Juxtapunere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În sintaxă, juxtapunerea sau parataxa este alăturarea a două entități care se află într-un anumit raport sintactic una cu cealaltă, fără vreun cuvânt intermediar. Acestea pot fi:

  • două elemente ale unui cuvânt compus: social-economic (compunere prin juxtapunere);
  • două cuvinte, anume o parte de propoziție și elementul său regent, de exemplu un substantiv și atributul său adjectival: fată frumoasă (subordonare prin juxtapunere;
  • o parte de propoziție și o propoziție, de exemplu, în limba engleză, the picture I saw „filmul pe care l-am văzut” (subordonare prin juxtapunere);
  • două propoziții într-o frază, de exemplu primele două din următoarea: Fata e frumoasă, are loc de muncă și știe să gătească. (coordonare prin juxtapunere)
  • două fraze: Aș vrea să știu: – Vii cu mine sau rămâi acasă?

Juxtapunerea poate fi nemarcată (fată frumoasă, the picture I saw) sau marcată cu virgulă, punct și virgulă, sau două puncte.

Juxtapunerea se opune asocierii a două entități printr-un cuvânt gramatical:

  • o prepoziție, cum este cazul unor atribute substantivale și al elementului lor regent: pârâu de munte;
  • o conjuncție: treizeci și doi, băiat mare dar prost, Vin dacă mă inviți.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicționar de terminologie lingvistică, Editura Albatros, București, 1980, p. 258