Vladimir Tismăneanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol pare să conţină cercetare originală Dacă articolul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci trebuie şters.

Punctul de vedere neutru al acestui articol este disputat. Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii.

Relevanţa unor informaţii din acest articol este disputată. Vă rugăm să vă spuneţi părerea pe pagina discuţie articol.

Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Braşov), este un politolog american, născut în România din părinţi evrei. Profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland, Statele Unite ale Americii. În 2006 a fost preşedinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România^[1], iar din data de 11 aprilie 2007, presedintele Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania^[2]. Specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor şi mişcărilor revolutionare din secolul al XX-lea.

Tismăneanu este obiectul unei intense controverse în urma numirii sale în aprilie 2006 ca preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comisie care a redactat raportul prezentat de Traian Băsescu în plenul Parlamentului României în data de 18 decembrie 2006.

Cuprins 1 Viaţa 2 Lucrări publicate 2.1 Cărţi 2.2 Articole 2.3 Filme 3 Distincţii 4 Controverse 4.1 Critici 4.2 Susţinere 5 Fapt divers 6 Vezi şi 7 Note 8 Legături externe

[modifică] Viaţa

Vladimir Tismăneanu este fiul activiştilor comunişti evrei Leonte Tismăneanu şi Hermina Marcusohn^[3],^[4],^[5]. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceauşescu şi alţi copii sau nepoţi de nomenclaturişti (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru) ^[6].

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, specializarea Sociologie în anul 1974 ca şef de promoţie. Lucrarea sa de licenţă, "Noua Stângă şi Şcoala de la Frankfurt" (Editura Politică, 1976), de orientare neo-marxistă, este considerată întrun articol din ziarul Washington Post drept un "rechizitoriu vitriolic la adresa valorilor occidentale".^[7] In aceasta lucrare, Tismăneanu ajunge la urmatoarea concluzie: "Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal." Acelaşi ziar apreciase pozitiv numirea lui Tismăneanu in fruntea Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România ^[8] Teza de doctorat (Universitatea Bucureşti, 1980) are titlul "Revolutie şi Raţiune Critică. Teoria politică a Şcolii de la Frankfurt şi radicalismul de stânga contemporan".

Între 1974-1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcţii Tipizate din Bucureşti. A fost o scurtă perioadă lector al Comiteitului Central al UTC. A publicat în: Viaţa Studentească, Amfiteatru, Contemporanul, Revista de Filosofie ^{[9][10][11][12]},^[13]

În 1981 a participăt la redactarea "Micului dicţionar social-politic pentru tineret", unde contribuie cu o serie de articole. Volumul a fost coordonat de Virgil Măgureanu, pe atunci lector de ştiinţe politice la Academia Ştefan Gheorghiu . Datorită plecării lui Tismăneanu din ţară, volumul a fost retras imediat din circulaţie.

În 1981, Vladimir Tismăneanu rămâne în Spania în timpul unei călătorii turistice. Tismăneanu a avut o scurtă şedere în Venezuela, unde a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Caracas (condus de vara primară a tatălui său, Sofia Imber) şi unde a colaborat cu Carlos Rangel (soţul Sofiei) - gânditor politic anti-comunist.^[3]. În 1982 se va stabili în SUA, mai întîi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983 şi 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985 şi 1990 a predat la University of Pennsylvania. În octombrie 1983 aduce şi prima sa contribuţie academică în Occident, în "Praxis International" (octombrie).^[14]. În februarie începe si lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Libera.

Predă din 1990 la University of Maryland, unde este un apreciat profesor de stiinte politice si director al "Centrului de Studii ale Societăţilor post-comuniste". Cercetator în ştiinţe politice la Woodrow Wilson Center (Washington, DC), Remarque Institute (New York University), National Endowment for Democracy, Institutul pentru Stiintele Omului (IWM-Viena). Redactor al revistei alternative de cultura AGORA, (1986-1990), al revistei Meridian (1991-1992), conduse de Dorin Tudoran, şi editor-colaborator al Orbis, revista Foreign Research Institute (Philadelphia). Burse: National Endowment for the Humanities, US INstitute of Peace. Membru al Consiliului Stiintific, International Forum for Democratic Studies. Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara (2002) şi al Scolii Nationale de Studii Politice si Admnistrative (SNSPA, 2003); membru al Societăţii Academice din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi. In Ianuarie 2008 a primit premiul GDS pentru activitatea sa de coordonare a Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste şi pentru rolul său în redactarea Raportului Final.

Editor-sef (1998- prezent) al trimestrialului East European Politics and Societies. Membru a numeroase consilii editoriale, inclusiv "Revista 22", Studia Politica, Human Rights Review, Sfera Politicii, Democracy at Large şi Journal of Democracy. Colaborator permanent al posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle şi BBC. In mod ciudat insa, Tismaneanu face parte din asociatia " Vladimir Colin " , nepot al Anei Pauker si stalinist notoriu : cele mai acerbe critici 'de partid' la adresa lui Virgil Ierunca si Monica Lovinescu au fost scrise de V. Colin in anii 60 ( fost sot al Ninei Casian si al Floricai Codrescu , Colin face parte din grupul Perahim , Crohmalniceanu , Tertulian , Yvone Hassan ).

Despre opera lui Vladimir Tismaneanu Adrian Marino scrie:

„Opera politologului Vladimir Tismaneanu, cu dublă identitate culturală, americană şi română...indică un adevarat program de studii. Cărtile autorului nostru sunt de prim ordin, cu multe titluri americane şi româneşti [...] Ele sint cu totul reprezentative pentru ceea ce începe să devină, efectiv, politologia românească.... Citind şi studiind pe Vladimir Tismăneanu intram într-un nou teritoriu şi respirăm, mai ales, o cu totul alta atmosferă publicistică. Frazele goale şi descusute, eternul 'eseism' românesc, apos şi inconsitent, au fost aruncate, sperăm, definitv (?) la coş... Autorul are o mare dezinvoltură şi o remarcabilă lipsă de inhibiţie. Şi nici un fel de complezenţă. Cineva l-a numit un 'marxist anticomunist'. Să zicem că ar fi sau că a fost, mai ales, aşa. Cu atât mai remarcabilă este, nu spunem 'reciclarea' cât libertatea sa de spirit, luciditatea şi acuitatea sa critică actuală. Şi mai ales faptul că opera sa umple un gol considerabil. În plus, ea informează şi 'popularizează'. Este, fără îndoială, meritul său esenţial.”^[15]

[modifică] Lucrări publicate

[modifică] Cărţi

• „Noua stînga şi Şcoala de la Frankfurt” (Editura Politică, 1976);
• “Mizeria utopiei: Criza ideologiei marxiste in Europa de Est” (Routledge, 1988, Polirom, 1997);
• “Ghilotina de scrum: despre nevroze şi revoluţii” (1992, noua editie Polirom 2002);
• “Reinventarea politicului: Europa de Est de la Stalin la Havel “(Free Press, 1992, paperback cu un nou epilog, 1993, Free Press, Polirom, 1996);
• Editor, “The revolutions of 1989” (Routledge, 1999)
• “Fantasmele salvării: naţionalism, democraţie şi mit în Europa postcomunistă” (Princeton UP, 1998, Polirom, 1999)
• “Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc” (University of California Press, 2003, trad. rom. Polirom, 2005)
• “Scopul şi mijloacele: Eseuri despre ideologie, tiranie şi mit” (Curtea Veche, 2004)
• “Democraţie şi memorie” (Curtea Veche, 2006)
• Împreună cu Mircea Mihăieş a scris trei cărţi de dialoguri despre tranziţiile la democraţie: “Balul mascat”,1996, „Încet spre Europa”, 2000, “Schelete in dulap”, Polirom, 2004;
• „Vecinii lui Franz Kafka/The Neighbors of Franz Kafka” împreuna cu Mircea Mihăieş (ediţie bilingva), 1998
• “Scrisori de la Washington”, Polirom, 2002;
• “Ghilotina de Scrum”, carte de interviuri, Polirom, 2002;
• a coordonat, împreună cu Sorin Antohi, volumul De la utopie la istorie (Central European University Press, 1999, trad. rom. Curtea Veche, 2006);
• co-autor al volumului Marele Soc din finalul unui secol scurt: Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu (Ed. Enciclopedica, 2004)
• a coordonat împreună cu Doina Jela volumul “Anul revolutionar 1956: revolta mintilor si sfirsitulul mitului comunist (Curtea Veche, 2006)”
• împreună cu Marc Howard şi Rudra Sil, coordonator al volumului “World Order After Leninism (University of Washington Press, 2006)”.
• împreună cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, Raport Final al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România (Bucureşti: Humanitas, 2007).

[modifică] Articole

În New York Times, Washington Post, Common Knowledge, The New Republic, Partisan Review, Gazeta Wyborcza, Sfera Politicii, 22, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Jurnalul National.

[modifică] Filme

A scris scenariul şi a prezentat filmul realizat de Dinu Tănase, "Condamnaţi la fericire: Experimentul comunist din România (1992). A realizat un serial pentru televiziunea română privind istoria dictaturii comuniste (realizator Octavian Serban). A fost consilier ştiinţific, împreună cu Radu Ioanid, pentru documentarul Irenei Lusztig "The Reconstruction" (2001) - film care tratează misterul "Marelui Jaf" al grupului Ioanid din 1959.

[modifică] Distincţii

• „Revoluţiile din 1989. Între trecut şi viitor” (Polirom, 1999) a primit premiul revistei Sfera Politicii pentru cea mai bună traducere românească din domeniu.
• Premiul Fundaţiei Culturale Române (2001) şi premiul „Ion I.C. Brătianu” (2001) pentru contribuţii la promovarea ideilor liberale.
• Premiul „Barbara Jelavich” al Convenţiei Naţionale de la Boston pentru cartea Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism^[16]

[modifică] Controverse

Înainte şi după prezentarea raportului de către Traian Băsescu, numirea lui Tismăneanu în fruntea Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste a fost intens contestată.^[17], ^[18], ^[19]. Lui Tismăneanu i se reproşează activitatea de propagandist al CC al UTC, teoria marxist-leninistă dezvoltată în teza de licenţă şi articolele dinainte de 1981 în sprijinul regimului comunist din România ^[20][12].

[modifică] Critici

Tismăneanu i-a propus iniţial sa faca parte din Comisie scriitorului anti-comunist Paul Goma dar l-a îndepartat după numai opt zile.^[21] Goma îl consideră pe Tismăneanu "un pui de bolşevic":

Nu, Vladimir Tismăneanu nu este deloc omul potrivit la locul potrivit. ^[22]

În cartea-interviu cu fostul preşedinte Ion Iliescu ^[23] Marele şoc din finalul unui secol scurt, Vladimir Tismăneanu justifică regimul Iliescu şi subliniază faptul că Ion Iliescu are merite în consolidarea democraţiei post-decembriste. ^[24] Totusi, Iliescu, menţionat în raport printre cei care au susţinut şi promovat comunismul în România, a declarat că raportul este o „făcătura politica, unilaterală, partizană şi primitivă”. ^[25] Partidul Conservator a declarat că raportul este superficial şi lipsit de profesionalism. ^[26] Corneliu Vadim Tudor, presedintele Partidului România Mare, de asemenea acuzat în raport, a declarat că membrii partidului vor boicota discursul preşedintelui Băsescu. ^[27].

Raportul a fost criticat de Biserica Ortodoxă Română, de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989^[28] şi de Asociaţia Civic Media^[29].

Gabriel Liiceanu si Tom Gallagher au criticat probitatea morală si calităţile ştiinţifice ale lui Vladimir Tismăneanu:

“Gabriel Liiceanu, dînd un exemplu de lucru pe care îl considera strigător la cer, a afirmat că i se pare revoltător ca un om ca Vladimir Tismăneanu, care în anii 70 ridica în slăvi comunismul şi scria elogios despre Ceauşescu, să fie tocmai persoana care conduce astăzi comisia însărcinată cu investigarea crimelor comunismului.” ^[30]

Despre Tismăneanu, Tom Gallagher observa că:

“Tismaneanu s-a intors din exil mult mai putin marcat de valorile civice americane - aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupata de feude ideologice sau atrasa de marxism, uitand de marile valori autohtone.” ^[31]

Tismăneanu l-a cooptat in comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior colaborator al Securităţii si care a recunoscut ca ar fi minţit in legătură cu deţinerea diplomei de doctorat. Antohi este în continuare editor al jurnalului academic East European politics and Societies, unde Tismăneanu este presedintele comitetului editorial. Despre activitatea academica a lui Tismăneanu în România şi relaţia sa controversată cu Antohi, Gallagher scrie:

“In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii '90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies. Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile.(...) Şi cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei? Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi.”^[32]

Mai departe, Gallagher scrie:

“Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” ^[33]

Despre politica academică dusă de Tismăneanu în România, Gallagher mai scrie că

”Am o problema cu Vladimir Tismaneanu, care poate fi facuta publica: el vrea sa construiasca o retea vasta, de tipul patron-client, in istoria contemporana si in stiintele politice, care nu difera de ceea ce a facut PSD-ul in domeniile pe care dorea sa le controleze.” ^[33]

Despre poziţiile politice ale lui Tismăneanu, Gallagher scrie:

“Vladimir Tismaneanu a stat in mai multe luntri. A fost un apropiat al celor care au sfidat neocomunismul la inceputul anilor '90, dar in 2004 era gata sa-l proclame pe Ion Iliescu un lider luminat care, in ciuda unor defecte, a jucat un rol in consolidarea democratiei romanesti.” ^[34]

Despre relaţiile lui Tismăneanu cu Iliescu şi Basescu Gallagher scrie:

”Tismaneanu i-a fost de folos lui Iliescu in 2004, deoarece presedintele a recunoscut personalitatea lui reala, dincolo de imaginea occidentala de reformist pe care si-o cultiva. Daca Traian Basescu l-a ales pe Tismaneanu din motive similare, reiese ca presedintele doreste sa ramana credincios trecutului, ci nu sa deschida un proces pentru un viitor mai bun al Romaniei.” ^[33]

Despre Comisia prezidată de Tismăneanu, Gallagher a scris:

“Daca aceasta comisie a lui Tismaneanu nu este receptiva la persoane din afara propriului lui cerc restrans, ea ar putea chiar fi comparata in timp cu decizia lui Iliescu de a face false asociatii de revolutionari, pentru a intina amintirea multora care au riscat totul si care, in unele cazuri, au pierdut totul in 1989.” ^[33]

Despre cartea lui Tismăneanu “Marele şoc”, Gallagher scrie:

“Aceste doua ipostaze ale istoricului au colaborat intr-una dintre cele mai bizare carti publicate in timpul tranzitiei din Romania: "Marele soc". Din acest volum lipseste orice analiza serioasa a mineriadelor, a manipularii nationalismului, a denigrarii partidelor istorice, a miscarilor civice si a monarhiei. Lipseste de asemenea o analiza a exploziei coruptiei sau a neincetatelor influente politice si a averii fabuloase pe care o poseda mostenitorii serviciilor secrete de dinainte de 1989.” ^[34]

Despre poziţia lui Tismăneanu făţă de Securitate, Gallagher scrie:

”Dar cum ramane cu rolul Securitatii? Cartile lui Vladimir Tismaneanu nu acorda un interes special rolului ei. Tismaneanu pare, in general, mult mai interesat sa realizeze o psiho-biografie a vietii si a epocii in care a trait familia lui de ilegalisti, pentru a-si reveni dintr-un soc de durata: acela de a fi fost azvarliti in "salbaticie" pentru mai mult de 20 de ani, atunci cand familia lui cazuse in dizgratie sub regimul lui Gheorghiu-Dej.”^[34]

După finalizarea si asumarea "Raportului Final" de către Preşedintele Băsescu in faţa Parlamentlui din data de 18 decembre 2006, Liiceanu şi-a exprimat public sprijinul pentru activitatea Comisiei Prezidenţiale. În noiembrie 2007 editura patronată de Liiceanu, Humanitas, a publicat "Raportul Final", precizând că:

„Raportul este baza teoretică pentru un act official şi, totodată, invitaţia pentru o investigaţie ulterioară, menită să aducă precizări suplimentare şi nuanţe noi în judecarea acestei perioade din istoria României.”^[35]

Întrun articol scris în 1973 şi reprodus recent de ziarul "Tricolorul", Vladimir Tismăneanu afirma:

"Pregătindu-mi licenţa pe o temă a marxismului contemporan, sînt nevoit să remarc, de asemenea, absenţa unor opere sistematice, care să pună în discuţie multe din teoriile sociologice contemporane. Se preferă, de ce să nu spunem, amănuntele în locul unor analize complexe, consecvent ştiinţifice, în spiritul metodei marxiste a ceea ce constituie, în fapt, obiectul central al acestor doctrine contemporane". ^[20]

Conform informaţiilor apărute cotidianul Ziua, există un dosar întocmit de Serviciile Secrete ale regimului comunist, care prezintă o parte din viaţa lui Vladimir Tismăneanu nedezvăluită de acesta în CV-ul său (Tismăneanu nu îşi face public CV-ul pe pagina universităţii Maryland). Acest dosar s-ar găsi în Arhiva SRI, Fond "D", Dosar nr. 10.947, vol. 9, la pag. 369-370.^[36] Conform acestui dosar, Vladimir Tismăneanu a beneficiat de "mai multe călătorii peste graniţă, ca turist, în ţări socialiste şi capitaliste", înainte de a fugi în Statele Unite. În Fişa din 13 august 1987 din dosarul său aflat în arhivele securităţii, se mentioneaza (tot potrivit Ziua) că în noiembrie 1981 Vladimir Tismăneanu a fugit din România sprijinit de unitatea U.M. 0617 a securităţii. Aceeaşi informaţie este susţinută şi de Mihai Pelin.^[37]

Legat de replicile pe care Tismăneanu le-a dat criticilor săi, Rich Andrew Hall, analist politic al CIA, specialist în probleme româneşti, remarca faptul că acesta "răspunde prompt şi aplicat calomniilor mizerabile, din care şi citează abundent, dar ignoră criticile rezonabile". Legat de partea despre revoluţia din 1989 a raportului comisiei Tismăneanu, Hall apreciază că acesta "a citit extrem de puţin literatură şi este extrem de vag şi de imprecis", iar abordarea problematicii revoluţiei în raport dovedeşte amatorism^[38].

[modifică] Susţinere

Cu toate acestea, activitatea lui Vladimir Tismăneanu a fost apreciată şi pozitiv atât in România cât şi în mediul ştiinţific de cercetare a comunismului internaţional.

După finalizarea si asumarea "Raportului Final" de către Preşedintele Băsescu in faţa Parlamentlui din data de 18 decembre 2006, Liiceanu şi-a exprimat public sprijinul pentru activitatea Comisiei Prezidenţiale. În noiembrie 2007 editura patronată de Liiceanu, Humanitas, a publicat "Raportul Final", precizând că:

„Raportul este baza teoretică pentru un act official şi, totodată, invitaţia pentru o investigaţie ulterioară, menită să aducă precizări suplimentare şi nuanţe noi în judecarea acestei perioade din istoria României.”^[39]

Într-un laudatio cu ocazia acordării lui Tismăneanu a premiului GDS pentru anul 2007 (pentru activitatea în cadrul Comisiei Prezidenţiale şi pentru finalizarea Raportului), Liiceanu a arătat că:

„Am făcut parte dintre cei care nu au crezut în oportunitatea unui Raport asupra dictaturii comuniste din România. Atunci când a fost lansată această idee, am apărut într-un jurnal de televiziune şi am spus: oare oamenii din decembrie 1989 au cerut un raport asupra comunismului înainte să iasă în stradă? Cum se justifică nevoia unui raport pentru condamnarea comunismului? De ce e nevoie ca preşedintele ţării să ceară aşa ceva? Pe urmă, pe măsură ce am vazut lucrurile evoluând, pe masură ce am început să cunosc munca acestei Comisii şi după ce am văzut ceea ce s-a petrecut în jurul lansării Raportului ca atare am fost convins că gestul acesta trebuia să fie înfăptuit. Ceea ce am trăit în 18 decembrie 2006 este unul dintre cele mai bune argumente că acest Raport trebuia să existe. El a fost exact ca o hârtie de turnesol pentru că, în faţa lui, aparent ca în faţa vederii crucii de către diavol, s-au manifestat toate forţele Răului în Parlamentul României. Atunci am avut revelaţia cât de adânc aveam picioarele înfipte în acest trecut blestemat. Vladimir Tismăneanu era persoana ideală care să coordoneze Comisia, pentru că oamenii care au vorbit cel mai bine împotriva comunismului au facut-o dinăuntru. Vladimir Tismăneanu, pe lângă faptul că a cunoscut din interiorul unei ţări comuniste ce înseamnă comunismul în diferite feluri, de la diferite paliere, a avut apoi experienţa ideală pe care a luat-o în mediul academic american pentru a putea privi acest fenomen, simultan, cu familiaritate şi distanţă. Este, pesemne, cel mai calificat intelectual din lume în clipa de faţă pentru a vorbi despre comunismul românesc. Volumul lui Stalinism pentru eternitate este cartea clasică a domeniului.”^[40]

Unii comentatori consideră că între Tismăneanu şi Gallagher ar fi intervenit totuşi o împăcare datorată faptului că ambii sunt susţinători ai preşedintelui Băsescu.^[41] Tom Gallagher a declarat într-un articol din cotidianul România Liberă:

„Nici o persoană aflată în viaţa nu a reuşit să înfurie postcomuniştii de vază ai României mai profund ca Vladimir Tismăneanu. După un an de cercetări efectuate la solicitarea preşedintelui, echipa de savanţi aflată sub coordonarea domniei sale a finalizat, în decembrie, raportul care oferea motive covârşitoare pentru condamnarea regimurilor 1946-1989. Documentul constituie, în plus, un bun temei juridic pentru elaborarea unui set de legi reparatorii faţă de cei nedreptăţiţi şi abuzaţi în perioada comunistă. (...)Ineluctabil, m-am numărat şi eu printre cei iniţial sceptici la adresa opţiunii lui Băsescu. "Marele şoc", volumul de interviuri ale lui Tismăneanu cu Ion Iliescu, apăruse în 2004 - într-o perioadă în care PSD depunea asidue eforturi de estompare a unor voci externe influente pentru a eluda reformarea domeniilor-cheie ale statului. Tismăneanu argumenta atunci că, prin acceptarea ideii de alăturare a ţării la NATO şi UE, Iliescu ar semnala totodată şi reconcilierea cu tabăra democrată. Argumentaţia merită, desigur, urmarită în timp. Laolaltă cu autorul, ne-am convins însă cu toţii că intenţiile lui Iliescu au fost departe de a fi unele pluraliste, vizând exclusiv legitimizarea elitei pe care a condus-o dintr-o era a dictaturii într-una ce-i drept nouă, dar marcată în esenţă de acelaşi spirit violent şi represiv, devenit perfect vizibil în 1990-’91. Pentru a puncta asemenea interese, politologul a preferat să-şi rişte capul şi bunul nume. Atât rezultatele demersului ştiinţific, cât şi determinarea sa indomptabilă merită preţuite – în special în lumina insultelor care i-au fost aduse de elitarii postcomunişti şi adepţii acestora din mass-media. Îl asigur pe Vladimir Tismăneanu de întreaga mea consideraţie pentru eforturile domniei sale şi ale membrilor Comisiei, dorindu-mi totodată ca diferendele iniţiale să fie, de-acum, de domeniul trecutului.”^[42]

Charles King, profesor la Georgetown University, caracterizează astfel demersul Comisiei coordonate de Tismăneanu:

„Raportul este cea mai serioasă, aprofundată şi complexă încercare de a înţelege experienţa comunistă a României care există în acest moment. A fost prezentat cu câteva săptămâni înainte de accederea României la UE şi este încununarea a luni de febrilă muncă de cercetare. Se bazează pe mii de documente de arhivă, pe cele mai recente studii în domeniu din România şi internaţionale, dar si pe experienţa comparativă a celorlalte ţări din Europa de Est. Această muncă a fost realizată de unii dintre cei mai talentaţi, onesti şi neinhibaţi cercetători şi gânditori din România. Documentul acoperă aproape fiecare aspect al comunismului ca sistem de viaţă, analizând momentul instaurării acestui regim, dimensiunea şi structura instituţiilor şi instrumentelor represiunii, colectivizarea, situaţia bisericilor, economia, minorităţile naţionale, educaţia s.a.m.d. […] Principalele sarcini ale Comisiei Prezidenţiale s-au concentrat asupra moralităţii şi puterii, şi anume, să îi forţeze pe politicieni şi societatea romanească să tragă o linie care să separe trecutul de prezent, să pună capăt oficial nostalgiei faţă de o perioadă de presupusă măreţie şi independenţă, şi să accentueze pluralismul cultural şi viitorul European de facto al tarii.”^[43]

Alte analize ale “Raportului Final” şi ale contribuţiei lui Vladimir Tismăneanu la condamnarea regimului communist din România pot fi găsite în Journal of Democracy şi Post-Communist Studies, în timp ce altele sunt în curs de apariţie în Eastern European Politics and Societies (jurnal la care Tismăneanu este editor-sef) şi Journal of Cold War Studies.

[modifică] Fapt divers

Vladimir Tismăneanu a apreciat în primăvara anului 1997, in revista „22” că în România este clar că cine nu are dosar şantajabil la SRI nu va putea juca nici un rol pe scena politică. ^{[necesită citare]}

[modifică] Vezi şi

• Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

[modifică] Note

[modifică] Legături externe

• Pagina profesională pe situl Universităţii din Maryland (CV indisponibil)