Împărțirile Poloniei
Împărțirile Poloniei (în limba poloneză Rozbiór sau Rozbiory Polski) se referă la evenimentele care au avut loc în secolul al XVIII-lea și care au făcut să dispară statul suveran polono-lituanian. Prusia, Rusia și Austria au fost cele trei puteri care au participat la dezmembrarea statului polono-lituanian.
Cele trei împărțiri teritoriale au avut loc în:
Termenul "A patra împărțire a Poloniei" se poate referi la oricare dintre evenimentele următoare care au afectat teritorial și politic Polonia:
- După sfârșitul erei napoleoniene, împărțirea Ducatului Varșoviei;
- Integrarea așa-numitului Regat al Congresului în Rusia în 1832 și încorporarea ce a urmat, a Republicii de la Cracovia în Austria (1846);
- Împărțirea Poloniei între Germania nazistă și Uniunea Sovietică ca urmare a Pactului expansionist Ribbentrop-Molotov din 1939.
Cuprins |
Istoria [modificare]
Preludiul [modificare]
Se apreciază de obicei că puterile regionale au împărțit Uniunea Polono-Lituaniană datorită degenerării statului și datorită nepriceperii polonezilor să-și gestioneze problemele. Totuși, cea mai neagră perioadă din istoria Poloniei și punctul cel mai grav al degenerării statului a apărut în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în timp ce dezmembrarea statului a avut loc în timp ce Polonia arăta usoare semne de însănătoșire. De fapt, se poate vedea că ultimele două împărțiri au avut loc când reformele întăreau Uniunea Polono-Lituaniană, care devenea astfel o amenințare pentru vecinii săi. Se poate spune că împărțirile nu au avut loc deoarece Polonia ar fi fost o țară degenerată, slabă și înapoiată ci mai degrabă pentru că încerca ca prin reformă să scape de slăbiciune și rămânere în urmă.
Mai trebuie spus că mai înainte de împărțire, Uniunea Polono-Lituaniană nu era o țară complet suverană,. În zilele noastre s-ar fi spus că era de fapt un stat satelit al Rusiei, datorită faptului că țarul Rusiei impunea persoanele agreate de el pe tronul polonez.
Vecinii Poloniei și anume: Prusia, Austria și Rusia, au semnat o înțelegere secretă pentru menținerea status quo-ului, adică să se asigure că legile poloneze nu aveau să se schimbe. Alianța lor a fost cunoscută mai târziu drept "Alianța celor trei acvile negre", datorită fatului că cele trei state foloseau acvilele negre pentru stema lor, spre deosebire de Polonia, care folosea simbolul acvilei albe.
Polonezii au încercat să alunge forțele străine printr-o revoltă (Confederația de la Bar 1768–1772), dar unitățile lor armate, neinstruite și prost comandate, nu au avut nici o șansă în fața trupelor regulate rusești, fiind înfrângeri grave.
Prima împărțire [modificare]
pe 9 februarie 1772, acordul privind împărțirea a fost semnat la Viena. O înțelegere preliminară între Rusia și Prusia fusese semnată la Sankt Peterburg pe 6 februarie 1772. Mai devreme, în august, unități militare rusești, prusace și austriece intraseră simultan în Polonia și ocupaseră zonele care asupra cărora căzuseră de acord să le revină. Pe 5 august a fost publicată declarația de ocupare, în condițiile în care țara era prea slăbită de luptele pierdute de Confederația de la Bar.
Regimentele Confederației, al cărui Stat Major a fost obligat să părăsească Austria după ce această țară s-a alăturat alianței Ruso-Prusace, nu au depus armele. Toate fortărețele pe care le ocupau au fost apărate atât de mult cât s-a putut. A rămas faimoase apărarea orașului Tyniec, care a rezistat până la sfârșitul lunii martie 1773, apărarea localității Czestochowa de sub sub comanda lui Casimir Pulaski și apărarea Cracoviei, care a căzut pe 28 aprilie în fața atacului rușilor de sub generalului Aleksandr Suvorov, care a exilat întreaga garnizoană în Siberia. Speranțele polonezilor s-au îndrepta către Franța și Anglia, dar ele nu au oferit un ajutor semnificativ și nu au protestat când s-a împărțirea s-a produs efectiv. Încercarea poloneză de a face față agresiunii externe a costat viețile a aproximativ o sută de mii de luptători,. Dar a fost o demonstrație a reneșterii conștiinței naționale.
Tratatul de dezmembrare a fost ratificat pe 22 septembrie 1772. Frederick era extrem de mulțumit de succesul obținut. Kaunitz era mândru că a reușit să smulgă o așa de mară bucată din trupul Poloniei. Și Ecaterina era foarte sadisfăcută. Prin acest document diplomatic, Rusia intra în posesia acelei părți a Livoniei care mai rămăsese în până atunci în mâinile polonezilor, ca și a acelei părți din Rusia Albă care cuprindea ținuturile Vitebsk, Polotsk și Mscislav. Prusia lua Warmia și Prusia Apuseană până la Netze, cu ținuturile Pomerania, (dar fără orașul Gdansk), ținuturile Malbork, Chełmno, (fără orașul Torun) și unele districte din Polonia Mare. Austria ă ocupat Zator și Oświęcim, o parte a Poloniei Mici cu părți ale ținuturilor Cracovia și Sandomir și o mare parte din Rutenia, cu alte cuvinte, toată Gaqliția, (dar fără orașul Cracovia). Polonia a pierdut astfel 30% din teritoriu, (aproximativ 1.253.554 km²) și cam patru milioane de locuitori. Cea mai mare parte a teritoriului și a populația a revenit Austriei.
După ce au ocupat teritoriile menționate mai sus, cele trei puteri au cerut regelui și Seimului să fie de acord cu raptul teritorial. Regele a apelat la națiunile Europei Occidentale pentru ajutor și a tergiversat convocarea Seimului. Cum nu se vedea nici un sprijin de nicăieri și când armatele celor trei țări agresoare au ocupat Varșovia, impunând prin forța armelor convocarea Seimului, a dispărut orice posibilitate de a alege vreo alternativă. Senatorii care s-au opus cedărilor teritoriale au fost arestați de repreezentanții țarinei, și au fost exilați în Siberia. Adunările locale au refuzat să trimită delegați în Seim. După multe încercări, au fost aduși în Seim mai puțin de jumate din numărul obișnuit de reprezentanți. Sesiunea acetui for conducător a fost prezidată de Cavalerul Ordinului de Malta Adam Lodzia Poninski, un cartofor notoriu. Pentru a împiedica dizolvarea Seimului și pentru a favoriza ocupanții, Adam Lodzia Poninski a luat măsura transformării lui dintr-un Seim obișnuit în Seim al Confederației, unde se folosea aprobarea prin majoritate simplă. În ciuda eforturilor dramatice făcute de Tadeusz Rejtan, Samuel Korsak și alții pentru a împiedica legigerarea dezmambrării, țelul trădătorilor a fost atind prin complicitatea lui Michael Radziwill și a episcopilor Mlodzieyowski, Massalski, și Ostrowski, oameni care ocupau funcții importante în stat. Seimul a ales un comitet format din 40 de persoane care să se ocupe de toate problemele. Pe 18 septembrie 1773, comitetul a semnat în mod formal tratatul de cedare, ceea ce a dus la renunțârea oricăror pretenții ale Poloniei asupra teritoriilor ocupate.
A doua împărțire [modificare]
Adoptaterea de către Uniunea Polono-Lituaniană a celei de-a doua Constituții moderne din lume, așa-numita Constituția din Mai a Poloniei, a dus la acțiuni agresive ale vecinilor țării, care erau îngrijorați de posibilitatea unei renașteri naționale. În războiul de apărare a Constituției, magnații pro-ruși, (Confederația de la Targowica), având sprijinul tacit al Austriei, au luptat împotriva forțelor poloneze apărătoare al Constituției. Forțele pro-constituționale, trădate de austrieci, au fost înfrânte, deschizându-se astfel calera pentru a doua și a treia împărțire, ceea ce va duce în final la dispariția de pe harta politică a lumii a Poloniei.
- Vezi și Revolta lui Kosciuszko
A treia împărțire [modificare]
Articol principal: Istoria Poloniei (1795-1914)
Partea Rusiei includea 120.000 km² și 1,2 milioane de oameni, (inclusiv orașul Vilnius), Prusia a căpătat 55.000 km² și un milion de oameni, plus orașul Varșovia, iar Austria a ocupat 47.000 km² cu 1,2 milioane de oameni, plus orașele Lublin și Cracovia.
Vezi și [modificare]
