Ghetou

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”.

[[wiki]]

Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în aprilie 2009

În lumea creştină Gheto-ul desemna iniţial o stradă sau un cartier a unui oraş în care evrei erau obligaţi de către lege să trăiască.

Prima aplicare a unor măsuri legale de segregare a avut loc însă lumea islamică, mai precis în Marocul anilor 1280, unde segregarea forţată a evreilor se făcea în arii numite "milah". Milet-urile creştine sau evreieşti din Imperiul Otoman, care sunt şi ele gheto-uri, reprezintă evoluţii ale conceptului arabo-musulman de "milah"-uri.^[1] Astfel subiecţii non-musulmani ai statului islamic erau discriminaţi legal în diverse moduri: nu puteau să-şi construiască lăcaşe de cult decât cu aprobarea autorităţilor musulmane, cum nu puteau nici măcar să le repare pe cele vechi. Aceştia reprezentau cetăţeni de clasă inferioară, astfel încât nu li se permitea să poarte arme, să călărească decât măgari, sau dacă totuşi li se permitea să călărească şi cai, erau obligaţi să descalece şi să ofere locul unui musulman dacă întâlnea unul. În curtea de judecată, în cazul unui litigiu cu un musulman, mărturia nonmusulmanului nu era acceptată şi el era judecat după legea musulmană (şaria). Existau restricţii în ce priveşte înălţimea caselor, etc.

Segregarea forţată a evreilor se va răspândi în secolul al XV-lea şi al XVI-lea în toată Europa. Gheto-urile erau în general împrejmuite iar porţile ţinute închise noaptea şi în timpul marilor sărbători creştine, când exploziile antisemite erau mai probabile din cauza credinţei creştinilor vremii că Iisus fusese crucificat din vina evreilor.^[2]

În decursul secolului al XIX-lea, gheto-urile au fost definitiv desfiinţate în Europa occidentală. Ultimul dintre ele a fost gheto-ul roman, înfiinţat de către Papa Paul al IV-lea în 1555; el avea să fie abolit odată cu pătrunderea trupelor franceze în oraş, în 1870, susţinute de aramata populară italiană. ^[3] În Europa de est, gheto-urile ruseşti au fost menţinute până la revoluţia din 1917. ^[4] În lumea islamică ghetouri au supravieţuit până la momentul emigrării masive a evreilor spre Israel în 1948. ^[5]

[modifică] Originea termenului

Numele de ghetou provine probabil de la faptul că zona unde evreii veneţieni au fost cantonaţi în 1516 fusese utilizată ca topitorie, drept pentru care în timp se acumulase o importantă cantitate de zgură (ghetta în italiană înseamnă zgură). Evreii au fost înshişi în această regiune a oraşului, incinta fiind păzită zi şi noapte de paznici creştini.^[6]

Ghetou desemnează o stradă sau un cartier în care evreilor li se impunea legalmente domiciliu (rezidenţă) forţat. Primele segregări forţate pentru evrei au apărut în lumea musulmană (B. Lewis, Istoria Orientului Mijlociu, capitolul despre Bagdadul califal), unde evreilor pentru prima dată în istorie li s-a impus să poarte semne distinctive pentru a putea fi recunoscuţi ca atare. Britannica on line (2007), pe de altă parte, vede ca prim ghetto acele "millah"-uri din Marocul musulman (anii 1270), unde se impunea în mod rigid, în plus, şi restricţii în ce priveşte dimensiunea caselor şi uşilor evreilor. Tot enciclopedia citată mai sus, desemnează ca ghetto-uri şi "milet"-urile otomane (vezi intrarea "Christian ghetto"). Ghetto-ul medieval (să luăm exemplul celui roman, instituit de Papa Paul al IV-lea) a apărut în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, era închis cu ziduri, iar poarta sa era blocată pe timpul nopţii. Paznici creştini vegheau ca nici un evreu să nu iasă după căderea nopţii sau în timpul marilor sărbători creştine. Când puteau ieşi, evreii erau ca şi în califatul musulman, obligaţi să poarte semne vestimentare distinctive, ei fiind în timpul acestor ieşiri supuşi adesea la manifestări de dispreţ şi atacuri fizice. Pe măsura ce populaţia în interior creştea, viaţa devenea din ce în ce mai insuportabilă, sărăcia şi maladiile făceau ravagii; descrierile istorice sunt înspăimântătoare. În Rusia, aceste forme de segregare etnico-religioasă se numeau zone de rezidenţă (cierta osiedlosti în rusă, pale of settlement în engl., zone de résidence în fr.)

Termenul de ghetou a căpătat în secolul al XX-lea şi alte înţelesuri, anume de zonă de concentrare temporară a evreilor în vederea exterminării lor ulterioare (sub nazişti), sau de cartier sărac cu mare concentraţie de populaţie de culoare (în S.U.A.).

[modifică] Note:

1. ^ Encyclopædia Britannica online 2008, articol "Eastern Orthodoxy", p. 14 din 61: "In fact, Christians were formally reduced to a ghetto existence: they were the Rum millet, or the “Roman nation” conquered by Islam but enjoying a certain internal autonomy.
2. ^ Encyclopædia Britannica online 2008, articol "Ghetto", p. 1 din 1: "Customarily, the ghettos were enclosed with walls and gates and kept locked at night and during church festivals such as Holy Week, when anti-Semitic outbursts were particularly likely because of the alleged guilt of the Jews in the crucifixion of Christ."
3. ^ Encyclopædia Britannica online 2008, articol "Ghetto", p. 1 din 1: "The last vestige disappeared with the occupation of Rome by the French in 1870."
4. ^ Encyclopædia Britannica online 2008, articol "Ghetto", p. 1 din 1: "In Russia the Pale of Settlement (see pale), a restrictive area on the western provinces of the empire, lasted until the 1917 Revolution."
5. ^ Encyclopædia Britannica online 2008, articol "Ghetto", p. 1 din 1: "Ghettos continued in some Islamic countries, such as Yemen, until the large-scale emigration to Israel in 1948."
6. ^ Encyclopædia Britannica online 2008, articol "Ghetto", p. 1 din 1: "The name ghetto, probably derived from an iron foundry in the neighbourhood, was first used in Venice in 1516. In that year an area for Jewish settlement was set aside, shut off from the rest of the city, and provided with Christian watchmen."