Armonie vocalică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”.

Armonia vocalică este un fenomen ce caracterizează sistemul de vocale al unor limbi, cum sunt turca, kazaha, mongola, limbile fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona etc.) şi alte limbi. Constă în aceea că vocalele din acelaşi cuvânt sunt compatibile una cu alta în funcţie de apartenenţa lor la o anumită clasă de vocale, care diferă de la limbă la limbă.

[modifică] În limba maghiară

În limba maghiară, vocalele se împart, după locul articulării lor, în anterioare (i, í, e, é, ö, ő, ü, ű) şi posterioare (a, á, o, ó, u, ú). Majoritatea cuvintelor au vocale sau numai anterioare, sau numai posterioare. Cele mai multe sufixe au două variante, iar unele chiar trei, pentru a se putea armoniza cu vocalele din cuvântul la care se adaugă. Unui cuvânt cu vocale anterioare i se adaugă variante de sufix cu vocale anterioare, iar unui cuvânt cu vocale posterioare – variante de sufix cu vocale posterioare. Bunăoară, sufixul corespunzător prepoziţiei româneşti ‘cu’ are două variante: -val şi -vel. Prima se poate adăuga la un cuvânt ca lába ‘piciorul său’, pentru că acesta are vocale posterioare: lábával ‘cu piciorul său’. Un cuvânt ca keze ‘mâna sa’ poate primi a doua variantă de sufix, pentru că are vocale anterioare: kezével ‘cu mâna sa’^[1].

[modifică] În limba finlandeză

În finlandeză, vocalele se împart în aceleaşi categorii ca în maghiară: anterioare (ä, ö, y) şi posterioare (a, o, u). În acelaşi cuvânt apar ori numai vocale anterioare (löytää ‘a căuta’), ori numai posterioare (luoda ‘a crea’). E şi i sunt de asemenea anterioare, dar trebuie menţionate separat, fiind neutre din punctul de vedere al armoniei vocalice. Ele pot apărea ori împreună cu vocalele anterioare (etsiä ‘a căuta’), ori cu cele posterioare (surullinen ‘trist’). Majoritatea desinenţelor şi sufixelor au două forme, pentru a se potrivi cuvintelor din ambele categorii^[2].

[modifică] Note

1. ^ Gancz, Andrei; Gancz, Margareta, Limba maghiară pentru tine. Manual de conversaţie, Iaşi, Polirom, 2004, ISBN 973–681–524–2.
2. ^ Molnár Bodrogi Enikő; Pályi Éva Ildikó, Limba finlandeză pentru tine. Manual de conversaţie, Iaşi, Polirom, 2003, ISBN 973-681-272-3.