Autoritarism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Autoritarismul este o formă de guvernare care implică o autoritate nelegitimă, în care normele liberale și democratice nu sunt respectate. În regimurile nedemocratice, guvernanții s-au auto-selectat sau dacă au fost aleși, nu pot fi înlăturați de la putere de către cetățeni prin alegeri libere și competitive. În totalitarism, regimurile respective fac uz de o anumită ideologie social-culturală „infailibilă”, prin care încearcă să mobilizeze masele și care nu permite pluralismul politic.

Regimurile autoritare, neavând la bază o singură ideologie, își justifică legitimitatea prin diverse motive, precum patriotism sau naționalism, dezvoltare economică, „justiție socială” și necesitatea de a menține ordinea.

O formă extremă a autoritarismului este totalitarismul.

Originea termenului[modificare | modificare sursă]

Termenul "autoritarism" a fost introdus în teoria științifică de către teoreticienii Școlii de la Frankfurt, însemnând un anumit set de caracteristici sociale, inerente atât culturii politice cât și conștiinței în masă în general.

Autoritarismul este, în primul rând, un sistem socio-politic bazat pe subordonarea statului sau a liderilor acestuia.

În al doilea rând - o trăsătură socială sau trăsătură de personalitate, caracterizată de încrederea că în societate trebuie să existe loialitate strictă și necondiționată față de domnitor, subordonarea necontestată a oamenilor față de autorități.

Un regim politic compatibil cu principiile autoritarismului înseamnă absența unei democrații autentice, atât în ceea ce privește desfășurarea liberă a alegerilor, cât și în chestiuni de guvernare. Adesea combinată cu dictatura unui individ (un grup individual - o oligarhie), care se manifestă într-un grad sau altul.

Exemple[modificare | modificare sursă]

Nu există o definiție precisă a autoritarismului, dar se încearcă o serie de măsurători anuale, inclusiv raportul anual al Freedom House despre Freedom in the World.

Actual[modificare | modificare sursă]

Următoarea este o listă neexhaustivă de exemple de state care sunt în prezent (sau frecvent) caracterizate ca autoritare:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Freedom in the World Algeria Report”. Accesat în . 
  2. ^ „Freedom in the World Angola Report”. Accesat în . 
  3. ^ Vincent, Rebecca (). „When the music dies: Azerbaijan one year after Eurovision”. Al Jazeera. Accesat în . Over the past several years, Azerbaijan has become increasingly authoritarian, as the authorities have used tactics such as harassment, intimidation, blackmail, attack and imprisonment to silence the regime’s critics, whether journalists, bloggers, human rights defenders, political activists or ordinary people taking to the streets in protest. 
  4. ^ Nebil Husayn, Authoritarianism in Bahrain: Motives, Methods and Challenges, AMSS 41st Annual Conference (September 29, 2012); Parliamentary Elections and Authoritarian Rule in Bahrain (January 13, 2011), Stanford University
  5. ^ Rausing, Sigrid (). „Belarus: inside Europe's last dictatorship”. The Guardian. London. Accesat în . 
  6. ^ „Belarus's Lukashenko: "Better a dictator than gay". Berlin. Reuters. . ...German Foreign Minister's branding him 'Europe's last dictator' 
  7. ^ „Profile: Alexander Lukashenko”. BBC News. BBC. . Accesat în . '..an authoritarian ruling style is characteristic of me [Lukashenko]' 
  8. ^ „Essential Background – Belarus”. Human Rights Watch. . Accesat în . 
  9. ^ „Human rights by country – Belarus”. Amnesty International Report 2007. Amnesty International. . Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  10. ^ „Freedom in the World Burundi Report”. Accesat în . 
  11. ^ Elisabeth Bumiller (). „In Cambodia, Panetta Reaffirms Ties With Authoritarian Government”. The New York Times. 
  12. ^ a b c Freedom House (). Freedom in the World 2016: Anxious Dictators, Wavering Democracies: Global Freedom Under Pressure (PDF). 
  13. ^ „Amnesty International Report 2009: State of the World's Human Rights”. Amnesty International. . Arhivat din original la . 
  14. ^ „Freedom in the World Chad Report”. Accesat în . 
  15. ^ Ming Xia, China Rises Companion: Political Governance, The New York Times. See also Cheng Li, The End of the CCP’s Resilient Authoritarianism? A Tripartite Assessment of Shifting Power in China (September 2012), The China Quarterly, Vol. 211; Perry Link and Joshua Kurlantzick, China's Modern Authoritarianism (May 25, 2009), The Wall Street Journal; Ariana Eunjung Cha, China, Cuba, Other Authoritarian Regimes Censor News From Iran (June 27, 2009), The Washington Post.
  16. ^ Kennedy, John; Nagao, Haruka; Liu, Hongyan (). „Voting and Values: Grassroots Elections in Rural and Urban China”. Politics and Governance. 6 (2): 90. doi:10.17645/pag.v6i2.1331. 
  17. ^ „Freedom in the World Democratic Republic of Congo Report”. Accesat în . 
  18. ^ „Freedom in the World Republic of Congo Report”. Accesat în . 
  19. ^ Ariana Eunjung Cha, China, Cuba, Other Authoritarian Regimes Censor News From Iran (June 27, 2009), The Washington Post; Shanthi Kalathil and Taylor Boas, Internet and State Control in Authoritarian Regimes: China, Cuba and the Counterrevolution (July 16, 2001), Carnegie Endowment for International Peace.
  20. ^ Amr Adly, The Economics of Egypt’s Rising Authoritarian Order, Carnegie Middle East Center, June 18, 2014; Nathan J. Brown & Katie Bentivoglio, Egypt's Resurgent Authoritarianism: It's a Way of Life, Carnegie Endowment for International Peace, October 9, 2014; Roula Khalaf, Sisi’s Egypt: The march of the security state, Financial Times (December 19, 2016); Peter Hessler, Egypt's Failed Revolution, New Yorker, January 2, 2017.
  21. ^ „Freedom in the World Equatorial Guinea Report”. Accesat în . 
  22. ^ „Freedom in the World Eritea Report”. Accesat în . 
  23. ^ „Freedom in the World Ethiopia Report”. Accesat în . 
  24. ^ „Freedom in the World Gabon Report”. Accesat în . 
  25. ^ https://foreignpolicy.com/2018/02/05/hungary-and-poland-arent-democratic-theyre-authoritarian/
  26. ^ https://slate.com/news-and-politics/2018/04/the-re-election-of-hungarys-authoritarian-prime-minister-disproves-everything-we-thought-we-knew-about-democracy.html
  27. ^ Mehrdad Kia, id=BaE3AAAAQBAJ&pg=PA75#v=onepage&q&f=false The Making of Modern Authoritarianism in Contemporary Iran, in Modern Middle East Authoritarianism: Roots, Ramifications, and Crisis (Routledge: 2013; eds. Noureddine Jebnoun, Mehrdad Kia & Mimi Kirk), pp. 75–76.
  28. ^ Juan José Linz, Totalitarian and Authoritarian Regimes (Lynne Rienner, 2000), p. 36.
  29. ^ a b Yom, Sean (). „Why Jordan and Morocco are doubling down on royal rule”. Washington Post. 
  30. ^ Beckert, Jen. "Communitarianism." International Encyclopedia of Economic Sociology. London: Routledge, 2006. 81.
  31. ^ „Governance of Morocco”. Fanack.com. 
  32. ^ „Morocco: The Promise of Democracy and the Reality of Authoritarianism”. IAI Istituto Affari Internazionali (în italiană). . 
  33. ^ Daniel Byman, Pyongyang’s Survival Strategy: Tools of Authoritarian Control in North Korea, International Security, Vol. 35, issue 1, pp. 44–74 (Summer 2010); Chico Harlan, In authoritarian North Korea, hints of reform, The Washington Post, September 3, 2012.
  34. ^ https://freedomhouse.org/report/freedom-world/2017/oman
  35. ^ „Dictators Continue to Score in International Sporting Events”. Freedom House. 
  36. ^ Nikolay Petrov and Michael McFaul, The Essence of Putin's Managed Democracy (October 18, 2005), Carnegie Endowment for International Peace; Tom Parfitt, Billionaire tycoon Mikhail Prokhorov who is running in the 4 March election says it is time for evolution not revolution (January 11, 2012), The Guardian; Richard Denton, Russia's 'managed democracy' (May 11, 2006), BBC News.
  37. ^ „Nations in Transit 2014 – Russia”. Freedom House. 
  38. ^ „The Myth of the Authoritarian Model – How Putin's Crackdown Holds Russia Back” (PDF). The Freeman Spogli Institute for International Studies, Stanford. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  39. ^ „Freedom in the World Rwanda Report”. Accesat în . 
  40. ^ „Lee Kuan Yew leaves a legacy of authoritarian pragmatism”. Accesat în . 
  41. ^ „January 5, 2017 Fear, smear and the paradox of authoritarian politics in Singapore”. Accesat în . 
  42. ^ Toby Craig Jones, Desert Kingdom: How Oil and Water Forged Modern Saudi Arabia (2011), Harvard University Press, pp. 5, 14–15; Kira D. Baiasu, Sustaining Authoritarian Rule Arhivat January 2, 2013, la Wayback Machine. Fall 2009, Volume 10, Issue 1 (September 30, 2009), Northwestern Journal of International Affairs.
  43. ^ „Freedom in the World South Sudan Report”. Accesat în . 
  44. ^ Heydemann, Steven; Leenders, Reinoud (). Middle East Authoritarianisms: Governance, Contestation, and Regime Resilience in Syria and Iran. Stanford University Press. p. 13. ISBN 978-0804793339. 
  45. ^ „Freedom in the World Tajikistan Report”. Accesat în . 
  46. ^ Jakubowski, Andrzej (). Cultural Rights as Collective Rights: An International Law Perspective. Brill – Nijhoff. p. 196. ISBN 978-9004312012. 
  47. ^ Berk Esena & Sebnem Gumuscub, Rising competitive authoritarianism in Turkey, Third World Quarterly (February 19, 2016). doi:10.1080/01436597.2015.1135732; Ramazan Kılınç, Turkey: from conservative democracy to popular authoritarianism, openDemocracy (December 5, 2015).
  48. ^ „Turkmenistan”. hrw.org. Accesat în . 
  49. ^ „The dark side of the United Arab Emirates”. newint.org. . Accesat în . 
  50. ^ „United Arab Emirates profile”. . Accesat în – via www.bbc.com. 
  51. ^ „Freedom in the World Uganda Report”. Accesat în . 
  52. ^ Neil J. Melvin, Uzbekistan: Transition to Authoritarianism on the Silk Road (Harwood Academic, 2000), pp. 28–30.
  53. ^ Shahram Akbarzadeh, "Post-Soviet Central Asia: The Limits of Islam" in Constitutionalism in Islamic Countries: Between Upheaval and Continuity (Oxford University Press, 2012: eds. Rainer Grote & Tilmann J. Röder), p. 428.
  54. ^ https://www.economist.com/news/asia/21732574-new-president-less-brutal-his-predecessor-no-democrat-uzbek-spring-has-sprung
  55. ^ Human Rights Watch, Venezuela: Chávez’s Authoritarian Legacy: Dramatic Concentration of Power and Open Disregard for Basic Human Rights, March 5, 2013; Kurt Weyland, Latin America's Authoritarian Drift: The Threat from the Populist Left, Journal of Democracy, Vol. 24, No. 3 (July 2013), pp. 18–32.
  56. ^ Thomas Fuller, In Hard Times, Open Dissent and Repression Rise in Vietnam (April 23, 2013), The New York Times

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • de Jürgen Hartmann: Vergleichende Regierungslehre und Systemvergleich. In: Dirk Berg-Schlosser, Ferdinand Müller-Rommel (Hrsg.): Vergleichende Politikwissenschaft. 4. Aufl., Verlag für Sozialwissenschaften, Wiesbaden 1997, ISBN 978-3-8100-3860-9, S. 31 ff.
  • de Werner Herkner: Lehrbuch der Sozialpsychologie. 6. Aufl., Huber, Bern 2001, ISBN 3-456-81989-7.
  • de Juan José Linz: Autoritäre Regime. In: Dieter Nohlen (Hrsg.): Wörterbuch Staat und Politik, Piper, München/Zürich 1996, ISBN 3-492-22070-3, S. 40–43.
  • de Juan José Linz: Totalitäre und autoritäre Regime. Herausgegeben und übersetzt von Raimund Krämer. 3. Auflage. Potsdamer Textbücher 4. WeltTrends, Potsdam 2009. ISBN 978-3-941880-00-9.
  • de Juan José Linz: Ein autoritäres Regime: Der Fall Spanien. Herausgegeben und übersetzt von Raimund Krämer und Christoph Sebastian Widdau. Potsdamer Textbücher 13. WeltTrends, Potsdam 2011. ISBN 978-3-941880-35-1.
  • de Dieter Nohlen: Autoritäre Systeme. In: Peter Waldmann, Klaus Ziemer (Hrsg.): Die östlichen und südliche Länder (= Lexikon der Politik in 7 Bändern, Bd. 4), Beck, München 1997, ISBN 3-406-36908-1, S. 67–74.
  • de Susanne Rippl, Christian Seipel, Angela Kindervater (Hrsg.): Autoritarismus. Kontroversen und Ansätze der aktuellen Autoritarismusforschung. Leske und Budrich, Opladen 2000, ISBN 3-8100-2634-4.
  • de Bernd Six: Generalisierte Einstellungen. In: Manfred Amelang (Hrsg.): Enzyklopädie der Psychologie. Differentielle Psychologie und Persönlichkeitsforschung, Band 3. Hogrefe, Göttingen 1966, ISBN 978-3-8017-0553-4, S. 1–50.