Vladimir Tismăneanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vladimir Tismăneanu
Născut(ă) 4 iulie 1951
Brașov, România
Naționalitate  România
Etnie evreiască
Educație Facultatea de Filosofie a Universității din București
Ocupație politolog, specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor și mișcărilor revolutionare din secolul al XX-lea
Părinți Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn
Premii 1. 2008 - Premiul Grupului pentru Dialog Social pentru activitatea sa de coordonare a Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste și pentru rolul său în redactarea Raportului Final.
2. Premiul „Barbara Jelavich” al Convenției Naționale de la Boston

Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Brașov), este un politolog român de origine evreiască, stabilit în Statele Unite. Este profesor de științe politice la Universitatea Maryland. În 2006 a fost președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România[1], iar din data de 11 aprilie 2007, presedintele Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania[2]. Specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor și mișcărilor revolutionare din secolul al XX-lea.

Tismăneanu este obiectul unei intense controverse în urma numirii sale în aprilie 2006 ca președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comisie care a redactat raportul prezentat de Traian Băsescu în plenul Parlamentului României în data de 18 decembrie 2006.

Viața[modificare | modificare sursă]

Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn[3],[4][5]. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru) [6].

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Sociologie în anul 1974 ca șef de promoție. Lucrarea sa de licență este "Noua Stângă și Școala de la Frankfurt" (Editura Politică, 1976). Teza de doctorat (Universitatea București, 1980) are titlul "Revolutie și Rațiune Critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan".

Între 1974-1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate din București. A fost o scurtă perioadă lector al Comiteitului Central al UTC. A publicat în: Viața Studentească, Amfiteatru, Contemporanul, Revista de Filosofie [7][8][9][10][11]

În 1981 a participat la redactarea "Micului dicționar social-politic pentru tineret", unde contribuie cu o serie de articole. Volumul a fost coordonat de Virgil Măgureanu, pe atunci lector de științe politice la Academia Ștefan Gheorghiu. Datorită plecării lui Tismăneanu din țară, volumul a fost retras imediat din circulație.

În 1981, Vladimir Tismăneanu rămâne în Spania în timpul unei călătorii turistice. Tismăneanu a avut o scurtă ședere în Venezuela, unde a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Caracas (condus de vara primară a tatălui său, Sofia Imber) și unde a colaborat cu Carlos Rangel (soțul Sofiei) - gânditor politic anti-comunist.[3]. În 1982 se va stabili în SUA, mai întîi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983 și 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985 și 1990 a predat la University of Pennsylvania. În octombrie 1983 aduce și prima sa contribuție academică în Occident, în "Praxis International" (octombrie).[12]. În februarie începe si lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Libera.

Predă din 1990 la University of Maryland, unde este un apreciat profesor de știinte politice și director al "Centrului de Studii ale Societăților post-comuniste". Cercetator în științe politice la Woodrow Wilson Center (Washington, DC), Remarque Institute (New York University), National Endowment for Democracy, Institutul pentru Stiintele Omului (IWM-Viena). Redactor al revistei alternative de cultura AGORA, (1986-1990), al revistei Meridian (1991-1992), conduse de Dorin Tudoran, și editor-colaborator al Orbis, revista Foreign Research Institute (Philadelphia). Burse: National Endowment for the Humanities, US INstitute of Peace. Membru al Consiliului Stiintific, International Forum for Democratic Studies. Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara (2002) și al Scolii Nationale de Studii Politice si Admnistrative (SNSPA, 2003); membru al Societății Academice din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi. In Ianuarie 2008 a primit premiul GDS pentru activitatea sa de coordonare a Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste și pentru rolul său în redactarea Raportului Final.

Editor-sef (1998- prezent) al trimestrialului East European Politics and Societies. Membru a numeroase consilii editoriale, inclusiv "Revista 22", Studia Politica, Human Rights Review, Sfera Politicii, Democracy at Large și Journal of Democracy. Colaborator permanent al posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle și BBC.

Despre opera lui Vladimir Tismaneanu Adrian Marino scrie:

„Opera politologului Vladimir Tismaneanu, cu dublă identitate culturală, americană și română...indică un adevarat program de studii. Cărtile autorului nostru sunt de prim ordin, cu multe titluri americane și românești [...] Ele sint cu totul reprezentative pentru ceea ce începe să devină, efectiv, politologia românească.... Citind și studiind pe Vladimir Tismăneanu intram într-un nou teritoriu și respirăm, mai ales, o cu totul alta atmosferă publicistică. Frazele goale și descusute, eternul 'eseism' românesc, apos și inconsitent, au fost aruncate, sperăm, definitv (?) la coș... Autorul are o mare dezinvoltură și o remarcabilă lipsă de inhibiție. Și nici un fel de complezență. Cineva l-a numit un 'marxist anticomunist'. Să zicem că ar fi sau că a fost, mai ales, așa. Cu atât mai remarcabilă este, nu spunem 'reciclarea' cât libertatea sa de spirit, luciditatea și acuitatea sa critică actuală. Și mai ales faptul că opera sa umple un gol considerabil. În plus, ea informează și 'popularizează'. Este, fără îndoială, meritul său esențial.”[13]

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • „Noua stînga și Școala de la Frankfurt”, Editura Politică, 1976
  • „Mizeria utopiei: Criza ideologiei marxiste in Europa de Est”, Routledge, 1988, Polirom, 1997
  • „Ghilotina de scrum: despre nevroze și revoluții”, 1992, noua editie Polirom 2002
  • „Reinventarea politicului: Europa de Est de la Stalin la Havel”, Free Press, 1992, paperback cu un nou epilog, 1993, Free Press, Polirom, 1996
  • Editor, „The revolutions of 1989”, Routledge, 1999
  • „Fantasmele salvării: naționalism, democrație și mit în Europa postcomunistă”, Princeton UP, 1998, Polirom, 1999
  • „Scrisori de la Washington”, Polirom, 2002
  • „Ghilotina de Scrum”, carte de interviuri, Polirom, 2002
  • „Scopul și mijloacele: Eseuri despre ideologie, tiranie și mit”, Curtea Veche, 2004
  • „Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc”, University of California Press, 2003, trad. rom. Polirom, 2005[14]
  • „”Democrație și memorie”, Curtea Veche, 2006
  • „Despre 1989. Naufragiul utopiei”, Editura Humanitas, București, 2009 [15]
  • „Despre comunism - Destinul unei religii politice”, Humanitas, 2011[16]
  • „Lumea secretă a nomenclaturii”, Humanitas, 2012 [17][18]
  • „The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (Diavolul în istorie: Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX), University of California Press, 2012 [19][20][21][22][23]

Lucrări colective[modificare | modificare sursă]

  • Împreună cu Mircea Mihăieș a scris trei cărți de dialoguri despre tranzițiile la democrație: “Balul mascat”,1996, „Încet spre Europa”, 2000, “Schelete in dulap”, Polirom, 2004
  • „Vecinii lui Franz Kafka/The Neighbors of Franz Kafka” împreuna cu Mircea Mihăieș (ediție bilingva), 1998
  • a coordonat, împreună cu Sorin Antohi, volumul De la utopie la istorie (Central European University Press, 1999, trad. rom. Curtea Veche, 2006)
  • Culpe care nu se uită, Editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu și Cristian Vasile, Editura Curtea Veche, 2001
  • co-autor al volumului Marele Șoc din finalul unui secol scurt: Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu (Ed. Enciclopedica, 2004) [24]
  • a coordonat împreună cu Doina Jela volumul “Anul revolutionar 1956: revolta mintilor si sfirsitulul mitului comunist (Curtea Veche, 2006)”
  • împreună cu Marc Howard și Rudra Sil, coordonator al volumului “World Order After Leninism (University of Washington Press, 2006)”
  • împreună cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, Raport Final al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România (București: Humanitas, 2007)
  • împreună cu Cristian Pătrășconiu - Cartea președinților, Editura Humanitas, 2013 [25]

Articole[modificare | modificare sursă]

În New York Times, Washington Post, Common Knowledge, The New Republic, Partisan Review, Gazeta Wyborcza, Sfera Politicii, Revista 22, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Național.

Filme[modificare | modificare sursă]

A scris scenariul și a prezentat filmul realizat de Dinu Tănase, "Condamnați la fericire: Experimentul comunist din România (1992). A realizat un serial pentru televiziunea română privind istoria dictaturii comuniste (realizator Octavian Serban). A fost consilier științific, împreună cu Radu Ioanid, pentru documentarul Irenei Lusztig "The Reconstruction" (2001) - film care tratează misterul "Marelui Jaf" al grupului Ioanid din 1959.

Distincții[modificare | modificare sursă]

  • „Revoluțiile din 1989. Între trecut și viitor” (Polirom, 1999) a primit premiul revistei Sfera Politicii pentru cea mai bună traducere românească din domeniu.
  • Premiul Fundației Culturale Române (2001) și premiul „Ion I.C. Brătianu” (2001) pentru contribuții la promovarea ideilor liberale.
  • Premiul „Barbara Jelavich” al Convenției Naționale de la Boston pentru cartea Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism[26]

Controverse[modificare | modificare sursă]

Înainte și după prezentarea raportului de către Traian Băsescu, numirea lui Tismăneanu în fruntea Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste a fost intens contestată.[27][28][29]. Lui Tismăneanu i se reproșează activitatea de propagandist al CC al UTC, teoria marxist-leninistă dezvoltată în teza de licență și articolele dinainte de 1981 în sprijinul regimului comunist din România [10][30].

Critici[modificare | modificare sursă]

Tismăneanu i-a propus inițial sa faca parte din Comisie scriitorului anti-comunist Paul Goma dar l-a îndepartat după numai opt zile.[31] Goma îl consideră pe Tismăneanu "un pui de bolșevic":

Nu, Vladimir Tismăneanu nu este deloc omul potrivit la locul potrivit.[32]

În cartea-interviu cu fostul președinte Ion Iliescu [33] Marele șoc din finalul unui secol scurt, Vladimir Tismăneanu justifică regimul Iliescu și subliniază faptul că Ion Iliescu are merite în consolidarea democrației post-decembriste.[34] Totusi, Iliescu, menționat în raport printre cei care au susținut și promovat comunismul în România, a declarat că raportul este o „făcătura politica, unilaterală, partizană și primitivă”.[35] Partidul Conservator a declarat că raportul este superficial și lipsit de profesionalism.[36] Corneliu Vadim Tudor, presedintele Partidului România Mare, de asemenea acuzat în raport, a declarat că membrii partidului vor boicota discursul președintelui Băsescu.[37].

Raportul a fost criticat de Biserica Ortodoxă Română, de Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989[38] și de Asociația Civic Media[39].

Gabriel Liiceanu și Tom Gallagher au criticat probitatea morală si calitățile științifice ale lui Vladimir Tismăneanu:

“Gabriel Liiceanu, dînd un exemplu de lucru pe care îl considera strigător la cer, a afirmat că i se pare revoltător ca un om ca Vladimir Tismăneanu, care în anii 70 ridica în slăvi comunismul și scria elogios despre Ceaușescu, să fie tocmai persoana care conduce astăzi comisia însărcinată cu investigarea crimelor comunismului.” [40]

Despre Tismăneanu, Tom Gallagher observa că:

“Tismaneanu s-a intors din exil mult mai putin marcat de valorile civice americane - aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupata de feude ideologice sau atrasa de marxism, uitand de marile valori autohtone.” [41]

Tismăneanu l-a cooptat in comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior colaborator al Securității si care a recunoscut ca ar fi mințit in legătură cu deținerea diplomei de doctorat. Antohi este în continuare editor al jurnalului academic East European politics and Societies, unde Tismăneanu este presedintele comitetului editorial. Despre activitatea academica a lui Tismăneanu în România și relația sa controversată cu Antohi, Gallagher scrie:

“In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii '90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies. Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile.(...) Și cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei? Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi.”[42]

Mai departe, Gallagher scrie:

“Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” [43]

Despre politica academică dusă de Tismăneanu în România, Gallagher mai scrie că

”Am o problema cu Vladimir Tismaneanu, care poate fi facuta publica: el vrea sa construiasca o retea vasta, de tipul patron-client, in istoria contemporana si in stiintele politice, care nu difera de ceea ce a facut PSD-ul in domeniile pe care dorea sa le controleze.” [43]

Despre pozițiile politice ale lui Tismăneanu, Gallagher scrie:

“Vladimir Tismaneanu a stat in mai multe luntri. A fost un apropiat al celor care au sfidat neocomunismul la inceputul anilor '90, dar in 2004 era gata sa-l proclame pe Ion Iliescu un lider luminat care, in ciuda unor defecte, a jucat un rol in consolidarea democratiei romanesti.” [44]

Despre relațiile lui Tismăneanu cu Iliescu și Basescu Gallagher scrie:

”Tismaneanu i-a fost de folos lui Iliescu in 2004, deoarece presedintele a recunoscut personalitatea lui reala, dincolo de imaginea occidentala de reformist pe care si-o cultiva. Daca Traian Basescu l-a ales pe Tismaneanu din motive similare, reiese ca presedintele doreste sa ramana credincios trecutului, ci nu sa deschida un proces pentru un viitor mai bun al Romaniei.” [43]

Despre Comisia prezidată de Tismăneanu, Gallagher a scris:

“Daca aceasta comisie a lui Tismaneanu nu este receptiva la persoane din afara propriului lui cerc restrans, ea ar putea chiar fi comparata in timp cu decizia lui Iliescu de a face false asociatii de revolutionari, pentru a intina amintirea multora care au riscat totul si care, in unele cazuri, au pierdut totul in 1989.” [43]

Despre cartea lui Tismăneanu “Marele șoc”, Gallagher scrie:

“Aceste doua ipostaze ale istoricului au colaborat intr-una dintre cele mai bizare carti publicate in timpul tranzitiei din Romania: "Marele soc". Din acest volum lipseste orice analiza serioasa a mineriadelor, a manipularii nationalismului, a denigrarii partidelor istorice, a miscarilor civice si a monarhiei. Lipseste de asemenea o analiza a exploziei coruptiei sau a neincetatelor influente politice si a averii fabuloase pe care o poseda mostenitorii serviciilor secrete de dinainte de 1989.” [44]

Despre poziția lui Tismăneanu făță de Securitate, Gallagher scrie:

”Dar cum ramane cu rolul Securitatii? Cartile lui Vladimir Tismaneanu nu acorda un interes special rolului ei. Tismaneanu pare, in general, mult mai interesat sa realizeze o psiho-biografie a vietii si a epocii in care a trait familia lui de ilegalisti, pentru a-si reveni dintr-un soc de durata: acela de a fi fost azvarliti in "salbaticie" pentru mai mult de 20 de ani, atunci cand familia lui cazuse in dizgratie sub regimul lui Gheorghiu-Dej.”[44]

După finalizarea si asumarea "Raportului Final" de către Președintele Băsescu in fața Parlamentlui din data de 18 decembre 2006, Liiceanu și-a exprimat public sprijinul pentru activitatea Comisiei Prezidențiale. În noiembrie 2007 editura patronată de Liiceanu, Humanitas, a publicat "Raportul Final", precizând că:

„Raportul este baza teoretică pentru un act official și, totodată, invitația pentru o investigație ulterioară, menită să aducă precizări suplimentare și nuanțe noi în judecarea acestei perioade din istoria României.”[45]

Întrun articol scris în 1973 și reprodus recent de ziarul "Tricolorul", Vladimir Tismăneanu afirma:

"Pregătindu-mi licența pe o temă a marxismului contemporan, sînt nevoit să remarc, de asemenea, absența unor opere sistematice, care să pună în discuție multe din teoriile sociologice contemporane. Se preferă, de ce să nu spunem, amănuntele în locul unor analize complexe, consecvent științifice, în spiritul metodei marxiste a ceea ce constituie, în fapt, obiectul central al acestor doctrine contemporane".[30]

Conform informațiilor apărute cotidianul Ziua, există un dosar întocmit de Serviciile Secrete ale regimului comunist, care prezintă o parte din viața lui Vladimir Tismăneanu nedezvăluită de acesta în CV-ul său (Tismăneanu nu își face public CV-ul pe pagina universității Maryland). Acest dosar s-ar găsi în Arhiva SRI, Fond "D", Dosar nr. 10.947, vol. 9, la pag. 369-370.[46] Conform acestui dosar, Vladimir Tismăneanu a beneficiat de "mai multe călătorii peste graniță, ca turist, în țări socialiste și capitaliste", înainte de a fugi în Statele Unite. În Fișa din 13 august 1987 din dosarul său aflat în arhivele securității, se mentioneaza (tot potrivit Ziua) că în noiembrie 1981 Vladimir Tismăneanu a fugit din România sprijinit de unitatea U.M. 0617 a securității. Aceeași informație este susținută și de Mihai Pelin.[47]

Legat de replicile pe care Tismăneanu le-a dat criticilor săi, Rich Andrew Hall, analist politic al CIA, specialist în probleme românești, remarca faptul că acesta "răspunde prompt și aplicat calomniilor mizerabile, din care și citează abundent, dar ignoră criticile rezonabile". Legat de partea despre revoluția din 1989 a raportului comisiei Tismăneanu, Hall apreciază că acesta "a citit extrem de puțin literatură și este extrem de vag și de imprecis", iar abordarea problematicii revoluției în raport dovedește amatorism[48].

Susținere[modificare | modificare sursă]

Cu toate acestea, activitatea lui Vladimir Tismăneanu a fost apreciată și pozitiv atât in România cât și în mediul științific de cercetare a comunismului internațional.

După finalizarea si asumarea "Raportului Final" de către Președintele Băsescu in fața Parlamentlui din data de 18 decembre 2006, Liiceanu și-a exprimat public sprijinul pentru activitatea Comisiei Prezidențiale. În noiembrie 2007 editura patronată de Liiceanu, Humanitas, a publicat "Raportul Final", precizând că:

„Raportul este baza teoretică pentru un act official și, totodată, invitația pentru o investigație ulterioară, menită să aducă precizări suplimentare și nuanțe noi în judecarea acestei perioade din istoria României.”[45]

Într-un laudatio cu ocazia acordării lui Tismăneanu a premiului GDS pentru anul 2007 (pentru activitatea în cadrul Comisiei Prezidențiale și pentru finalizarea Raportului), Liiceanu a arătat că:

„Am făcut parte dintre cei care nu au crezut în oportunitatea unui Raport asupra dictaturii comuniste din România. Atunci când a fost lansată această idee, am apărut într-un jurnal de televiziune și am spus: oare oamenii din decembrie 1989 au cerut un raport asupra comunismului înainte să iasă în stradă? Cum se justifică nevoia unui raport pentru condamnarea comunismului? De ce e nevoie ca președintele țării să ceară așa ceva? Pe urmă, pe măsură ce am vazut lucrurile evoluând, pe masură ce am început să cunosc munca acestei Comisii și după ce am văzut ceea ce s-a petrecut în jurul lansării Raportului ca atare am fost convins că gestul acesta trebuia să fie înfăptuit. Ceea ce am trăit în 18 decembrie 2006 este unul dintre cele mai bune argumente că acest Raport trebuia să existe. El a fost exact ca o hârtie de turnesol pentru că, în fața lui, aparent ca în fața vederii crucii de către diavol, s-au manifestat toate forțele Răului în Parlamentul României. Atunci am avut revelația cât de adânc aveam picioarele înfipte în acest trecut blestemat. Vladimir Tismăneanu era persoana ideală care să coordoneze Comisia, pentru că oamenii care au vorbit cel mai bine împotriva comunismului au facut-o dinăuntru. Vladimir Tismăneanu, pe lângă faptul că a cunoscut din interiorul unei țări comuniste ce înseamnă comunismul în diferite feluri, de la diferite paliere, a avut apoi experiența ideală pe care a luat-o în mediul academic american pentru a putea privi acest fenomen, simultan, cu familiaritate și distanță. Este, pesemne, cel mai calificat intelectual din lume în clipa de față pentru a vorbi despre comunismul românesc. Volumul lui Stalinism pentru eternitate este cartea clasică a domeniului.”[49]

Unii comentatori consideră că între Tismăneanu și Gallagher ar fi intervenit totuși o împăcare datorată faptului că ambii sunt susținători ai președintelui Băsescu.[50] Tom Gallagher a declarat într-un articol din cotidianul România Liberă:

„Nici o persoană aflată în viața nu a reușit să înfurie postcomuniștii de vază ai României mai profund ca Vladimir Tismăneanu. După un an de cercetări efectuate la solicitarea președintelui, echipa de savanți aflată sub coordonarea domniei sale a finalizat, în decembrie, raportul care oferea motive covârșitoare pentru condamnarea regimurilor 1946-1989. Documentul constituie, în plus, un bun temei juridic pentru elaborarea unui set de legi reparatorii față de cei nedreptățiți și abuzați în perioada comunistă. (...)Ineluctabil, m-am numărat și eu printre cei inițial sceptici la adresa opțiunii lui Băsescu. "Marele șoc", volumul de interviuri ale lui Tismăneanu cu Ion Iliescu, apăruse în 2004 - într-o perioadă în care PSD depunea asidue eforturi de estompare a unor voci externe influente pentru a eluda reformarea domeniilor-cheie ale statului. Tismăneanu argumenta atunci că, prin acceptarea ideii de alăturare a țării la NATO și UE, Iliescu ar semnala totodată și reconcilierea cu tabăra democrată. Argumentația merită, desigur, urmarită în timp. Laolaltă cu autorul, ne-am convins însă cu toții că intențiile lui Iliescu au fost departe de a fi unele pluraliste, vizând exclusiv legitimizarea elitei pe care a condus-o dintr-o era a dictaturii într-una ce-i drept nouă, dar marcată în esență de același spirit violent și represiv, devenit perfect vizibil în 1990-’91. Pentru a puncta asemenea interese, politologul a preferat să-și riște capul și bunul nume. Atât rezultatele demersului științific, cât și determinarea sa indomptabilă merită prețuite – în special în lumina insultelor care i-au fost aduse de elitarii postcomuniști și adepții acestora din mass-media. Îl asigur pe Vladimir Tismăneanu de întreaga mea considerație pentru eforturile domniei sale și ale membrilor Comisiei, dorindu-mi totodată ca diferendele inițiale să fie, de-acum, de domeniul trecutului.”[51]

Charles King, profesor la Georgetown University, caracterizează astfel demersul Comisiei coordonate de Tismăneanu:

„Raportul este cea mai serioasă, aprofundată și complexă încercare de a înțelege experiența comunistă a României care există în acest moment. A fost prezentat cu câteva săptămâni înainte de accederea României la UE și este încununarea a luni de febrilă muncă de cercetare. Se bazează pe mii de documente de arhivă, pe cele mai recente studii în domeniu din România și internaționale, dar si pe experiența comparativă a celorlalte țări din Europa de Est. Această muncă a fost realizată de unii dintre cei mai talentați, onesti și neinhibați cercetători și gânditori din România. Documentul acoperă aproape fiecare aspect al comunismului ca sistem de viață, analizând momentul instaurării acestui regim, dimensiunea și structura instituțiilor și instrumentelor represiunii, colectivizarea, situația bisericilor, economia, minoritățile naționale, educația s.a.m.d. […] Principalele sarcini ale Comisiei Prezidențiale s-au concentrat asupra moralității și puterii, și anume, să îi forțeze pe politicieni și societatea romanească să tragă o linie care să separe trecutul de prezent, să pună capăt oficial nostalgiei față de o perioadă de presupusă măreție și independență, și să accentueze pluralismul cultural și viitorul European de facto al tarii.”[52]

Alte analize ale “Raportului Final” și ale contribuției lui Vladimir Tismăneanu la condamnarea regimului communist din România pot fi găsite în Journal of Democracy și Post-Communist Studies, în timp ce altele sunt în curs de apariție în Eastern European Politics and Societies (jurnal la care Tismăneanu este editor-sef) și Journal of Cold War Studies.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Membrii Comisiei Prezidentiale Consultative de Analiză a Dictaturii Comuniste din România. http://www.presidency.ro/?_RID=htm&id=85. 
  2. ^ http://www.presidency.ro/?_RID=htm&id=135. Pentru textul deciziei vezi http://www.presidency.ro/static/ordine/Decizie_comisie_consultativa.pdf
  3. ^ a b Interviu cu Adriana Babeți în Ghilotina de scrum, pp.16-23 București: Polirom, 2002.
  4. ^ http://www.ispb.ro/web/pdf.ro/Istoric_igiena.pdf
  5. ^ Un paradox românesc, 1 august 2006, Sergiu Moroianu, Adevărul, accesat la 12 iulie 2012
  6. ^ Vladimir Tismăneanu, "Intre steagul partidului si Salvatore Adamo. Amintiri despre anii 1963-1965", Revista 22, anul XIV (805) (9 august -15 august 2005)
  7. ^ Vladimir Tismăneanu, „Ipostaze ale radicalismului hegeliano-marxist: experienta tânărului Lukacs”, Revista de Filozofie nr. 6, noiembrie-decembrie 1979, pp. 731-739. Vladimir Tismăneanu, „Filozofia socială și constiința utopică” (Recenzie-eseu la Andrei marga Herbert Marcuse-Studiu critic), „Revista de Filozofie”, nr. 5, septembrie-octombrie 1981, pp. 613-616
  8. ^ Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de Scrum (București: Polirom, 2002)
  9. ^ Vladimir Tismăneanu,Arheologia terorii, ALL Politic, București
  10. ^ a b Vladimir Tismăneanu, revista UASCR Convingeri comuniste, 1974,A lua cu asalt cerul, Vladimir Tismaneanu în "Viața Studențească", nr. 6, din 6 februarie 1974
  11. ^ Tinerete revolutionara - Tismaneanu, intaiul comunist al tarii, 20 decembrie 2006, Gabriela Antoniu, Jurnalul Național, accesat la 7 iulie 2012
  12. ^ Vladimir Tismăneanu, The Crisis of marxist ideology in Eastern Europe: the Poverty of Utopia, Routledge, 1988
  13. ^ Adrian Marino, Politică și cultură. Pentru o noua cultură română (Iași: Polirom, 1996), pp. 162-163.
  14. ^ „Pericolul mexicanizării României a trecut”, 3 iunie 2005, Evenimentul zilei, accesat la 3 iulie 2012
  15. ^ Naufragiul utopiei, 4 decembrie 2009, Marius Vasileanu, România liberă, accesat la 20 februarie 2014
  16. ^ Destinul unei religii politice/ de Marius Vasileanu, 21 octombrie 2011, Marius Vasileanu, Ziarul de Duminică, accesat la 3 august 2012
  17. ^ http://www.dw.de/copiii-securi%C5%9Ftilor-copiii-nazi%C5%9Ftilor/a-16536046?maca=rum-CB_rom_evz_new-5743-html-cb
  18. ^ http://tismaneanu.wordpress.com/2013/01/20/deutsche-welle-copii-securistilor-copiii-nazistilor/
  19. ^ Filosoful britanic, John Gray despre lucrarea "Diavolul în istorie" semnată de Vladimir Tismăneanu: O recitire ambițioasă și provocatoare, 3 ianuarie 2013, Andreea Udrea, Evenimentul zilei, accesat la 4 august 2013
  20. ^ Ciuma totalitara: Ion Mihai Pacepa despre "Diavolul in istorie" - Opinii, 11 iulie 2013, Vladimir Tismaneanu, HotNews.ro, accesat la 4 august 2013
  21. ^ SENATUL EVZ. Diavolul în istorie: Despre comunism și fascism (I), 3 octombrie 2012, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei, accesat la 4 august 2013
  22. ^ SENATUL EVZ. Diavolul în istorie: Despre comunism și fascism (II), 10 octombrie 2012, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei, accesat la 4 august 2013
  23. ^ Domnișoarelor, doamnelor și domnilor: Diavolul!, 1 martie 2014, Sever Voinescu, Evenimentul zilei, accesat la 19 martie 2014
  24. ^ Dialogul Ion Iliescu - Vladimir Tismăneanu: 'Un stimulent pentru discuția normală, civilizată', 31 martie 2004, Octavian Andronic, Amos News, accesat la 28 iunie 2013
  25. ^ Viziuni, optiuni, mosteniri: Argument pentru “Cartea presedintilor”, mai 31, 2013, Vladimir Tismaneanu, Contributors.ro, accesat la 1 iulie 2013
  26. ^ Comunismul este aratat cu degetul
  27. ^ "Cum se investigheaza crimele comunismului la români" de Sorin Lavric, 4/10/2006, Adevarul Literar și Artistic
  28. ^ Un Pavlik al timpului nostru, 18 decembrie 2006, Gândul, accesat la 7 iulie 2012
  29. ^ Raportul rafuielii politice, 18 decembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 7 iulie 2012
  30. ^ a b revista "Tînarul leninist", nr. 5/1973
  31. ^ Ziua, 27/04/2006
  32. ^ Despre Vladimir Tismăneanu - și nu numai - în 11 puncte
  33. ^ Revista 22, Nr. 749
  34. ^ Recenzia cărții Marele șoc din finalul unui secol scurt
  35. ^ 18 decembrie, ziua in care Romania condamna oficial comunismul
  36. ^ Regimurile Ceașescu și Dej, nelegitime și criminale
  37. ^ Regimurile Ceașescu și Dej, nelegitime și criminale
  38. ^ "Caietele Revoluției" nr. 2 (9) din 2007
  39. ^ Critici despre raportul Tismăneanu culese de Asociația Civic Media
  40. ^ Sorin Lavric, "Cum se investighează crimele comunismului la români", in Adevărul Literar și Artistic, October 4, 2006
  41. ^ Tom Gallagher "Politolog fără bisericuțe", in România Liberă, October 13, 2006
  42. ^ Tom Gallagher, "Netulburat de propria-i mistificare", in România Liberă, November 1, 2006
  43. ^ a b c d Tom Gallagher, "Un istoric indispensabil pentru doi președinți români (II)", în Ziua, April 15, 2006
  44. ^ a b c Tom Gallagher, " Un istoric indispensabil pentru doi președinți români (I)", în Ziua, April 14, 2006
  45. ^ a b Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile editori,Raport final - Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (București: Humanitas, 2007)
  46. ^ "Agentul Volodea" de V. Alexe, Ziua 13/05/2006
  47. ^ Mihai Pelin:Opisul emigrației politice, p. 325
  48. ^ Richard Hall - comentarii despre raportul comisiei Tismăneanu
  49. ^ intervenția lui G. Liiceanu în Premiul GDS pe anul 2007 VLADIMIR TISMANEANU, Revista 22, ANUL XV (934) (29 ianuarie 2008 - 04 februarie 2008)
  50. ^ Cristian Pătrășconiu, "Criza politică îi împacă pe Tismăneanu și pe Gallagher", in Cotidianul, May 11, 2007;
  51. ^ Tom Gallagher, “În ochiul furtunii”, România Liberă, 14 septembrie 2007
  52. ^ Charles King, Remembering Romanian Communism Charles, Slavic Review, Volume 66 Number 4, Winter 2007, pp. 718-723.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri