Regiunea Transcarpatia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru un voievodat din Polonia, vedeți voievodatul Subcarpatia.
Regiunea Transcarpatia

Закарпатська область
Zacarpațca Oblast
—  Regiune  —
Drapel
Drapel
Stema Regiunea Transcarpatia
Stemă

Țară Ucraina

Reședință Ujhorod
Subdiviziuni Raioane

Guvernare
 - Guvernator Olexandr Ledida

Suprafață
 - Total 12.777  km²

Populație (2012)
 - Total 1,251,106 locuitori
 - Densitate 97,9 loc./km² 


Map of Ukraine political simple Oblast Transkarpatien.png

Regiunea Transcarpatia (în ucraineană Закарпаття, transliterat Zakarpattia sau oficial Закарпатська область, transliterat Zakarpatska Oblast) este o regiune din Ucraina. Capitala sa este orașul Ujhorod (în maghiară Ungvár).

Populație[modificare | modificare sursă]

Regiunea are o suprafață de 12.800 km² și numără 1.252.300 de locuitori. Principalele etnii sunt cea ucraineană (80,5%) [1], cea maghiară (12,5%), cea română (2,6%), cea rusă (2,5%) și cea de tigani(1,1%).

Românii locuiesc mai ales în partea de sud-est, cunoscută și ca Maramureșul de Nord (raioanele Rahău și Teceu), în acestă regiune fiind mult mai numeroși cu secole în urmă, ceea ce se vede și din numărul mare de toponime și oronime românești. Practic jumătatea estică a Transcarpatiei făcea parte în Evul Mediu din voievodatul românesc al Maramureșului, devenit comitat după cucerirea maghiară. El se întindea pe cea mai mare parte a județului Maramureș de astăzi, din România, precum și până la râul Latorița și orașul Muncaci (maghiară Munkács, ucraineană Мукачеве / Mukaceve și rusă Myкaчeвo / Mukacevo).

Istorie[modificare | modificare sursă]

Teritoriul Transcarpatiei actuale a făcut parte, până în 1918, din regatul Ungariei, care organizase în regiune comitatele Maramureș, Ugocea, Bereg și Ung.

Unele delegații ale minorității române din satele Maramureșului de Nord au participat în 1918 la adunarea de la Alba Iulia, cerând includerea întregului Maramureș în granițele noii Românii, în vreme ce rutenii majoritari, întruniți la 8 noiembrie 1918 la Prešov, au cerut doar separarea de Ungaria. În vreme ce consiliile întrunite în regiune reușiseră să obțină o mai mare autonomie în cadrul statului maghiar, diaspora ruteană a cerut independență totală, și un consiliu întrunit la Hust în aceeași lună s-a pronunțat în favoarea unificării teritoriului cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale, stat cu existență temporară în 1918, care revendicase și el teritoriul. Reanexată în 1919 de Republica Sovietică Ungară (stat ce se dorea o construcție multinațională comunistă), regiunea a fost ocupată de România în timpul intervenției împotriva acestui regim, după care a predat teritoriul în august 1919 autorităților ungare reconstituite. În acea perioadă, a apărut atât în rândul diasporei rutene, cât și în rândurile elitelor locale, ideea incorporării teritoriului în Cehoslovacia nou-înființată, idee care a fost acceptată la conferință (întrucât dintre țările învecinate, România nu revendicase teritoriul, Rusia era în mijlocul unei revoluții bolșevice, Ungaria era un stat învins deosebit de instabil, iar Republica Populară Ucraineană a fost considerată o construcție neviabilă.

În cadrul statului cehoslovac, regiunea majoritar ruteană nu s-a bucurat de multă autonomie până în 1938. În acel an, în condițiile anexării de către Germania a mai multor teritorii cehoslovacie după Acordul de la München, regiunea a primit o autonomie mai largă, dar în anul imediat următor, în urma arbitrajului nazist de la Viena, a fost încurajată să-și declare independența sub numele de Carpato-Ucraina, ca și Slovacia. Ungaria a ocupat imediat întreaga Carpato-Ucraină, violând ea însăși condițiile arbitrajului, care îi acordaseră doar partea de sud-vest a acesteia. De-a lungul războiului, regiunea s-a aflat sub ocupație horthyistă. În toamna lui 1944, trupele sovietice au pătruns pe teritoriul regiunii, și autoritățile cehoslovace în exil au venit la Hust pentru a reorganiza administrația cehoslovacă. Activitatea lor a fost însă obstrucționată de sovietici, care au organizat o administrație paralelă, cu sediul la Muncaci. După luni de negocieri, delegația cehoslovacă a fost obligată să părăsească provincia în februarie 1945 și, după ce a orchestrat o lovitură de stat la Praga, Uniunea Sovietică a anexat Transcarpatia, a forțat guvernul cehoslovac să semneze un tratat prin care accepta cedarea teritorială, și a alipit-o la RSS Ucraineană. În 1991, după destrămarea URSS, regiunea a revenit Ucrainei independente, care a organizat-o sub forma regiunii actuale, împărțită în raioane și cu reședința la Ujhorod. O încercare de creare a unei structuri politice cu statut special a mai existat în 2008, când prelatul ortodox Dmîtro Sîdor, afiliat patriarhiei Moscovei, a organizat un „Congres al Rutenilor Subcarpatici”, care cerea autonomie pentru Rutenia Subcarpatică. Sîdor a fost acuzat de autorități că încearcă subminarea integrității teritoriale a Ucrainei și că acționează la comanda Rusiei.

Legături externe[modificare | modificare sursă]