Hasidism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Hasidismul a fost un curent inovator al gândirii și vieții comunității evreiești, apărut în Polonia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. El se bazează deopotrivă pe teama și pe iubirea față de Dumnezeu și constă în angajamentul individului la nivelul actelor, în relația pe care o are cu Dumnezeu. Scopul principal al acestei mișcări este ca individul să nu rămână închistat în dogme teologice fără o finalitate practică, să-l vadă pe Dumnezeu în orice lucru și să-l atingă prin orice act autentic.

Reînnoirea concepției despre acțiunea umană ține de apropierea evreilor în jurul unui lider spiritual, învățător, sfânt, numit „țadic”. Țadicul este asistentul spiritual, el învățând sensul lumii și conducându-ne spre scânteile divine.

Fundatorul acestui curent a fost Israel ben Eliezer, poreclit de adepții lui „Baal Șem Tov” (Cel cu nume bun) sau pe scurt „Beșt”.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]