Disforie de gen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Disforie de gen
Specialitatepsihiatrie
psihologie  Modificați la Wikidata
SimptomeNemulțumire profundă legată de genul sau sexul atribuit la naștere[1][2][3]
ComplicațiiTulburări de alimentație, suicid, depresie, anxietate, izolare socială[4]
TratamentTranziția, psihoterapie[2][3]
MedicațieHormoni (e.g., androgeni, antiandrogeni, estrogeni)
Clasificare și resurse externe
ICD-10F64
ICD-11HA60, HA61, HA6Z
ICD-9-CM302.6[5]  Modificați la Wikidata
MedlinePlus001527
MeSH IDD000068116  Modificați la Wikidata

Disforia de gen este o afecțiune care care îi cauzează unei persoane disconfort sau suferință pentru că există o diferență între sexul biologic al acesteia și identitatea de gen acesteia. Ea este uneori cunoscută și ca incongruență de gen.[6] Oamenii ce suferă de disforie de gen sunt de obicei persoane transgen. Aceasta era numită tulburare de identitate sexuală până la adoptarea ICD-11 de către OMS în 2019. Afecțiunea a fost redenumită și mutată din secțiunea pentru Tulburări Mentale și de Comportament pentru a scăpa de stigma asociată termenului tulburare.[7]

Nonconformitatea genului nu este același lucru cu disforia de gen.[8] Conform Asociației Psihiatrice Americane (American Psychiatric Association), elementul critic al disforiei de gen este "suferința semnificativă din punct de vedere medical".[1]

Studiile pe gemeni sugerează că disforia de gen are probabil cauze genetice pe lângă cele legate de mediu.[9][10] Unele persoane transgen și unii cercetători încurajează declasificarea afecțiunii pentru că ei spun ca diagnosticul patologizează varianța în identitățile de gen și consolidează modelul binar al genului.[11][12][13]

Tratamentul disforiei de gen poate implica sprijinirea persoanei în timpul schimbărilor în exprimarea genului. Terapia cu hormoni sau diverse operați pot fi folosite pentru a asista asemenea schimbări.[2][3] Tratamentul mai poate include și consiliere sau psihoterapie.[3]

Semne și simptome[modificare | modificare sursă]

Suferința rezultată dintr-o incongruență între genul resimțit al unei persoane și sexul/genul atribuit (de obicei la naștere) este simptomul fundamental al disforiei de gen.[14][15]

Disforia de gen la cei atribuiți masculi la naștere tinde să urmeze una din două traiectorii largi: cu început timpuriu și cu început târziu. Disforia de gen cu început timpuriu este vizibilă în comportamentul din copilărie. Uneori disforia de gen va întârzia la acest grup iar aceștia se vor identifica ca gay sau homosexuali pentru o perioadă, urmând apoi o reîntoarcere a disforiei de gen. Acest grup este de obicei atras sexual de membri ai sexului natal în perioada maturității. Disforia de gen cu început târziu nu include semne vizibile în copilăria timpurie, dar unii raportează că au avut dorința de a fi sexul opus în copilărie, pe care nu au comunicat-o celorlalți. Femeile transgen cu disforie de gen cu început târziu vor fi de obicei atrase sexual de femei și se vor identifica ca lesbiene. Este obișnuit pentru persoanele atribuite ca masculi la naștere care au disforie de gen cu început târziu să încerce travestismul și să resimtă excitație sexuală din experiență . La persoanele atribuite femele la naștere, disforia de gen cu început timpuriu este traseul cel mai comun. Acest grup este de obicei atras sexual de femei. Bărbații transgen cu disforie de gen cu început târziu vor fi de obicei atrași de bărbați și se vor identifica ca gay.[16][17]

Simptomele disforiei de gen la copii includ preferințe pentru jucării, jocuri sau activități asociate cu sexul opus; o mare neplăcere în legătură cu propriile organe genitale; și o preferință puternică pentru tovarăși de joacă de sexul opus.[18] Unii copii pot de asemenea să resimtă izolare socială de la colegii lor, anxietate, singurătate, și depresie.[4] Conform Asociației Psihologice Americane (American Psychological Association), copiii transgen au o probabilitate mai mare de a suferi hărțuiri și violență la școală, în plasament, în centrele rezidențiale de tratament, în centrele pentru persoanele fără adăpost și în programele de justiție juvenilă decât ceilalți copii.[19] În plus, unii psihologi pediatri continuă să folosească un limbaj care nu respectă identitatea de gen a pacientului și tehnici și limbaj patologizant cu copiii transgen, contrar politicii APA.[20]

La adolescenți și adulți, simptomele includ dorința de a fi și de a fi tratat ca celălalt gen.[16] Adulții cu disforie de gen au un risc mărit de a suferi de stres, izolare, anxietate, depresie, stimă de sine redusă, și suicid.[4] Studiile indică că persoanele transgen au o rată extrem de mare a încercărilor de sinucidere; un studiu a 6,450 de persoane transgen din Statele Unite a găsit că 41% au încercat să se sinucidă, în contrast cu media națională de 1.6%. S-a mai găsit, de asemenea, că încercările de sinucidere au fost mai puțin comune la persoanele transgen care au spus că legăturile lor familiale au rămas puternice după ce și-au făcut publică identitatea, dar chiar și persoanele transgen cu un risc comparativ mic aveau totuși o probabilitate mult mai mare de a fi încercat să se sinucidă decât populația generală.[21] Persoanele transgen au de asemenea un risc ridicat de a suferi de tulburări de alimentație[22] și de abuz de substanțe narcotice.[23]

Cauze[modificare | modificare sursă]

Un studiu pe gemeni (bazat pe șapte oameni dintr-un eșantion de 314) a sugerează că incongruența de gen poate fi 62% moștenibilă, indicând posibilitatea unei influențe genetice ca origine, în aceste cazuri.[24]

Diagnostic[modificare | modificare sursă]

Asociația Psihiatrică Americană permite diagnosticul de disforie de gen la adolescenți sau adulți dacă doua sau mai multe dintre următoarele criterii sunt resimțite pentru cel puțin șase luni:[16]

  • O dorință puternică de a avea un gen diferit de cel atribuit
  • O dorință puternică de a fi tratat ca un gen diferit de cel atribuit
  • O nepotrivire semnificativă între genul resimțit sau exprimat al persoanei și caracteristicile sexuale ale persoanei
  • O dorință puternică de a avea caracteristicile sexuale ale unui alt gen decât cel atribuit
  • O dorință puternică de a scăpa de caracteristicile sexuale proprii din cauza nepotrivirii lor cu genul resimțit sau exprimat al persoanei
  • O convingere puternică că persoana are reacțiile și sentimentele tipice unui gen diferit de cel atribuit

În plus, afecțiunea trebuie să fie asociată cu o suferință sau deficiență de funcționare semnificativă din punct de vedere medical.[16]

Clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate înrudite (ICD-10) enumeră mai multe afecțiuni legate de identitatea de gen:[25][26]

  • Transsexualism (F64.0): Dorința de a trăi și de a fi acceptat ca un membru al sexului opus, de obicei acompaniată de dorința efectuării unor operații și tratamente hormonale
  • Tulburare de identitate sexuală a copilăriei (F64.2): Suferință intensă și persistentă legat de genul atribuit, manifestată înainte de pubertate
  • Alte tulburări de identitate sexuală (F64.8)
  • Tulburări de identitate sexuală, nespecificate (F64.9)
  • Tulburare de maturitate sexuală (F66.0): Nesiguranță legată de identitatea de gen sau orientarea sexuală, cauzând anxietate sau suferință

ICD-11, care va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2022, revizuiește semnificativ clasificarea afecțiunilor legate de identitatea de gen.[27] Sub "afecțiuni legate de sănătatea sexuală", ICD-11 are "incongruența de gen", care este separată în trei afecțiuni:[28]

  • Incongruență de gen a adolescenței sau maturității (HA60): înlocuiește F64.0
  • Incongruență de gen a copilăriei (HA61): înlocuiește F64.2
  • Incongruență de gen, nespecificată (HA6Z): înlocuiește F64.9

În plus, tulburarea de maturitate sexuală a fost eliminată, împreună cu travestismul bivalent.[29] ICD-11 definește incongruența de gen ca "o incongruență marcată și persistentă între genul resimțit al unui individ și sexul atribuit al acestuia", fiind similară cu definiția din DSM-5, dar fără a necesita suferință sau deficiență în funcționare semnificativă.

Managementul afecțiunii[modificare | modificare sursă]

Tratamentul unei persoane diagnosticate cu disforie de gen poate include psihoterapie sau susținerea genului preferat al individului prin terapia cu hormoni, exprimarea genului sau a rolului de gen, sau operații. Aceasta poate include consiliere psihologică, rezultând în schimbări în stilul de viață, sau schimbări fizice, rezultând din intervenții medicale cum ar fi tratamentul hormonal, operații asupra organelor genitale, electroliza sau epilarea cu laser, operații asupra pieptului/sânilor, sau alte operații reconstructive.[30] Scopul tratamentului poate fi pur și simplu de a reduce problemele ce rezultă din statutul transgen al persoanei, de exemplu, consilierea pacientului pentru a reduce sentimentul de vinovăție asociat cu travestismul, sau consilierea persoanei iubite pentru a o ajuta să se adapteze la situația pacientului.[31]

Pentru a ajuta medicii, au fost elaborate niște ghiduri. Standardele de Îngrijire ale Asociației Mondiale Profesionale pentru Sănătatea Persoanelor Transgen (World Professional Association for Transgender Health - WPATH) sunt folosite de anumiți doctori ca un ghid pentru tratament. Alții folosesc instrucțiunile descrise în cartea Transgender Care, scrisă de Gianna Israel și Donald Tarver.[necesită citare] Ghidurile de tratament utilizează de obicei un model de "reducere a răului".[32][33][34]

Copii prepubescenți[modificare | modificare sursă]

Întrebarea că dacă e mai bine să consiliezi copii tineri să fie fericiți cu sexul lor atribuit, sau dacă să-i încurajezi să continue să arate comportamente care nu se potrivesc sexului atribuit—sau dacă să fie desfășurată o tranziție transgen—este controversată. Studii ale copiilor cu disforie de gen arată în mod consistent că majoritatea încetează să se mai simtă a fi transgen în timpul pubertății și se identifică în schimb ca persoane gay sau lesbiene.[35][36][37] Alți medici de asemenea raportează că o proporție semnificativă a copiilor tineri diagnosticați cu disforie de gen mai târziu nu mai arată nicio disforie.[38]

Profesioniști care tratează disforia de gen la copii au început să facă trimiteri medicale pentru și să prescrie ei înșiși hormoni, cunoscuți ca blocanți ai pubertății, pentru a întârzia începutul pubertății până când se crede că copilul este destul de matur încât să facă o decizie informată despre dacă va fi în folosul său să urmeze parcursul unei reatribuiri hormonale a genului, conducând eventual la reatribuirea chirurgicală a genului.[39]

Tratamente psihologice[modificare | modificare sursă]

Până în anii 1970, psihoterapia era tratamentul primar pentru disforia de gen și de obicei era direcționat înspre a ajuta persoana să se ajusteze la genul căruia îi aparțin caracteristicile fizice prezente la naștere. Psihoterapia este orice interacțiune terapeutică care are ca scop tratamentul unei probleme psihologice. Deși unii practicanți încă folosesc numai psihoterapia pentru a trata disforia de gen, acum acesta poate fi folosită împreună cu anumite intervenții biologice.[40] Tratamentul psihoterapeutic al disforiei de gen implică ajutarea pacientului la a se adapta. Încercările de a ușura disforia de gen prin schimbarea identității de gen a pacientului pentru a o face să reflecte caracteristicile sexuale da le naștere au fost lipsite de efect.[41]:1741

Tratamente biologice[modificare | modificare sursă]

Tratamentele biologice alterează caracteristicile sexuale primare și secundare pentru a reduce discrepanța dintre corpul peroanei și identitatea sa de gen.[42] Tratamentele biologice pentru disforia de gen fără nicio formă de psihoterapie sunt destul de rare. Cercetătorii au găsit că dacă indivizii trec peste psihoterapie în tratamentul lor pentru disforia de gen, adeseori se simt pierduți și confuzi când tratamentele lor biologice sunt terminate.[43]

Psihoterapia, terapia de înlocuire a hormonilor, și operațiile de reatribuire a sexului luate împreună pot fi eficace în tratamentul disforiei de gen când stadardele de îngrijire WPATH sunt urmate.[44]:1570 Nivelul per total de satisfacție cu tratamentele psihologice și biologice e foarte mare.[45]

În aprilie 2011, Serviciul Național pentru Etică în Cercetare din Marea Britanie (UK National Research Ethics Service) a aprobat prescripția lunară a unei injecții de medicamente care blochează pubertatea pentru tineri de la 12 ani în sus, pentru a le face posibil să se maturizeze înainte de a lua o decizie despre dacă să întreprindă o reatribuire a sexului. Tavistock and Portman NHS Foundation Trust (T&P) din nordul Londrei a tratat asemenea copii. Directorul clinicii, Dr. Polly Carmichael a spus, "Cu siguranță, dintre copiii cu vârste între 12 și 14 ani, există un număr care sunt dornici să ia parte. Știu că ce a fost foarte greu pentru familiile lor a fost să știe că există un tratament, numai că nu e disponibil aici." Clinica a primit 127 de trimiteri pentru disforie de gen în 2010.[46]

Societate și Cultură[modificare | modificare sursă]

O persoană care se prezintă în mod feminin ține un semn la o demonstrație, alături de aceasta stând încă câteva persoane.
Un semn la o demonstrație pentru drepturile persoanelor transgen: "Genul este ca puloverul ăla vechi al verișorului meu: Mi-a fost dat și nu mi se potrivește."

Cercetătorii nu au ajuns la un consens asupra naturii suferinței și deficienței de funcționare ale persoanelor cu disforie de gen. Unii autori au sugerat că persoanele cu disforie de gen suferă pentru că sunt stigmatizate și victimizate;[47] și că, dacă societatea ar avea diviziuni mai puțin stricte între genuri, persoanele transgen ar suferi mai puțin.[48]

Există niște controversă în jurul creării diagnosticului de disforie de gen, cu Davy și colaboratorii săi afirmând că deși creatorii diagnosticului declară că acesta re o bază științifică riguroasă, "este imposibil să investighezi asemenea declarații, deoarece discuțiile, procesele metodologice și studiile în teren promise ale diagnosticului nu au fost încă publicate."[49]

Genul ca un construct social[modificare | modificare sursă]

Caracteristicile sociale ale genurilor sunt create și întărite de așteptările culturii în care individul se dezvoltă și sunt deci doar parțial legate de sexul biologic. De exemplu, asocierea anumitor culori cu "fetițele" sau cu "băiețeii" începe foarte devreme în culturile din vestul Europei și în cele originare din această regiune. Alte așteptări au legătură cu comportamentele și exprimările emoționale care sunt considerate ca fiind acceptabile.[50]

Unele culturi au trei genuri definite: bărbat, femeie și bărbat efeminat. De exemplu, în Samoa, fa'afafine, un grup de masculi feminini, sunt complet acceptați din punct de vedere social. Grupul fa'afafine nu suferă de stigma sau suferința asociată de obicei în majoritatea culturilor cu devierea de la un rol de gen exclusiv masculin ori feminin. Acest fapt sugerează că suferința așa de des asociată cu incongruența de gen în contextul vestic nu este cauzată de afecțiune în sine, ci de dificultățile întâlnite din cauza dezaprobării sociale din partea culturii persoanei.[51] Totuși, cercetările au găsit că anxietatea asociată cu disforia de gen persistă și în culturile care sunt mai receptive față de nonconformitatea genului, fie ele estice sau nu.[52]

În Australia, o Înaltă Curte a decis în mod anonim în 2014 în favoarea reclamantului(ei) numit(ă) Norrie, care a cerut să fie clasificat(ă) într-o a treia categorie de gen, 'non-specific', după o lungă luptă în instanță cu Notariatul Nașterilor, Morților și Cununiilor din New South Wales.[53] Totuși, Curtea nu a acceptat că genul e un construct social: aceasta a găsit că "operația [de reatribuire a genului] nu i-a rezolvat ambiguitatea sexuală".[53]:para 11

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

Disforia de gen are loc la una din 30,000 de nașteri atribuite masculi și la una din 100,000 de nașteri atribuite femele.[54] Proporțiile estimate ale celor cu o identitate transgen variază de la o limita inferioară de 1:2000 (sau aproximativ 0.05%) în Țările de Jos (Olanda) și Belgia[55] la 0.5% dintre adulții din Massachusetts.[56] În cadrul unui studiu național al elevilor de liceu din Noua Zeelandă, 8,500 de studenți ai învățământului secundar aleși la întâmplare din 91 de licee alese aleatoriu a găsit că 1.2% dintre studenți au răspuns "da" la întrebarea "Crezi că ești o persoană transgen?".[57] Aceste numere se bazează pe cei care se identifică ca transgen. Se estimează că aproximativ de la 0.005% la 0.014% dintre persoanele atribuite mascul la naștere și de la 0.002% la 0.003% dintre persoanele atribuite femele la naștere ar fi diagnosticate cu disforie de gen,[disputat] pe baza criteriilor de diagnostic din 2013, deși acesta este considerat a fi o mică subestimare.[58] Cercetările indică că persoanele care tranziționează în perioada maturității au o șansă se trei ori mai mare să fi fost atribuite masculi la naștere, și că la persoanele care tranziționează în copilărie proporția sexelor este de aproape 1:1.[59]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Gender Dysphoria” [Disforia de Gen] (PDF) (în engleză). American Psychiatric Publishing. Accesat în . 
  2. ^ a b c Maddux JE, Winstead BA (). Psychopathology: Foundations for a Contemporary Understanding [Psihopatologie: Fundații pentru o Înțelegere Contemporană] (în engleză). Routledge. pp. 464–465. ISBN 978-1317697992. 
  3. ^ a b c d Coleman E (). „Standards of Care for the Health of Transsexual, Transgender, and Gender-Nonconforming People, Version 7” [Standarde de Îngrijire pentru Sănătatea Persoanelor Transsexuale, Transgen, și cu Identități Variate de Gen, Versiunea 7] (PDF). International Journal of Transgenderism. Routledge Taylor & Francis Group. 13 (4): 165–232. doi:10.1080/15532739.2011.700873. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  4. ^ a b c Davidson, Michelle R. (). A Nurse's Guide to Women's Mental Health [Ghidul unui/unei Asistent(e) pentru Sănătatea Mentală a Femeilor] (în engleză). Springer Publishing Company. p. 114. ISBN 978-0-8261-7113-9. 
  5. ^ Disease Ontology, accesat în  
  6. ^ „Gender Dysphoria” [Disforia de Gen] (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „ICD-11 depathologizes Trans and Gender Diverse identities” [ICD-11 depatologizează identitățile transgen și alte identități de gen] (în engleză). . Accesat în . 
  8. ^ Ranna Parekh. „What Is Gender Dysphoria?” [Ce este Disforia de Gen?] (în engleză). American Psychiatric Publishing. Accesat în . 
  9. ^ Heylens G, De Cuypere G, Zucker KJ, Schelfaut C, Elaut E, Vanden Bossche H, De Baere E, T'Sjoen G (martie 2012). „Gender identity disorder in twins: a review of the case report literature” [Tulburarea de identitate de gen la gemeni: o analiză a literaturii raporturilor de caz]. The Journal of Sexual Medicine (în engleză). 9 (3): 751–7. doi:10.1111/j.1743-6109.2011.02567.x. PMID 22146048. Din 23 de Gemeni feminini și masculini, nouă (39.1%) au fost concordanți pentru tulburarea de identitate de gen; în contrast, niciunii dintre cei 21 de gemeni dizigotici de același sex feminini și masculini au fost concordanți pentru tulburarea de identitate de gen, o diferență semnificativă din punct de vedere statistic (P = 0.005)... Aceste descoperiri sugerează un rol al factorilor genetici în dezvoltarea tulburării de identitate de gen. 
  10. ^ Diamond, Milton (). „Transsexuality Among Twins: Identity Concordance, Transition, Rearing, and Orientation” [Transsexualitatea la Gemeni: Concordanța Identității, Tranziția, Creșterea, și Orientarea]. International Journal of Transgenderism (în engleză). 14 (1): 24–38. doi:10.1080/15532739.2013.750222. Combinând datele din prezentul studiu cu cele ale rapoartelor publicate în trecut, 20% dintre toate perechile de gemeni monoigotici au fost găsite să fie concordante pentru identitatea transsexuală... Răspunsurile gemenilor noștri cu legătură la creșterea lor, împreună cu descoperirile noastre cu legătură la unele dintre experiențele lor din timpul copilăriei și adolescenței arată că identitatea lor a fost mult mai mult influențată de genetica lor decât de creșterea lor. 
  11. ^ Bryant, Karl (). „Gender Dysphoria” [Disforia de Gen]. Encyclopædia Britannica Online (în engleză). Accesat în . 
  12. ^ Fraser, L; Karasic, D; Meyer, W; Wylie, K (). „Recommendations for Revision of the DSM Diagnosis of Gender Identity Disorder in Adults” [Recomandări pentru Revizia în DSM a Diagnosticului de Tulburare a Identității de Gen la Adulți]. International Journal of Transgenderism. 12 (2): 80–85. doi:10.1080/15532739.2010.509202. 
  13. ^ Newman, L (). „Sex, Gender and Culture: Issues in the Definition, Assessment and Treatment of Gender Identity Disorder” [Sex, Gen și Cultură: Probleme în Definirea, Evaluarea și Tratamentul Tulburării Identității de Gen]. Clinical Child Psychology and Psychiatry (în engleză). 7 (3): 352–359. doi:10.1177/1359104502007003004. 
  14. ^ Zucker, Kenneth J.; Lawrence, Anne A.; Kreukels, Baudewijntje P.C. (). „Gender Dysphoria in Adults” [Disforia de Gen la Adulți]. Annual Review of Clinical Psychology. 12: 217–247. doi:10.1146/annurev-clinpsy-021815-093034. PMID 26788901. [Pentru DSM-5] o reconceptualizare a fost articulată, în care 'identitatea' per se nu a fost considerată un semn al unei afecțiuni mentale. Mai degrabă, era incongruența între genul resimțit al unei persoane și genul/sexual atribuit (de obicei la naștere) conducând la suferință și/sau deficiență care a fost caracteristica fundamentală a diagnosticului. 
  15. ^ Lev, Arlene Istar (). „Gender Dysphoria: Two Steps Forward, One Step Back” [Disforia de Gen: Doi Pași în Față, Un Pas Înapoi]. Clinical Social Work Journal (în engleză). 41 (3): 288–296. doi:10.1007/s10615-013-0447-0. [În ciuda unor îndoieli], eu cred că schimbarea în nomenclatură de la DSM-IV la DSM-5 e un pas înainte, adică, înlăturând conceptul de gen ca sit al afecțiunii și plasând accentul pe problemele de suferință și disforie. 
  16. ^ a b c d Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders [Manual de Diagnostic și Statistic al Afecțiunilor Mentale] (ed. a Cincea). Arlington, VA: American Psychiatric Publishing. . pp. 451–460. ISBN 978-0-89042-554-1. 
  17. ^ Guillamon A, Junque C, Gómez-Gil E (octombrie 2016). „A Review of the Status of Brain Structure Research in Transsexualism” [Un Studiu la Stării Cercetării Structurii Creierului în Transsexualism]. Archives of Sexual Behavior (în engleză). 45 (7): 1615–48. doi:10.1007/s10508-016-0768-5. PMC 4987404Accesibil gratuit. PMID 27255307. 
  18. ^ American Psychiatry Association (). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-5) [Manual Statistic și de Diagnostic al Afecțiunilor Mintale (DSM-5)] (în engleză) (ed. a Cincea). Washington, DC and London: American Psychiatric Publishing. pp. 451–460. ISBN 978-0-89042-555-8. 
  19. ^ American Psychological Association (). „Resolution on transgender, gender identity, and gender expression non-discrimination” [Rezoluție pentru non-discriminarea transgen, identității de gen, și expresiei de gen] (PDF) (în engleză). 
  20. ^ Ansara, Y. Gavriel; Hegarty, Peter (). „Cisgenderism in psychology: pathologising and misgendering children from 1999 to 2008” [Cisgenderism în psihologie: patologizând și nerespectând identitățile de gen ale copiilor din 1999 până în 2008] (PDF). Psychology and Sexuality (în engleză). 3 (2): 137–60. doi:10.1080/19419899.2011.576696. 
  21. ^ Grant; Jaime, M.; Mottet, Lisa; Tanis, Justin; Harrison, Jack; Herman, Jody; Keisling, Mara (). Injustice at Every Turn: A Report of the National Transgender Discrimination Survey [Nedreptate la Fiecare Pas: Un Raport al Studiului Național despre Discriminarea Persoanelor Transgen] (PDF) (în engleză). Washington: National Center for Transgender Equality and National Gay and Lesbian Task Force. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  22. ^ Diemer EW, Grant JD, Munn-Chernoff MA, Patterson DA, Duncan AE (august 2015). „Gender Identity, Sexual Orientation, and Eating-Related Pathology in a National Sample of College Students” [Identitate de Gen, Orientare Sexuală, și Patologie legată de Mâncat într-un Eșantion Național de Studenți de Facultate]. The Journal of Adolescent Health (în engleză). 57 (2): 144–9. doi:10.1016/j.jadohealth.2015.03.003. PMC 4545276Accesibil gratuit. PMID 25937471. 
  23. ^ Harmon, A., & Oberleitner, M. G. (2016). Gender dysphoria. In Gale (Ed.), Gale encyclopedia of children's health: Infancy through adolescence (3rd ed.). Farmington, MI: Gale.
  24. ^ Coolidge FL, Thede LL, Young SE (iulie 2002). „The heritability of gender identity disorder in a child and adolescent twin sample”. Behavior Genetics. 32 (4): 251–7. doi:10.1023/A:1019724712983. PMID 12211624. 
  25. ^ „International Classification of Diseases (ICD) F64 Gender identity disorders”. World Health Organization. Accesat în . 
  26. ^ Potts, S; Bhugra, D (). „Classification of sexual disorders”. International Review of Psychiatry. 7 (2): 167–174. doi:10.3109/09540269509028323. 
  27. ^ „International Classification of Diseases”. World Health Organization. Accesat în . 
  28. ^ „Gender incongruence (ICD-11)”. icd.who.int. WHO. Accesat în . 
  29. ^ Reed GM, Drescher J, Krueger RB, Atalla E, Cochran SD, First MB, Cohen-Kettenis PT, Arango-de Montis I, Parish SJ, Cottler S, Briken P, Saxena S (octombrie 2016). „Disorders related to sexuality and gender identity in the ICD-11: revising the ICD-10 classification based on current scientific evidence, best clinical practices, and human rights considerations”. World Psychiatry. 15 (3): 205–221. doi:10.1002/wps.20354. PMC 5032510Accesibil gratuit. PMID 27717275. 
  30. ^ „NHS - Treatment - Gender dysphoria” [NHS - Tratament - Disforia de gen] (în engleză). NHS. . Accesat în . 
  31. ^ Leiblum, Sandra (). Principles and Practice of Sex Therapy, Fourth Edition [Principii și Practică pentru Terapia Sexuală, Ediția a Patra] (în engleză). The Guilford Press. pp. 488–9. ISBN 978-1-59385-349-5. 
  32. ^ Committee On Adolescence (iulie 2013). „Office-based care for lesbian, gay, bisexual, transgender, and questioning youth”. Pediatrics. 132 (1): 198–203. doi:10.1542/peds.2013-1282. PMID 23796746. However, adolescents with multiple or anonymous partners, having unprotected intercourse, or having substance abuse issues should be tested at shorter intervals. 
  33. ^ „www.glma.org Compendium of Health Profession Association LGBT Policy & Position Statements” (PDF). GLMA. . Accesat în . 
  34. ^ „APA Policy Statements on Lesbian, Gay, Bisexual, & Transgender Concerns” (PDF). American Psychological Association. . Accesat în . BE IT FURTHER RESOLVED that APA recognizes the efficacy, benefit, and necessity of gender transition treatments for appropriately evaluated individuals and calls upon public and private insurers to cover these medically necessary treatments; 
  35. ^ Wallien, M. S. C., & Cohen-Kettenis, P. T. (2008). Psychosexual outcome of gender-dysphoric children. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 47, 1413–1423.
  36. ^ Drummond, K. D., Bradley, S. J., Badali-Peterson, M., & Zucker, K. J. (2008). A follow-up study of girls with gender identity disorder. Developmental Psychology, 44, 34–45.
  37. ^ Steensma, T. D., McGuire, J. K., Kreukels, B. P. C., Beekman, A. J., & Cohen-Kettenis, P. T. (2013). Factors associated with desistence and persistence of childhood gender dysphoria: A quantitative follow-up study. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, 52, 582–590.
  38. ^ Spiegel, Alix (). „Q&A: Therapists on Gender Identity Issues in Kids”. NPR. Accesat în . 
  39. ^ The Transgendered Child: A Handbook for Families and Professionals (Brill and Pepper, 2008)Format:Full citation needed[necesită pagina]
  40. ^ Gijs, L; Brawaeys, A (). „Surgical Treatment of Gender Dysphoria in Adults and Adolescents: Recent Developments, Effectiveness, and Challenges”. Annual Review of Sex Research. 18 (178–224). 
  41. ^ George R. Brown, MD (). „Chapter 165 Sexuality and Sexual Disorders”. În Robert S. Porter, MD; et al. The Merck Manual of Diagnosis and Therapy (ed. 19th). Whitehouse Station, NJ, USA: Merck & Co., Inc. pp. 1740–1747. ISBN 978-0-911910-19-3. 
  42. ^ Bockting, W; Knudson, G; Goldberg, J (ianuarie 2006). „Counselling and Mental Health Care of Transgender Adults and Loved Ones”. 
  43. ^ Hakeem, Az (). „Changing Sex or Changing Minds: Specialist Psychotherapy and Transsexuality”. Group Analysis. 41 (2): 182–196. doi:10.1177/0533316408089883. 
  44. ^ George R. Brown, MD (). „Chapter 165 Sexuality and Sexual Disorders”. În Robert S. Porter, MD; et al. The Merck Manual of Diagnosis and Therapy (ed. 19th). Whitehouse Station, NJ, USA: Merck & Co., Inc. pp. 1740–1747. ISBN 978-0-911910-19-3. 
  45. ^ Gijs, L; Brawaeys, A (). „Surgical Treatment of Gender Dysphoria in Adults and Adolescents: Recent Developments, Effectiveness, and Challenges”. Annual Review of Sex Research. 18 (178–224). 
  46. ^ telegraph.co.uk: "Puberty blocker for children considering sex change", The Daily Telegraph (Alleyne) April 15, 2011
  47. ^ Bryant, Karl Edward. The Politics of Pathology and the Making of Gender Identity Disorder [Politica Patologiei și Crearea Tulburării Identității de Gen] (în engleză). Ann Arbor, Michigan. p. 222. ISBN 978-0-549-26816-1. 
  48. ^ Giordano, Simona (). Children with Gender Identity Disorder: A Clinical, Ethical, and Legal Analysis [Copii cu Tulburarea de Identitate a Genului: O Analiză Clinică, Etică și Legală] (în engleză). New Jersey: Routledge. p. 147. ISBN 978-0-415-50271-9. 
  49. ^ Davy, Zowie; Toze, Michael (). „What Is Gender Dysphoria? A Critical Systematic Narrative Review” [Ce este Disforia de Gen? Un Studiu Critic și Sistematic al Narațiunii]. Transgender Health (în engleză). Mary Ann Liebert, Inc. Publishers. 3 (1): 159–169. doi:10.1089/trgh.2018.0014. PMC 6225591Accesibil gratuit Verificați valoarea |pmc= (ajutor). PMID 30426079. 
  50. ^ Marecek, J., Crawford, M., & Popp, D. (). „On the Construction of Gender, Sex, and Sexualities”. În A.H. Eagly, A.E. Beall, & R.J. Sternberg. The Psychology of Gender. New York: Guilford Press. pp. 192–216. 
  51. ^ Vasey PL, Bartlett NH (). „What can the Samoan "Fa'afafine" teach us about the Western concept of gender identity disorder in childhood?” [Ce poate grupul "Fa'afafine" din Samoa să ne învețe despre conceptul vestic al tulburării identității de gen în copilărie?]. Perspectives in Biology and Medicine (în engleză). 50 (4): 481–90. doi:10.1353/pbm.2007.0056. PMID 17951883. 
  52. ^ Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders 5 [Manual Statistic și de Diagnostic al Afecțiunilor Mintale 5]. American Psychiatric Association. . p. 459. ISBN 978-0-89042-555-8. 
  53. ^ a b NSW Registrar of Births, Deaths and Marriages v Norrie [2014] HCA 11 (), High Court (Australia).
  54. ^ Gender identity disorders. (2018). In H. Marcovitch (Ed.), Black's Medical Dictionary, 43rd edition (43rd ed.). London, UK: A&C Black.
  55. ^ Olyslager, Femke; Conway, Lynn (). „Transseksualiteit komt vaker voor dan u denkt. Een nieuwe kijk op de prevalentie van transseksualiteit in Nederland en België”. Tijdschrift voor Genderstudies (în Dutch). Amsterdam: Amsterdam University Press. 11 (2): 39–51. ISSN 1388-3186. Accesat în . Sumar pentru neinițiațiHow Frequently Does Transsexualism Occur?. …it is safe to assume that the lower limit for the inherent prevalence of transsexualism in the Netherlands and Flanders is on order of 1:2000 to 1:1000 for transgender females and on the order of 1:4000 to 1:2000 for transgender males. 
  56. ^ Conron, KJ; Scott, G; Stowell, GS; Landers, S (ianuarie 2012), „Transgender Health in Massachusetts: Results from a Household Probability Sample of Adults”, American Journal of Public Health, American Public Health Association, 102 (1): 118–222, doi:10.2105/AJPH.2011.300315, ISSN 1541-0048, OCLC 01642844, PMC 3490554Accesibil gratuit, PMID 22095354, Between 2007 and 2009, survey participants aged 18 to 64 years in the Massachusetts Behavioral Risk Factor Surveillance System (MA-BRFSS; N = 28 662) were asked: "Some people describe themselves as transgender when they experience a different gender identity from their sex at birth. For example, a person born into a male body, but who feels female or lives as a woman. Do you consider yourself to be transgender?" […] We restricted the analytic sample to 28176 participants who answered yes or no to the transgender question (excluding n=364, 1.0% weighted who declined to respond. […] Transgender respondents (n=131; 0.5%; 95% confidence interval [CI]=0.3%, 0.6%) were somewhat younger and more likely to be Hispanic than were nontransgender respondents. 
  57. ^ Clark TC, Lucassen MF, Bullen P, Denny SJ, Fleming TM, Robinson EM, Rossen FV (iulie 2014). „The health and well-being of transgender high school students: results from the New Zealand adolescent health survey (Youth'12)”. The Journal of Adolescent Health. 55 (1): 93–9. doi:10.1016/j.jadohealth.2013.11.008. PMID 24438852. Whether a student was transgender was measured by the question, "Do you think you are transgender? This is a girl who feels like she should have been a boy, or a boy who feels like he should have been a girl (e.g., Trans, Queen, Fa’faffine, Whakawahine, Tangata ira Tane, Genderqueer)?" […] Over 8,000 students (n = 8,166) answered the question about whether they were transgender. Approximately 95% of students did not report being transgender (n=7,731; 94.7%), 96 students reported being transgender (1.2%), 202 reported not being sure (2.5%), and 137 did not understand the question (1.7%). 
  58. ^ Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders 5. American Psychiatric Association. . p. 454. ISBN 978-0-89042-555-8. 
  59. ^ Landén M, Wålinder J, Lundström B (aprilie 1996). „Prevalence, incidence and sex ratio of transsexualism” [Răspândirea, incidența și proporția în sexe a transsexualismului]. Acta Psychiatrica Scandinavica. 93 (4): 221–3. doi:10.1111/j.1600-0447.1996.tb10638.x. PMID 8712018. On average, the male [to female]:female [to male] ratio in prevalence studies is estimated to be 3:1. However […] the incidence studies have shown a considerably lower male [to female] predominance. In Sweden and England and Wales, a sex ratio of 1:1 has been reported. In the most recent incidence data from Sweden, there is a slight male [to female] predominance among the group consisting of all applicants for sex reassignment, while in the group of primary [early onset] transsexuals there is no difference in incidence between men and women.