Roș Hașana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Shofar, instrument muzical antic, din corn de berbec, care a devenit simbolul sărbătorii Rosh Hashaná
Carte de urări de Anul Nou evreiesc Rosh Hashana, cu un desen de Alphonse Levy, arătând un oficiant de cult care sună din cornul Shofar

Roș HaȘana (în ebraică ראש השנה Rosh Hashaná, literar capul, începutul anului) este Anul nou evreiesc începutul unui nou an potrivit cu calendarul ebraic. Cade în ziua a 1 a lunii Tishrei, care este prima lună a calendarului evreiesc modern și prima din cele 10 zile ale penitenței numite Yamim Norayim, care culminează cu Ziua Ispășirii, Yom Kipur. În emisfera nordică, are loc la începutul toamnei. După tradiție, ar fi aniversarea creării celor dintâi oameni, Adam și Eva. În Torá i se mai spune și Yom Hatruá (יום תרועה), ziua sunării (la origine - din trâmbițe, în zilele noastre asociată adesea cu cornul Shofarului). Obiceiurile de Rosh Hashana includ sunarea din shofar și o cină familială la care se mănâncă alimente simbolice cum ar fi mere unse cu miere, pentru ca anul care începe să fie un an bun și dulce. Alte alimente care trebuiau sa fie prezente si binecuvantate pe masa cinei conform traditiei: granate, curmale, morcovi, dovleac, fasole (verde), praz, o sfecla precum si un cap de peste.

Urările obișnuite de Rosh Hashana sunt: „Shaná Tová” (Un an bun) sau „Shana Tová u-Metuká” (Un an bun și dulce), și deasemenea "Ktivá ve-Hatimá Tová". Roș HaȘaná este momentul la care se refereau în mediul evreiesc tradițional contractele legale, atât pentru grija animalelor cât și pentru trebuințele poporului. Mișna precizează că în baza acestei date trebuie calculată desfășurarea anilor și – prin urmare – și anul sabatic și jubileul. Sărbătoarea durează două zile.

Nume, origine, sens[modificare | modificare sursă]

În Torah se face referință la el numindu-l ziua sunetului (cântării) din Șofar (Yom Terua, Levitic 23, 24). Literatura rabinică și liturgia sinagogală descriu Roș haȘana ca fiind Ziua Judecății (Yom ha-Din) și Ziua Amintirii (Yom ha-Zikkaron)a crearii lumii si a lui Adam si Eva.

În midrashim se povestește că Dumnezeu se așează pe tron, și în fața sa se adună întreaga istorie a omenirii (nu doar a poporului evreu). Acolo fiecare persoană în parte este cercetată pentru ase hotărî dacă merită ori nu iertarea. Decizia însă va fi ratificată numai în ziua de Yom Kippur. Acesta este motivul pentru care cele 10 zile care despart cele două sărbători sunt numite cele 10 zile ale penitenței (Yamim noraim - zile teribile). În aceste 10 zile fiecare credincios evreu are datoria de a face un examen de conștiință pentru anul care a trecut și să identifice toate greșelile sau nelegiuirile săvârșite față de porunci. Aceasta include examenul purtării față de aproape, față de părinți, frați de sânge, rude, prieteni, propriul popor și față de străini). Odată descoperită greșeala și recunoscută în adâncul inimii, omul are datoria de a cere iertare și semenului său față de care a greșit. Cel căruia i se cere iertare i se recomandă insistent să ofere propria iertare; facultatea de a refuza această iertare este foarte rar acceptată (este precizată de norme clare și facultatea de a refuza este limitată foarte mult). Yom Kippur, într-adevăr, trebuie trăit cu inima și cu sufletul de penitent.

Sărbătoarea Anului Nou ebraic durează 2 zile atât în Israel cât și în diaspora, aceasta este însă numai o tradiție recentă. Sunt mărturii precise că încă în secolul al XIII -lea,la Ierusalim, ea se celebra numai o singură zi. După Sfintele Scripturi ale iudaismului durata sărbătorii este de numai o zi. Acesta este motivul pentru care unele curente (mișcări spirituale) iudaice (cum sunt de ex. karaiții) o observă numai în prima zi. Iudaismul ortodox și cel conservativ sărbătoresc ambele zile.

Compararea sărbătorii cu calendarul gregorian[modificare | modificare sursă]

Roș haȘana cade în a 162-a zi după prima din zilele Paștelui. În calendarul gregorian nu poate cădea mai devreme de 5 septembrie. Datorită diferenței dintre calendarul ebraic și cel gregorian, începând din anul 2089 (gregorian) Roș haȘana nu va mai putea cădea mai devreme de 6 septembrie. Nu poate cădea nici mai târziu de 5 octombrie. Datorită felului în care este calculat calendarul ebraic, Roș haȘana nu poate cădea niciodată joia, vinerea sau duminica.

Bazat pe data tradițională a creării lumii, Roș haȘana cade în prima zi a lunii Tișrei, care conform calendarului gregorian este în septembrie sau la început de octombrie.

În zilele noastre Roș haȘana cade la:

Întrucât conform calendarului ebraic ziua începe încă în ajun la asfințitul soarelui, datele de mai sus indică "seara de ajun" a zilei de Roș haȘana.

Tradiția[modificare | modificare sursă]

Una dintre trăsăturile caracteristice ale sărbătorii Roș haȘana este suflatul din sofar. În unele comunități este folosit în toate diminețile din luna Elul, ultima lună înainte de noul an. Sensul acestui obicei este acela de a trezi poporul lui Israel din lâncezeală și de a-i aduce aminte că se apropie ziua în care va fi judecat (Maimonide, Yad, Legile pocăinței, 3:4).

În zilele imediat premergătoare sunt recitate slihot (rugăciunile penitențiale). În funcție de tradițiile diferitelor curente spirituale și mistice, recitarea de slihot începe în momente diferite: de la 30 la 10 zile înainte de Roș haȘana. Aceste compoziții poetice sunt atât de importante încât unele dintre ele (cele numite „piyutim”) sunt cuprinse chiar în ritualul liturgiei.

În după-amiaza ajunului (zilei imediat premergătoare) se obișnuiește să se facă „tashlih”, o aruncare de obiecte undeva lângă o apă (în lipsa acesteia este bine-venită și o fântână) ca astfel persoana să se elibereze de orice urmă de păcat.

În seara dinainte (oarecum, echivalentul Revelionului european) – în mod tradițional – este consumat așa zisul seder Roș haȘana, un prânz ritual în care se obișnuiește să se consume (alături de alte mâncăruri) fie dulciuri (ca de pildă tipica plăcintă întinsă în miere), fie mâncăruri care dau ideea multiplicității sau a belșugului, cum este de pildă, rodia. În felul acesta se exprima urarea și aspirația spre un nou an nou dulce și prosper, un an în care meritele omului să fie numeroase precum boabele fructului de rodie.

Între diferitele feluri de mâncare servite cu această ocazie (după diferitele tradiții), în mod nelipsit și constant trebuie ca la această cină să se mănânce o parte oarecare din capul animalului sacrificat, menită să simbolizeze „capul anului”. De obicei se mai aduce la masă și o pâine rotundă (halá), simbolul timpului circular. La cina celei de-a doua seri sunt prezente fructe cât mai multe și mai diverse, a căror gustare e precedată de binecuvântarea numită „șeheheyanu” (binecuvântarea ce se recită înainte de a gusta ceva în noul an).

În Biblia ebraică[modificare | modificare sursă]

În antichitate, anul ebraic începea toamna, urmând ciclul agricol al câmpurilor: însămânțare-creștere- recoltare. Celelalte sărbători principale ale israeliților urmau această ordine: Sărbătoarea Azimelor sau Paștele (cf. cartea Exodului 12,1-20; 23,15); Sărbătoarea Săptămânilor sau Shavuot sau Sărbătoarea Primițiior (Rusaliile iudaice) (cf. Exod 23,16; Levitic 23,15-21) și Sărbătoarea Corturilor sau a recoltei (cf. Exod 23,16; Levitic 23,33-43).

Este foarte posibil ca, în antichitate, sărbătoarea să fi fost celebrată în mod diferit. Prima referință la obiceiul sărbătorii este prezentă în cartea profetului Ezechiel (Ezechiel, 40,1). În Levitic (25,9) se spune că Jubileul, care începe chiar în ziua de Roș haȘana, este primit cu sunet de trâmbițe. Conform cărții lui Ezechiel, se ofereau sacrificii specifice atât în prima zi a săptămânii cât și în prima zi a „primei luni”. Prima zi a celei de-a 7-a luni (?) este indicată ca „ziua sunetului de trâmbiță”. În acea zi se „ținea o adunare sacră”. În acea zi nu erau permise nici un fel de munci; în schimb trebuiau oferite sacrificii speciale (cf. Levitic, 23,23-25; Numeri 29,1-6). Sarbatoarea nu se numea atunci „Roș haȘana”, dar era sărbatorită ca atare de comunitatea de credință a lui Israel.