Nichifor Crainic
Ion Nichifor Crainic (n. Ion Dobre,[1] 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca — d. 20 august 1972, Mogoșoaia lângă București) a fost un scriitor, poet, ziarist, om politic, editor, filosof (creator al curentului gândirist, adept legionar și teolog român, cunoscut ca unul dintre principalii ideologi antisemiți din România [2]. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe.[3].
Cuprins |
[modificare] Scurt traseu biografic
|
[[wiki]]
|
Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. |
- A studiat teologia la București și a obținut doctoratul în filosofie la Viena
- Profesor de teologie la Seminarul Teologic de la București și la Facultatea de Teologie de la Chișinău
- Creatorul curentului gândirist[necesită citare] axat pe „autohtonism” și aflat la extrema dreaptă a scenei politice
- Poet, publicist, editor, redactor, pedagog, teolog, Secretar General al Ministerului Cultelor în guvernul legionar.
- Directorul ziarului "Calendarul" apărut la București în 25 ianuarie 1932, suspendat la 24 martie 1932 din ordinul guvernului aflat atunci la conducerea țării, reapare la 9 iunie al aceluiași an, continuându-și activitatea până la finele anului 1933, când, pe 29 - 30 decembrie, este din nou suspendat pentru poziția sa deschis legionară.
- După suspendarea ziarului "Calendarul" Nichifor Crainic și alți conducători și teoreticieni legionari sunt arestați și internați la închisoarea Jilava.
- În 1940 este ales membru al Academiei Române și reconfirmat post-mortem în 1994.
- Ministru al propagandei în perioada dictaturii militare a lui Ion Antonescu.
- Secretar General la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare.
- Închis pentru acțiuni politice, atât în România interbelică cât și în perioada comunistă.
- Deținut politic sub regimul comunist între anii 1947-1962.
- Eliberat la 26 apr. 1962 de către autoritățile comuniste este cooptat în redacția revistei oficiale „Glasul Patriei", destinată intelectualilior români din străinătate, unde devine redactor, până la pensionare în 1968.
[modificare] Activitatea literară
Crainic a debutat ca poet înaintea Primului Război Mondial. Ca scriitor și teolog a condus revista „Flamura” și a fost directorul și mentorul uneia dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică,[judecată de valoare] "Gândirea"[4].
Inițiatorul curentului gândirist,[necesită citare] axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism, Nichifor Crainic a rămas una din figurile politice culturale contestate, fiind considerat și un ideolog al extremei drepte din România. Astfel se explică și venerația de care s-a bucurat din partea legionarilor (aderenții "Gărzii de Fier"). [necesită citare]
La început a colaborat cu poezii la diverse publicații literare si naționalist-tradiționaliste: „Ramuri", „Luceafărul", „Drum Drept", „Flacăra", „Dacia", „Transilvania", „Cuget Românesc". După strămutarea revistei „Gândirea" de la Cluj la București, preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu.
În "Gândirea" au apărut numeroase articole si eseuri programatice care vor defini orientarea politica naționalistă a curentului gândirist. Acesta fusese tributar ortodoxismului militant, prezentând similitudini puternice cu fascismul italian; a considerat că nazismul (național socialismul) este opțiunea ideală, care este cea mai corectă pentru România.[5] Crainic a scris mai multe articole etnocentriste în care a elogiat regimul dictatorial din Italia al lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria „statului etnocratic" în lucrarea Ortodoxie și etnocrație. De asemenea, a colaborat la publicații controlate de legionari, de pildă la revista „Sfarmă-Piatră” și revista „Buna Vestire”.
Dumitru Stăniloae îl descrie pe Nichifor Crainic cu următoarele cuvinte: ”Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt și ocolit al specialiștilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii intelectuale.... Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin interpretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind “o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox”[6]
[modificare] Perioada postbelică
După război a peregrinat prin țară pentru a i se pierde urma. Condamnat la închisoare pe viață în 1945, este arestat în 1947, trece prin mai multe penitenciare, printre care, Văcărești și Aiud.
În volumul II de Memorii, Crainic povestește despre chinurile pe care le-a îndurat în timpul penitenței: foamea, mizeria, bolile, asupririle colegilor de celulă și a paznicilor, al căror țel părea că este exterminarea prizonierilor. Suferă mai ales de imposibiliatea de a fi alături de fiica sa, Nina, rămasă singură după ce mama ei și soția lui Crainic, Aglaia, a murit de pneumonie în vara lui 1945, când el încă se ascundea prin țară. Cât despre calvarul trăit în închisoare, Crainic povestește: „Forma culminantă a foamei, înainte de moarte, e casexia. Un fenomen care a apărut dintr-o dată la noi. Ai fi zis că e o molimă, dar nu era. Casexia nu are nimic molipsitor. E un fenomen fiziologic provocat de o foame maximă. În câteva zile majoritatea dintre noi ne-am umflat ca niște butoaie (...) Umflătura începea de la picioare și se ridica necontenit în sus, până cuprindea tot corpul și membrele. Erau oameni care, văzându-i a doua zi cu fața umflată, nu-i mai recunoșteai. Când carnea de pe torace se umfla, te strângea ca într-un corset de oțel, nu mai puteai respira, te sufocai și mureai.”
A fost eliberat și reabilitat în 1962.
Între 1962 - 1968 Nichifor Crainic colaborează la redactarea ziarului comunist de propagandă „Glasul Patriei” - care avea menirea de a influența românii din exil.
[modificare] Distincții
- Laureat al Premiului Național pentru poezie (1930)
- Doctor honoris causa al Universității din Viena (1940)
[modificare] Republicări postume
- Poezii. Memorii scrise în timpul detenției: "Zile albe, zile negre" (1991).
- Sfințenia - împlinirea umanului, Curs de teologie mistică (1993)
- Nostalgia paradisului (1994)
- Puncte cardinale în haos (1996 și 1998)
- Ortodoxie și etnocrație (1997)
- Țara de peste veac. Poezii antume: 1916-1944 (1997)
- Dostoievski și creștinismul rus (1998)
- Spiritualitatea poeziei românești (1998)
- Teologie și filosofie. Publicistica 1922-1944, Editura AIUS, Craiova, 2010
[modificare] Note
- ^ http://books.google.com/books?id=fwIpGJLllZYC&pg=PA335&lpg=PA335&dq=ion+dobre+nichifor+crainic&source=bl&ots=Q-U70Eo4az&sig=0XwjvuC0cuU0ol139a2mYugGFQI&hl=en&ei=Yy2ZTcGfKsePcYCUpKEH&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=7&ved=0CEUQ6AEwBjgU#v=onepage&q=ion%20dobre%20nichifor%20crainic&f=false
- ^ http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Holocaust/Romania/four.pdf
- ^ Encyclopaedia Britannica despre Nichifor Crainic
- ^ Presa interbelică românească, 16 aug 2007, gandul.info, accesat la 26 septembrie 2010
- ^ http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gandirea/1941/BCUCLUJ_FP_279479_1941_020_007.pdf
- ^ Gândirea, an XIX, nr. 4, apr. 1940
3. Nichifor Crainic, Memorii, volumul II, Pribeag în țara mea. Mărturii din închisoare. Memoriu- Răspuns la actul meu de acuzare, editura Muzeul Literaturii Române „Orfeu”, București
[modificare] Legături externe
- Dicționarul Teologilor Români - Nichifor Crainic, biserica.org
- Obiectiv - Ochi albaștrii la funeraliile lui Nichifor Crainic, 29 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
- Poezii, romanianvoice.com
- Biografie, crestinortodox.ro
