptului antic, pe Ramses, acesta reieşind a fi, conform acestor speculaţii, nu mai puţin decât "fratele vitreg" mai mic al lui Moise. Ca urmare, dupa aceste încercări de reconstrucţie istorică, Moise ar fi trebuit să devină faraonul Egiptului, fiind cel mai mare nepot al faraonului de pe atunci. Neştiind (poate) că el însuşi era de origine evreiască, Moise vizita câteodată construcţiile faraonului, ridicate ,conform narativului biblic, de către sclavii evrei. Odată Moise a văzut un paznic egiptean bătând un sclav evreu. Nesuportând aceasta, el a luat o piatră cu care l-a ucis. Fapta aceasta fiind descoperită, faraonul a hotărât să-l omoare, aşa că Moise a fost nevoit să fugă din Egipt de gărzile faraonului. Povestea biblică continuă, spunându-ne că Moise a ajuns în Madian, la o famile de păstori nomazi. Acolo şi el s-a făcut păstor, printr-o înţelegere cu preotul madianit Ietro. Mai târziu Moise s-a căsătorit cu Sefora (în ebraică Tzipora), fiica lui Ietro, care i-a născut un copil. Fiului i-au pus numele Gherşom ("Sunt străin aici"); căci, a zis el, locuiesc ca străin într-o ţară străină.

[modifică] Trimiterea în misiune

Într-o zi, după cum povesteşte Biblia, Moise găseşte un rug aprins de flăcări, dar care nu se mistuia. Moise a comunicat cu Dumnezeu (zeul unic Yahve) prin acest rug, şi a primit misiunea de a-i elibera pe evrei din sclavia egipteană. Faraonul (Seti I?} murise, iar după el a urmat la tron fiul său.(Ramses al II-lea?). Dumnezeu il anunţă pe Moise că va trimite urgii asupra Egiptului prin acţionarea toiagului său miraculos. Trimis în Egipt, Moise îl întâlneşte pe fratele său Aaron. Cum Moise avea dificultăţi de vorbire, sau, după ipotezele amintite ale unor critici ai Bibliei, nici nu ar fi ştiut limba evreilor, el a fost înştiinţat de Dumnezeu că va putea comunica cu poporul prin intermediul lui Aaron.

Mai ales după epoca Renaşterii şi a Luminilor mulţi din cititorii moderni ai Bibliei şi-au pus întrebări în legătură cu diversele miracole descrise. De pildă, ce ar fi fost acel rug care arde şi nu se mistuieşte? Mulţi s-au hazardat în a da diverse explicaţii raţionale bazate pe unele cunoştinte furnizate de ştiinţă. După unele din speculaţiile unor astfel de comentatori moderni ai narativului biblic, explicaţia rugului care arde şi nu se mistuieşte ar fi următoarea: în zona Palestinei există foarte multe resurse de gaz, iar un astfel de gaz ar fi ieşit din pământ, provocând arderea rugului, dar fără a-i schimba forma. Acest gaz ar fi fost, după unii, şi sursa cernelii topite cu care ar fi scris evreii.

[modifică] Cele zece urgii

Moise ajunge în Egipt,unde îl întâlneşte pe Aaron, fratele său. El se arată în faţa faraonului şi-i cere să-i elibereze pe evrei din robia Egiptului ("Trimite poporul meu"). Faraonul refuză, negând şi dispreţuind pe Dumnezeul evreilor. Dar cu putere de la Dumnezeu, Moise a scos toiagul, l-a aruncat în faţa faraonului, şi, minune, toiagul s-a transformat într-un şarpe. Slujbaşii faraonului nu s-au lăsat mai prejos şi au reuşit sa facă la fel cu toiagele lor. În aceasta întrecere de minuni, până la urmă şarpele lui Moise i-a inghiţit pe ceilalţi şerpi, ai servitorilor. Dar nici atunci faraonul nu s-a lăsat convins şi a continuat să refuze a-i elibera pe evreii înrobiţi, ba dimpotrivă, i-a chinuit cu munci şi mai grele. Dumnezeu îl anunţă atunci pe Moise şi pe Aaron că El va lovi ţara Egiptului cu cele 10 urgii (sau Plăgi). Deşi, cum s-a arătat, nu întotdeauna este util de a căuta explicaţii ştiinţifice naturaliste în spatele tuturor miracolelor descrise de o carte religioasă care abundă în mituri. (Pentateuhul grupează aproape toate miturile din întreaga Biblie)^[12], anumiţi autori cedează tentaţiei şi caută astfel de explicaţii (în mod obisnuit în ştiinţă se caută explicaţii unor fenomene atestate în mod repetat ca fiind reale, şi nu unor singularităţi, care pe deasupra sunt relatate şi în context religios de nişte texte pioase ale istoriei antice (iată ce spunea în acest sens, într-un interviu în Les Cahiers de Science & Vie nr. 75, iunie 2003, p. 37, istoricul evreu israelian Israel Finkelstein: "Acest demers este învechit. Văd aici marca şi influenţa secolului al XIX-lea în aceste tentative care vor să pună de acord Biblia cu fenomenele naturii. Consider că aceste tentative nu sunt necesare dar sunt destinate eşecului. Evenimentele extraordinare raportate de Biblie pot pe alocuri conţine urme de fragmente de amintiri, dar care sunt totalmente transformate, deformate de la o generaţie la alta, în plus fiind marcate de intenţii şi semnificaţii diverse ale cărui scop era întotdeauna acelaşi: mărturisirea atotputerniciei lui Dumnezeu. A interpreta deci evenimentele descrise de Biblie în lumina fenomenelor naturale este un contrasens."). (Adevărul e ca această concepţie şi o lipsă anumită de modestie se poate aplica şi tentativei lui Finkelstein însuşi de a găsi concordanţe neapărate şi clare între naraţiunea Bibliei şi datele arheologice cunoscute până acum , şi delegitimării totale de către el a unor relatări biblice numai fiindcă nu le-a găsit încă o confirmare în fondul de cunoştinţe, din păcate limitat, al arheologiei).

Mai jos sunt prezentate câteva astfel de tentative de explicaţii raţionaliste, destul de forţate, ale Plăgilor Egiptului:

Înroşirea Nilului - s-ar fi produs din cauza infestării cu bacterii, numite Pfiesteria, care s-ar fi unit împreună , formând pete mari de roşeaţă, foarte asemănătoare cu sângele, şi ducând şi la moartea peştilor.
Broaştele - moartea peştilor a dus la alterarea mediului broaştelor, făcându-le să iasă din bălţi şi să se înmulţească pe uscat. Moartea şi putrezirea lor a produs o duhoare cumplită.
Păduchi - în urma duhorii s-au produs concentrări mari de insecte devorând organismele moarte, şi ele s-au răspândit atacându-i şi pe oameni.
Muştele - mirosul a atras şi muştele, producând şi înmulţirea acestora în gospodăriile egiptenilor.
Moartea vitelor - probabil că muştele au răspândit prin contact şi înţepături boli grave, ducând la epidemii fatale în rândul animalelor.
Bubele - acest caz s-ar datora tot muştelor, care ar răspândi prin înţepături şi la om boli ca antraxul. Deci până aici, urgiile ar avea conexiuni una cu cealaltă.
Ploaia de foc şi piatră - se poate să fi fost o grindină care a distrus recoltele egiptenilor.
lăcustele - au acoperit întreg cerul, hrănindu-se cu recoltele rămase după grindină.
Întunericul de 3 zile - a fost probabil o eclipsă de Soare (dar greu de crezut că a durat 3 zile ), sau mai probabil o furtună grea de nisip.
Moartea întâilor născuţi - nu ar fi fost vorba de ciumă (deoarece ar fi ucis un sfert din populaţia egipteană, evreii având o tradiţie specială de a curăţa grâul de dejectele şobolanilor). S-a emis ideea ca fost că întâii născuţi s-au hrănit cu grâul distrus de grindină (aici intervine iarăşi conexiunea dintre urgii), care ar fi dus la înmulţirea germenilor patogeni şi întâii născuţi fiind cei dintâi nutriţi, pe timp de foamete, au murit subit, ca şi omorâţi de îngerul morţii.

[modifică] Despărţirea Mării Roşii

Pierzându-şi fiul, faraonul Ramses dă dispoziţie supuşilor de la curte să dea drumul evreilor şi să le dea şi toate comorile cerute. După aproape 400 de ani (?) în Egipt, poporul evreu se refugia acum din nou către Canaan - Palestina. Evreii, după cum ne spune Biblia, erau cinci sute de mii de bărbaţi evrei,un milion cinci sute de femei şi copii, rezultând doua milioane de refugiaţi ,între care şi familia lui Moise -compusă din fratele său Aaron şi sora sa Miriam. 2 milioane este evident un număr foarte exagerat la vremea respectivă, mai ales că nu s-a gasit nicio urmă a unei migraţii aşa de masive în deşert. S-a presupus că poate era vorba de circa 10.000 de oameni, dar şi ei ar fi putut lăsa vreo urmă arheologică oarecare pe parcursul peregrinărilor lor. Oricum în calea lor stătea un obstacol ce părea de netrecut şi acela era Marea Roşie. Le rămânea o singura alternativă: ori de a ocoli marea, ori de a se întoarce în Egipt. (după narativul din Coran, cartea sacră a islamului, redactată cu mult mai târziu, ei s-au întors definitiv în Egipt) Chiar şi faraonul se răzgândise între timp în privinţa evreilor. A trimis trupe, inclusiv care trase de cai. Mulţimea de evrei era furioasă pe Moise, spunând că era de preferat să trăiască în condiţile din Egipt, decât să moară în deşert. Evreii erau îngroziţi de armata egipteană ce se îndrepta spre ei. Mulţi credeau că ar trebui mai degrabă să se predea. Dar o furtună de nisip îi inconjură pe egipteni. Acum aveau ocazia - evrei se simţeau între ciocan şi nicovală- ori se predau de bună voie egiptenilor si se întorceau la robie si muncile silnice sub soarele strălucitor al Egiptului , ori se duceau spre mare, riscând să se înece - ocolitul ei nu mai era posibil,le-ar fi luat prea mult timp. Are loc însă un miracol salvator prin voia la Dumnezeu - Domnul îi porunceşte lui Moise să ridice toiagul spre mare. Se porni un vânt năprasnic şi foarte puternic, iar Marea Roşie se despărţi în două ziduri de apă -un lucru ce nimeni nu mai văzuse. Apoi, mulţimea de evrei împreună cu animalele şi cu toate căruţele cu merinde şi cu comorile din Egipt, alergau cu egiptenii şi carele lor de luptă pe urmele lor . Moise ridică încă o dată toiagul la porunca Domnului, şi, încă o minune, zidurile de apă se prabuşiră peste egipteni, înecându-i. Diverşi cărturari şi-au dat părerea care ar fi explicaţia raţională a unui eveniment de acest gen - majoritatea ipotezelor vorbind despre posibilitatea unei erupţii vulcanice în regiune şi a unui tsunami. Un vulcan care a erupt prin sec.XII-XI i.Hr. a fost probabil Tera, vulcanul din Creta care a erupt şi a distrus civilizaţia cretană. În Biblie sunt descrişi nişte stâlpi de fum şi de foc. Era de ajuns ca un vulcan din apropierea Mării Roşii să fi erupt, pentru ca lava să fi format un istm de cenuşă doar pentru 1-2 ore. Unii consideră ca marea descrisă de Biblie ar fi fost, în realitate, un lac mlăştinos, astăzi secat. Roţile carelor egiptene s-ar fi împotmolit în el,iar evreii, profitând de ocazie, i-ar fi atacat pe egipteni, care s-ar fi înecat.

[modifică] În deşert

După ce au părăsit teritoriul egiptean, evreii erau în drum spre Sinai. Cu hrana terminată şi fără apă, Moise avea de condus o mulţime de evrei simandicoasă, mulţi furioşi nerecunoscători faţă de ajutorul Domnului. Preferau mulţi să se întoarcă în Egipt, să muncească, să construiască, să cultive cereale, să mănânce pâine şi usturoi. Dumnezeu probabil îi supunea la un test, un lucru pe care şi marii sfinţi o fac - retragerea din civilizaţie în pustiu, pentru meditaţie şi rugăciuni, precum şi post. Moise îi cere Domnului să-i trimită hrana zilnică. În acel timp, apar stoluri de păsări migratoare seara, evreii ospătându-se cu carne friptă. Dimineaţa primeau mană cerească din cer, un praf format din bobite albe, cu gust de miere. Astăzi, în orientul apropiat se găsesc diverse castane, crescute în ramuri, şi acestea presate, devin un fel de lichid, cu gust de miere. Le mai lipsea apa, iar mulţimea era gata să-l omoare pe Moise cu pietre. El face un lucru miraculos - deşi făcut de Domnul, el spunea că a scos apă din stâncă. Stânci cu izvoare găseşti peste tot - unele potabile, altele sărate. Evreii ajung la poalele Muntelui Sinai, unde văd muntele înconjurat de nori negrii şi fulgere. Moise îi lasă conducerea poporului fratelui său, Aaron, şi se urcă pe munte unde rămâne 40 zile, ţinând post. În timpul acela,evreii uitând de Dumnezeul ce i-a salvat din Egipt, ei îl forţează pe Aaron să facă o statuie de aur din bijuteriile lor, sub forma unui viţel(să fie oare zeiţa Hator luată de la egipteni?). Evreii pretindeau că zei lor egipteni erau furioşi pe ei. Moise se întoarce cu Tablele Celor Zece Porunci, acesta mâniat că poporul nu mai recunoştea autoritatea Domnului şi închinându-se la el, sparge tablele din cauza mâniei şi aruncă idolul. Pune o armată de evrei să-i ucidă pe cei care s-au închinat. Refăcând tablele, Moise îi pune pe evrei să respecte cele 10 porunci: să-şi recunoască Dumnezeul, să nu se închine la idoli, să nu insulte numele Domnului şi să respecte sâmbetele - ziua când au ieşit din Egipt ca zile de odihna, (fiind şi cea de-a şaptea zi în care Domnul s-a odihnit după ce a creat Pământul în sase zile), urmând apoi alte sase porunci în care să-şi respecte aproapele, să nu ucidă, să nu fure, să nu mintă, să nu se desfraneasca sau să nu devină invidioşi pe bunurile altora. Încălcarea legilor urma pedeapsa cu moartea (prin aruncarea cu pietre). Diversele păcate şi neîncrederea i-au făcut pe evrei să fie pedepsiţi şi să pribegească 40 de ani în deşert. În acest timp s-a făcut Chivotul Legământului - o comoara religioasă de nepreţuit. Toţi aceşti 40 de ani nu arată nici o dovadă ascunsă în deşert dacă ar fi existat exodul - nici o rămăşită de animal, om, lucru material, o bucată din corturile lor, nici o însemnare sau evreii erau atât de disciplinaţi încât să-şi şteargă urmele din urma lor, de teamă că şi atunci mai erau încă urmăriţi de egipteni. Doar o dovadă clară ar mai arăta dacă exodul a existat cu adevărat şi aceea e descoperirea Chivotului.

[modifică] Evreii ajung în Israel. Moartea lui Moise

Dupa 40 de ani,evreii sau mai de graba copii lor ajung in Canan-taramul fagaduintei unde curge lapte si miere.Evreii au fost pedepsiti pentru pacatele lor,multi au fost omorati prin pedepse,altii au murit de batranete.Exista si o poveste impresionata-are loc prima vindecare mentiionata din Biblie-muscarea evreilor de vcatre serpi veninosi si ridicarea unui stalp cu un sarpe de arama tintuit pe el i-a vindecat pe loc.Evrei vor avea de confruntat multe popoare palestiniene,conduse de capetenia de trib,Iosua.Nu si Moise nu va ajunge in Canan,al carui frate(Aaron-primul preot evreu) si sora au murit.La varsta de 120 ani,el mai avea inca putere si vederea nu-i slabise.El se urca pe Muntele Nemo,unde ii priveste pe poporul sau cum ajunge pe pamantul fagaduintei.De ce nu a putut Moise sa ianinteze si el?De ce nu l-a lasat Dumnezeu sa intre mai ales ca l-a sprijinit sa conduca poporul evreu timp de 40 ani?Va amintit probabil crima comisa de Moise in tineretea sa,incalcand una dintre cele 10 porunci,nu s-a ales cu pedeapsa cu moartea,fiind conducatorul evreilor,ci cu exilul.Moise crescuse si in mod egiptean,el poate avea tata egiptean si de asta nu a fost lasat sa intre in Canan-era de origine egipteana si presupusul mostenitor al tronului egiptean,educat intr-o cultura pagana,cu mii de zei.Chiar si despre inmormantarea sa de c atre Domnul este bizara-in niciun capitol biblic in afara de Noul Testament nu se vorbeste mai mult despre mormantul sau ce nu va fi gasit vreodata-a fost Moise mumificat in stil egiptean?A continuat sa-si pastreze valorile egiptene si cultura,desi conducea un popor monoteist?

Nu exista probe,dovezi,urme lasate de evrei in primul rand in desert.Mai probabil,nici nu aexistat un exod,iar 40 de ani de calatorie din Egipt-Israel in loc de cateva saptamani ar fi o exagerare literara.Probabil ca comercianti evrei sau calatori evrei ar fi calatorit in Egipt si probabil au fost impresionati de munca egiptenilor,de natura lor,de constructile lor,bineinteles ca nu de zeii.Totusi,nu exista nici doverzi ca un faraon i-ar fi luat pe sclavi pe evrei,deoarece muncitorii egipteni aveau mai multe experienta in ridicarea constructiilor egiptene,ia urgiile erau probleme de viata cu zi de zi la egipteni,cele mai mari fiind invadarea lor de catre popoarele mariile -hititii.Probabil ca influenta egipteana,si crearea legilor dupa codul lui Hammurabi,cunoasterea modului de viata egiptean,calatoria si supravietuirea in desert- ar iesi o adevarata poveste biblica.Evreii probabil se intelegeau cu egiptenii,chiar si Avraam s-a inteles cu faraonul din timpul sau.Probabil ca nu a existat nici un exod care sa dureze 40 ani,fiindca egiptenii nu ar lua ca sclavi si nici nu i-au luat pe evrei ca sclavi.Si daca nu a existat exodul,nu a existat nici Chivotul Legamantului.Totusi,gasirea unei dovezi in desert,faptul ca evreii ar fi trecut pe acolo,probabil ca atunci,exodul chiar a existat,nu ca o calatorie de supravietuire si lupta importiva egiptenilor,ci ca o meditatie religioasa,parasirea civilizatiei si pentru post,intemeiera unei religii monoteiste stabile si pregatirea pentru ocuparea Israelului.

[modifică] Adevaratul Moise

Numele Moise provine din cuvantul egiptean Mos care inseamna copil. Dar acest cuvant are un inteles legal mult mai larg - fiul legal si mostenitorul de drept. Era pedepsit cu moartea sa pronunti numele lui Akhenaton dupa izgonirea sa, asa ca s-a stabilit un cod prin care adeptii sai sa se refere la persoana faraonului exilat. Astfel, l-au numit Mos, fiul, pentru a indica faptul ca era fiul legitim al lui Amenhotep III si mostenitorul de drept la tronul tatalui sau. Vechea limba egipteana nu avea vocale scrise, desi acestea erau pronuntate. Cuvantul scris insemnand copil sau fiu avea deci doar doua consoane, “m” si “s” si este usor de vazut cum cuvantul evreiesc Moise a fost derivat din egipteanul Mos. “S”-ul final din pronuntia evreiasca, Moses, deriva din traducerea greceasca a numelui biblic.Dupa abdicarea sa, Akhenaton/Moise a trait cu adeptii sai in exil in sudul Sinaiului timp de 25 de ani, pe durata domniilor lui Tutankhamon, Ay si Horemheb. Aici, Akhenaton/Moise a trait printre beduinii Shasu, cu care a si format o alianta. Auzind de moartea lui Horemheb, Akhenaton/Moise a decis sa se intoarca din exilul sau in Sinai inapoi in Egipt, pentru a-si cere tronul.In hainele sale de beduin, zdrentuite, Akhenaton/Moise a ajuns impreuna cu aliatii sai la rezidenta generalului Pa-Ramses de la hotarele orasului Zarw, locul sau de nastere, care acum devenise o inchisoare pentru adeptii lui. Pa-Ramses, deja un om batran, facea pregatirile necesare pentru incoronarea sa si era gata sa devina primul conducator al celei de-a 19-a dinastii cand a fost informat de venirea lui Akhenaton/Moise.Akhenaton/Moise l-a provocat pe Pa-Ramses revendicand tronul. Generalul, foarte surprins, a decis sa organizeze o intalnire a oamenilor intelepti ai Egiptului ca sa il ajute sa ia o hotarare. La adunare, Akhenaton/Moise a venit cu sceptrul sau al puterii regale, pe care il luase cu el in exil, si a luat parte la ritualuri sacre pe care numai regele stia sa le faca. Cand au vazut sceptrul autoritatii regale si ritualurile lui Akhenaton/Moise, oamenii intelepti au ingenuncheat in adoratie in fata lui si l-au declarat rege de drept al Egiptului. Insa Pa-Ramses, care era conducatorul armatei, si-a folosit puterea pentru a schimba verdictul preotilor si al inteleptilor si si-a instituit dreptul de a conduce prin forta - printr-o lovitura de stat adica.Generalul Pa-Ramses a devenit astfel Ramses I, primul faraon al dinastiei a 19-a. Akhenaton/Moise nu a mai avut alta alegere decat sa fuga din Egipt impreuna cu adeptii sai - israelitii si egiptenii care imbratisasera religia lui Aton -, incepand astfel Exodul pana in Sinai prin aria mlastinoasa de la sudul Zarw-ului si nordul Lacului Temsah, pentru ca acest drum dificil impiedica potentialele care egiptene sa ii urmareasca. Dupa un timp, Akhenaton/Moise a mers catre nord, catre Gaza, pentru a cotropi orasul cu aliatii sai Shasu. Seti I, fiul lui Ramses, a condus o armata impotriva lui Akhenaton/Moise, a israelitilor si a Shasu, avand o victorie sangeroasa.Este foarte probabil ca Akhenaton/Moise sa fi fost omorat de Seti I in timpul acestor miscari militare.Trupul sau nu a fost descoperit ce coincide cu Biblia.La Luxor,in Valea Regilor,locul unde a fost descoperit mormantul lui Tutankhamon,precum si mormantul mamei si sotiei sale=Maia si Ankensekhamon,s-a descoperit insa un sarcofag misterios gol,cu numele si gura fetei scrijelite,abia se mai cunoaste fata si un craniu.Sa fie oare regele Akhenaten sau mult cautatul mormant a lui Moise?In mod misterios,chiar si sotiile lor dispare in od misterios-Sefora dispare din Biblie dupa ce si-ar fi omorat baiatul-Ghorsen in urma circumciziei facta gresit,pe cand sotia lui Akhenaten-Nefertiti dispare si ea din istorie. Akenaten si Moise si-au pierdut amandoi fii-Akenaten pe Tutankhamon care a murit insa la mult timp dupa moartea sa si Moise care s-a pierdut fiul,ucis de sotia sa.Ambele sotii ar fi fost alungate.

[modifică] Note

^ Israel Finkelstein, Neil Asher Silberman, în "Biblia dezgropată, Noile date ale arheologiei" tratează pe larg problema Exodului, arătând lipsa dovezilor arheologice sau surselor istorice care să dovedească existenţa evreilor în perioada stabilită de cronologia biblică în Egipt, cum nu există de altfel nici date care să dovedească plecarea lor din Egipt şi rătăcirea pentru decenii prin deşert, şi mai apoi cucerirea violentă a Canaan-ului. Sunt date istorice care sprijină însă existenţa (trecerea) în diferite perioade a unor populaţii semitice misterioase dinspre est, dinspre Canaan, înspre Egipt, ca triburile „apiru” iar mai târziu „hicsoşii, care au şi stăpânit în Egipt pentru o vreme. Un lucru este însă cert: nu există nici o referinţă care să ateste trecerea (existenţa) unei populaţii cunoscute sub numele exact de "evrei" prin Egipt în jurul perioadei indicate de cronologia biblică acceptată, şi o ieşire a evreilor în acea perioadă. Se crede că într-o epocă mai târzie o cucerire a oraşelor canaaneene de către triburi ca cele ebraice ar fi fost imposibilă, căci Canaan-ul era deja împânzit cu garnizoane egiptene, iar monarhii locali, e drept, semiţi ca evreii în marea lor majoritate, erau subiecţi ai faraonului. Există o amplă corespondenţă diplomatică între aceşti vasali şi faraonul vremii.
^ Articol "Moses" în "The Concise Oxford Dictionary of the Christian Church" de Ed. E. A. Livingstone. (Oxford University Press, 2006, Oxford Reference Online.): "Opinions on the reliability of this account range from those who regard the narrative about Moses as substantially true to those who deny his existence. Most scholars agree that some such commanding figure as Moses is presupposed by the unity of the Israelite tribes and that it is unlikely that the Hebrew people would have sought their beginnings in bondage unless such had been the fact."
^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 47
^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 47
^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 50
^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 50/51.
^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 60/61.
^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas 1993, p. 69 - 71.
^ Moses, The Oxford Companion to World Mythology, Oxford University Press 2004, Oxford Reference Online: This edict placed the boy who would become Moses in the position of so many representatives of the divine child (puer aeternus), threatened by a wicked king. As in so many of these myths, the child is, in a sense, abandoned and adopted. The leaving of the baby in a basket on a river ties Moses to the unusual beginnings of several mythological or legendary heroes, including, for instance, Sargon of Akkad and Siegfried in Germany.
^ Jacques Lacarrière, Au coeur de mythologies, Gallimard 2002, collection folio, p. 165: "Cette paternité attribuée aux fleuves explique sans doute la coutume antique consistant à abandonner des nouveau-nés aux flots d'un fleuve. Si le fleuve les sauve, c'est qu'ils sont de la même race que lui et, donc, prédestinés à être des héros, comme ce fut le cas pour Moïse."
^ Moses, Encyclopaedia Americana online 2008, Raphael Patai, articol Moses: The Bible states that the pharaoh's daughter named the infant she found in the river Mosheh, because, she said, "I drew (Hebrew: mashiti) him out of the water." Biblical scholarship has long rejected this explanation as folk etymology, especially since it presupposes that the pharaoh's daughter spoke Hebrew. Some scholars have connected Mosheh with the clan name Mushi, one of the clans of the tribe of Levi. However, the same genealogical account makes Moses a descendant of Kohath, another branch of Levi, and not of Mushi. A consensus has crystallized among most scholars that Mosheh must be derived from the Egyptian name element -mose, which forms the second part of such personal names as Thutmose, Re'mose, and Ahmose, meaning originally "(such and such a god) is born." Mose alone is a common Egyptian short form of a personal name, which can roughly be translated as "Son." It is possible that in the case of Moses the first part of the name, referring to the god whose son he was said to be, was omitted because of monotheistic objections; or, since Moses was a foundling, the pharaoh's daughter simply named him "Son" without any attribution of paternity to a god. In any case, whatever the origin of the name, it was not used in biblical and talmudic times. Thereafter, when the name Mosheh became immensely popular among the Jews, its non-Israelite origin was long forgotten.
^ J. R. Porter (profesor emerit de teologie la Universitatea Exeter, fost membru al Sinodului Bisericii Angliei, fost membru al Oriel College (Universitatea Oxford)), lucrarea "Biblia" editată de Evergreen (Taschen GmbH) în 2007, colecţia Istorie Universală, p. 20: "Astăzi este în general acceptat că miturile şi conceptele mitologice joacă un rol preponderent în Biblie. Biblia ebraică (Vechiul Testament) în particular, se înscrie fără dificultate în vastul peisaj al religiilor anticului Orient-Apropiat, unde gândirea mitică deţine un rol atât de important. […] Dacă ele (miturile) nu ocupă decât un spaţiu relativ restrâns în Biblie - le găsim aproape pe toate în primele 11 capitole ale Genezei (Facerii) - ele nu sunt prin asta mai puţin semnificative, întrucât ele exprimă maniera prin care vechii evrei vedeau natura şi universul."