Canaan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
Canaan sau Kanaan este un teritoriu situat în sud-estul Mării Mediterane, aflat la sudul şi in prelungirea ţinutului locuit de fenicieni. Acest teritoriu a fost populat în antichitate, o perioadă de timp, de canaaniţi, populaţie practic identică cu fenicienii. Teritoriul, iniţial redus la coasta mării, echivalează şi cu "Ţara Promisă" triburilor evreieşti antice (Jos.13:1-4), cu Ţara lui Israel şi cu Palestina sau Iudeea de mai târziu.
Cuprins |
[modifică] Numele
Denumirea Canaan derivă din onomasticul Kna'an sau Canaan, atribuit de genealogia biblică fiului lui Ham, nepotul lui Noe (Gen. 9:18, 10:15-19). Izvoarele egiptene redau numele ţării în formele "Kan'na" şi "Kinachi", cele babiloniene îl redau ideografic "MAR.TU", iar fonetic "Amurru" (Ţara Amoriţilor), în timp ce în textele asiriene apare şi ca"Chatti" (Ţara Hitiţilor).
[modifică] Poziţia geografică
Iniţial, Canaan-ul cuprindea doar zona de coastă. Concomitent cu expansiunea triburilor canaaniţilor spre est, graniţele Canaan-ului s-au extins până pe Valea Iordanului şi Marea Moartă, cuprinzând şi Cisiordania de azi.
Canaanul se întindea de la poalele sudice ale munţilor Liban până la pustiul Sinai şi de la ţărmul Mării Mediterane până dincolo de Iordan la marginea pustiului arab, ţara fiind împărţită în patru fâşii orientate nord-sud. Câmpia dinspre mare (Şaron şi Şefela) era bine locuită din vechime şi era traversată de drumul comercial ce unea Egiptul cu ţările din Orientul Apropiat. Continuitatea câmpiei era întreruptă în partea nordică de muntele Carmel, spre nord rămânând izolată câmpia Izreel (Ezdraelon). Ţinutul muntos din centru era compus din munţii Neftali [1] (Galileea), munţii Efraim (Samaria) şi munţii Iuda (Iudeea), separaţi în nord prin valea Kişonului. Valea Iordanului tăia ţara în două părţi inegale printr-o vale adâncă, terminându-se la Marea Moartă. La est de Iordan se afla ţinutul Basan )(ebr.Başan) (Hauran) renumit pentru agricultură, în partea centrală, un podiş în Galaad (ebr.Gilad) favorabil păşunatului, iar la sud este masivul muntelui Pisga, cu vârful Nebo (ebr.Nevo).
Găsindu-se la intersecţia a două continente, Canaanul se bucura de un comerţ de tranzit ce aducea prosperitate, dar a atras şi incursiunile străinilor asupra acestui ţinut.
[modifică] Canaaniţii
Canaaniţi este de fapt şi numele vecinilor fenicieni de la nord (denumirea "fenicieni" este de origine grecească) care însă s-au distins mai mult prin porturile, prin activitatea lor de marinari, meşteri şi comercianţi, precum şi mai ales prin expediţiile şi colonizarea în bazinul Mediteranei, uneori chiar şi în afara acestuia. Populaţie de origine semită, canaaniţii s-au stabilit în zonă probabil spre mijlocul mileniului al III-lea î.e.c., în jurul anului 2500. Canaaniţii erau înrudiţi cu amoriţii, jebusiţii, arakiţii, siniţii, aradiţii şi samareii, toate seminţii urmaşe ale lui Sem dupa genealogia tradiţională biblică (Gen. 10:15-19). Prezenţa lor în Canaan este atestată deja în jurul anului 2000 a. Chr. Canaaniţii au fondat o serie de oraşe state, în cuprinsul cărora, ulterior, filistenii au ridicat localităţie Asdod şi Ekron. Potrivit informaţiilor relatate de inscripţiile de la Alalah, în secolul al XVIII-lea ţara "Amurru" făcea parte din Siria. Între anii 1500-1380 a. Chr. teritoriile canaanite au fost incluse în statul egiptean, iar ceva mai târziu, după 1380, părţile sale nordice au intrat la un moment dat în sfera autorităţii hitite. Potrivit relatărilor conţinute în scrisorile de la Amarna, capitala Canaan-ului se afla la Gaza. În primele decenii ale secolului al XIII-lea Egiptul îşi impune autoritatea militară şi politică asupra teritoriului dintre Mediterană şi Valea Iordanului, anexând şi părţile sudice ale Siriei. Spre sfârşitul secolului al XIII-lea dominaţia oraşelor-state canaanite, aflată în decădere, a fost anihilată de atacurile triburilor israelite conduse de Josua. În fine, spre mijlocul secolului al XII-lea, după 1177, Canaan-ul este invadat de „popoarele mării”, sintagmă prin care trebuie identificaţi filistenii. Aceştia i-au respins spre nord şi est pe canaaniţi, ocupând şi aşezările lor fortificate, incluse acum în Filistia.
[modifică] Religia
Canaaniţii au avut o religie politeistă practic identică cu cea a fenicienilor, fraţii lor din nord. Principalele lor divinităţi au fost:
Temple sau lăcaşuri de cult dedicate acestor divinităţi au fost descoperite la Meghido, Lachiş, Sihem, precum şi în Siria la Qatna, Alalah şi Ugarit.
[modifică] Referinţe
[modifică] Bibliografie
- Alexandru A. Bolşacov-Ghimpu, Cronica veche a Canaanului, Editura Litera, Bucureşti, 1980
