Limbi indo-europene

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Limbile indo-europene)
Salt la: Navigare, căutare
Distribuţia limbilor indo-europene (IE) pe glob. Ţările colorate în portocaliu  au o populaţie majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar ţările colorate în galben  au doar minorităţi a căror limbă IE are statut oficial. În restul de ţări, deşi există populaţii semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial.
Limbile indo-europene

Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privința numărului de vorbitori, sunt limbile sino-tibetane și limbile afro-asiatice. Lingviștii estimează că există peste 400 de limbi și dialecte indo-europene (443 potrivit bazei de date SIL).

Numele de „limbi indo-europene” le-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India și Europa, deși trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum și faptul că limbile indo-europene se vorbesc și în alte părți ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă.

Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni:

Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) - și turca aparținând limbilor turcice.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o serie de limbi europene se aseamănă cu persana și a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba sciților. Această descoperire a rămas însă fără ecou în preocupările științifice ale vremii și a fost reluată în 1786 de filologul britanic Sir William Jones în lucrarea sa „The Sanscrit Language” („Limba sanscrită”), unde observa asemănări între 4 dintre cele mai vechi limbi cunoscute în vremea lui: sanscrita, latina, greaca și persana. Iată mai jos un celebru citat dintr-o lucrare a sa apărută în 1798:

The Sanscrit language, whatever be its antiquity, is of a wonderful structure; more perfect than the Greek, more copious than the Latin, and more exquisitely refined than either, yet bearing to both of them a stronger affinity, both in the roots of verbs and the forms of grammar, than could possibly have been produced by accident; so strong indeed, that no philologer could examine them all three, without believing them to have sprung from some common source, which, perhaps, no longer exists...       Limba sanscrită, fie ea cât de antică, este de o structură minunată; mai perfectă decât elena, mai bogată decât latina și mai desăvârșit rafinată decât amândouă, totuși dovedind față de ambele o afinitate, atât în rădăcinile verbelor, cât și în formele gramaticii, mai puternică decât ar fi putut apărea din pură întâmplare; atât de puternică încât nici nu filolog nu le poate cerceta fără să fie convins că toate trei au izvorât din vreo sursă comună care, probabil, nu mai există...
Răspândirea limbii proto-indo-europene târzii (mijlocul mileniului IV î.Hr.) în ipoteza Kurgan.
Mijlocul mileniului III î.Hr.
Mijlocul mileniului II î.Hr.
În jurul anului 250 î.Hr.
După Imperiul roman și perioada migrațiilor.

Comparația sistematică ale acestor limbi înrudite și altor limbi vechi, realizată de Franz Bopp în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a susținut această teorie; iar lucrarea sa, publicată între 1833 și 1852 și intitulată „Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen” („Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică și germană”) este considerată începutul studiilor indo-europene ca disciplină academică.

Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numește limba proto-indo-europeană (PIE); este o limbă teoretică în sensul că tot ce se știe despre această limbă izvorăște din analiza limbilor moderne și a acelora dispărute care s-au păstrat în formă scrisă. Locul geografic din care a apărut proto-indo-europeana este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei.

Coloana de hărți alăturată reprezintă una dintre variantele de istorie veche a limbilor indo-europene, numită ipoteza Kurgan, care, în prezent, este cea mai larg acceptată de lingviști. În rusă, „kurgan” (cuvânt de origine turcă) înseamnă tumulus, o ridicătură de pământ și pietre deasupra unui mormânt.

S-a propus și ipoteza că limba proto-indo-europeană ar aparține unei superfamilii, a limbilor numite nostratice, dar din lipsă de argumente suficient de solide această teorie este controversată.

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii:

Tabelul de mai jos cuprinde o listă extinsă de limbi indo-europene, organizată pe subfamilii, grupe și subgrupe. Limbile dispărute sunt însemnate cu căte un asterisc (*). Acest tabel reflectă numai una dintre divizările posibile, adesea relațiile de înrudire nefiind suficient de precis cunoscute.

Grupă Subgrupă Limbi și dialecte
Anatoliene
    Hitită*
Luwiană*
Liciană*
Lidiană*
Palaică**
Pisidiană
Baltice
    Letonă
Lituaniană
Prusaca veche*
Celtice
Britonice   Bretonă
Cornică
Velșă
Continentale
  Galice  
Gaelice
  Irlandeză
Manx*
Gaelica scoțiană
 
Germanice
Germanice de est   Burgundă*
Gotică*
Vandalică*
Germanice de nord   Norvegiana veche*
Daneză
Feroeză
Islandeză
Norvegiană
Suedeză
Germanice de vest Germana înaltă Germană
Idiș
Germana joasă Afrikaans
Neerlandeză
Engleză
Flamandă
Frisiană
Plattdeutsch
Grecești
    Aeolică*
Arcadiană*
Atică*
Greaca bizantină*
Cipriotă*
Dorică*
Ionică*
Koine
Greaca modernă
Indo-iraniene
Dardice   Kafiri
Kashmiri
Khowar
Kohistani
Rromanes
Shina
Indo-ariene   Pali*
Pracrită*
Sanscrită
Sedică*
Indiene centrale Hindi
Hindustană
Urdu
 
Indiene de est Asameză
Bengali (Bangla)
Bihari
Oriya
 
Indiene de nord-vest Punjabi
Sindhi
 
Pahari Pahari centrală
Pahari de est (Nepali)
Pahari de vest
 
Indiene de sud Marathi
Sinhaleză
 
Indiene de vest Bhili
Gujarati
Rajasthani
 
Iraniene   Avestică*
Persana veche*
Iraniene de est Baluciană
Kwarazmiană*
Osetică
dialectele din Pamir
Pashto (Afgană)
Sakăsaka (Khotaneză)*
Sogdiană*
Yaghnobi
 
Iraniene de vest Kurdă
Pahlavi*
Partiană
Persană (Farsi),
Tajiki
 
Italice
(fără cele
Romanice)
  Faliscană*
Latină
Oscană
Umbriană
Romanice
Romanice de est Italiană
Romanice retice
Sardă
Dalmată
 
Română Dacoromână
Aromână
Meglenoromână
Istroromână
Romanice de vest Catalană
Franceză
Portugheză
Occitană
Spaniolă
 
Slave
Slave de est   Bielorusă
Rusă
Ucraineană
Slave de sud   Bulgară
Slavonă (Slava bisericescă)
Macedoneană
Croată
Slovenă
Sârbă
Slave de vest   Cehă
Kașubiană
Lusațiană
Polabiană
Poloneză
Slovacă
Traco-ilire
    Albaneză
Dacă
Iliră*
Tracă*
Traco-frigiene
    Armeană
Grabar (Armeana clasică)
Frigiană*
Toharice
    Toharică A (Agneană)
Toharică B (Kuchană)

Legături externe[modificare | modificare sursă]