Antonio Canova
| Antonio Canova | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Possagno, Veneto, Italia[1][5][6][7] |
| Decedat | (64 de ani)[1][2][3][8] Veneția, Imperiul Austriac[1][9][5][10] |
| Înmormântat | Tempio Canoviano[*] |
| Frați și surori | Giovanni Battista Sartori[*] |
| Naționalitate | italiană |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Republica Veneția |
| Etnie | italian |
| Ocupație | sculptor arhitect pictor desenator[*] gravor[*] architectural draftsperson[*] |
| Locul desfășurării activității | Roma[11][10] Viena[10] Napoli[10] Veneția[10] |
| Limbi vorbite | limba italiană[12] |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | sculptură |
Modifică date / text  | |
Antonio Canova (n. ,[1][2][3][4] Possagno, Veneto, Italia[1][5][6][7] – d. ,[1][2][3][8] Veneția, Imperiul Austriac[1][9][5][10]), a fost un sculptor italian, cel mai de bază reprezentant al neoclasicismului în sculptura europeană,model pentru academiștii secolului XIX. Lucrările sale sunt adunate în muzeul Luvru din Paris și Ermitajul din Sankt Petersburg.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Feciorul pietrarului, Canova a rămas foarte curând orfan și s-a angajat la senatorul venețian Faliero,care i-a dat posibilitatea de a învăța să sculpteze. La doar 16 ani, Canova a lucrat statuile „Evrodiei” și „Orfeiei” (pentru Faliero), iar în 1779 compoziția „Dedal și Icar” (pentru patrițianul Pizano). În 1780 pleacă în Roma, unde s-a făcut cunoscut cu monumentele clasice de sculptură care l-au frapat și i-au trezit dorința de creație. În curând, tânărul sculptor s-a plasat în rândul celor mai talentați sculptori și a devenit renumit. A făcut în 1802 pentru împăratul Napoleon I lucrarea „Polina Bonaparte”. Cu toate că era în relații bune cu Papa Pius VII, după căderea lui Napoleon, Canova părăsește Roma și ultimii ani din viață i-a petrecut la locul de baștină Possagno. Când era în viață, Canova era considerat ca cel mai celebru sculptor din acele vremuri. A jucat rolul de bază în dezvoltarea sculpturii clasice. Cele mai cunoscute opere ale lui sunt: „Persei cu capul de meduză”, „Amor și Psyche”, „Napoleon Bonaparte” etc.
Galerie[modificare | modificare sursă]
Amor și Psyhe
Tezeu învinge centaurul
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f g h 1911 Encyclopædia Britannica/Canova, Antonio[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d IeSBE / Kanova, Antonio[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Antonio Canova (în engleză), RKDartists
- ^ a b c d Канова Антонио, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ a b https://www.britannica.com/biography/Antonio-Canova-marchese-dIschia Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b https://data.bnf.fr/ark:/12148/cb122039438 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Antonio Canova, KulturNav, accesat în
- ^ a b „Antonio Canova”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c d e f https://rkd.nl/explore/artists/15139 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ „Antonio Canova”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- de Antonio Canova în Catalogul Bibliotecii Naționale a Germaniei
- de Antonio Canova, Werkauswahl in Umrissen
- it Biografie la StoriaDellArte
- Marmura calda Arhivat în , la Wayback Machine., 8 iulie 2010,Paul Ioan, Revista Magazin
- Nepotul care sculpteaza cu inima Arhivat în , la Wayback Machine., 4 ianuarie 2007,Paul Ioan, Revista Magazin