Biserica Ortodoxă Română

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la BOR)
Salt la: Navigare, căutare
Biserica Ortodoxă Română
Patriarhia Română

Stema Patriarhiei Române
Fondator (ca mitropolie a Valahiei)
Iachint, Nicolae Alexandru

(ca mitropolit al Moldovei)
Iosif, Alexandru cel Bun
(ca mitropolie a României)
Nifon, Carol I
(ca patriarhie a României)
Miron Cristea, Ferdinand I
Independență 1872
Recunoaștere 25 aprilie 1885
Arhiepiscop Patriarhul Daniel, Patriarh al Întregii Românii
Sediu Dealul Mitropoliei, București
Teritoriu  România
 Republica Moldova
Dețineri Serbia Serbia
Ungaria Ungaria
Europa de Sud și de Vest;
Germania, Europa de Nord și Centrală;
Continentul American;
Australia și Noua Zeelandă
Limbă română
Credincioși 18.806.428 în România[1]
Website http://www.patriarhia.ro/
Acest articol este parte a
seriei Creștinism.
Jesus Sinai Icon.jpg
Isus din Nazaret

Biblia

Biserici creștine

Mărturisiri de credință (crezuri)

Simboluri

Ritualuri creștine

Arta creștină

Sfinții

Biserica Ortodoxă Română (BOR) este una dintre bisericile autocefale ale creștinismului ortodox. Majoritatea românilor aparțin Bisericii Ortodoxe Române, dar biserica are și credincioși de alte naționalități (romi, ucrainieni, etc.). Numai în România, numărul credincioșilor ortodocși este, potrivit recensământului din 2002, de 18.817.975, deci 86,8% din populația țării .1 În cadrul unui sondaj sociologic desfășurat în Republica Moldova în anul 2000, 21,5% din populația totală și un sfert din populația creștină au precizat că aparțin de Mitropolia Basarabiei, o subdiviziune a B.O.R. (aproximativ 720.000 de enoriași).2 După unele surse, printre românii din Ucraina10 și Occident, se află încă sute de mii de ortodocși care își afirmă subordonarea canonică față de Biserica Ortodoxă Română. Aceasta face ca numărul total al ortodocșilor români să fie de aproximativ douăzeci de milioane.11

Numele Bisericii Ortodoxe vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) și δοξα (doxa - învățătură, cunoaștere), traducându-se deci prin „învățătura dreaptă“, sau „învățătura corectă“.

Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română este rostită în limbile română, ucraineană și sârbă (și, sporadic, în limbile maghiară, engleză sau franceză).3

Cuprins

Organizarea [modificare]

Organizarea Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul României, Republicii Moldova, Serbiei și Ungariei

Biserica Ortodoxă Română este organizată în șase Mitropolii, 13 Arhiepiscopii și 15 Episcopii în România, având mai bine de douăsprezece mii de preoți și diaconi, slujitori ai altarelor din parohii, mănăstiri și centre sociale.

În țară există 631 [1] mănăstiri, în care trăiesc circa 3.500 de călugări și 5.000 de măicuțe. Trei Mitropolii diasporale și patru Episcopii diasporale se află în afara României din granițele actuale, fără a socoti aici și Basarabia.

În România pentru ortodocși există mai mult de 14.500 biserici. În 2002, aproape 1.000 dintre ele erau în construcție sau renovare.

Mitropoliile Patriarhiei Ortodoxe Române de pe teritoriul României sunt:

Dogma [modificare]

În Enciclopedia Românilor (coordonator Dimitrie Gusti, vol. 1, 1938), dogma ortodoxă este sintetizată astfel:

„Cultul creștin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfânta Treime): Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Dumnezeu s-a descoperit oamenilor mai întâi incomplet, în Vechiul Testament, prin Moise și prin Profeți și apoi complet, în Noul Testament, prin însuși Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Unitatea ființei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găsește una dintre ipostazele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Proprietățile Dumnezeirii sunt și ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sunt următoarele: Tatăl este nenăscut, naște din veci pe Fiul și purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatăl.

Dumnezeu a adus din neființă la ființă toată lumea, pe cea văzută cât și pe cea nevăzută (lumea îngerilor). O parte din lumea nevăzută a căzut, din pricina semeției. Ea a format împărăția întunericului. Odată cu lumea începe și timpul. Primul om, făcut de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, nu a ascultat însă de porunca lui Dumnezeu. Prin neascultarea lui, a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea. În bunătatea și iubirea Sa față de neamul omenesc, Dumnezeu a dat pe Fiul Său, Care s-a născut din Sfântul Duh și din Fecioara Maria, mai presus de fire, ca Dumnezeu adevărat și om adevărat și a sălășuit printre oameni, învățându‑i care este calea cea adevărată, care este adevărul și care este viața. După cum prin neascultarea lui Adam lumea căzuse în păcat, se depărtase de Dumnezeu și ca urmare porțile împărăției cerurilor îi fuseseră închise, prin ascultarea care a mers până la supunerea de bună voie morții de pe cruce, Fiul lui Dumnezeu apropie din nou lumea de Dumnezeu, deschizându‑i din nou porțile Împărăției cerurilor. Vestea cea bună adusă oamenilor de Iisus Hristos și jertfa de pe cruce cu corolarul Învierii din morți și Înălțării la ceruri sunt stâncile de granit pe care este clădită temelia Bisericii creștine. Pentru ca oamenii sa se poată împărtăși din mântuirea adusa de El lumii, Iisus Hristos a lăsat Bisericii Sale mijloacele sfințitoare (Sfintele Taine), asigurând pe urmașii Săi, Sfinții Apostoli, ca și pe urmașii acestora, episcopi și preoți, de asistența și conlucrarea permanentă a Sfântului Duh. Sfintele Taine lăsate Bisericii Sale de Mântuitorul Iisus Hristos sunt în număr de șapte. Ele îmbrățișează toate nevoile sufletești ale credincioșilor creștini pe calea cea nouă trasata de El, ca și toate nevoile Bisericii creștine pentru propagarea în lume a operei Sale mântuitoare:

  1. Prin Taina Sfântului Botez, individul este introdus în sânul comunității creștine spălându-se de păcatul strămoșesc (dacă este mic) și de toate celelalte păcate făcute până într'acea clipă (dacă este mare).
  2. Prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir (taină), celui ieșit din baia Sfântului Botez i se împărtășește Sfântul Duh spre întărire și progres pe calea virtuților creștine
  3. Prin Taina Sfintei Euharistii credinciosul împlinește cuvântul lui Iisus Hrisos: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu... Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu... (Matei 26, 26-28) căci dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi (Ioan 6, 53).
  4. Prin Taina Pocăinței credinciosul care a călcat legea morală crestină cuprinsă în învățătura evanghelică are putința de a se ridica iarăși pe planul spiritual înalt pe care se găsea mai înainte de păcat
  5. Prin Taina Sfântului Maslu, credinciosul capătă iertarea păcatelor și vindecare de suferințele sufletului și trupului
  6. Prin Sfânta Taină a Nunții se întemeiază familia creștină și se pun bazele traiului după voința lui Dumnezeu prin dobândirea de prunci și perpetuarea neamului omenesc și întrajutorarea soților spre mântuire și, în fine,
  7. Prin Taina Preoției, sunt unși aceia dintre credincioși, care voiesc și sunt considerați capabili să devină propagatori ai operei Mântuitorului Iisus Hristos în lume și împărtășitori ai Sfântului Duh.

Sufletul omului este nemuritor. După moartea trupului, sufletul așteaptă bucurându-se dacă a făcut cele bune în viață și părându-i rău dacă a făcut cele rele, până la a doua venire a lui Iisus Hristos, când vor fi judecați atât cei vii cât și cei morți și când fiecare își va primi răsplata după faptele lui: cei buni fericirea veșnică iar cei răi chinurile veșnice. După moarte nu mai este cu putință pocăința pentru cei care au respins-o cu hotărâre în viață. Pentru cei care însă au fost răpiți de greutățile vieții și, fără a dori să lucreze răul, nu au izbutit a viețui deplin creștinește, rugaciunile Bisericii mijlocesc inaintea lui Dumnezeu îmblânzirea pedepsei și chiar ieșirea din Iad.

Izvoarele din care își scoate Biserica Creștină ortodoxă principiile sale morale și adevărurile sale religioase, sunt:

  • Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament (Biblia)
  • Sfânta Tradiție (consemnată în scris de Sfinții Părinți și Scriitori bisericești) și
  • Hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice.

Biserica creștină ortodoxă se simte cu tenacitate legată de acestea și își face o adevărată onoare din lupta pe care o duce pentru păstrarea lor fără schimbare. Ele sunt norma credinței celei drepte, de accea Biserica creștină ortodoxă, legată exclusiv de această normă, își merită pe bună dreptate numele ce-l poartă.”

Evoluția bisericii ortodoxe în țările române înainte de înființarea Bisericii Ortodoxe Române, după Iorga, Popescu și Popp

Istoria [modificare]

Pentru istoria bisericii de pe teritoriul României înainte de înființarea Bisericii Ortodoxe Române vezi Istoria creștinismului pe teritoriul României

Ortodocşii din Transilvania conform recensământului habsburgic din 1850
Ortodocşii din România conform recensământului din 1930
Ortodocşii din România conform recensământului din 2002

Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie [modificare]

Organizarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 1938

Biserica Ortodoxă Română a luat ființă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol și ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de București, în rangul de mitropolit-primat al României. Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon Rusailă pe 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872 bisericile ortodoxe din Țările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol iar ierarhii ortodocși din Țările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus inițial desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448, când un Sinodul de la Moscova și-a proclamat "autocefalia" față de Constantinopol, dând astfel naștere Bisericii Ortodoxe Ruse).

După proclamarea independenței de stat a României (9 mai 1877), au urmat tratative cu Patriarhia de Constantinopol, în vederea recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta recunoaștere a fost acordată pe 25 aprilie 1885 de patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea. Din perspectiva Patriarhiei de Constantinopol aceasta este data nașterii Bisericii Ortodoxe Române. De facto Biserica Ortodoxă Română a luat ființă odată cu constituirea Sfântului Sinod de la București în anul 1872, acest eveniment marcând transformarea mitropoliilor și episcopiilor ortodoxe din părți componente ale Patriarhiei de Constantinopol în părți componente (subdivizuni) ale noii structuri.

Mitropolia Ardealului s-a unit cu Sfântul Sinod de la București în 23 aprilie 1919: "La 23 aprilie 1919, Sfântul Sinod episcopesc al Mitropoliei Ardealului(alcătuit pe atunci numai din episcopul Ioan Papp al Aradului - care era și locțiitor de mitropolit - și dr. Miron E. Cristea al Caransebeșului) a hotărât să intre în Sfântul Sinod din București, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș 'a format parte integrantă a Bisericii mame din România întregită' ".7

Din 1925 Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie. În acel an, pe 4 februarie, Sfântul Sinod a hotărât sa înființeze Patriarhia Ortodoxă Română. Mitropolitul primat (Mitropolitul Ungrovlahiei) a fost ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înființarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925. Pe 1 noiembrie 1925 a avut loc înscăunarea lui Miron Cristea ca prim patriarh al României (1925-1939).

Biserica Ortodoxă Română în Republica Moldova [modificare]

Articol principal: Mitropolia Basarabiei.

Românii din Republica Moldova – care este o parte din Basarabia istorică - au fost supuși unei politici de rusificare, după anexarea acestei părți a Moldovei de către Imperiul Țarist în 1812.

La 26 ianuarie 1918, arhiepiscopul Anastasie al Chișinăului a format o comisie pentru convocarea unui Sinod Local bisericesc al Republicii Moldovenești, spre realizarea unei vieți bisericești autonome, ca urmare a independenței politice față de Imperiul Rus. În cadrul acestei comisii s-a discutat problema raportului bisericii basarabene față de cea română. La 7 aprilie 1918 a fost trimisă o delegație la mitropolitul Pimen de la Iași. Acesta a explicat delegației basarabene că prin independența politică a Basarabiei s-a restabilit legătura canonică a Episcopiei Chișinăului și Hotinului cu Mitropolia Moldovei și Sucevei. Mitropolitul de Iași a arătat că problemele bisericești din Basarabia privesc întreaga Biserică Ortodoxă Română, fapt care a dus la retragerea arhiepiscopului Anastasie din scaunul arhiepiscopal al Chișinăului.

Sfântul Sinod de la București a decis ca episcopul Hușilor, Nicodim, să conducă treburile Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului până la alegerea unui titular. Începând cu februarie 1919 arhiepiscop al Chișinăului a fost numit Gurie Grosu.

La 30 decembrie 1919 Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor românești reunite, întrunit în ședință extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor românești la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze și unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă“.

Pe parcursul anului 1927 Adunarea Eparhială de la Chișinău a adresat Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chișinăului să fie ridicată la rangul de Mitropolie, avându-l în frunte tot pe Gurie Grosu. Drept urmare arhiepiscopul Gurie Grosu a primt din partea Sfântului Sinod de la Busurești rangul de mitropolit al Basarabiei, decizie confirmată de autoritățile române prin Decret Regal.

Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei

Mitropolia Basarabiei a fost desființată în perioada sovietică și a fost reactivată în 1992. Autoritățile Republicii Moldova au refuzat inițial recunoașterea Mitropoliei Basarabiei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române. Pe 26 ianuarie 1999 Mitropolia Basarabiei s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamând nesocotirea dreptului la libertate religioasă de către autoritățile Republicii Moldova. Până în 2002, Mitropolia Basarabiei și-a continuat activitatea în condiții de persecuție metodică și sistematică din partea autorităților statului, singura mitropolie recunoscută fiind cea a Moldovei, supusă Patriarhului Moscovei. Pe 13 decembrie 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât în unanimitate că, în cazul nerecunoașterii Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova încalcă articolele 9 și 13 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.4 CEDO a obligat totodată Republica Moldova la plata de daune morale în valoare de 20 000 €.5 Această decizie a dus la recunoașterea Mitropoliei Basarabiei de către autoritățile Republicii Moldova.

Mitropolia a fost înregistrată oficial de guvernul Republicii Moldova la 30 iunie 2002. La 12 noiembrie 2004, guvernul Republicii Moldova a înregistrat modificările operate la statutul Mitropoliei Basarabiei, prin care orice parte componentă reactivată a Mitropoliei Basarabiei va putea revendica dreptul de „succesoare spirituală, canonică, istorică“ a strucurii similare care a funcționat până în 1944.6

Mitropolia Basarabiei numără (după propriile date) 117 parohii pe teritoriul Republicii Moldova, 3 în Ucraina, 2 în Federația Rusă, respectiv una în Estonia, cuprinzând în total aproape un milion de credincioși.5 Potrivit unui sondaj INFOTAG din 2000, 23% din populația creștină din Republica Moldova aparține de Mitropolia Basarabiei (aproximativ 720 000 de credincioși).2

Primații Bisericii Ortodoxe Române [modificare]

Mitropoliți ai României (1865-1925) [modificare]

Patriarhi ai României (1925-prezent) [modificare]

Teologi români ortodocși din secolul XX [modificare]

Filocalia

Părintele profesor Dumitru Stăniloae a trudit o viață întreagă la întregirea în limba română a monumentului pe care îl reprezintă Filocalia Românească.

Un mistic al Bisericii Ortodoxe Române este părintele Arsenie Boca. Acesta a fost și pictor de icoane, dar și un vestit duhovnic. Scrierile sale constituie astăzi una din lecturile fundamentale ale multor trăitori ortodocși.

Părintele Ilie Cleopa a fost disprețuit de mulți observatori superficiali pentru lipsa sa de studii „oficiale”. Cei care citesc însă cărțile sale vor descoperi, în opinia unor credincioși, „o cultură patristică uluitoare, o capacitate de sinteză teribilă și o exprimare limpede” [necesită citare], ce face înțelese pentru cei mai mulți texte de mare dificultate. Părintele Ilie Cleopa a izbutit să aducă teologia patristică în limba română a secolului XX fără schimbare și fără pierdere.

Părintele Nicolae Steinhardt, evreu convertit la ortodoxie în închisorile comuniste, este un alt reprezentant de frunte al teologiei românești a secolului XX.

Deși cu mai puține scrieri, părintele Paulin Lecca se impune prin efectul puternic al acestora, și mai ales al cărții De la moarte la viață, care a schimbat gândirea și credința a mii și mii de oameni[necesită citare].

Un teolog și poet creștin de excepție a fost și Traian Dorz, mare apărător al mișcării de reînviorare a trăirii ortodoxe Oastea Domnului. Scrierile sale au dăruit românilor teologia unui mărturisitor și trăitor al învățăturii ortodoxe, ale unui apărător al puterii credinței.

Părintele Ilarion Argatu a avut foarte mulți ucenici și admiratori în viață, și încă și mai mulți după trecerea la cele veșnice. Cărțile sale sunt atât de apreciate și căutate de credincioși, încât s-au găsit - ca și în cazul părintelui Dumitru Stăniloaie și al altor teologi - „făcători” de scrieri care i se atribuiau în mod fals (de multe ori fiind în directă contradicție cu teologia sa).

Părintele Sofian Boghiu, originar din Basarabia, a fost un mare ascet și mărturisitor creștin. El este considerat sfânt de către foarte mulți ortodocși. Pictor plin de har și duhovnic de excepție, a lucrat lucrarea lui Dumnezeu vreme de mulți ani. Părintele Sofian Boghiu și părintele Adrian Făgețeanu, duhovnicii cei mai vestiți de la Mânăstirea Antim fiind numiți și „Apostolii Bucureștilor”, pentru mărturia creștină pe care au adus-o în plină epocă a comunismului ceaușist.

Toți teologii români ortodocși înfățișați pe scurt mai sus au suferit direct din pricina prigoanei comuniste, fiind închiși între 5 și 17 ani pentru credința lor.

Figuri însemnate [modificare]

Ierarhi [modificare]

Alti membri notabili [modificare]

Organizarea [modificare]

Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Vezi și Lista ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Critici [modificare]

Deși Biserica Ortodoxă Română, considerată păstrătoarea identității naționale, se bucură de o largă susținere din partea populației, există și voci critice la adresa acesteia. Astfel, până în secolul al XIX-lea, BOR a avut sclavi țigani timp de jumătate de mileniu.

În perioada interbelică, ortodoxia a susținut Mișcarea Legionară și caracterul ei antisemit. O altă acuzație se referă la colaborarea cu Securitatea în timpul regimului comunist. Astfel, mitropolitul Nicolae Corneanu recunoaște că a furnizat poliției politice din acea perioadă informații privind "dușmanii poporului", în schimbul susținerii avansării în ierarhia bisericească.[2]

Tot în perioada comunistă, Biserica Greco-Catolică este deposedată de multe din bunurile sale în favoarea Bisericii Ortodoxe.[3] După căderea comunismului, BOR se opune retrocedării lăcașelor de cult ce aparțineau greco-catolicilor.[4]

Cazul Tanacu și atitudinea BOR a stârnit controverse: În 2005, preotul Daniel Corogeanu și patru maici o supun pe Irina Cornici la un ritual de exorcizare, soldat cu moartea acesteia.[5][6]

Alte critici la adresa Bisericii Ortodoxe se referă la atitudinea conservatoare a acesteia față de utilizarea unor inovații tehnologice, cum ar fi introducerea pașapoartelor biometrice pe motiv că în codul de bare ar conține 666 ("numarul diavolului") sau că ar permite controlul asupra cetățenilor de către organizații oculte.[7] Aceeași atitudine o manifestă BOR față de problematica evoluționismului din manualele școlare de biologie, considerând că acesta contravine dogmelor religioase.

Vezi și [modificare]

Bibliografie [modificare]

  • Istoria Bisericii Ortodoxe Române, de Mircea Păcurariu apărută la editura Sophia, București, 2000 (text de referință clasic în limba română privind istoricul Bisericii Ortodoxe Române).
  • Istoria Bisericii Românești, de Nicolae Iorga, București, 1908
  • The Sayings of the Desert Fathers: The Alphabetical Collection (Translated with a foreword by Benedicta Ward, SLG), Cistercian Publications, Kalamazoo, Revised edition 1984 – Patericul egiptean.
  • Mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, apărută la Editura Anastasia, București, 1994 (părintele Rafail Noica, una din cele mai vii figuri ale spiritualității ortodoxe, este numit „ celălalt ” Noica deoarece este fiul lui Constantin Noica, acela care este unul dintre cei mai renumiți filozofi român).
  • Scrisori câtre fiii mei duhovnicești, de Arsenie Papacioc, apărută la Editura Mânăstirii Dervent, Constanța, 2000.
  • Duhovnici români în dialog cu tinerii, de Arsenie Papacioc, apărută la Editura Bizantină, București, 1997.
  • La Mănăstire te desființezi de personalitate omenească în personalitate îngerească - interviu cu Arsenie Papacioc apărut în Epifania, noiembrie-decembrie 1997.
  • Besii în mănăstirile din Orient, de Dumitru Stăniloae, pag. 587-589 în «BOR» (Biserica Ortodoxă Română), vol. XCIV Nr.5-6 (1976).
  • Imnul românesc de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul („Trezindu-ne simțirea/Din suflet creștinesc,/ Să punem semnul Crucii/Pe steagul românesc!“).
  • Istoria bisericească universală, de Pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, București 1992, pag. 30-35, 41-43 („au vestit Evanghelia în spațiile daco-traco-ilire, macedonene, bessice, aromânești, vlahice și scitice europene Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. și Ev. Luca, Sf. Ap. Sila / Silvan, Sf. Ap. Tit, Sf. Ap. Pavel“).
  • Mărculeț Ioan, Populația ortodoxă în cadrul structurii confesionale a Transilvaniei între 1930 și 2002, Sargeția, nr.3/2006, Deva.
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sophia, București 2000 .

Note [modificare]

  • 1 Din totalul de 18.817.975 de cetățeni care s-au declarat de religie ortodoxă la recensământul din 2002, 18.251.823 de persoane s-au declarat de etnie română, 482.862 de etnie romă, 48.262 ucrainieni, 28.287 maghiari, 20.476 sârbi etc. (Institutul Național de Statistică din România).
  • 2 Potrivit unui sondaj INFOTAG efectuat pe un eșantion reprezentativ cu 1 469 de subiecți din 33 de localități (cu excepția Transnistriei) la începutul anului 2000. 92 la sută dintre cei chestionați au menționat că sunt creștini. 60 la sută din respondenți au declarat că țin de Mitropolia Moldovei, 23 la sută de Mitropolia Basarabiei, 6,6 la sută de Biserica Ortodoxa Rusă, 2 la sută de Biserica Ortodoxă Ucraineană. 6,7 la sută din respondenți se consideră creștini, dar nu fac nici o legatură între confesiunea lor și vreo biserica oarecare.
  • 3 Până în prezent în Biserica Ortodoxă Română nu se rostește Sfânta Liturghie în limba germană sau țigănească, dar în Occident bisericile românești fac eforturi remarcabile în materie de transpunere liturgică ori a Typicon-ului sau tipicului în limbile vii rostite în parohii.
  • 4 Dan Dungaciu: „Mitropolia Basarabiei câștigă raion dupa raion“, publicat în Lumea Magazin, nr. 02/2005
  • 6 Romanian Global News: [2] Mitropolia Basarabiei a ieșit victorioasă], publicat la 15 noiembrie 2004
  • 7 Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, ISBN. 973-9130-04-6.
  • 8 Chorepiscopat (horepiscopat): Tertulian, amintește horepiscopatul: [3]; Alte legături referitoare la horepiscopi: [4] [5] [6] [7] [8]. Horepiscopi în fosta provincie romană Dacia, sec. al IV-lea - Vezi Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1991): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, p. 117 - ISBN. 973-9130-08-9.
  • 9 Madgearu, Alexandru, The Spreading of the Christianity in the Rural Areas of Post-Roman Dacia (4th-7th Centuries), "ARCHAEUS. Studies in History of Religions", VIII (1-4)/2004, Centre for the History of Religions, University of Bucharest - [9]
  • 10 "Numarul romanilor din Ucraina depaseste 500.000, desi exista o impartire intre romani si moldoveni. Se considera ca romanii si moldovenii sunt minoritati diferite. Principalele comunitati de vorbitori de romana sunt concentrate in regiunile Cernauti , Odessa si Transcarpatia . In regiunea Cernauti 22% din localitati au primari romani sau moldoveni." - Articol 13.01.2007.[10]
  • 11 - Articol 04.01.2007.[11]
  1. ^ „CONFESIUNILE RELIGIOASE LA RECESĂMÂNTUL DIN 1992 ȘI 2002”. http://www.crestinul.ro/. http://www.crestinul.ro/culte.htm. Accesat la 23 martie 2010. 
  2. ^ IPS Corneanu, patru decenii de turnătorie
  3. ^ Studii de istoria bisericii
  4. ^ BOR se va implica în politică daca nu i se dau proprietățile greco-catolice
  5. ^ La trei ani după, adevărul despre (cazul) TANACU
  6. ^ Procesul în cazul Tanacu, de la instanța supremă, s-a încheiat
  7. ^ Dezbaterea despre Pasapoarte Biometrice si acte electronice de la Parlament

Legături externe [modificare]

Critică [modificare]


 
Legături către articole despre Biserica Ortodoxă Română
v • d • m
Biserica Ortodoxă Română
Mitropoliți-Primat
Patriarhi
v • d • m
Organizarea Bisericii Ortodoxe Române
Organele de conducere
Organizarea
administrativ-teritorială
Structuri diasporale
în afara granițelor țării
Liste privind organizarea Bisericii Ortodoxe Române • Forme dispărute de organizare a Bisericii Ortodoxe pe teritoriul României • Biserici ortodoxe din România • Mănăstiri ortodoxe din România
v • d • m
Biserici Ortodoxe
Biserici autocefale
Biserici autonome
Biserici necanonice

Adus de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Biserica_Ortodoxă_Română&oldid=7839194