Ion Heliade-Rădulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ion Heliade Rădulescu)
Salt la: Navigare, căutare
Logo of the Romanian Academy.png Membru fondator al Academiei Române
Ion Heliade Rădulescu
Ion Heliade Radulescu Popp.jpg
Ion Heliade-Rădulescu
(portret de Mișu Popp)
Date personale
Născut 6 ianuarie 1802(1802-01-06)
Târgoviște, Țara Românească
Decedat (70 de ani)
București, România
Părinți Ilie Rădulescu și Eufrosina Danielopol
Căsătorit cu Maria Heliade Rădulescu, fostă Alexandrescu, rudă cu Grigore Alexandrescu[1]
Naționalitate Flag of Romania.svg română
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație poet, eseist, jurnalist, traducător, filosof
Pseudonim Ion Heliade, Eliad
Limbi limba română[2]  Modificați la Wikidata
Studii Școala grecească de la Schitu Măgureanu
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1828–1870
Mișcare/curent literar Romantism
Clasicism
Subiecte lingvistică, istoria României, filozofia istoriei
Specie literară poezie lirică, autobiografie, satiră
Semnătură
Ion Heliade Radulescu - Semnatura.gif

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova).

În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la "Sfântul Sava". Este membru activ al asociaților culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale” ,inspirat de cel al lui L. Aymé-Martin,[3] menită să înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. A fost director al Arhivei Țării Românești.

Biografie cronologică[modificare | modificare sursă]

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 
  • 6 ianuarie 1802 – Se naște la Târgoviște, fiul lui Ilie Rădulescu, polcovnic în armata rusească și al Eufrosinei Danielopol, de origine macedoneană[4]. Ajuns la București, învață românește după cărțile populare, iar grecește cu dascălul Alexe; prin 1814 însuși călugărul Naum Râmniceanu i-a fost dascăl.
  • 1815/1818 – Frecventează Școala grecească de la Schitu Măgureanu, unde este elevul lui Constantin Vardalah; cunoaște poezia lui Atanasie Hristopoulos, poet la mare modă; Heliade traduce din Liricele acestuia.
  • 1818-1820 — Se transferă la școala românească de ingineri hotarnici de la Colegiul Sfântul Sava, deschisă de Gh. Lazăr. Din 1820, Gh. Lazăr îl va asocia ca profesor de aritmetică și geometrie.
  • 1822/1829 – Devine succesorul lui Gh. Lazăr la Colegiul Sfântul Sava, după retragerea acestuia.
  • 1827 – Apare Societatea literară, din inițiativa sa și a lui Dinicu Golescu. care promova ideile iluministe: răspândirea școlii românești, înființarea unui teatru național, publicarea de gazete, de traduceri și de opere originale. Aici, Heliade citește din traducerile sale din Lamartine.
  • 1828 – Apare, la tipografia lui Samuel Filtsch din Sibiu, Gramatica Românească, de D. I. Eliad, în care autorul se dovedește un reformator în domeniul limbii; susține simplificarea alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, împrumutarea neologismelor din latină și din limbile romanice.
  • 1829, 8 aprilie – Apare Curierul românesc, prima gazetă în limba română din Principate. Publicația a apărut cu unele întreruperi până în anul 1859.
  • 1830 — Cumpără, împreună cu unchiul său Nicolae Rădulescu, tipografia de la Cișmeaua lui Mavrogheni. Din 1832 este singurul ei proprietar.
  • 1830 – Apare volumul Meditații poetice dintr-ale lui A. de Lamartine. Traduse și alăturate cu alte bucăți originale prin D. I. Eliad; poeziile originale sunt:
    • Cîntarea dimineței , (Meditații...,pp. 95-98)
    • Elegie I. Trecutul (Meditații..., pp. 81 -88)
    • Elegie II. Dragele mele umbre (Meditații...,pp. 89-93)
    • Epitaf. La o tînără mumă
    • Sonet. La anul 1830 (Meditații..., p. 100)

Elegia Dragele mele umbre exprimă durerea poetului după moartea prematură, în 1830, a fiului său, Virgil. Fiica poetului, Virgilia a murit în 1832.

Activitatea[modificare | modificare sursă]

  • Fondator al unor reviste, printre care cea mai importantă este considerată a fi Curierul românesc publicată începând cu 1829, primul ziar apărut în Țara Românească, dar și Gazeta Teatrului Național, Muzeul național, difuzate prin librăria românească a lui Iosif Romanov.
  • Fondator al Societății Filarmonice (1833).
  • În 1843 făcea parte din Loja bucureșteană Frăția;[necesită citare] în 1859, având gradul 18, participă la aprinderea luminilor Lojii bucureștene Steaua Dunării, al cărei Mare Maestru a devenit în 1861.[5]
  • În anul 1846, martie 25 publică scrierea Început de bibliotecă universală,[6] în care, inspirat după Louis Aimé-Martin (1782-1847), „...promite tutulor zeloșilor români a da pe tot anul cîte 21 volume, de la 25 pînă la 30 coale fiecare.”
  • Implicat în evenimentele de la 1848 (a participat la redactarea Proclamației de la Islaz, membru în guvernul provizoriu etc.). Este ministru în guvernul provizoriu, apoi membru al locotenenței domnești împreună cu Nicolae Golescu și Christian Tell. După înfrângerea revoluției, Heliade pleacă în exil (1848-1858) la Paris, apoi în insula Chios și la Constantinopol. Și-a prelungit exilul cât a putut mai mult, în speranța de a dobândi o statură culturală și politică de nivel european, însă exilul i-a sporit izolarea. A existat o neîncredere a fruntașilor revoluției din Țara Românească față de grupul lui Eliade de la Paris și o repulsie față de campania acestora de defăimare a refugiaților de la Constantinopol și de la Brussa (Asia Mică).[7]
  • Teoretician și îndrumător literar în Regulile sau gramatica poeziei. Este întemeietorul teoriei literare românești (clasică la început, romantică mai apoi).
  • Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian a scris poemul Anatolida sau Omul și forțele, realizat fragmentar. Titlul poemului se poate explica astfel: Anatolida (provine de la cuvântul grec Α νατολΎ— Anatolia) ar însemna poemul orientului, iar subtitlul Omul și Forțele înseamnă Omul și Dumnezeul Forțelor, Elohim.(Explicația este dată de Dumitru Popovici). A cultivat meditația cu motive preromantice, lamartiniene O noapte pe ruinele Târgoviștei, elegia Dragele mele umbre, mitul popular Zburătorul — capodopera sa literară, satira și fabula politică.
  • Proză cu conținut satiric și pamfletar, în maniera fiziologilor, Domnul Sarsailă autorul, Conu Drăgan și cuconița Drăgana.
  • Este autor a numeroase traduceri, imitații și prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron ș.a.m.d.
  • A militat pentru unificarea limbii române literare (Gramatica românească, 1828).
  • Preocupări de natură filosofică și religioasă de inspirație gnostică (Biblicele, 1858; Echilibru între antiteze).
  • Membru fondator al Societății Academice Române (Academia Română) și primul președinte al acesteia (1867-1870). A demisionat în urma respingerii proiectelor sale ortografice.

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Personalitatea complexă a lui I. Heliade Rădulescu a provocat în literatura română ample controverse, opiniile criticilor literari oscilând între acceptări elogioase, chiar encomiastice, și contestări severe. Mihail Kogălniceanu îl considera „cel mai bun poet al Țării Românești”, B. P. Hasdeu îl aprecia ca fiind un „părinte al literaturii române”, iar G. Călinescu afirma că „Personalitatea cea mai mare a literaturii române îndată după D. Cantemir este I. Eliade Rădulescu.[8] L-au contestat Nicolae Bălcescu și mai târziu Titu Maiorescu. Al. Rosetti, citându-l pe N. Iorga[9] menționează că Ion Heliade Rădulescu este considerat drept întemeietorul romantismului românesc, împrumutat de la cel francez. Stilistic, el rămâne un clasic cu unele orientări romantice. N. Iorga (op. cit.) apreciază că "...lui Eliad Rădulescu trebuie să i se recunoască o foarte frumoasă limbă literară populară, foarte mult spirit mucalit, același umor pe care îl întâlnim și în fabulele aceluia care pentru această parte a fost elevul lui, Grigore Alexandrescu..."

Șerban Cioculescu consideră că[10] „Poetul a dăruit literaturii noastre o capodoperă: Zburătorul, făurită oarecum demonstrativ ca o posibilă înviere a miturilor populare.”

Un punct de vedere echilibrat asupra scrierilor literare create de Ion Heliade Rădulescu a formulat criticul literar Dumitru Popovici care în teza sa de doctorat Ideologia literară a lui Ion Heliade Rădulescu (1935)[11] situează ideologia literară a lui Heliade în context național și european. Concepția lui Heliade asupra rolului literaturii reiese din citatul următor: „...a scri însă cu scop, a avea în scopul său o țintă morală...a face ca fiecare om bun să găsească cîteva pasaje să i se potrivească și să afle mîngîierea și fiecare înrăutățit ca de săgeata trăsnetului să fie isbit la tot rîndul unde i se înfățișează închipuirea.” D. Popovici detaliază afirmațiile lui Heliade (din 1836) asupra poeziei ca act artistic: „Poezia trebuie să fie expresia notei generale a sufletului omenesc, valabilă în orice timp și în orice loc; iar critica literară nu poate lua naștere cît timp nu există modele, cît timp nu se stabilește un cod literar, o colecție de reguli, o «pravilă».” Scrierea sa cu caracter didactic Curs întreg de poezie generală (București, 1868-1870) constitue o codificare a regulilor artistice, vizând realizarea operei cu valabilitatea universală, a modelului.

O analiză literară cu deosebită pătrundere întreprinde D. Popovici asupra poeziei Zburătorul: „Balada Zburătorul este socotită în general drept cea mai reușită poezie a lui Heliade, ea se caracterizează deopotrivă prin înțelegerea psihologiei personajului, prin năzuința de a reda atmosfera de lunatism în care se consumă faptele și prin stăpânirea tehnică a întregului material.” De altfel, și G. Călinescu apreciază Zburătorul ca fiind o capodoperă, la fel a estimat și Șerban Cioculescu, așa cum s-a menționat mai înainte.

Proza sa, Domnul Sarsailă autorul (1838) este o fiziologie a poetului, fiind nu numai un portret caricatural al unor inamici, dintre care primul ar fi Cezar Bolliac, ci conține după mărturia lui Heliade, și elemente ridicole ale propriei sale ființe[12].

Mihai Zamfir, critic literar și profesor la Universitatea din București caracterizează astfel limba literară a lui Ion Heliade Rădulescu[13]: „Bogăția limbii lui [literare] e uimitoare și o depășește cu mult pe aceea a tinerilor Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu ori Bălcescu...limba lui Heliade evoluează spectaculos, de la lexicul popular muntenesc, colorat cu arhaisme, cuvinte slave, grecești ori turcești, la neologismele latine și franceze, apoi la cele italiene.”

Opere[14][modificare | modificare sursă]

Proză[modificare | modificare sursă]

  • Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30
  • Dispozițiile și încercările mele de poezie
  • Gheorghe Lazăr
  • „Bată-te Dumnezeu!” (Coconița Drăgana)
  • Coconul Drăgan
  • Fata lui Chiriac
  • Jupîn Ion
  • Domnul Sarsailă autorul

Poezie[modificare | modificare sursă]

  • Sonet. La anul 1830
  • Epigramă
  • Elegie I. Trecutul
  • Elegie II. Dragele mele umbre
  • Cântarea dimineții
  • Sonet
  • La moartea lui Cârlova
  • Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului
  • Portret
  • Adio la anul 1832
  • Destăinuirea
  • Visul
  • O noapte pe ruinele Târgoviștii
  • Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
  • Odă la pavilionul grecesc
  • La un poet exilat
  • Calul, vulpea, lupul
  • Epitafe
  • Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
  • La Elvira
  • Cutremurul
  • Ingratul
  • Vulturul și bufa
  • Zburătorul
  • Mihaida
  • Epitaf la o femeie cochetă
  • În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm
  • Sânta cetate (Terța rima)
  • La Schiller
  • Dulcamara
  • Muștele și albinele
  • Corbul și Vulpea
  • Areopagul bestiilor
  • Un muieroi și o femeie
  • Mircea și Lazar
  • Poezia
  • Adio la patrie
  • La Maria
  • Primul baciu
  • Un buchet de mireasă
  • Portretul
  • Anatolida sau Omul și forțele

Scrieri cu caracter filozofic[modificare | modificare sursă]

  • Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia, București, 1859-1869
  • Filozofie. Încheiere la cele zise. Eseu publicat în Curierul de ambe sexe, periodul III (1840 - 1842), p. 383

Scrieri lingvistice[modificare | modificare sursă]

  • Gramatica românească, Sibiu, 1828 [A fost elaborată anterior, încă de la 1820]; ediție și studiu de Valeria Guțu Romalo, București, 1980
  • Scrisoare către C. Negruzzi (1836)
  • Repede aruncătură de ochi asupra limbei și începutului rumânilor (1836)
  • Regulile sau grammatica poeziii, (1839)
  • Curs întreg de poezie generală, 3 vol. București, 1868-1870

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Suvenirul de Alphonse de Lamartine
  • Războiul de Alphonse de Lamartine
  • Corbul și vulpea de Jean de La Fontaine
  • Singurătatea de Alphonse de Lamartine
  • Seara de Alphonse de Lamartine
  • Lacul de Alphonse de Lamartine
  • Toamna de Alphonse de Lamartine
  • Imnul nopții de Alphonse de Lamartine
  • Romanță de George Gordon Byron (Lord Byron)
  • Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau
  • Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron (Lord Byron)
  • Depărtarea de Paolo Antonio Rolli
  • Foile și cărbunele de P. Viennet
  • Coada momițelor de P. Viennet
  • La amantă de Sappho
  • Margherita de Alexandre Dumas
  • Lament amoros de Iacopo Vittorelli
  • Poetul murind de Alphonse de Lamartine
  • Cavalerul Toggenburg de Friedrich Schiller
  • Arpa lui David de George Gordon Byron (Lord Byron)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro O confruntare: Ion Heliade-Rădulescu – Grigore Alexandrescu
  2. ^ "Ion Heliade-Rădulescu", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb13516332j, accesat la 10 octombrie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)
  3. ^ L. Aimé-Martin, Plan d'une bibliothèque universelle, Paris, A. Desrez, Libraire-Éditeur, 1837
  4. ^ ro Biografie Ion Heliade Rădulescu
  5. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Ion Heliade-Rădulescu
  6. ^ Ion Heliade Rădulescu, Început de bibliotecă universală, 1846, în Opere, vol. I, p. 253
  7. ^ Istoria literaturii române. Vol. III. Epoca marilor clasici. București,1973, Editura Academiei R. S. R. p. 426
  8. ^ G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Editura pentru literatură, București, 1968, p. 62
  9. ^ N. Iorga, Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea, vol. I, p. 119
  10. ^ Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii române moderne, București, Editura didactică și pedagogică, 1971, pp.31-33
  11. ^ D. Popovici, Ideologia literară a lui Ion Heliade Rădulescu. Teză de doctorat, București, 1935
  12. ^ Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicționarul scriitorilor români. D -L. Editura Fundației Culturale Române, București, 1998. Articolul HELIADE RĂDULESCU, Ion [scris de Ioana Em. Petrescu]
  13. ^ Mihai Zamfir, Istoria literară: Intemeietorul. În revista: România literară, nr. 20, 2011
  14. ^ http://www.art-zone.ro/poezii/ion_Heliade_radulescu.htlm

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • George Călinescu: Istoria literaturii române. Compendiu, Editura Minerva, București, 1983
  • Neagu Djuvara: Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Editura Humanitas, București, 1995, ISBN 9732805234
  • Constantin C. Giurescu: Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Editura Pentru Literatură, București, 1966.
  • Constantin Măciucă: Prefață la volumul Ion Heliade-Rădulescu - Scrieri alese, Editura Albatros, 1978

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Dorin Ștefănescu, Heliade necunoscutul. Ontologie și poetică, Editura Paralela 45, Pitești, 2007.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ion Heliade-Rădulescu
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ion Heliade Rădulescu


Predecesor:
Creearea Academiei Române
Președintele Academiei Române
18671870

Succesor:
August Treboniu Laurian