Paul Celan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Paul Peisah Antschel (Celan)

Pseudonim Paul Celan
Nume la naștere Paul Peisah Antschel
Naștere 23 noiembrie 1920
Cernăuți, România
Deces 20 aprilie 1970, (50 de ani)
Paris, Franța (sinucidere)
Ocupație poet, prozator, traducător
Naționalitate Flag of Romania.svg română, Flag of France.svg franceză
Părinți Leo Antschel
Căsătorit(ă) cu Gisèle Lestrange
Activitatea literară
Mișcare/curent literar modernism, suprarealism
Subiecte holocaust, lirică, filosofie
Specie literară poezie modernistă, deconstrucție (conf.Jacques Derrida)
Operă de debut De ziua mamei (1938),
Opere semnificative Fuga morții


Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) (n. 23 noiembrie 1920, Cernăuți – d. 20 aprilie 1970, Paris) a fost un poet, traducător și eseist de limba germană, evreu originar din România. Pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel, care se citește [ pron. an-čăl ].

Viața lui Celan a avut o traiectorie sinuoasă: născut la Cernăuți (Bucovina de Nord), crescut în "Wassilkogasse" No. 5, într-o familie de evrei germanofoni în epoca în care această regiune făcea parte din România, a trăit în Austria, România și apoi în Franța. A scris în limba germană. A fost un traducător extrem de activ. A tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă, engleză și franceză. A tradus din limba germană în limba română povestirile lui Franz Kafka și a colaborat la prestigioasa revistă Secolul 20.

Este considerat a fi unul din marii poeți moderni ai lumii.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Paul Celan s-a născut într-o familie germanofonă de evrei ortodocși, religioși, din Cernăuți, Bucovina, care devenise de doi ani provincie a României. Ținutul păstra încă bogata moștenire etnică și culturală din perioada în care fusese provincie austriacă. În Bucovina în general, iar la Cernăuți în mod special trăiau numeroase minorități etnice, astfel încât copilul a crescut într-un spațiu multicultural. Limba română a învățat-o de la prietenii săi de joacă.

Orașul, care aparținuse de Imperiului Austro-Ungar, a fost alipit în 1918 României, apoi ocupat de sovietici în iunie 1940 în urma Pactului Ribentropp-Molotov, fiind reocupat de armata română în iunie 1941 și anexat ulterior de Uniunea Sovietică din 1944. Cernăuțiul aparține astăzi Ucrainei, în limba ucraineană numindu-se Černivți.

.

Tatăl său, Leo, sionist, și-a înscris fiul la școala de limbă ebraică Safah Ivriah. Mama sa era o avidă cititoare de literatură germană și a insistat ca germana să fie limba vorbită în familie. După ceremonia de Bar Mitzvah din 1933, Paul Celan a abandonat sionismul și și-a încheiat educația ebraică, devenind un membru activ al mișcării socialiste și suporter al cauzei republicanilor în timpul războiului civil din Spania. Mătușa sa, Minna, care a locuit un timp cu familia sa în Cernăuți, a emigrat în 1934 în Palestina.

Primul său poem, intitulat „De ziua mamei” (1938), este o declarație de dragoste pentru mama sa.

Amândoi părinții lui au murit într-un lagăr de concentrare din Transnistria unde fuseseră deportați de administrația și armata română.

Paul Celan
fotografie de pașaport din 1938.

Primele călătorii[modificare | modificare sursă]

Deoarece universitățile românești, care aveau o conduită antisemită, și-au închis porțile în fața studenților evrei (numerus clausus și numerus nulus), iar Viena de după Anschluss a adoptat legislația nazistă antisemită, Paul Celan a plecat în 1938 în Franța, la Paris, la unchiul său, Bruno Schrager - care, ulterior, a fost deportat și ucis la Auschwitz - și a început să studieze medicina la Tours, dar nu a perseverat. În 1939 s-a reîntors la Cernăuți ca să studieze la universitatea din oraș literatura și limbile romanice. În drumul de întoarcere a trecut prin Berlin, unde a ajuns exact când a avut loc Noaptea de cristal (în germană : Kristallnacht).

Holocaustul[modificare | modificare sursă]

Ocupația sovietică din iunie 1940 l-a lăsat pe Paul Celan fără mari iluzii în privința stalinismului și a comunismului sovietic, care nu semăna deloc cu ceea ce visase adolescentul cu idei socialiste. Sovieticii au impus reforme birocratice în universitatea unde el studia limbile romanice, iar Armata Roșie a început deportările în Siberia, înainte cu un an ca românii să recucerească Bucovina și Basarabia, introducând deportările și munca forțată. La sosirea lor, în luna iulie 1941, oficialitățile române au ars sinagoga orașului, veche de șase sute de ani, au deportat o parte dintre evrei și i-au inchis pe ceilalți într-un ghetou.

Primarul orașului Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, avocatul dr. Traian Popovici (1892-1946), periclitându-și viața, poziția, averea și familia, a salvat de la deportare 20.000 de evrei din Bucovina[1] (pentru faptele sale, dr. Traian Popovici se numără printre cetățenii români distinși de Israel cu titlul „Drept între Popoare[2]).

În ghetoul din Cernăuți[modificare | modificare sursă]

Cu toate condițiile mizerabile, în ghetou, Celan a ascultat cântece în idiș, a tradus sonetele lui Shakespeare în germană și a continuat să-și scrie poemele. Înainte de dizolvarea ghetoului, Celan a fost obligat - în cadrul detașamentelor de muncă de folos obștesc - să participe la demolarea poștei centrale și a luat parte la adunarea și arderea cărților rusești.

Conform directivelor guvernului Antonescu guvernatorul român local a inceput să-i deporteze pe evrei în nopțile de sâmbată ale lunii iunie 1942. Tatăl și mama sa au fost arestați în noaptea zilei de 27 iunie 1942 și transportați cu un camion și apoi într-un vagon de vite până la un lagăr de triere din Transnistria, unde peste două treimi dintre deportați au pierit. Evreii au fost duși în marș forțat la două lagăre de muncă iar martori oculari i-au povestit lui Oelan că la sfârșitul toamnei sau începtul iernii anilor 1942-1943 tatăl sau a murit de tifos exantematic, iar mama sa a fost împușcată în cap, pentru că era epuizată și nu mai putea munci. În noaptea în care i-au fost ridicați părinții, Celan nu era acasă. Prietenii își amintesc imensa sa suferință și sentimentul de vinovăție ce îl încerca pentru faptul de a fi fost separat de părinți înaintea morții acestora. În februarie 1944 Armata română s-a retras din calea ofensivei Armatei Roșii și a abandonat lagărele. Celan s-a intors la Cernăuți cu puțin timp înainte ca sovieticii să reocupe orașul.

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Perioada românească - suprarealismul[modificare | modificare sursă]

Din cauza antisemitismului luase în considerație eventualitatea emigrării în Palestina dar, în 1945 s-a decis să se stabilească la București, unde a locuit până în 1947. El devine un membru activ al comunității literare evreiești din România, traduce literatură rusă în limba română și publică cărți sub diferite pseudonime.

Între anii 1945 și 1947 scena literară română era dominată de suprarealism. După ce mișcarea își pierduse orice suflu în Franța, țara de origine, André Breton, întemeietorul acestui curent, afirma: „Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București”. Absorbit de acest curent, Celan se juca și confecționa diferite pseudonime pentru el și prietenii săi (așa cum a a procedat și Fernando Pessoa, un alt poet modernist celebru, portughez) și tot acum și-a creat propriul său pseudonim.

Perioada vieneză[modificare | modificare sursă]

În 1947, anul în care s-a instaurat regimul comunist în România, Paul Celan a fugit la Viena. Aici s-a imprietenit cu Ingeborg Bachmann, care tocmai încheiase disertația sa despre filosofia lui Martin Heidegger. În fața unui oraș împărțit în zone ale armatelor de ocupație și umbră a orașului mitic pentru comunitatea evreiască din epoca Imperiului austro-ungar, s-a mutat la Paris în 1948, unde a găsit și editorul pentru prima sa colecție de poeme, „Der Sand aus den Urnen” („Nisipul din urne”).

Viața pariziană[modificare | modificare sursă]

La Paris, în noiembrie 1951 a întâlnit-o pe graficiana Gisèle Lestrange, cu care s-a căsătorit la 21 decembrie 1952 în ciuda opoziției familiei aristocratice a Gisèlei. În următorii 19 ani, ei și-au scris peste 700 de scrisori în care se resimte influența stilului lui Franz Kafka din „Scrisori către Felice” și „Scrisori către Milena”.

Celan a purtat o corespondență la fel de celebră și de reală valoare literară cu laureata Premiului Nobel pentru literatură, scriitoarea Nelly Sachs.

Numit profesor de limba germană la École Normale Supérieure Celan a lucrat și ca traducător. În 1955 a obținut cetățenia franceză și a trăit la Paris până la sinuciderea sa (s-a înecat în Sena) în jurul datei de 20 aprilie 1970.

Întâlnirea cu Martin Heidegger[modificare | modificare sursă]

A vizitat periodic Germania. Aceste vizite au inclus un curs ținut la Universitatea din Freiburg la 24 iulie 1964 la care a luat parte și filosoful Martin Heidegger, care i-a dăruit un exemplar din „Was heißt Denken” („Ce înseamnă a gândi”). Apoi Heidegger l-a invitat pe Celan să-i viziteze căsuța din orășelul Todtnauberg din regiunea Schwarzwald (Pădurea Neagră). La o plimbare făcută împreună Heidegger, acesta i-a povestit despre interviul său acordat revistei Der Spiegel intitulat „Numai un Zeu ne mai poate salva”, cu condiția ca să fie publicat postum.

Celan a trimis lui Heidegger poezia „Todtnauberg” într-un prim exemplar al unei ediții bibliofile cu tiraj limitat. Heidegger i-a răspuns cu o scrisoare de mulțumire destul de rece.

Textele scrise de Heidegger în anii tinereții, Celan le-a citit abia în 1951, și semnele de exclamare introduse în carte notează uimirea sa în fața faptului că acesta a permis ca afirmațiile sale despre măreția național-socialismului să fie reluate și în ediția a doua din 1953 a „Introducerii în metafizică” și că nu a făcut nici o precizare, că nu le-a eliminat sau comentat (după cursul de la Freiburg se zice că Celan ar fi refuzat să se lase fotografiat împreună cu Heidegger tocmai din acest motiv). Philippe Lacoue-Labarthe i-a reproșat lui Heidegger că a păstrat tăcerea în privința exterminării evreilor din timpul celui de-Al treilea Reich, ceeace a constituit o „ofensă ireparabilă” și de neiertat.

La această perioadă face aluzie Celan în versurile:

"einer Hoffnung, heute
auf eines Denkenden
kommendes
Wort
im Herzen"

[o speranță, azi,
unui gânditor
cuvântului
care va veni
în inimă]

Opera[modificare | modificare sursă]

Todesfuge[modificare | modificare sursă]

O versiune a poemului „Todesfuge” a apărut în limba română sub titlul „Tangoul morții” în luna mai a anului 1947 în „Contemporanul”, în traducerea lui Petre Solomon.

Chiar dacă există și un substrat suprarealist puternic al poemului, se pare că dansul și concertele muzicale erau realități ale lagărelor de concentrare[3][4][5]. (Poemul „Noapte și ceață”, traducerea lui „Nacht und Nebel”, denumirea germană a programului lagărelor de concentare, include o descriere a orchestrei „Auschwitz-Orchester”, celebra orchestră organizată de SS și obligată să interpreteze dansuri și cântece populare germane la sosirea trenurilor cu deținuți la Auschwitz

Poezia[modificare | modificare sursă]

Experiența de Shoah, de ardere totală (nimicire) și martiriul părinților săi sunt forțele definitorii ale poeziei lui Celan și a modului în care acesta folosește limbajul.

În discursul ținut la acordarea Premiului Bremen Celan declara că după Auschwitz limba „a supraviețuit, în ciuda celor intâmplate. Dar a trebuit să treacă prin propria ei lipsă de răspunsuri, printr-o îngrozitoare amuțire, prin mii de discursuri aducătoare de moarte. A trecut prin toate acestea, dar nu a scos nici un cuvânt despre cele întâmplate. Și cu toate astea a supravietuit. A trecut prin asta și a venit din nou la lumină, îmbogățită de o asemenea experiență tragică.”

Cel mai celebru poem al său „Fuga morții” (în original: „Todesfuge”) comemorează lagărele morții. În contradicție, Theodor W. Adorno vine cu aserțiunea că „a scrie poezie după Auschwitz este un act barbar”. Paul Celan, întotdeauna sensibil la critici, a luat această afirmație la propriu. Poemul său de maturitate „Engführung” („Stretto” sau „Îngustarea”) a fost o rescriere a propriului său poem „Fuga morții” într-un limbaj și mai disperat.

Poezia sa de maturitate a devenit treptat tot mai criptică, fracturată și monosilabică, suportând o comparație cu muzica lui Weber. Unii critici cred că Paul Celan a încercat fie să distrugă, fie să refacă din temelii limba germană. Forța poeziei sale vine din necesitatea de a exprima o mărturie într-o limbă care nu păstreaza niciodată suficiente cuvinte pentru a reproduce ce s-a întâmplat. Jacques Derrida în volumul „Schibboleth” (în ebraică : : „Spicul”) a ales poezia lui Paul Celan drept exemplu pentru a sugera forța procesului de deconstrucție [6][7].

Traducerile[modificare | modificare sursă]

Dintre autorii traduși de Celan se numără:

Onoruri și premii[modificare | modificare sursă]

Opere publicate în limba germană[modificare | modificare sursă]

  • Der Sand aus den Urnen—Nisipul din urne (1948)
  • Mohn und Gedächtnis—Macii și amintirile] (1952)
  • Von Schwelle zu Schwelle—Din prag în prag (1955)
  • Sprachgitter—Vorbirea-grilă (1959)
  • Die Niemandsrose—Trandafirul nimănui (1963) [8]
  • Atemwende—Respirație-întoarcere (1967)
  • Fadensonnen—Sori împletiți (1968)
  • Lichtzwang—Lumină-impuls (1970)
  • Schneepart—Zapadă-parte (postum, 1971)

Opere în limba română[modificare | modificare sursă]

  • Mac și memorie, [versuri] / Paul Celan; trad. de Mihail Nemeș și George State; pref. de Dan Flonta. - Pitești: Paralela 45, 2006.
  • Paul Celan, Ingeborg Bachmann, Timp al inimii, traducere din germană de Iulia Dondorici, București, Editura Art, 2010

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Emil Satco - "Enciclopedia Bucovinei", vol. II (Ed. Princeps Edit, Iași, 2004)
  2. ^ Drepți între popoare, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" - cf.http://www.inshr-ew.ro/en-drepti.htm
  3. ^ http://arts.guardian.co.uk/fridayreview/story/0,,1374948,00.html
  4. ^ Simon Laks, "Music of another world" (cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Simon_Laks)
  5. ^ Pascal Quignard, "La haine de musique" (cf. http://fr.wikipedia.org/wiki/La_Haine_de_la_musique)
  6. ^ en Fioretos, Aris: Word Traces, 1994.
  7. ^ en Lacoue-Labarthe, Philippe: Poetry as Experience, tradusă de Andrea Tarnowski, 1999.
  8. ^ „A tălmăci spusele oracolului“, Cezar Gheorghe, Observator cultural - numărul 430, iulie 2008, accesat la 1 februarie 2014

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mircea Țuglea, Paul Celan și avangardismul românesc, (2007)
  • Andrei Corbea Hoisie, Paul Celan si meridianul său: repere vechi si noi pe un atlas central-european,, Iași, Editura Polirom, (1995)
  • Petre Solomon, Paul Celan. Dimensiuni românești, București, Editura Art, (2008)

Studii critice despre Celan[modificare | modificare sursă]

  • en Szondi, Peter: Celan Studies traducere în limba engleză de Susan Bernofsky și Harvey Mendelsohn (2003).
  • en Felstiner, John: Paul Celan: Poet, Survivor, Jew, 1995.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]