Sindromul Stockholm

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Kreditbanken at Norrmalmstorg, Stockholm, locul în care a avut loc răpirea

Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.

Drept consecință, victima devine hiper-vigilență în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, intrucat ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.

Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emotional foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, caz în care jefuitorii au ținut captivi angajații băncii pentru 6 zile (între 23 și 28 august 1973). În acest caz victimele s-au atașat emoțional de răpitori și chiar le-au luat apărarea ulterior eliberării). Termenul a fost avansat de către criminologul și psihiatrul Nils Bejerot, cel care a asistat poliția în timpul jafului și care s-a referit la acest sindrom în cadrul unei emisiuni de știri din acele zile [1]

Explicații psihologice[modificare | modificare sursă]

O teorie care încearcă să explice sindromul Stockholm este teoria disonanței cognitive. Aceasta spune că oamenii în general nu pot sta nefericiți pentru perioade lungi de timp, și când oamenii sunt răpiți pentru o perioadă lungă de timp, o să fie nefericiți pentru toată acea perioadă de timp sau ajung să îi iubească pe răpitori și să se identifice cu ei.[2]

Explicații evoluționiste[modificare | modificare sursă]

Sindromul poate fi explicat din punctul de vedere al evoluționismului. În istorie au existat și există multe practici care au implicat răpirea femeilor sau copiilor (vezi ienicerii turci care proveneau din copiii răpiți sau practica răpirii femeilor pentru a deveni soțiile răpitorilor). Femeile răpite care nu acceptau noul statut, care încercau să fugă sau nu cooperau erau omorâte, încarcerate sau pedepsite drastic. Pe de altă parte, femeile care se supuneau răpitorilor ajungeau să câștige favorurile acestora, să aibă o viață mai bună și să aibă copii. De-a lungul generațiilor aceasta ar putea să fi avut un efect de a selecta în populația respectivă acele gene care favorizau pasivitatea și solidarizarea cu răpitorii.[necesită citare]

Sindromul Stockholm în cazul în cazul copiilor alienați parental[modificare | modificare sursă]

  • Sindromul Stockholm se întâlnește deseori în cazul copiilor alienați parental de către părintele cu care locuiesc. Copiii încep în a se identifica cu părintele alienator datorită unui mecanism defensiv, din teama de violentă sau, în cazul copiilor de varste mici, din teama de a pierde părintele de care s-au atașat emoțional [3],
  • Acest sindrom a fost identificat și în cazul răpirilor internaționale de copii [4] . Părinți care în urma divorțului pronunțat aleg să plece din țară, ilegal, în contradicție cu voința celuilalt părinte și prin eludarea hotarârilor judecătorești care indică un anume program de vizitare pentru celălalt părinte. Părinți care au recâștigat după ani de zile de procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dreptul de a se revedea cu copiii răpiți internațional , ajung să se vadă cu acești copiii doar pentru ca respectivii copii, ajunși adolescenți să le spună că nu vor să îi mai vadă vreodată [5].

Recunoaștere[modificare | modificare sursă]

Sindromul Stockholm este recunoscut în legislația românească secundară, începând cu anul 2011[6]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Nils Bejerot: The six day war in Stockholm New Scientist 1974, volume 61, number 886, page 486-487
  2. ^ Yahoo News:Bonding with a Captor: Why Jaycee Dugard Didn't Flee
  3. ^ Știut fiind că minorii sub vîrsta de 6 ani se atașează foarte mult de persoanele pe care le văd zi de zi. A se vedea și articolul Sindromul Stockholm
  4. ^ Termenul de răpire internațională a fost introdus de către Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (încheiată la 25 octombrie 1980)
  5. ^ Cazul Deak împotriva României și a Marii Britanii (Cererea nr. 19055/05), publicată pe sit-ul CSM
  6. ^ ""Forme particulare ale violenței asupra copilului […] Sindromul Stockholm, cunoscut în psihologie ca fenomenul prin care victima exprimă adulație, gratitudine și alte sentimente pozitive față de abuzator, aparent irațional, în lumina pericolului și a riscurilor suportate de către victimă (descoperit inițial la ostatici). Acesta poate face dificilă identificarea abuzului." -- Hotărârea de Guvern nr. 49/2011 care poate fi consultată aici (pagina 9)