Planificare urbană
Planificarea urbană este un proces complex de utilizare efectivă a loturilor virane și a pământului urban, implicând designul urban, infrastuctura transporturilor, rețelelor de instalații (alimentare cu apa, canalizare, rețele electrice, rețele de termoficare, rețele de gaz, etc.) și integrarea armonioasă a clădirilor deja existente cu cele viitoare. Planificarea urbană, deși după nume pare a se referi doar la localități urbane (municipii, orașe și târguri) este mult mai cuprinzătoare acoperind orice așezare umană, indiferent de mărime.
Fenomen sofisticat, planificarea urbană implică arhitectură, ingineria construcțiilor, cercetare, analiză, finanțare, viitorologie, planificare strategică, consultare publică, planificarea cartierelor, gândire strategică, recomandări și limitări, conservare istorică, implementare, management și gospodărire și, în final, realizarea de clădiri, drumuri și structuri.[1]
Planificarea urbană este un domeniu interdisciplinar care include ingineria civilă, arhitectura, geografia umană, științele sociale și științele designului. Practicienii în planificare urbană utilizează cercetarea și analiza, gândirea strategică, arhitectura inginerească, designul urban, consultarea publică , recomandările de politici, implementarea și managementul[2]. Este strâns legată de domeniul design urban, iar unii urbani oferă proiecte pentru străzi, parcuri, clădiri și alte zone urbane[3]. Urbaniștii lucrează cu domeniile înrudite ale ingineriei civile, arhitecturii peisagistice , arhitecturii și administrației publice pentru a atinge obiective strategice, politice și de sustenabilitate.
Istoric
[modificare | modificare sursă]Europa medievală și renascentistă
[modificare | modificare sursă]Florența, cunoscutul oraș din Italia, a fost unul din primele modele ale planificării urbane timpurii, forma zidului de apărare al orașului fiind intenționat concepută ca un poligon stelat cu multiple "raze," pentru a fi capabil ca să reziste optim la atacuri ale artileriei timpului, care consta din tunuri mono-salvă de diferite calibre.
Epoca modernă
[modificare | modificare sursă]În prima jumătate a secolului al XIX-lea orașul ideal florentin și arhitectura greco-latină au fost popularizate de Karl Friedrich Schinkel, arhitect urbanist promotor al arhitecturii neorenascentiste și neoclasice, inițiator al istorismului.
A se vedea și
[modificare | modificare sursă]Note, referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Taylor, Nigel (2007). Urban Planning Theory since 1945, London, Sage
- ^ Taylor, Nigel (). Urban Planning Theory Since 1945. Los Angeles: Sage. pp. 3–4. ISBN 978-0-7619-6093-5.
- ^ Pobiner, Joe (). „3 urban planning trends that are changing how our cities will look in the future”. Building Design + Construction (în engleză). Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Departamentul „Planificare Urbană și Dezvoltare Teritorială” al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București
- ICCV RO[nefuncțională] - Planificarea urbană, articol de Dana Nițulescu - Academia Română, Institutul de Cercetare a Calității Vieții
