Antonio Canova

Date personale
Antonio Canova
Antonio Canova
Născut	1 noiembrie 1757 Possagno, Republica Veneția
Decedat	13 octombrie 1822 (64 de ani) Veneția
Frați și surori	Giovanni Battista Sartori[*]
Naționalitate	italiană
Ocupație	sculptor[] pictor restorer[] arhitect
Activitate
Domeniu artistic	sculptură
Modifică date / text

Antonio Canova - Cele trei Grații

Antonio Canova (n. 1 noiembrie 1757, Possanio în regiunea Veneției — d. 13 octombrie 1822 în Veneția), a fost un sculptor italian, cel mai de vază reprezentant al neoclasicismului în sculptura europeană,model pentru academiștii secolului XIX. Lucrările sale sunt adunate în muzeul Luvru din Paris și Ermitajul din Sankt Petersburg.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Feciorul pietrarului,Canova a rămas foarte curînd orfan și s-a angajat la senatorul venețian Faliero,care i-a dat posibilitatea de a învăța să sculpteze. La doar 16 ani,Canova a lucrat pentru Faliero statuile:"Evrodiei" și "Orfeiei",dar în 1779 pentru patrițianul Pizano-compoziția "Dedal și Icar". În 1780,pleacă în Roma unde s-a făcut cunoscut cu monumentele clasice de sculptură care l-au frapat și i-au trezit dorința de creație. În curînd,tînărul sculptor s-a plasat în rîndul celor mai talentați sculptori și a devenit renumit. A făcut în 1802 pentru împăratul Napoleon I lucrarea "Polina Bonaparte". Cu toate că era în relații bune cu Papa Pius VII, după căderea lui Napoleon, Canova părăsește Roma și ultimii ani din viață i-a petrecut la locul de baștină Possagno. Cînd era în viață,Canova era considerat ca cel mai celebru sculptor din acele vremuri. A jucat rolul de bază în dezvoltarea sculpturii clasice. Cele mai cunoscute opere ale lui sunt: "Persei cu capul de meduză"; "Amor și Psyche"; "Napoleon Bonaparte";etc.