Nichifor Crainic

Nichifor Crainic

Ion Nichifor Crainic (n. Ion Dobre, 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca — d. 20 august 1972, Mogoșoaia lângă București) a fost un teolog român, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof (creator al curentului gândirist), legionar, colaborator al securității și unul dintre principalii ideologi antisemiți din România. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe.. Odată cu comunizarea României a fost urmărit și arestat, executând 15 ani de închisoare, până în 1962, din sentința de muncă silnică dată de Tribunalul Poporului în 1945.

Crainic a rămas una din figurile controversate în politica și cultura română.

Date biografice

• A studiat teologia la București și a obținut doctoratul în filosofie la Viena
• Profesor de teologie la Seminarul Teologic de la București și la Facultatea de Teologie de la Chișinău
• Creatorul curentului gândirist axat pe „autohtonism” și aflat la extrema dreaptă a scenei politice
• Ziarist - directorul ziarului legionar „Calendarul” apărut la București în 25 ianuarie 1932 și suspendat la 24 martie 1932 din ordin guvernamental, apoi reapărut la 9 iunie al aceluiași an, până la 29 decembrie, când este din nou suspendat pentru poziția sa legionară și extremistă. După suspendarea ziarului „Calendarul” Nichifor Crainic și alți conducători și teoreticieni legionari sunt arestați și internați la închisoarea Jilava.
• În 1940 este ales membru al Academiei Române și reconfirmat post-mortem în 1994.
• Secretar General la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare.
• Ministru al propagandei în perioada dictaturii militare a lui Ion Antonescu.
• Închis pentru acțiuni politice, atât în România interbelică cât și în perioada comunistă - deținut politic sub regimul comunist între anii 1947-1962. Eliberat la 26 aprilie 1962 de către autoritățile comuniste este cooptat în redacția revistei oficiale, controlată de Securitate, „Glasul Patriei”, destinată intelectualilior români din străinătate, unde devine redactor, până la pensionare în 1968.

Activitatea literară

Crainic a debutat ca poet înaintea Primului Război Mondial, cu poezii la diverse publicații literare și naționalist tradiționaliste: „Ramuri”, „Luceafărul”, „Drum Drept”, „Flacăra”, „Dacia”, „Transilvania”, „Cuget Românesc”.

A condus revista „Flamura” și după strămutarea revistei „Gândirea”, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, de la Cluj la București, preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu, devenind directorul și mentorul revistei și - după cum lăsa să se înțeleagă - inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism și un ideolog al extremei drepte din România. În "Gândirea" au apărut numeroase articole și eseuri programatice care vor defini orientarea politica naționalistă a curentului gândirist. Acesta fusese tributar ortodoxismului militant, prezentând similitudini cu fascismul italian; a considerat că nazismul (național socialismul german) este opțiunea ideală, care este cea mai corectă pentru România. Crainic a scris mai multe articole etnocentriste în care a elogiat regimul dictatorial din Italia al lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria „statului etnocratic" în lucrarea „Ortodoxie și etnocrație”. De asemenea, a colaborat la publicații legionare, ca revistele „Sfarmă-Piatră” și „Buna Vestire”.

Dumitru Stăniloae îl descrie cu următoarele cuvinte: „Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt și ocolit al specialiștilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii intelec­tuale.... Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind “o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox”.

Deci, profesorul dr. Stăniloae nu s-a simțit stânjenit de afirmațiile lui Crainic care și-a folosit întreaga exegeză teologică pentru a argumenta că Vechiul Testament nu este evreiesc, că Iisus nu a fost evreu și că Talmudul a fost creat ca o armă de combatere și distrugere a creștinilor. De altfel, Biserica Ortodoxă Română, sub patronajul patriarhului Miron Cristea nu a contrazis niciodată pozițiile susținute de Nichifor Crainic, un teoretician al religiei cu influență foarte mare în epocă, ca profesor la Facultatea de Teologie a Universității din București.

Perioada postbelică

Începând cu primăvara anului 1945 încep persecuțiile lui Nichifor Crainic. Trimiterea lui în judecată este salutată de "Scânteia, într-un articol special din rubrica Activitatea Tribunalului special. Noi criminali de război, în cercetarea Tribunalului Poporului, destinată să semnaleze "elementele reacționare" care puteau pune în pericol procesul de sovietizare a țării: Nichifor Crainic și Stelia Popescu trimiși în fața Tribunalului Poporului: "Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, pe baza actului de acuzare întocmit de acuzatorii publici, s-a decis sesizarea Tribunalului Poporului pentru judecarea în conformitate cu dispozițiunile Decretului Lege Nr. 312 din 1945 a următorilor: Dobre Ion zis Nichifor Crainic și Stelian Popescu, ambii ziariști" ("Scânteia", nr. 235, 27 mai 1945, p. 6). Mentorul "Gândirii" este judecat în contumacie de Tribunalul Poporului, la 4 iunie 1945, în cadrul procesului lotului "ziariștilor fasciști" (alături de nume ca Radu Gyr și Pamfil Șeicaru), fiind condamnat la "detenție grea pe viață și degradare civică pe timp de 10 ani, pentru crima de dezastrul țării, prin crime de război".

În aceste condiții, Nichifor Crainic trăiește timp de doi ani ca fugar: cu numele Ion Vladimir Spânu, el se ascunde prin diferite sate din Transilvania, în casele unor preoți care-i fuseseră elevi la Teologie..

Detenția

În 1947, crezând că atmosfera se mai destinsese și că va fi repus în drepturi, Nichifor Crainic se predă autorităților comuniste. Acestea anulează sentința nedreaptă din 1945, dar îl țin închis fără judecată timp de cinsprezece ani. În anii de detenție (1947-1962) trece printr-un regim de exterminare și reeducare, fiind deținut la Jilava, Văcărești și Aiud, mai ales datorită funcției de ministru în Guvernul Antonescu pe care o deținuse.

Prin Decretul 293/ 18 aprilie 1962 al Consiliului de Stat, Nichifor Crainic este grațiat la data de 24 aprilie 1962. După eliberarea din închisoare, între 1962 și 1968 Nichifor Crainic scrie la ziarul comunist de propagandă "Glasul Patriei" - menit să-i influențeze pe românii din exil. Ana Selejan consideră că aceasta a fost o formă de mercenariat, în speranța reintrării în circuitul literar.

În 1968 Nicolae Manolescu îl include într-o antologie de poezie, care avea să fie interzisă, atât din cauza prezenței poeților fasciști și a celor din exil (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Aron Cotruș, Ștefan Baciu), cât și din cauza absenței unor scriitori proletcultiști ca Mihai Beniuc și Eugen Jebeleanu. Acest episod este semnalat de Monica Lovinescu în revista "Destin" apărută în Spania, care face o analiză a polemicii iscate atunci în România. Împotriva lui George Ivașcu, înverșunat contestatar al antologiei semnate de Manolescu, scriitoarea din exil remarcă, la p. 131: "Singurul criteriu cu putință privind trecutul este cel estetic. Poezia unui Crainic este inclusă în antologie iar nu articolele sale politice. Atunci? Luptele trecutului și ciocnirile ideologice aparțin istoriei, cel mult istoriei literare. Operele, literaturii. Totul e de a ști dacă poezia unor Crainic, Gyr sau Crevedia înfruntă timpul ca poezie. Acesta este tărâmul pe care-l alesese Nicolae Manolescu, și era singurul justificat (Monica Lovinescu, Asaltul umbrelor, în "Destin", Madrid, 1969, 19-20, p. 126-135).

Nichifor Crainic moare la 20 august 1972.

Distincții

• Laureat al Premiului Național pentru poezie (1930)
• Doctor honoris causa al Universității din Viena (1940)

Republicări postume

• Poezii. Memorii scrise în timpul detenției: "Zile albe, zile negre" (1991).
• Sfințenia - împlinirea umanului, Curs de teologie mistică (1993)
• Nostalgia paradisului (1994)
• Iisus, (Colecția lucrătorului creștin, 1956)
• Puncte cardinale în haos (1996 și 1998)
• Ortodoxie și etnocrație (1938, 1997)
• Țara de peste veac. Poezii antume: 1916-1944 (1997)
• Dostoievski și creștinismul rus (1998)
• Spiritualitatea poeziei românești (1998)
• Teologie și filosofie. Publicistica 1922-1944, Editura AIUS, Craiova, 2010

Bibliografie

Crainic, Nichifor: Memorii, vol. II: Pribeag în țara mea. Mărturii din închisoare. Memoriu- Răspuns la actul meu de acuzare, editura Muzeul Literaturii Române „Orfeu”, București.

Legături externe

• Dicționarul Teologilor Români - Nichifor Crainic, biserica.org
• Obiectiv - Ochi albaștrii la funeraliile lui Nichifor Crainic, 29 septembrie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național
• Poezii, romanianvoice.com
• Biografie, crestinortodox.ro