Pedagogie
Pedagogia (din greacă: παιδεια paideia = creștere, formare resp. pais = băiat, copil + agein = a conduce) e denumirea tradițională pentru disciplina științifică care se ocupă de educație. Este teoria și practica metodelor pentru obținerea unui proces de învățare într-un cadru instituțional.
Pedagogia este știința și arta educației. Pedagogia cibernetică este o disciplină pedagogică modernă care studiază principiile și legile modelului educativ cu metode cibernetice.[1] După dicționarul Merriam-Webster[2], pedagogia este deseori descrisă ca fiind arta, știința de a învăța (pe alții). (Eliptic, familiar) Facultate care pregătește specialiști în știința pedagogiei.[3]
Pedagogia constă în cercetarea și aplicarea celor mai bune metode de educare a copiilor, tineretului și adultului. Așa cum s-a menționat mai sus, este știință și artă în același timp: se prezintă ca știință prin cercetările pe care le efectuează în colaborare cu celelalte științe (biologie,psihologie, sociologie etc.) și apare ca artă prin aplicarea adevărurilor descoperite.[4]
Pedagogia socială constituie o orientare în pedagogia contemporană care consideră educația ca un proces de formare conștientă a omului în, prin și pentru societate. Sinonim : sociologia educației.
Variante ale pedagogiei
[modificare | modificare sursă]Există o serie de variante/diviziuni ale pedagogiei în funcție de diferite criterii[4]: pedagogia generală incluzând toate teoriile privitoare la educație și instruire; pedagogie experimentală - abordarea într-un plan al încercărilor și controlului sistematic și științific a diferitelor metode formale și informale de formare a omului; pedagogie specială care se ocupă de diferite categorii de inadaptați (deficienți senzoriali și motorii). Din punct de vedere al subiecților cu care operează se deosebesc o pedagogie a copilului, a adolescentului, a tineretului, a adultului. Mai recent s-a dezvoltat pedagogia socială care se ocupă cu o vastă gamă de probleme privind diferite compartimente ale vieții sociale și influența lor asupra procesului instructiv-educativ. Prelungirea învățământului și necesitatea învățării neîntrerupte pe toată durata vieții a determinat apariția unei pedagogii a educației permanente.
Pedagogi
[modificare | modificare sursă]
- Comenius - Jan Amos Komenský (1592 - 1670)
- Jean-Jacques Rousseau (1712-1778)
- Condorcet (1743-1794)
- Johann Heinrich Pestalozzi[5] (1746-1827)
- Friedrich Fröbel (1782-1852)
- Paul Robin (1837-1912)
- Sébastien Faure (1858-1942)
- Georg Kerschensteiner (1854-1932)
- Francisco Ferrer (1859-1909)
- John Dewey (1859-1952)
- Rudolf Steiner (1861-1925)
- Maria Montessori (1870-1952)
- Ovide Decroly (1871-1932)
- Edouard Claparède (1873-1940)
- Janusz Korczak (1878-1942)
- Adolphe Ferrière (1879-1960)
- Roger Cousinet (1881-1973)
- Alexander Sutherland Neill (1883-1973)
- Anton Makarenko (1888-1939)
- Célestin Freinet (1896-1966)
- Carl Rogers (1902-1987)
- Andras Petö (1893-1961)
- Antoine de la Garanderie (1920-2010)
- Reuven Feuerstein (1921-...)
- Valeri Brainin (1948-...)
- Philippe Meirieu (1949-...)
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Mic dicționar enciclopedic, Editura enciclopedică română, București, 1972.
- ↑ Definition of PEDAGOGY, în: Merriam-Webster
- ↑ Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016.
- 1 2 Paul Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978.
- 1 2 Johann Heinrich Pestalozzi (n. 1746 – d. 1827) este un pedagog, educator și filosof elvețian.
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- I. Cerghit, etall, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, 2001
- O istorie a pedagogiei universale și românești pînă la 1900, Ion Gh. Stanciu, Editura Didactică și Pedagogică, 1977
