Paul Celan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paul Celan (pseudonimul lui Paul Antschel) (n. 23 noiembrie 1920, Cernăuţi – d. 20 aprilie 1970, Paris) a fost un scriitor de limba germană, evreu originar din România. Pseudonimul său literar (anagrama numelui de familie) se pronunţă în limba germană "Ţelan". Este considerat a fi unul din cei mai mari poeţi moderni.
[modifică] Naţionalitatea
Poetul, traducătorul şi eseistul a avut o traiectorie sinuoasă. S-a născut în Bucovina de Nord, într-o familie de evrei germanofoni în epoca în care această regiune făcea parte din România, a trăit în Austria, România, şi apoi în şi Franţa. A scris în limba germană. A fost un traducător extrem de activ. A tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă, engleză şi franceză. A tradus din limba germană în limba română povestirile lui Franz Kafka şi a colaborat la prestigioasă revistă Secolul 20.
[modifică] Biografie
Paul Celan s-a născut într-o familie vorbitoare de limba germană din Cernăuţi in Bucovina, care devenise de doi ani provincie a României. Ţinutul păstra încă bogata moştenire etnică şi culturală din perioada în care fusese provincie austriacă. În Bucovina în general, iar la Cernăuţi în mod special trăiau numeroase minorităţi etnice, astfel încât copilul a crescut într-un spaţiu multicultural. Limba română a învaţat-o de la prietenii săi de joacă.
Oraşul, care a aparţinut până în 1918 Imperiului Austro-Ungar, a fost ocupat de sovietici în iunie 1940 în urma pactului Ribentropp-Molotov, fiind reocupat de armata română condusă de mareşalul Ion Antonescu în iunie 1941 şi anexat ulterior de Uniunea Sovietică după contraofensiva din 1944. Cernăuţiul aparţine astăzi Ucrainei, numindu-se Černivţi.
Familia sa era una de evrei ortodocşi, practicanţi. Tatăl său, Leo, era un sionist care a dorit să-şi educe fiul în ebraică la Safah Ivriah, o instituţie care milita pentru asimilarea evreilor în cultura austriacă. Mama sa era o avidă cititoare de literatură germană şi insista ca germana să fie limba vorbită în familie. Dupa ceremonia de Bar Mitzvah din 1933, Paul Celan a abandonat sionismul şi şi-a încheiat educaţia ebraică; a devenit un membru activ al mişcării socialiste şi suporter al cauzei republicane în timpul războiului civil din Spania. Mătuşa sa, Minna, care a locuit un timp cu familia sa în Cernăuţi, a emigrat în 1934 în Palestina. Primul său poem intitulat "De ziua mamei" (1938) e o declaraţie de dragoste pentru mama sa. Amândoi părinţii lui au fost deportaţi de nazişti şi au murit într-un lagăr de concentrare din Transnistria.
[modifică] Primele călătorii
În 1938, Paul Celan a călătorit la Tours, în Franţa, ca să studieze medicina (deoarece universităţile româneşti introduseseră un numerus clausus pentru a limita numărul studenţilor evrei, cât şi din cauza Anschluss-ului, care a ingheţat, brusc, relaţiile dintre Bucureşti şi Viena. S-a reîntors la Cernăuţi în 1939 ca să studieze la prestigioasa universitate, una dintre cele mai valoroase din Europa, literatura şi limbile romanice.
Călătoria la Paris l-a condus la Berlin exact când a avut loc aşa-zisa Noaptea de cristal ("Kristallnacht"). La Paris l-a văzut pentru prima oară pe unchiul său, Bruno Schrager, care va figura mai târziu pe lista deportaţilor şi apoi detinuţilor francezi din lagărul de la Auschwitz şi care a murit la Birkenau.
Ocupaţia sovietică din iunie 1940 l-a lăsat pe Paul Celan fără mari iluzii în privinţa stalinismului şi a comunismului sovietic, care nu semăna deloc cu ceea ce adolescentul cu idei socialiste visase. Sovieticii au impus imediat reforme birocratice în universitate unde el studia limbile romanice, iar Armata Roşie a început imediat deportările în Siberia, înainte cu un an ca germanii şi românii să introducă ghetourile şi munca forţată. La sosirea lor, în luna iulie 1941, comandantul SS, Einsatzkommando şi o mâna de români cu simpatii fasciste au ars sinagoga oraşului, veche de şase sute de ani, au deportat o parte dintre evrei şi i-au inchis pe ceilalţi într-un ghetou.
[modifică] Viaţa în ghetoul din Cernăuţi
În ghetou, Paul Celan a ascultat cântece în idiş, a tradus sonetele lui Shakespeare în germană şi a continuat să-şi scrie poemele. Înainte de dizolvarea ghetoului, Paul Celan a fost obligat să participe la curăţarea resturilor poştei centrale demolată de ocupanţi şi a luat parte la adunarea şi arderea cărţilor ruseşti.
Primarul local şi guvernatorul au inceput să-i deporteze pe evrei în nopţile de sâmbată ale lunii iunie 1942. Tatăl şi mama sa au fost arestaţi în noaptea zilei de 27 iunie 1942 şi transportaţi cu un camion şi apoi într-un vagon de vite până la un lagăr de triere din Transnistria, unde peste două treimi dintre deportaţi au pierit. Se pare că în noaptea în care i-au fost ridicaţi părinţii, Paul Celan nu era acasă.
Mai târziu au fost duşi în marş forţat la două lagăre de muncă din Muntenia şi Moldova, iar martori oculari i-au povestit că la sfârşitul toamnei sau începtul iernii anilor 1942-1943 tatăl sau a murit de tifos exantematic, iar mama sa a fost împuşcată în cap, pentru că era epuizată şi nu mai putea munci. Paul Celan a scăpat de perspectiva de a fi internat într-un lagăr abia în februarie 1944, când înaintarea Armatei Roşii i-a obligat pe germani să abandoneze lagărele, şi s-a intors la Cernăuţi cu puţin timp înainte ca sovieticii să reocupe oraşul.
Versiuni destul de timpurii ale poemului "Todesfuge" ("Fuga morţii" sau "Tangoul mortii" in traducerea lui Petre Solomon din mai 1947) circulau în acea perioadă, fapt ce atesta realitatea teoriei că poemul se baza pe relatări ale supravieţuitorilor lagărelor de concentare din Polonia, eliberate de sovietici. Prietenii îşi amintesc imensa sa suferinţă şi sentimentul de vinovăţie ce îl încerca pentru faptul de a nu fi rămas acasă şi de a fi fost separat de părinţi înaintea morţii acestora.
[modifică] Perioada românească
Chiar dacă a cochetat cu gândul emigrării în Palestina din cauza antisemitismului în creştere al sovieticilor, se stabileşte la Bucureşti în 1945 unde rămâne până în 1947. Devine un membru activ al comunităţii literare evreieşti din România, traduce literatură rusă în limba română şi publică cărţi sub diferite pseudonime.
Scena literară din România era dominată de suprarealism, Bucureştiul devenise capitala suprarealismului mondial, după ce mişcarea îşi pierduse orice suflu în Franţa, ţara de origine. Paul Celan se juca şi confecţiona diferite pseudonime pentru el şi prietenii săi (aşa cum a a procedat şi Fernando Pessoa, un alt poet modernist celebru, portughez) şi tot acum şi-a creat propriul său pseudonim.
O versiune a poemului "Todesfuge" a apărut în traducere românească semnata de Petre Solomon, sub titlul "Tangoul morţii" în luna mai a anului 1947 in "Contemporanul".
[modifică] Todesfuge
Chiar dacă există şi un substrat suprarealist puternic al poemului, se pare că dansul şi concertele muzicale erau realităţi ale lagărelor de concentrare. (Poemul "Noapte şi ceaţă" (traducere a lui "Nacht und Nebel", denumirea germană a programului lagărelor de concentare), include o descriere a "Auschwitz-Orchester", orchestră organizată de S.S.., obligată să interpreteze selecţiuni din dansuri şi cântece populare germane.
Mărturii asemănătoare există într-un interviu luat unui ofiţer SS de Lanzmann pentru fundaţia Shoah care a declarat că anumite cântece au fost compuse special pentru evreii din lagărele morţii, dar că nici un evreu care a învăţat acele cântece nu a supravieţuit).
[modifică] Perioada vieneză
Pentru că România intrase în sfera de influenţă sovietică, Paul Celan a fugit din nou la Viena în 1947, anul când regimul comunist s-a instaurat în România. Aici s-a imprietenit cu Ingeborg Bachmann, care tocmai încheiase disertaţia sa despre filosofia lui Martin Heidegger. În faţa unui oraş împărţit în zone ale armatelor de ocupaţie şi umbră a oraşului mitic pentru comunitatea evreiască din epoca Imperiului austro-ungar, s-a mutat la Paris în 1948, unde a găsit şi editorul pentru prima sa colecţie de poeme, "Der Sand aus den Urnen" ("Nisipul din urne").
[modifică] Viaţa pariziană
În noiembrie 1951 a întâlnit-o pe graficiana Gisèle Lestrange, în Paris. S-au căsătorit pe 21 decembrie 1952 în ciuda opoziţiei familiei sale aristocratice şi, în următorii 19 ani, şi-au scris peste 700 de scrisori. În acestea se simte influenţa stilului lui Franz Kafka din "Scrisori către Felice" şi "Scrisori către Milena".
Paul Celan a lucrat ca profesor de limba germană la prestigioasa École Normale Supérieure şi a fost traducător. Celan a obţinut cetăţenia franceză în 1955 şi a trăit la Paris până la moartea sa prin suicid, când s-a înecat în Sena în jurul datei de 20 aprilie 1970. Celan a purtat o a doua corespondenţă la fel de celebră în mediile literare, de reală valoare literară şi sufleteasca cu scriitoarea Nelly Sachs (laureată a Premiului Nobel pentru literatură).
[modifică] Întâlnirea cu Martin Heidegger
A vizitat periodic Germania. Aceste vizite au inclus un curs ţinut la Universitatea din Freiburg la 24 iulie 1964 la care a luat parte însuşi filosoful Martin Heidegger, care i-a dăruit un exemplar din "Was heißt Denken" ("Ce înseamnă a gândi").
Apoi Heidegger l-a invitat pe Celan să-i viziteze căsuţa din orăşelul Todtnauberg din regiunea Schwarzwald (Pădurea Neagră) în ziua următoare. La o plimbare făcută împreună Heidegger i-a povestit despre interviul său acordat revistei Der Spiegel intitulat "Numai Dumnezeu ne mai poate salva", cu condiţia ca aceasta să-l publice abia după moartea sa.
Paul Celan a citit primele texte scrise de Heidegger în anii tinereţii abia în 1951, şi semnele de exclamare notează uimirea sa în faţa faptului că acesta a permis ca afirmaţiile sale despre măreţia naţional-socialismului să fie reluate şi în ediţia a doua din 1953 a "Introducerii în metafizică" şi că nu a făcut nici o precizare, că nu le-a eliminat sau comentat. (După cursul de la Freiburg se pare că Celan ar fi refuzat să se lase fotografiat împreună cu Heidegger tocmai din acest motiv, deşi trecuse deja un deceniu de la incident.)
Poezia "Todtnauberg" provine din această perioadă; Celan a trimis-o lui Heidegger drept prim exemplar al unei ediţii bibliofile foarte limitate ca tiraj. Heidegger a răspuns cu o scrisoare de mulţumire destul de rece. Philippe Lacoue-Labarthe i-a reproşat lui Heidegger că a păstrat tăcerea în privinţa exterminării evreilor din timpul celui de-al doilea război mondial, ceeace a constituit o "ofensă ireparabilă" şi de neiertat, la care Paul Celan face aluzie în versurile:
"einer Hoffnung, heute
auf eines Denkenden
kommendes
Wort
im Herzen"
[o speranţă, azi,
unui gânditor
cuvântului
care va veni
în inimă]
[modifică] Poezia
Experienţa aceasta a Shoah, a arderii de tot, şi a morţii părinţilor săi sunt forţele definitorii ale poeziei Celan şi a modului în care acesta foloseşte limbajul.
În discursul ţinut la acordarea Premiului Bremen, Paul Celan declara că după Auschwitz limba "a supravieţuit, în ciuda celor intâmplate. Dar a trebuit să treacă prin propria ei lipsă de răspunsuri, printr-o îngrozitoare amuţire, prin mii de discursuri aducătoare de moarte. A trecut prin toate acestea, dar nu a scos nici un cuvânt despre cele întâmplate. Şi cu toate astea a supravietuit. A trecut prin asta şi a venit din nou la lumină, îmbogăţită de o asemenea experienţă tragică."
Cel mai celebru poem al său "Fuga morţii" ("Todesfuge" în original), comemorează lagărele morţii, negând aserţiunea lui Theodor W. Adorno că "a scrie poezie după Auschwitz e un act barbar." Paul Celan, întotdeauna sensibil la critici, a luat această afirmaţie în nume propriu. Poemul său de maturitate "Engführung" ("Stretto" sau "Îngustarea") a fost o rescriere a propriului său poem "Fuga morţii" într-un limbaj şi mai disperat.
Poezia sa de maturitate a devenit treptat tot mai criptică, fracturată şi monosilabică, suportând o comparaţie cu muzica lui Weber. Unii critici cred că Paul Celan a încercat fie să distrugă, fie să refacă din temelii limba germană. Forţa poeziei sale vine din necesitatea de a exprima o mărturie într-o limbă care nu păstreaza niciodată suficiente cuvinte pentru a reproduce ce s-a întâmplat. Jacques Derrida în volumul "Schibboleth" a ales poezia lui Paul Celan drept exemplu pentru a a sugera forţa procesului de deconstrucţie.
[modifică] Bibliografie
[modifică] Opere publicate în limba germană
- Der Sand aus den Urnen -- Nisipul din urne (1948)
- Mohn und Gedächtnis -- Macii şi amintirile] (1952)
- Von Schwelle zu Schwelle -- Din prag în prag (1955)
- Sprachgitter -- Vorbirea-grilă (1959)
- Die Niemandsrose -- Roza nimănui (1963)
- Atemwende -- Respiraţie-întoarcere (1967)
- Fadensonnen -- Sori împletiţi (1968)
- Lichtzwang -- Lumină-Impuls (1970)
- Schneepart -- Zapadă-parte (postum, 1971)
[modifică] Opere in limba română
- Mac şi memorie, [versuri] / Paul Celan ; trad. de Mihail Nemeş şi George State ; pref. de George State. - Piteşti : Paralela 45, 2006.
[modifică] Vezi şi
- Andrei Corbea Hoişie
- Listă de scriitori de limba germană
- Traducere de poezii de Mihail Nemeş
[modifică] Biografie
- Mircea Ţuglea, Paul Celan şi avangardismul românesc, (2007)
- Andrei Corbea Hoisie, Paul Celan si meridianul său: repere vechi si noi pe un atlas central-european,, Iaşi, Editura Polirom, (1995)
- Petre Solomon, Paul Celan. Dimensiuni româneşti, Bucureşti, Editura Art, (2008)
[modifică] Studii critice despre Celan
- "Celan Studies" de Peter Szondi, traducere în limba engleză de Susan Bernofsky şi Harvey Mendelsohn (2003)
- Word Traces de Aris Fioretos (ed.), include contribuţia lui Jacques Derrida (o traducere a cărţii sale "Schibboleth"), Werner Hamacher, şi Philippe Lacoue-Labarthe (1994)
- Poetry as Experience de Philippe Lacoue-Labarthe, tradusă de Andrea Tarnowski (1999)
- John Felstiner, Paul Celan: Poet, Survivor, Jew -- (1995)
