Județul Giurgiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare


Giurgiu
—  Județ  —
Stema Giurgiu
Stemă

Țară  România
Regiune Sud

Reședință Giurgiu
Localități componente municipii
orașe
Comune

Guvernare
 - Președintele Consiliului Județean Vasile Mustățea (PNL)
 - Prefect Nina Carmen Crișu

Suprafață
 - Total 3.526  km²

Populație (2011)
 - Total 265,494 locuitori
 - Densitate 75.3 loc./km² 
 - Locul după populație 37

Prefix telefonic 46
Indicativ autovehicule GR

Site: [1]

Harta României cu județul Giurgiu indicat
Harta României cu județul Giurgiu indicat

Giurgiu este un județ în regiunea istorică Muntenia, în sudul României. Reședința județului este municipiul Giurgiu.

Legenda numelui Giurgiu[modificare | modificare sursă]

Se spune că de mult, când încă turcii umblau pe meleagurile de pe malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, se afla aici un cioban, pe nume San Giorgio ce își adusese oile la păscut în lunca Dunării. Acesta a eliberat un mare grup de oameni ce trebuiau duși în Imperiul Otoman. Acesti oameni au rămas aici după eliberare și au format dintr-un loc de trecere un târg. Acest târg a purtat numele celui care a fost eliberatorul lor, San Giorgio,și de aceea se numește Giurgiu.

Stema[modificare | modificare sursă]

Stema județului Giurgiu se compune[1] dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.

  • În primul cartier, în partea dreaptă, în câmp albastru, se află 3 stejari de argint dezrădăcinați, așezați doi la unu, reprezentând vechea stemă heraldică a județului Vlașca, simbolizând pădurile de stejar care alcătuiau odinioară Codrii Vlăsiei.
  • În al doilea cartier, în partea stângă, în câmp roșu, se află o secure de luptă cu tăișul dublu, având la bază o semilună răsturnată, ambele de argint. Ele amintesc de lupta antiotomană și victoria de prestigiu obținută de marele voievod Mihai Viteazul în bătălia de la Călugăreni.
  • În vârful scutului, în câmp roșu, se aflã un coif roman de argint, simbolizând descendența latină a locuitorilor
  • În vârful scutului, în câmp albastru, se află o timonă deasupra unui brâu undat, de argint, simbolizând navigația pe fluviul Dunărea

Căi de acces[modificare | modificare sursă]

  • rutier

Deține o importantă șosea europeană ce traversează Dunărea peste Podul Prieteniei.

  • feroviar

Prima cale ferată din Romania a fost Giurgiu - București, realizată din perioada lui Alexandru Ioan Cuza. În prezent aceasta face legătura dintre România și Bulgaria prin intermediul podului de peste Dunăre, Podul Prieteniei.

  • fluvial

Fluviul Dunărea reprezintă o importantă cale de acces, fiind principala legătură a Europei cu Marea Neagră. Giurgiu are un important port, se realizează transport de persoane și de mărfuri.

Lista orașelor din județul Giurgiu[modificare | modificare sursă]

Lista comunelor din județul Giurgiu[modificare | modificare sursă]

Populație[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi mărturii ale unei așezări omenești în arealul Giurgiului datează din Mezolitic (mileniile 10-7 î.Hr). După cum atestă cercetările arheologice, zona Giurgiului a fost dens populată în perioada dacă (secolul I î.Hr). Se ipotizează că în apropiere era localizată capitala lui Burebista, la Popești, pe râul Argeș. Împăratul roman Iustinian (483-565) a construit aici orașul Theodorapolis. Conform rezultatelor recensământului populației și al locuințelor din 18 martie 2002, populația stabilă a județului Giurgiu, este de 297.859 persoane.

Din totalul populației, 88.537 persoane locuiesc în mediul urban (29,72%) și 209.322 persoane locuiesc în mediul rural (70,27%).

Densitatea populației județului este de 84,5 locuitori/km².

Potrivit liberei declarații a persoanelor recenzate, 96,03% din populația județului sunt români, 3,89% sunt rromi, iar 0,08% sunt alte etnii.

După religie populația este preponderent ortodoxă (98,5%).

Evoluția demografică


Istorie[modificare | modificare sursă]

Orașul Giurgiu a fost cel mai probabil întemeiat în secolul 14, ca port la Dunăre, de către comercianții genovezi, care s-au aventurat până aici pentru a construi un mic avanpost comercial, o cetate pe insula Sfântul Gheorghe; ei au construit o bancă și o piață pentru mătăsuri și catifele. Orașul l-au numit după sfântul protector al Genovei, sfântul Gheorghe (în italiană San Giorgio), de la care se trage numele actual. Giurgiul a fost pentru prima dată menționat în documentul Codex Latinus Parisinus din 1394, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. În 1420 a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea astfel să dețină controlul traficului pe Dunăre. Otomanii au numit Giurgiul "Yergöğü".

Fiind un oraș fortificat, Giurgiul a jucat un rol important în războaiele frecvente dintre români și turci pentru controlul Dunării, în special în încercările lui Mihai Viteazul de a stăvili atacurile turcești, iar mai apoi în războaiele ruso-turce. În 1659 Giurgiul a fost ars din temelii. În 1829 zidurile și fortificațiile au fost complet distruse, astfel că singura apărare care-i mai rămânea era castelul amplasat pe insula Slobozia, legată de țărm cu un pod.

Prima cale ferată din Regatul României a fost construită între București și Giurgiu, stația de la Giurgiu fiind inaugurată la 1 noiembrie 1869. Până la instaurarea regimului comunist în România a fost reședința județului Vlașca.

Între 1952-1954, regimul comunist, spjinit de URSS, a construit Podul Giurgiu-Ruse (sau Podul Prieteniei), primul pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria. Giurgiu a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.A fost o zi foarte importantă pentru Giurgiu!

Economie[modificare | modificare sursă]

  • Industria -alimentară, textilă, chimică, construcțiilor, componentelor mecanice.
  • Agricultură -bovine, porcine, avicultura, piscicultura, cresterea struților (în Giurgiu aflându-se cea mai mare fermă de struți din Europa și singura deținătoare de abator propriu), cultivarea terenurilor agricole.

Climă[modificare | modificare sursă]

Clima județului este temperat continentală. Vara este un anotimp cu temperaturi ridicate ce poate duce chiar la secetă, iarna cu geruri și crivăț. Vitezele cele mai mari le au vânturile dinspre NE, care pot atinge iarna 125km/h. Precipitațiile medii sunt de 500mm.

Geografie[modificare | modificare sursă]

  • Așezare

Județul se află în sud estul României, la granița cu Bulgaria. La o distanță de 65km la sud de capitala București. Este situat în lunca Dunării, pe malul stâng al fluviului Dunărea. Așezarea geografică

Județul Giurgiu este situat în partea de sud a țării, în cadrul marii unități geografice numită Câmpia Română și este străbătut de paralela 43°53` latitudine nordică și meridianul 25°59` longitudine estică.

Are o suprafață de 3.526 km2 și se învecinează la Est cu județul Călărași, la Vest cu județul Teleorman, la Nord-Est cu municipiul București, la Nord cu județul Dâmbovița, la Nord-Vest cu județul Argeș, iar la Sud, pe o lungime de 72 km, fluviul Dunărea îl desparte de Bulgaria.

Din punct de vedere teritorial-administrativ, județul Giurgiu cuprinde municipiul Giurgiu, orașul Bolintin-Vale, orașul Mihăilești și 51 de comune cu 166 sate. El face parte din cele 7 județe care alcătuiesc Regiunea Sud Muntenia.

Reședința județului este municipiul Giurgiu, vechi vad comercial la Dunăre al Țării Românești, situat la 60 km de capitala țării pe drumul european E70 ce leagă vestul Europei de zona balcanică și de Orientul Mijlociu.

Orașul, legat prin întreaga sa activitate din trecut și prezent de Dunăre, se cere a fi valorificat și prin obiectivele antropice, nu numai ca escală sau punct de plecare spre și dinspre București.

Pentru Giurgiu, este bine de amintit că drumul parcurs de om a început în urmă cu multe milenii (șantierul Malu Roșu atestă locuirea din paleoliticul superior, iar cultura Boian și Cultura Gumelnița dovedesc că aici se desfășurau diverse activități din neolitic) marcând o evoluție plină de istorie.

În colecția Muzeului județean se află monede din timpul lui Domițian (79 d.Hr.), Antonius Piua (139), Comodus (180-192), Gordian (238-244), toate descoperite în limitele orașului actual.

Prima atestare documentară a Giurgiului s-a făcut în „Codex latinus” în anul 1395. Pe scara timpului, oameni de seamă ai Țării Românești au legat istoria de orașul Giurgiu. Cetatea a atins apogeul în vremea lui Mircea cel Bătrân. De ea sunt legate nume ca Vlad Țepeș și Mihai Viteazul.

Cucerit în anii 1417-1420, orașul, împreună cu teritoriul înconjurător, a fost transformat în raia turcească timp de aproximativ 400 de ani.

Bazele realizării orașului actual au fost puse după războiul ruso-turc din 1828-1829, realizându-se, în anul 1830, primul proiect de organizare urbanistică a localității Giurgiu.

Epoca modernă este marcată prin elaborarea planului din perioada „Regulamentului organic” cu trasarea unei rețele stradale de tip radial de către Moritz von Ott la 1831.

Au apărut în peisaj porturile la Dunăre și dezvoltarea sa a impus apariția unor zone funcționale noi.

În 1916, odată cu începerea primului război mondial, orașul a fost bombardat și distrus în proporție de 80%.

După 1917, la Giurgiu, locuitorii au început reconstrucția orașului și a fost reluată activitatea economico-socială. Azi orașul mai păstrează foarte puțin din aerul vremilor ce nu mai sunt.

Emblema orașului de azi este „Turnul cu ceas” (Turnul orologiului-construit la sfârșitul secolului al XVIII, ca turn de observație a fortificațiilor otomane).

Monumentele istorice, de artă și arhitectură, stau ca mărturie a trecutului plin de istorie al acestei zone: Biserica „Sfântul Nicolae” (ridicată în 1830 prin transformarea unei geamii turcești), Biserica „Sfântul Gheorghe” (1838-1841), Biserica „Buna Vestire” (ctitorită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la cererea și finanțarea comunității grecești din Giurgiu între anii 1863-1865, și pictată de Gheorghe Tăttărăscu)

  • Vecini

În nord: Dâmbovița și Ilfov. În vest Teleorman. În est Călăraș. În sud Dunărea și Bulgaria.

  • Apele

Râuri: Cel mai important este fluviul Dunărea. Alte râuri sunt: Argeș, Dâmbovița, Neajlov, Câlnău, Cocioc, Sabar, Pasărea, Parapanca.

Lacuri: Comana

  • Fauna

Aici se găsesc viețuitoarele specifice zonei de stepă și silvostepă precum orbetele, prepelița, ciocârlia, potârnichea, turturica, șopârla, gușterul, greieri, lăcuste, iepuri, dihorul, șoarecele de câmp, popândăul, dropia, vulpea, rațe, gâște, berze, lișițe, cocostârci, vidra, nurca, știuca, plătica, somn, caras, crap, biban, caracuda, roșioara.

Dunărea[modificare | modificare sursă]

Se află pe locul doi în clasamentul celor mai lungi râuri din Europa. Dunărea izvorăște din Munții Pădurea Neagră din Germania și se varsă printr-o deltă,în Marea Neagră. Această deltă este cea mai nouă din lume, numită Delta Dunării.

Giurgiul se numără printre orașele așezate de-a lungul fluviului. Giurgiul se află la Km 493 pe Dunăre. celelalte orașe române care sunt porturi la Dunăre sunt:Baziaș la km 1075, Moldova Nouă la km 1046, Orșova la km 955, Drobeta TurnuSeverin la km 931, Calafat la km 794, Bechet la km 679, Corabia la km 630, Giurgiu la km 493, Oltenița la km 430, Călărași la km 370, Cernavodă la km 300. Iar de la Brăila începe limita cu Dunărea maritimă.

Turism[modificare | modificare sursă]

  • Monumente:

Turnul cu ceas Construcție realizată din piatră în timpul ocupației turcești. Structura inalta de 22 de m avea scopul de a servi ca post de observatie in cazul atacului forțelor românești. După retragerea turcilor construcția este modificată, fiind adăugat un ceasornic.

Podul Prieteniei Acesta este cel mai lung pod de peste Dunăre. Este construit pe doua nivele, ferovial si rutier(cu două benzi si trotuar pentru pietoni). Este singurul pod mobil, avand posibilitatea de a se ridica in cazul in care pe sub acesta este nevoie sa treaca o ambarcațiune mai înalta. Este construit din oțel, iar proiectul a fost realizat de V Andreev.Constructia a durat 2 ani, inaugurarea realizându-se la 20 iunie 1954.Are o lungime de 2,8km.

  • Locuri de cazare:

Hoteluri și moteluri. H. Steaua Dunării, Vlașca, Miorița, Ovidiu, Prieteniei, pe motonavele Steaua Deltei și Steaua Dunării.(preferabil prieteniei)

  • Locuri de vizitat:

Situl arheologic "Malul Roșu", Ins. Mocanu (vegetație seculară), Strada Tabiei - ruinele fortificației Tabiei, Bis. Smarda, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Strada Gării, Gara centrală(prima gară din Țara Românească), [Turnul Ceasornicului], Biserica Greco-Catolică (pictată de pictorul național Tattarescu), Biserica Catolică, Centrul cultural Ion Vinea, Ateneul, Schitul Sf. Nicolae, Gradina Alei (printre primele grădini publice realizate în România), Ruinele cetății medievale , Podul Bizetz - primul pod în curbă din Europa, Portul Ramadan, Canalul Cama(Florilor sau Sf. Gheorghe), Gara Giurgiu Sud, Gara fluvială, Căpitania portului, Portul Giurgiu și faleza, Ruinele combinatului chimic,

  • În orașul Giurgiu:

Teatrul Valah, Muzeul de Istorie, Galeria de Arte, Mănăstirea Sf. Nicolae, Mănăstirea Sf. Gheorghe, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Bisericile Sf. Gheorghe, Înălțarea Eroilor, Smârda, Romano-Catolica, parcurile din oraș Mihai Viteazul cu fântâna arteziană, Alei cu numeroasele statui ale eroilor din război și a lui Mihai Eminescu, numeroasele statui din oraș Vlad Țepeș, Zeița Diana, Zeul Apolo, statuia Libertății, monumentele eroilor. Gara feroviară Giurgiu prima din România, Gara fluvială Giurgiu Port, cetatea lui Mircea cel Bătrân, casele memoriale, Turnul Ceasornicului.

  • În împrejurări:

Mănăstirea Comana, Lacul Comana, Biserica din satul Bila, Conacul de la Herăști, Muzeul de la Călugăreni, rezervația de bujori. Deși o regiune tipic de câmpie, care s-ar părea că nu este înzestrată din punct de vedere turistic, județul Giurgiu dispune totuși de un potențial turistic important și variat.

În județul Giurgiu se găsesc numeroase vestigii care atestă dezvoltarea vieții sociale și culturale pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme materiale din paleolitic și neolitic.

Pe teritoriul județului sunt multe locuri istorice, popasuri necesare pentru a cunoaște trecutul de luptă al poporului nostru pentru neatârnarea țării precum și cultura acestor meleaguri. Pentru vizitarea lor se pot propune trasee turistice ,toate având punct de plecare municipiul Giurgiu.

Rezervația din pădurea Comana este monument al naturii, un paradis al faunei și florei specifice Câmpiei Dunării. Unicitatea rezervației este datorată existenței bujorului românesc, în luna mai desfășurându-se „Sărbătoarea Bujorului”.

La Călugăreni, localitate istorică al cărei nume a depășit de mult granițele țării, se poate vizita podul de peste Neajlov, reconstituit în anii 1934-1935 în cinstea victoriei asupra turcilor. El are la capete 4 efigii de bronz reprezentând capul lui Mihai Viteazul și stema țării din acea vreme. Tot la Călugăreni este crucea lui Mihai monument ridicat în anul 1993 cu prilejul sărbătoririi a 400 ani de la urcarea pe tronul Țării Românești a lui Mihai Viteazul.

Cel mai de seamă monument din această zonă este mânăstirea Comana construită în anul 1462 de Vlad Țepeș și refăcută de Radu Șerban Basarab în anii 1588-1589.

La Herăști se află un frumos palat cunoscut sub numele de „Casa de piatră” care a fost construit de Udriște Năsturel în secolul al XVIII-lea.

Ansamblul medieval format din Conacul Drugănescu, construit în 1715, restaurat și amenajat ca muzeu de etnografie și artă populară se află în comuna Florești Stoenești. Aspectul exterior îl așază în rândul monumentelor de arhitectură brâncovenească.

La Frătești se află Muzeul sătesc – numit simbolic „Muzeul școlar Dacia”- deoarece o parte importantă din vestigiile materiale aparțin geto-dacilor, dovedindu-se astfel continuitatea de milenii a poporului român în această zonă. Înființat în anul 1967 este structurat pe mai multe secții predominantă fiind secția de arheologie-istorie.

Prin așezarea sa și funcția ca port și centru urban, municipiul Giurgiu constituie un important obiectiv turistic.

Aici există: Podul peste Dunăre numit „Podul Prieteniei”, singurul pod peste Dunăre care leagă România și Bulgaria, construit pe 2 nivele (cale ferată cel de jos și șosea cel de sus) în anii 1952-1954. Viaductele de acces și podul propriu-zis însumează 37 de deschideri pe o lungime de 2234 m, deschiderea centrală fiind mobilă și putându-se ridica pentru a lăsa sub pod o înălțime liberă de 24 m.

Alte importante obiective turistice: Muzeul luptei pentru Independența poporului român cu exponate din cele mai vechi timpuri, Aleea Eroilor reprezentată de busturile unor luptători pentru independență, Foișorul din Parcul Alei unde cântă vara Fanfara Militară, Turnul ceasornicului înalt de 22 metri, construit în anul 1734, în vremea când Giurgiu era raia turcească, ce servea ca foișor de foc și post de observație; Monumentul eroilor francezi din primul război mondial ridicat în anul 1919; biserica Sf. Nicolae și biserica grecească cu frescele lor, Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”- construită între anii 1847-1851 în stil bizantin, deținătoare a unei importante colecții de icoane pe lemn și obiecte de cult din lemn, ruinele cetății vechi și portul Giurgiu, Podul Bizetz, construit în anul 1905 de inginerul Anghel Salingy, primul pod rutier și feroviar construit în curbă din Europa, Palatul Navigației Fluviale Române (clădirea Căpităniei Portului), construit între anii 1939-1945, după planurile arhitectului Petre Antonescu.

Insula Mocanu, având o suprafață totală de 850 ha, cea mai mare din cele 4 insule din vecinătatea Giurgiului, este un loc neatins de civilizație, cu vegetație și faună asemănătoare Deltei Dunării, cu plaje și lacuri interioare de un farmec aparte, unde se pot organiza partide de pescuit și vânătoare.

Pe teritoriul județului sunt în prezent 13 unități de cazare turistică, din care: hoteluri 3, moteluri 5, pensiuni urbane 1, pensiuni rurale 1, spații de cazare pe nave 3.

Capacitatea de cazare a județului se ridică la 939 locuri, din care 328 locuri în hoteluri, 172 locuri în moteluri, 13 locuri în pensiuni urbane și rurale, 426 locuri în spațiile de cazare pe nave.

Istoricul Catedralei "Adormirea Maicii Domnului"[modificare | modificare sursă]

Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu

Giurgiu, frumoasa așezare vlășceană ce dăinuie de veacuri pe malul stâng al Dunării, atestată documentar la 23 septembrie 1403 printr-un act ce poartă semnătura Marelui Voievod Mircea cel Bătrân (1386-1418), își are rădăcinile mult mai adânc înfipte în istorie, după cum arată mărturiile scoase la iveală de oamenii de știință în domeniu, locurile acestea înscriindu-se printre cele în care s-a născut poporul român.

În 1420 cetatea Giurgiu a fost cucerită de turci, fiind transformată în raia pentru patru sute de ani, cu excepția unor scurte perioade în care unii dintre domnitorii Țării Românești, apărători ai creștinătății, reușesc să cucerească locurile acestea ce le aparțineau de drept.

Istoria ne arată că până în 1829, an în care prin Tratatul de la Adrianopol raialele Turnu, Giurgiu și Brăila trec sub administrație românească, creștinilor din aceste teritorii nu li se îngăduia să-și construiască locașuri de cult deasupra solului și nici să aibă clopote la ele. Din această cauză, creștinii vor fi nevoiți să recurgă la construirea bisericilor îngropate sub pământ.

Asemenea locașuri de închinare au existat și la Giurgiu, căci în Cartografia bisericilor bucureștene pe anul 1810, publicată în revista „Biserica Ortodoxă Română”, se amintește și de „preotul Radu sin popa Ivan, hirotonisit preot de Vlădica Cerveno chir Chiril, pe biserica din Giurgiu în anul 1802 august 25.” (Biserica Ortodoxă Română, anul XXXI, nr. 10, p. 1143).

De asemenea, având grijă de locuitorii acestei cetăți, Tribunalul turcesc din Giurgiu amintește într-o hotărâre a sa din 1806 despre reparațiile ce s-au făcut bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

O mărturie incontestabilă o găsim în textul unei inscripții cioplite în piatră, în limba română, scrisă cu caractere chirilice, păstrată astăzi în catedrală, care spune așa:

„Inscripție deasupra monumentului Subt acest monument zidit Jertfelnic bisericii vechi existând La anul 1806 în pământ clădită Cu hramul Adormirea Maicii Domnului slăvită Sub oblăduire otomană fiind Neîngăduit deasupra a fi zidită La anul 1851 din nou s-a înființat Sub acel hram înălțat Și cea veche s-a stricat Prin îndemnul Părintelui Protopop Anume Drăgan Mirodat Sub îngrijirea dumnealor Manole Grabobici și Daniil Denea Epitropii acestei biserici În a jertfelnicului mărire Întru veșnică pomenire Scriitor Dascălu Dumitru, an 1859.”

Iată aici dovada existenței unui locaș de cult îngropat și actul nașterii unuia nou în care slujim astăzi, sau poate al unui înaintaș al acestuia.

Lucrările de specialitate consemnează că biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită pe locul unde se vede astăzi, între anii 1840-1852. În decursul timpului ea a mai suferit câteva transformări majore.

Planul bisericii este de tip bazilical, cu turle pe naos și pridvor, zidită din cărămidă arsă cu mortar de var, pe o temelie de piatră. Această piatră folosită la temelia bisericii a fost luată din zidurile cetății Giurgiu, după cum aflăm dintr-o aprobare dată de generalul Kiseleff în anul 1832.

Construcție măreață, ce poartă în sine specificul arhitecturii bizantine, caracterizat de linii drepte și arce de cerc rotunde, cu ziduri groase, stâlpi pătrați, ferestre mari și turle cu calote sferice, având la vremea ridicării aerul specific epocii în care s-a născut, biserica zidită la jumătatea secolului al XIX-lea suferă unele transformări în prima jumătate a secolului al XX-lea. Astfel, într-o primă fază, după cum vedem în unele imagini din acea vreme și din mărturiile consemnate în Condica acestei biserici, portalul de la intrarea principală a fost înlocuit cu un portic mai mare ce se vede și astăzi.

S-a continuat cu schimbarea acoperișului și a celor două turle vechi din lemn cu unele din beton armat. Tot acum se construiesc cele două timpane pe laturile de nord și sud din dreptul turlei Pantocratorului și friza cu firide de sub cornișă în interior se înlocuiesc cafasul și amvonul, se pune parchet în altar și gresie în naos și în pronaos peste pardoseala de piatră. Se instalează o centrală proprie și calorifere. Apoi se va începe repictarea bisericii, datorită faptului că pictura veche era deteriorată. În 1930 se repară clopotnița și se construiește casa parohială.

Înfățișarea pe care o are astăzi catedrala se pare că o datorăm arhitectului Penescu și inginerului Ciulei din București. Ei au construit în 1935, la Giurgiu, halele din piața centrală și clădirea Tribunalului din parcul Alei.

Pictura inițială ce împodobea pereții vechii biserici a fost executată în ulei, în maniera școlii decadente de după Gh. Tattarescu, de către pictorul Nicolae Pitaru. Pictura murală existentă astăzi, executată în tempera grasă, în stil neo-bizantin, a fost realizată de pictorul Nicolae Stoica între anii 1939-1959. Restaurarea acesteia s-a realizat între anii 1989-2005 de către Drejoi Ion, ucenic al lui Nicolae Stoica.

Catapeteasma, realizată în stil baroc, cu pictura în ulei, datând din secolul al XIX-lea, este opera pictorului Nicolae Pitaru. Aceasta se desfășura la început pe toată lățimea bisericii, acoperind cele trei abside. Avea în componență doisprezece icoane mari. Ea a suferit unele modificări în vara anului 1948, reducându-i-se dimensiunile la cele existente astăzi.

Parohia Catedralei a avut un inventar foarte bogat de bunuri mobile și imobile ce s-au adunat în timp de la binecredincioșii creștini din țară și din străinătate – cum a fost, spre exemplu, cazul soției generalului rus Soymonov, care a donat icoana cu Sfânta Treime, în cinstea și spre pomenirea soțului ei și ai camarazilor acestuia căzuți pe câmpurile de luptă în timpul războiului ruso-turc.

Locaș de cult și de cultură, catedrala are onoarea de a primi corurile vocale „Cântarea Dunării” și „Lyra” sub conducerea maeștrilor Anghel Bărbulescu și Victor Karpis, spre a înfrumuseța coloritul muzical al slujbelor.

Titlul de catedrală și-l dobândește încă din vechime. Spre exemplu, în corespondența dintre Consulatul Rusiei de la Galați și Secretariatul de Stat al Țării Românești, din 1856, cu privire la donația văduvei generalului rus Soymonov, i se recunoaște acest statut. La fel, Condica dată în 1935 de către vrednicul de pomenire Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, este adresată „Bisericii parohiale – Catedrală cu hramul Adormirea Maicii Domnului din comuna Giurgiu, Județul Vlașca.”

Acest titlu a fost purtat cu vrednicie până la 9 aprilie 2006 când, prin instalarea primului episcop de Giurgiu în persoana Prea Sfințitului Dr. Ambrozie Meleacă, biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” devine catedrală episcopală în adevăratul sens al cuvântului.

Înființarea noii Episcopii a Giurgiului prin hotărârea Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor din 20 ianuarie 2000 și prin aprobarea acesteia de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 23 februarie 2003 „nu știrbește în nici un chip unitatea noastră bisericească, de rugăciune, de iubire și nădejde în harul dumnezeiesc”(cuvântarea P.F. Părinte Teoctist la întronizarea P.S. Dr. Ambrozie Meleacă).

Vitregiile prin care Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a trecut de-a lungul anilor se vor încheia pe 9 aprilie 2006 când, în această zi „de neasemuită valoare și frumusețe” Biserica este ridicată oficial la rangul de Catedrală Episcopală.

Din inițiativa Prea Sfințitului Ambrozie, Catedrala Episcopală intră pe data de 19 februarie 2007 într-un program de înfrumusețare, fiindu-i schimbată pardoseala cu plăci de granit. Știut fiind faptul că granitul rezistă foarte mult în timp, prin aceste modificări aduse catedralei se dorește prelungirea „vieții” ei.

BIBLIOGRAFIE

Boldescu Ion, Monografia orașului Giurgiu, 1912 Stănescu A. Scarlat, Din trecutul orașului Giurgiu, București, 1935 Enache Constantin, Municipiul Giurgiu – Compendiu monografic, Ed. Universul Familiei, 2005 Condica Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Giurgiu, 1935

Teatrul Tudor Vianu[modificare | modificare sursă]

Fișier:Teatrul Tudor Vianu.JPG
Teatrul Tudor Vianu

A luat ființă în noiembrie 1981.Construit din salariile angajaților de la Șantierul Naval Giurgiu,acum desființat.(un leu pentru teatru) Aceasta a fost prima instituție de arta teatrală din Giurgiu. Prima denumire a fost Teatrul Ion Vasilescu. În 1993 denumirea s-a schimbat în Teatrul Valah.Iar din 2011 se numește Teatrul Tudor Vianu. Iar tema sa de teatrude revistă și comedie s+a schimbat în teatru dramatic și teatru pentru copii și tineret. Această instituție are 2 săli, una mare cu o suprafață de 12m și 480 de locuri, iar sala mică deține 87 de locuri. Această instituție de arta teatrală se află în centrul orașului, în imediata apropiere a Turnului cu ceas.

Cetatea Giurgiu[modificare | modificare sursă]

Cetatea Giurgiu

Cetatea Giurgiu a fost ridicată în secolul XIV de către o colonie genoveză, la unul dintre vadurile cele mai favorabile trecerii Dunării de Jos. Aserțiunea se baza pe supoziția că numele ar fi fost un derivat de la sfântul patron al Genovei (1). S-a stabilit ulterior că afirmația este nefondată, iar N. A. Constantinescu (2) a propus derivarea numelui de la "un întemeietor de sat cu numele de Jurj, Giurge sau Giurgiu".

Ansamblul Udriște Năsturel[modificare | modificare sursă]

Ansamblul Udriște Năsturel este alcătuit din Biserica „Sfânta Treime” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Casa de Piatră” și „Casa Stolojan”. A fost ctitorit de familia Năsturel în timpul domniei lui Matei Basarab, formând unul din cele mai însemnate ansambluri ce ne parvin din această perioadă. Biserica este zidită din temelie, pe locul unei biserici mai mici de lemn, de principesa Elina Năsturel, soția domnitorului Matei Basarab, cu sprijinul fraților săi, Cazan și Udriște Năsturel, pe pamântul familiei acestora, în anul 1644. Casa, cu elemente specifice stilului baroc, a fost construită de frații Udriște și Cazan Năsturel în anul 1642, și a fost considerată de Paul de Alep, în jurnalul călătoriilor sale, ca „un palat fără egal în lume”. Ansamblul arhitectural a avut mai mulți proprietari: Constantin Năsturel-Herescu, prințul Miloș Obrenovici, familia Atanasie Stolojan.

Cultura[modificare | modificare sursă]

În prezent, activitatea culturală se desfășoară în următoarele instituții culturale:

Muzeul județean „Teohari Antonescu” înființat în anul 1934, funcționează din 1977 în clădirea fostei Prefecturi Vlasca, ea însăși monument istoric.

Teatrul Valah Giurgiu Casa de cultură „Ion Vinea” Școala de Arte și Muzică „Victor Karpis” Giurgiu Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradițiilor Culturale

Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” 48 biblioteci orășenești și comunale 30 cămine culturale.

Telefonie[modificare | modificare sursă]

Codul telefonic al județului Giurgiu este 0246 pentru operatorul național Romtelecom și 0346 pentru alți operatori de telefonie fixă.

Sistemul Medical din orașul Giurgiu[modificare | modificare sursă]

Sistemul medical este reprezentat de numeroase cabinete particulare, de o policlinică fără plată, de spitalul județean reprezentat de două corpuri de clădire, cel al vechiului spital și cel al noului spital, acestea funcționând în paralel, în ambele aflându-se cabinete pentru control, saloane pentru pacienți, laboratoare pentru analize și săli de operație.

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Județul Giurgiu

Portaluri

Hărți

Vezi și[modificare | modificare sursă]

GR
Județele României