Solomon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Solomon
Rege al Israelelui și Iudeei
King-Solomon-Russian-icon.jpg
Regele Solomon, pe o icoană rusească
Domnie 971 î.Hr. - 931 î.Hr.
Născut c.1000 î.Hr.
Ierusalim
Decedat 931 î.Hr.
Ierusalim
Predecesor David
Succesor Ieroboam în Israel, Roboam în Iuda
Căsătorit cu fiica faraonului și alte 700 de neveste și 300 de concubine
Moștenitor Roboam
Urmași Roboam
Casa Regală David
Tată David
Mamă Batșeba
Regele Solomon cu planurile Templului în mână. Ilustrație pentru o biblie publicată de Providence Lithograph Company

Solomon (Evreiască: שְׁלֹמֹה, Standard: Šəlomo ori Šlomo, Tiberiană: Šəlōmōh; Arabă: سليمان, Sulayman) a fost fiu al lui David și al Batșebei, așa-zis[1] rege al Israelului timp de 40 de ani (971-931), a avut o domnie faimoasă, prosperă și tihnită (unii afirmă că dimensiunile regatului său au fost mai reduse și că nu a fost un rege, ci un mic lider tribal[1]); constructorul Templului din Ierusalim; a rămas proverbială înțelepciunea sa.[2]

Solomon ca personaj istoric[modificare | modificare sursă]

„Din punct de vedere arheologic și istoric, redatarea acestor orașe de la epoca lui Solomon la perioada omridă are implicații enorme. Ea înlătură singura dovadă arheologică după care ar fi existat vreodată o monarhie unită cu capitala în Ierusalim și arată că David și Solomon erau, în termeni politici, nimic altceva decât căpitani ai ținutului deluros, a căror rază administrativă era limitată la nivelul local, adică la ținutul deluros.[1]
—Israel Finkelstein, Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

Conform lui Finkelstein și Silberman, Solomon nu ar fi fost rege și nu ar fi avut un regat, descrierea din Biblie a regatului său imaginar descriind de fapt domnia lui Manase ca vasal al Asiriei:

„Considerând problema sub toate aspectele, avem o situație în care condițiile descrise ca fiind din marele regat al lui Solomon seamănă foarte mult cu cele din ținutul regelui Manase. Districte bine administrate și un mare număr de lucrători de corvoadă clădind noi orașe regale; legături comerciale cu lideri străini; caravane către nord trecând prin teritoriul Iudei și ambasadori din Arabia aflați în Ierusalim - care sunt combinate cu amintiri neclare, împrumutate din zilele de glorie ale comerțului din Israelul aflat la nord - toate susțin credința în vechimea și înțelepciunea strategiei regelui Manase de participare înflăcărată la comerțul și diplomația imperiale.[3]
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition.

Pentru teza conform căreia Solomon ar fi avut un regat nu există dovezi arheologice[4][5]. Nu a fost găsită nicio urmă a Templului lui Solomon.[5]

Descoperire arheologică din anul 2010[modificare | modificare sursă]

La Ophel au fost descoperite în anul 2010 rămășite care susțin relatarea biblică despre împăratul Solomon și zidul construit de acesta împrejurul Ierusalimului. În Biblie se spune: „Solomon s'a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, și a adus-o în cetatea lui David, până și-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, și zidul dimprejurul Ierusalimului.” (3 Regi 3:1).

Au fost dezgropate:

  1. O secțiune a unui zid al orașului, de 70 metri lungime și 6 metri înălțime, localizată într-o zonă cunoscută ca numindu-se Ophel, între orașul lui David (Ierusalim) și peretele sudic al Muntelui Templului.
  2. O poartă interioară de acces la cartierul regal al orașului, având înălțimea de 6 metri, construită într-un stil tipic pentru cele din perioada Primului Templu. Are un plan simetric format din patru mici încăperi, două de fiecare parte a coridorului (gangului, pasajului) principal.
  3. Un turn pe colț, care acoperă o suprafață de 24 pe 18 metri și care oferă perspectiva unei părți importante din Valea Kidronului.
  4. O structură regală adiacentă porții. Între marele turn și poarta orașului arheologii au descoperit o secțiune dintr-un turn de colț care are 8 metri lungime și 6 metri înălțime.
  5. Pe mânerele unei căni (vaze) s-au găsit inscripționate cuvintele „către rege”.
  6. Rămășițe ale unor mari recipiente, care au supraviețuit focului, având înălțimea de 1,15 m. Un recipient are o inscripție parțială „al administratorului” (engleză „overseer”). Eilat Mazar susține că ar fi vorba de brutari; inscripția este în ebraică veche și indică că aparținea unei înalte oficialități.
  7. Au fost descoperite peceți de lut (clay seals sau „seal impresions” sau bullae) cu nume evreiești, ceea ce indică și ele natura regală a structurii.

Cioburile, particularitățile zidului și ale porții trimit la secolul al X-lea.

Excavările de la Ophel s-au desfășurat pe o perioadă de trei luni sub patronajul Hebrew University, fiind sponsorizate de Daniel Mintz și Meredith Berkman, un cuplu interesat de arheologia biblică. Săpăturile s-au făcut în cooperare cu the Israel Antiquities Authority, the Israel Nature and Parks Authority și cu the Company for the Development of East Jerusalem. Au participat la săpături studenți la arheologie de la Hebrew University of Jerusalem, studenți voluntari de la Herbert W. Armstrong College in Edmond, Oklahoma și alți muncitori angajați.[6][7][8][9][10][11][12][13][14][15]

„Totuși, alți arheologi susțin că narațiunea biblică care ar reflecta existența unei monarhii puternice în Ierusalim este în mare parte mitică și că nu exista acolo vreun guvern puternic în acea epocă.

Aren Maeir, un profesor de arheologie la Universitatea Bar Ilan, afirma că nu au fost prezentate dovezi că fortificațiile ar fi atât de vechi pe cât susține Mazar. Există rămășițe din Ierusalimul secolului al X-lea, afirma el, dar dovezile pentru un regat puternic și centralizat din acel timp rămân «șubrede».[8]
—Abe Selig, 'J'lem city wall dates back to King Solomon', Jerusalem Post, 23 februarie 2010

Într-o carte publicată în octombrie 2010, Michael Coogan scrie:

„Ierusalimul nu făcea excepție, altfel decât că nu prea era un oraș—conform standardelor noastre era doar un sat. Pe vremea lui David, populația sa era de doar câteva mii, care trăiau pe circa doisprezece acri, aproximativ egali cu două blocuri de teren din centrul Manhattanului.[16]
—Michael Coogan, God and Sex. What the Bible Really Says.

În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din 2011, dr. Stavrakopoulou afirma, după ce se consultase cu Baruch Halpern, Yosef Garfinkel și Doron Spielman (ultimii doi fiind șefi de excavații ale unor situri pretins davidico-solomonice), că deși unele descoperiri recente ar putea pune la îndoială teoriile lui Finkelstein, teza imperiului unit sub domnia lui David rămâne nesusținută de dovezi arheologice, fie și pe motivul menționării doar în treacăt de către Biblie a realizărilor politice ale regelui Omri, asupra existenței și puterii căruia există dovezi arheologice de netăgăduit.[17] După ea, acest lucru indică resentimentele față de regatul Israel ale autorilor din regatul Iuda.[17]

Perspectiva biblică[modificare | modificare sursă]

Pentru creștinătate este cel care, cerând de la Dumnezeu înțelepciune pentru a-și conduce poporul, primește „o minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va avea nimeni după el [18][2], cunoștințe multe ca nisipul mării în domeniile zoologiei și botanicii[19][20] și care, pe deasupra, mai primește bogații și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el.[21][20]Isus face referire la înțelepciunea[22] și slava [23] lui Solomon. Acesta a scris trei mii de pilde[24], din care o parte (cca 800[25])alcătuiesc cartea biblică „Proverbele lui Solomon” (în care Solomon este principalul autor[26], cu cca 90% din întreaga carte, lucru negat de majoritatea cercetătorilor critici ai Bibliei, în frunte cu James L. Crenshaw, Roland E. Murphy și L. G. Perdue), o mie cinci cântări[24] (Biblia are doi psalmi care-i poartă numele, psalmul 72 și 127). Cu toate acestea, Solomon, ,,târât de iubire’’, se ,,alipește’’ de unele din cele șapte neamuri mai mari la număr și mai puternice decât cel israelit ,, neamuri interzise de Dumnezeu împăraților Israelului (hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți-[27]), iubind femei străine moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite (afară de fata lui Faraon-probabil Siamon, dinastia a XXI-a-[28]). El are șapte sute de neveste și trei sute de amante.[29][24][20][2] El va fi pedepsit cu „ruperea împărăției” de la el din mâna fiului său, Roboam, și oferirea a 10 seminții slujitorului său, Ieroboam, cu lăsarea unei seminții fiului său.[30] Spre sfârșitul domniei Solomon va avea doi vrăjmași, Hadad, împăratul Edomului și Rezon, împăratul Siriei.[31][24][20][2]

Sfaturile lui David[modificare | modificare sursă]

Cartea întâi a împăraților relatează cum David, care se apropia de clipa morții, a dat următoarele îndrumări fiului său, Solomon:

  1. Să păzească poruncile Domnului pentru a izbuti în tot ceea ce va face și pentru a nu fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.
  2. Să facă după înțelepciunea sa nelăsând că „perii albi” ai lui Ioab să „se pogoare în pace în locuința morților”, pentru că el ,,a vărsat sânge de război în timp de pace”, ucigându-i pe Abner și pe Amasa, două căpetenii ale oștirii lui Israel.
  3. Să arate recunoștință față de Barzilai, Galaaditul, care-l ajutase pe David când acesta fugea de Absalom.
  4. Să nu-l lase nepedepsit pe Șimei, care rostise mari blesteme împotriva sa, dar căruia îi promisese că nu-l va omorî cu sabia. David îl sfătuiește ca, potrivit cu înțelepciunea sa, să-i „pogoare perii albi însângerați în locuința morților”.

Uzurpatorul Adonia recidivează și este pedepsit cu moartea[modificare | modificare sursă]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum fiul lui David pe care acesta „nu-l mustrase niciodată”, Adonia, fiul Haghitei, „frumos la chip”, s-a semețit și s-a răzvrătit , împreună cu Ioab și cu preotul Abiatar, împotriva propriului tată, făcându-se pe sine împărat. La sugestia proorocului Natan, Batșeba îi amintește foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon va sta pe scaunul de domnie, îi spune că Adonia s-a proclamat împărat și îi spune că după moartea sa ea și Solomon vor fi priviți ca vinovați. Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns împărat de preotul Țadoc și proorocul Natan la Ghihon.

Auzind de înscăunarea lui Solomon- continuă „Cartea întâi a împăraților”- toți cei poftiți la ospățul de cinstire a „împăratului Adonia”, s-au umplut de spaimă, s-au sculat și au plecat care încotro. Adonia însuși, temându-se de Solomon, fuge și se apucă de coarnele altarului, implorând ca împăratul să-i jure că îi va cruța viața. Solomon îi mai dă o șansă (legea îi dădea dreptul să-l pedepsească cu moartea pentru uzurparea tronului) și îi promite că, dacă va fi cinstit, „un fir de păr nu-i va cădea, dar dacă se va găsi răutate în el, va muri”. Adonia se închina noului împărat și Solomon îi spune să meargă acasă. Totuși, Adonia o roagă pe Batșeba, să ceară de la Solomon pe Abișag-Sunamita, fecioară tânără și frumoasă pusă să slujească și să-i încălzească patul lui David, care nu se împreunase cu împăratul. Întrucât gestul era un prim pas spre o nouă revendicare a tronului, o nouă tentativă de uzurpare a tronului, Solomon ordonă uciderea lui Adonia, după promisiunea făcută. [2]

Abiatar este scos din slujbă și trimis la moșiile lui din Anatot și înlocuit cu preotul Țadoc.

Ucigașul Ioab este pedepsit cu moartea pentru două crime făcute în timp de pace[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților” relatează cum Ioab fuge și el la coarnele altarului și Solomon ordonă uciderea lui pentru ca astfel să fie luat de pe el și de pe casa tatălui lui „sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei”, pentru că „a vărsat sânge de război în timp de pace”. Domnul face astfel ca „sângele lui să cadă asupra capului lui pentru că a lovit doi bărbați mai buni și mai drepți decât el”, și i-a ucis cu sabia fără știrea împăratului David: pe Abner, căpetenia oștirii lui Israel și pe Amasa, căpetenia oștirii lui Iuda. [24] Benaia este pus în locul lui Ioab.

Blasfematorul împăratului David, Șimei, greșește din nou și este pedepsit cu moartea[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților” continuă înfățișând cum împăratul Solomon îl cheamă pe Șimei, care aparținea familiei și casei lui Saul, la el și îi spune să-și construiască o casă la Ierusalim, avertizându-l că, în situația în care va trece pârâul Chedron, va muri. Porunca avea menirea de a testa temeinicia fidelității față de noul împărat, Solomon.

În „Cartea a doua a lui Samuel” vedem ca acesta se făcuse vinovat de aducerea de mari blesteme împotriva împăratului David, infracțiune care se pedepsea cu moartea. Astfel, într-un moment în care Absalom preluase puterea și David fugea de el, Șimei îl blestemase pe David și aruncase cu pietre după el și după toți slujitorii împăratului. Șimei, om din familia și casa lui Saul, îi mai spusese că este un om al sângelui și un om rău, adăugând că Dumnezeu face să cadă asupra lui pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ar fi luat (acesta era un neadevăr) prin darea împărăției în mâna lui Absalom. Abișai, slujitorul lui David, îi cere atunci permisiunea de a aplica legea, adică de a-i tăia capul, dar David refuză spunând.
„Ce aveți voi cu mine, fiii Țeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i -a zis: „Bleastămă pe David!” Cine -i... va zice dar: „Pentru ce faci așa?”
Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieșit din trupul meu, vrea să-mi ia viața; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsați -l să blesteme, căci Domnul i -a zis.
Poate că Domnul se va uita la necazul meu, și-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”[32]

Când David își recapătă tronul-continuă aceeași carte istorică- același Simei iese înaintea împăratului și îl roagă să nu țină seama și să uite nelegiuirea făcută. Același Abișai îl întreabă pe David dacă acesta nu trebuie pedepsit cu moartea pentru că a blestemat pe unsul Domnului (așa cum cerea legea). David îi răspunde: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentru ce vă arătați astăzi protivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?” , spunând așadar că nu e momentul, și îi jură lui Simei că nu-l va omorî. [33]

Șimei jură pe Domnul în fața lui Solomon că așa va face. După trei ani, doi slujitori de-ai săi au fugit la Achiș, împăratul Gatului și Șimei s-a dus după ei și i-a adus înapoi. Pentru că a nesocotit jurământul Domnului și porunca lui Solomon, Șimei este pedepsit cu moartea. Așa cum constată însuși Solomon, Dumnezeu a întors tot răul pe care i-l făcuse acesta împăratului David asupra capului său. Și astfel împărăția s-a întărit în mâinile lui Solomon.

Darul primit de Solomon[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților” relatează cum Dumnezeu îi apare în vis tânărului rege încuscrit cu Faraonul, la Gabaon (cea mai însemnată înălțime), spunându-i să-i ceară ce vrea să-i dea. Solomon, „care iubea pe Domnul și se ținea de obiceiurile tatălui său, David” îi răspunde că, fiind „tânăr și neîncercat”, și-ar dori „o minte pricepută” pentru a putea împărați și judeca acest popor numeros(poporul evreu), deosebind binele de rău.[2]. Lui Dumnezeu îi place că tânărul rege n-a cerut pentru el, așa cum ar fi făcut-o alții, nici viață lungă, nici bogății, nici moartea vrăjmașilor, ci a cerut pricepere ca să facă dreptate, și îi dă „o minte înțeleaptă și pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, și cum nu va avea nimeni după el. [34]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament arată că Dumnezeu a dat lui Solomon și foarte mare pricepere și cunoștințe multe ca nisipul mării. Înțelepciunea sa întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol[35]

„Cartea întâi a împăraților” arată că Solomon a rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări,[2] a vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul ce crește pe zid, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești[36][2] Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că faima înțelepciunii sale devenise așa de mare încât veneau oameni din toate colțurile lumii, inclusiv cei trimiși de împărații pământului ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în mintea lui. Regina din Saba a venit să-l încerce prin întrebări grele iar Solomon i-a răspuns la toate întrebările, așa încât împărăteasa exclamă că „nici pe jumătate nu i s-a spus” și că are mai multă înțelepciune și propășire decât i se răspândise faima. [37][2]

Solomon rezolvă o problemă încurcată[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților”, înfățișează cum, căpătând darul cerut de la Dumnezeu, înțelepciunea, Solomon rezolvă magistral încurcată problemă a copilului revendicat de două prostituate. Una o acuză pe cealaltă că și-a omorât copilul culcându-se din neglijența peste el, și că l-ar fi schimbat cu al ei, în condițiile în care ele trăiau în aceeași casă, născuseră la trei zile distanță și nu era nimeni cu ele în casă. Solomon cere o sabie și spune să fie tăiat copilul în două și să le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i se rupe inima pentru copil, așa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare, ci să-i dea mai bine celeilalte copilul, în timp ce cealaltă este de acord cu intenția împăratului. Atunci Solomon își dă seama al cui este copilul și-l încredințează acesteia. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Și s-au temut de împărat-continuă relatarea- căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuind -l în judecățile lui.[38][24][2]

Celelalte daruri: bogații și slavă[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților” relatează că pe deasupra, Dumnezeu îi dă și ceea ce n-a cerut, adică îi dăruiește bogății și slavă, așa încât în timpul vieții lui nu va mai fi niciun împărat ca el. Dumnezeu îi mai promite-adaugă aceeași carte- că dacă va păzi poruncile Domnului, îi va lungi și zilele.[21]

În privința slavei, Solomon stăpânea peste Iuda și Israel, unde, arată „Cartea întâi a împăraților”, locuitorii, care „mâncau, beau și se veseleau” ajunseseră ca „nisipul de pe țărmul mării”. El stăpânea și toate împărățiile „de la Râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului”, „stăpânea peste toată țara de dincoace de Râu, de la Tisah până la Gaza, peste toți împărații de dincoace de Râu” iar supușii săi „îi aduceau daruri, fiindu-i supuși tot timpul vieții lui”.

Solomon avea pace pretutindeni de jur împrejur.[24]

În privința bogăției, împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pământului în bogații, istorisește „Cartea întâi a împăraților”[39]

Dările[modificare | modificare sursă]

Greutatea aurului care venea pe an era uriașă, cca 30 000 kg aur, „afară de ce scotea de la negustorii cei mari și din negoțul cu mărfuri, de la toți împărații Arabiei și de la dregătorii țării”, arată „Cartea întâi a împăraților”.

Scuturile[modificare | modificare sursă]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament relatează cum împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, și pentru fiecare din ele a întrebuințat șase sute de sicli de aur, adică 10 kg de aur (1 siclu de aur=16,36 gr; 600 sicli=9816gr, aprox 10kg) și alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, întrebuințând trei mine de aur, adică 2,5 kg aur.(1mină aur=818 grame, 3 min=2,5kg aur); și împăratul le -a pus în casa numită Pădurea Libanului.

Luxul curții[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților” istorisește faptul că împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș, și l -a acoperit cu aur curat. Scaunul acesta de domnie avea „șase trepte, și partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei, și pe cele șase trepte stăteau doisprezece lei de o parte și de alta. Așa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăție”.[24]

La curtea sa-continuă aceeași carte- toate paharele erau de aur și toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat, căci pe vremea lui Solomon „argintul nu avea nicio trecere” fiind „tot atât de obișnuit ca pietrele, și cedrii tot așa de mulți ca smochinii din Egipt care cresc pe câmpie”. Corăbiile din Tars îi aduceau, la fiecare trei ani, aur și argint, fildeș, maimuțe și păuni.

Caii[modificare | modificare sursă]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că Solomon dispunea de 1400 de care și 12 000 de călăreți, 40 000 de iesle, caii și carele fiind aduse din Egipt la un preț hotărât(1car=600 de sicli, 1 cal=150 de sicli).[40]. Solomon aducea cai inclusiv pentru împărații Hitiților și pentru împărații Siriei.[24]

Slujbașii lui Solomon[modificare | modificare sursă]

Țadoc și Abiatar- preoți

Benaia- căpetenia oștirii
Adoniram- mai mare peste dări
Asaria, Elihoref, Ahia- logofeți
Azaria- mai mare peste îngrijitori
Zabud- slujbaș de stat, cirac al împăratului
Ahișar- mai mare peste casa împăratului
Iosafat- scriitor.[24]

Construirea Templului[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților” relatează cum Solomon îi trimite vorbă lui Hiram, care „îl iubise totdeauna pe David” și care-și trimisese slujitorii la el, spunându-i că tatăl său, David, n-a putut să zidească o casă Domnului, Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmașii lui, dar că, acum Domnul i-a dat lui odihnă din toate părțile, el neavând nici potrivnic, nici nenorociri, așa că are de gând să zidească o casă Numelui Domnului, precum l-a anunțat însuși Dumnezeu pe David [41]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc cum Solomon îi cere lui Hiram, împăratul Sidonului, să aducă cedrii și chiparoși pentru construcția Templului, știut fiind faptul că „nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii” și îi promite simbria dorită de acesta. Hiram îi răspunde că cedrii vor fi trimiși pe mare în plute până la locul dorit, iar Solomon îi trimite merinde, așa cum i se ceruse. Între Hiram și Solomon a fost pace, și au făcut legământ împreună. Totuși, mai târziu, apar neînțelegeri, căci Hiram este nemulțumit de cele 20 cetăți oferite de Solomon, (numind țara în care se aflau Cabul, nume rămas până în zilele noastre) în schimbul lemnelor de cedru, chiparos și aurului(120 talanți) pe care le livrase împăratului Israelului.

Solomon - continuă relatarea- ia 30 000 de oameni de corvoadă din Israel, și-i trimite cu schimbul în Liban. Acești oameni de corvoadă proveneau de la popoarele străine rămase în cetățile cucerite de Solomon. (amoriți, hitiți, fereziți, heviți, iebusiți), nefăcând parte din copiii lui Israel.[42] Împaratul mai avea 70 000 de purtători de poveri și 80 000 tăietori de pietre în munți, conduși de 3300 de căpetenii. Solomon a poruncit să se scoată pietre „mari și mărețe”, cioplite pentru temeliile casei. Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, și Ghibliții, le-au cioplit, și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea casei.

Solomon a zidit casa Domnului, în al patru sute optzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua. Templul a fost construit în 7 ani, isprăvit în anul al 11-lea, în a opta lună.[38][24][2]. La cererea lui Solomon, Hiram a făcut și doi stâlpi de aramă pe care i-a pus în curtea Templului.

S-au făcut și uneltele pentru casa Domnului.

Lucrarea de zidire a Templului este descrisă amănunțit în capitolul 6 din „Cartea întâi a împăraților”.

Faptele Apostolilor îl menționează de trei ori pe Solomon, în două dintre mențiuni se face referire la pridvorul lui Solomon (FA3.11,5.12) iar în cealaltă mențiune este reprodus discursul lui Ștefan în care acesta spune:Și Solomon a fost acela care I -a zidit (Lui Dumnezeu-n.r) o casă.(FA 7.47)

Celelalte construcții[modificare | modificare sursă]

„Cartea întâi a împăraților” menționează și alte construcții

  1. Casa sa, Milo și casa din pădurea Libanului. Solomon și-a zidit și casa lui, pe care a terminat-o în 13 ani; a zidit mai întâi casa din pădurea Libanului(100 lungime, lățimea de 50 și înălțimea de 30).[38][24][2].Pentru adunări și serbări de stat, era folosită „casa Pădurii Libanului”, care-și trage numele de la numeroasele coloane din lemn de cedru libanez, care împodobeau încăperea. În această clădire se afla garda regală formată din 300 de ostași cu lănci și scuturi de aur. (Alfred Hârlăoanu). Cea de-a doua reședință era pentru soția sa, prințesa egipteană și suita sa numeroasă.[2]
  2. Cetăți zidite: Ghezer(cucerită de Faraon și dată ca zestre fetei sale, nevasta lui Solomon), Bet-Horonul de jos, Baalatul și Tadmorul- magazii, pentru care și călărime.[2]
  3. Zidurile Ierusalimului, Hațorului, Meghidoului, Ghezerului.
  4. Corăbii făcute la Etion-Gheber, lângă Elot, pe țărmurile mării Roșii, în țara Edomului.

Solomon târât de iubire se încuscrește cu neamurile interzise[modificare | modificare sursă]

Deși Dumnezeu interzisese încuscrirea cu 7 neamuri „mai mari la număr și mai puternice” decât cel israelian(hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți), așa cum relatează cartea Exodului și Deuteronomului[27] pentru ca fiilor lui Israel să nu le fie întoarse negreșit inimile către dumnezei străini, Solomon a nesocotit porunca Domnului. „Cartea întâi a împăraților” relatează cum el s-a „alipit” de unele din aceste neamuri „târât de iubire”: a iubit, pe lângă fata lui Faraon, 700 de crăiese împărătești moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite și 300 țiitoare. La bătrânețe, femeile i-au abătut inima, i-au plecat inima spre alți dumnezei, după cuvântul Domnului, și, astfel, inima „nu i-a rămas în totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui său, David”.[43][24][2] Domnul s-a mâniat pe Solomon- continuă relatarea- pentru că el își abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i se arătase de două ori, și nu păzise poruncile Domnului care-i spusese să nu meargă după alți dumnezei. Dumnezeu îl pedepsește cu ruperea domniei de la el, din mâna fiului său (Roboam) și darea acesteia slujitorului său (Ieroboam), cu lăsarea totuși a unei seminții fiului său.[44]

Pedepsele lui Dumnezeu cad asupra lui Solomon[modificare | modificare sursă]

Cărțile istorice ale Vechiului Testament istorisesc că Dumnezeu îi „ridică vrăjmași” lui Solomon pe Hadad, Edomitul,[24] pe Rezon, fiul lui Eliada, împărat al Siriei dar și pe Ieroboam. Hadad, edomitul, din neamul împărătesc al Edomului, fugise în Egipt și se încuscrise cu Faraon, căsătorindu-se cu sora împărătesei Tahpenses, și acum voia să se reîntoarcă în țara lui când aude că David și cu Ioab muriseră. Rezon îi era și el vrăjmaș în această perioadă-continuă relatările- căci David ucisese oștile stăpânului său. Pe lângă asta, „Cartea întâi a împăraților” relatează că, fiindcă era „tare și viteaz”, Ieroboam, slujitorul lui Solomon (fiul lui Nebat și al văduvei Țerua), primește de la împărat „privegherea peste toți oamenii de corvoadă din casa lui Iosif” și se întâlnește cu proorocul Ahia din Silo, care îi proorocește stăpânirea asupra a zece din semințiile împărăției lui Solomon.[24] Solomon încearcă să-l omoare pe Ieroboam, dar acesta se refugiază în Egipt, la faraonul Șisac, unde stă până la moartea urmăritorului său.[24] Solomon a domnit 40 de ani.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Alfred Hârlăoanu- O istorie a mozaismului și a Israelului antic, Editura Nemira, 2001,ISBN 973-569-508-1
  2. Vladimir Prelipcean, Nicolae Neagă, Gheorghe Bârna, Mircea Chialda- Studiul Vechiului Testament, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „8. In the Shadow of Empire (842-720 BCE)” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. pp. 189–190. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA190&dq=david+and+solomon+%22little+more+than+hill-country+chieftains&hl=nl&ei=36DVTPbjG4ej4Qa7qoniBw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=4&ved=0CDcQ6AEwAw#v=onepage&q=david%20and%20solomon%20%22little%20more%20than%20hill-country%20chieftains&f=false. „Archaeologically and historically, the redating of these cities from Solomon's era to the time of Omrides has enormous implication. It removes the only archeological evidence that there was ever a united monarchy based in Jerusalem and suggests that David and Solomon were, in political terms, little more than hill country chieftains, whose administrative reach remained on a fairy local level, restricted to the hill country.” 
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Alfred Hârlăoanu- O istorie a mozaismului și a Israelului antic, Editura Nemira, 2001, ISBN 973-569-508-1
  3. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2006). „5. Solomon's Wisdom?” (în engleză). David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition. New York: Free Press. p. 175. ISBN 978-0-7432-4363-6. http://www.google.nl/search?hl=nl&tbo=1&tbs=bks%3A1&q=kingdom+of+Solomon+closely+ressemble+those+of+King+Manasseh%27s+realm&aq=f&aqi=&aql=&oq=. Accesat la 14 ianuarie 2011. „All things considered, we have a situation where the conditions described in the great kingdom of Solomon closely resemble those of King Manasseh's realm. Well-administered districts and large numbers of corvee laborers building new royal cities; the trading connection with foreign leaders; caravans plodding northward through Judahite territory; and ambassadors from Arabia present in Jerusalem—when combined with the hazier, borrowed memories of northern Israel's commercial hyeday—all bolstered belief in the antiquity and wisdom of King Manasseh's new strategy of wholehearted participation in imperial commerce and diplomacy.” 
  4. ^ Cf. Golden, Jonathan Michael (2004) (în engleză). Ancient Canaan and Israel: new perspectives. Santa Barbara: ABC-CLIO, Inc. p. 273. ISBN 1-57607-897-3. http://books.google.com/?id=yTMzJAKowyEC&pg=PA273&dq=These+instances+of+linguistic+evidence+aside,+definitive+proof+for+the+City+of+David+in+Jerusalem+on+the+tenth+century+B.C.E.+is+lacking.#v=onepage&q=These%20instances%20of%20linguistic%20evidence%20aside%2C%20definitive%20proof%20for%20the%20City%20of%20David%20in%20Jerusalem%20on%20the%20tenth%20century%20B.C.E.%20is%20lacking.&f=false. Accesat la 14 ianuarie 2011 
  5. ^ a b Cf. Golden, Jonathan Michael (2004) (în engleză). Ancient Canaan and Israel: new perspectives. Santa Barbara: ABC-CLIO, Inc. p. 274. ISBN 1-57607-897-3. http://books.google.com/?id=yTMzJAKowyEC&pg=PA274&dq=archaeological+proof+king+david#v=onepage&q=archaeological%20proof%20king%20david&f=false. Accesat la 14 ianuarie 2011 
  6. ^ http://www.livescience.com/9828-ancient-wall-possibly-built-king-solomon.html
  7. ^ http://news.discovery.com/history/jerusalem-city-wall-possibly-build-by-solomon-discovered.html
  8. ^ a b http://www.jpost.com/Israel/Article.aspx?id=169388 Citat: „Nonetheless, other archeologists posit that the biblical narrative reflecting the existence of a powerful monarchy in Jerusalem is largely mythical and that there was no strong government to speak of in that era.

    Aren Maeir, an archeology professor at Bar Ilan University, said he has yet to see evidence that the fortifications are as old as Mazar claims. There are remains from the 10th century in Jerusalem, he said, but proof of a strong, centralized kingdom at that time remains "tenuous."”
  9. ^ http://www.christianexaminer.com/Articles/Articles%20Mar10/Art_Mar10_06.html
  10. ^ http://www.catholic.org/international/international_story.php?id=35506
  11. ^ http://www.ziontimes.com/07-travel/20100222.asp
  12. ^ http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/136130
  13. ^ http://www.realitatea.net/arheologii-israelieni-au-descoperit-un-zid-vechi-de-3000-de-ani-construit-in-timpul-lui-solomon_701800.html
  14. ^ http://www.evenimentul.ro/articol/sectiune-a-unui-zid-din-perioada-regelui-solomon-descoperita-la-ierusalim.html
  15. ^ Descoperire arheologică în Ierusalim, 24 februarie 2010, Pr. Mihai Gojgar, Ziarul Lumina, accesat la 10 august 2013
  16. ^ Coogan, Michael (octombrie 2010). „4. Thou Shalt Not: Forbidden Sexual Relationships in the Bible” (în engleză). God and Sex. What the Bible Really Says (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 105. ISBN 978-0-446-54525-9. http://books.google.nl/books?id=2_gPKQEACAAJ&dq=god+and+sex&hl=nl&ei=4fbCTaPKDpGXOrq88Z0I&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CEcQ6AEwAQ. Accesat la 5 mai 2011. „Jerusalem was no exception, except that it was barely a city—by our standards, just a village. In David's time, its population was only a few thousand, who lived on about a dozen acres, roughly equal to two blocks in Midtown Manhattan.” 
  17. ^ a b Bible's Buried Secrets, Did King's David Empire Exist, BBC, 2011.
  18. ^ 1Împ 3.10-12
  19. ^ 1Împ4.29
  20. ^ a b c d Nicolae Ciudin- Studiul Vechiului Testament,pag 140 , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-59-5,
  21. ^ a b 1Împ3.13
  22. ^ Mt12.42, Lc11.31
  23. ^ Mt6.29, Lc12.27
  24. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Vladimir Prelipcean, Nicolae Neagă, Gheorghe Bârna, Mircea Chialda- Studiul Vechiului Testament, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4, pag167
  25. ^ http://www.rcrwebsite.com/provov.htm
  26. ^ Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2, introducere la Proverbele lui Solomon , pag787
  27. ^ a b Exod 34.11-17, Deut7.1-5
  28. ^ Etienne Drioton, Pierre du Bourguet- Les Pharaons a la conquete de l’art, Desclee de Brouwer, 1965, tradusă în românește de Irina Mavrodin, prefata de Radu Florescu, sub titlul ,,Arta faraonilor”, Editura Meridiane, București, 1972
  29. ^ 1Împ11.1-10
  30. ^ 1Împ11.11-13
  31. ^ 1Împ11.11-25
  32. ^ 2Sam16.5-14
  33. ^ 2Sam19.15-21-23
  34. ^ 1Împ3.1-12
  35. ^ (Împ4.29-31)
  36. ^ 1Împ4.32-33
  37. ^ 1Împ 4.34, 10.1-13, 24-25)
  38. ^ a b c 1Împ3.16-28
  39. ^ 1Împ 10.23
  40. ^ 1Împ 4.26,28;10.26, 28-29
  41. ^ 1Împ 5.3-4, 2Sam 7.13
  42. ^ 1Împ9.20-21
  43. ^ 1Împ11.1-8
  44. ^ 1Împ 11.9-13

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
David
Rege în Israel
971 î.Hr. - 931 î.Hr.

Succesor:
Ieroboam


Predecesor:
David
Rege în Iuda
971 î.Hr. - 931 î.Hr.

Succesor:
Roboam