Sinucidere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Rata sinuciderilor din România

Doi soldaţi japonezi care s-au sinucis prin împuşcare, pentru a nu fi luaţi prizonieri de americani, Tarawa, Insulele Gilbert din Pacific, 1943.

Sinuciderea, numită şi suicid, (din latină sui caedere, a se omorî pe sine) este actul prin care cineva îşi ia singur viaţa. În unele religii, sinuciderea este considerată un păcat, iar în unele state, e un delict. Pe de altă parte, în alte culturi, sinuciderea este văzută ca o modalitate onorabilă de a scăpa din situaţii umilitoare, sau prea dureroase.

Percepţia sinuciderii a fost astfel influenţată de mediul cultural, şi de abordarea temelor existenţiale precum religia, onoarea şi sensul vieţii. În cele mai multe religii occidentale şi asiatice, creştinism, islam, iudaism, budism şi hinduism, sinuciderea este condamnată. În Japonia, în perioada samurailor pe de altă parte, seppuku, sinuciderea rituală, era văzut ca o modalitate onorabilă de a plăti pentru greşeli sau eşecuri. Sinuciderea mai are loc şi ca formă de protest (auto-incendierea, de pildă). Suicidul a fost folosit şi în scopuri militare, începând cu kamikaze din al doilea război mondial, şi până la teroriştii din prezent.

Eutanasia, uciderea pacientului la cererea sa (sau lăsarea lui să moară) este o problemă etică relativ controversată, implicând oameni bolnavi în fază terminală, cu dureri prea mari, sau lipsiţi de posibilitatea de a duce o viaţă la standarde acceptabile.

Sacrificiul, acceptarea morţii pentru salvarea altcuiva, nu e de obicei considerat sinucidere, întrucât lipseşte dorinţa de a muri.

Anual, aproximativ un milion de oameni se sinucid.^[1] De asemenea, în fiecare an au loc între 10 şi 20 de milioane de tentative de suicid.^[2] Bărbaţii în vârstă au cea mai mare frecvenţă de suicid, deşi frecvenţa în rândurile tinerilor este în creştere.^[3]