Sari la conținut

Liberul arbitru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Liber arbitru)

Liberul arbitru al acțiunii implică în esență existența libertății alegerii acțiunii, ca stare de fapt, nu doar ca o stare mentală, simulată de o posibilă acțiune, căreia nu îi corespunde ceva efectiv.

În Biblie

[modificare | modificare sursă]

Consensul savanților care studiază concepțiile de liber arbitru din lumea antică este că în mod explicit Biblia nu spune nimic despre liber arbitru.[1][2][3][4]

Augustin

[modificare | modificare sursă]

Filozofia creștină vede divinitatea ca forță creatoare a lumii și a omului. Omul, ca ființă creată, nu are posibilitatea de a-și modifica intenționat și rapid persoana, ea se schimbă lent în mii de ani de evoluție istorică. Din această logică ar rezulta că singura libertate a omului este aceea de conștientizare a propriilor limite, rămânând astfel liber întru Dumnezeu, beneficiind de completa libertate divină a schimbării lui. Însă astfel se ajunge la concluzia că Dumnezeu este responsabil și pentru producerea răului.

Pentru a nu renunța la ideea de perfecțiune a creativității divine, gânditorii creștini Vasile cel Mare și Fericitul Augustin recunosc existența liberului arbitru, adică libertatea omului de a alege între posibilitățile de acțiune-schimbare care i se oferă. Răul și eroarea devin astfel rezultatele alegerilor conștiente dar greșite ale omului, incapabil să le predetermine consecințele.

Termenul de „liber arbitru” a fost introdus în creștinism de Tertulian (secolul II d.Hr.), acesta nefiind un termen biblic, ci bazat pe stoicism.[4]

Maniheii se bazau pe epistolele pauline, susținând dualismul și determinismul.[5] Pentru a se putea opune lor cu succes, Augustin a proclamat liberul arbitru (Augustin contra Fortunatus).[5]

Pelagius considera că mântuirea este obținută pe drept, pe merit personal, prin liber arbitru (dar în cadrul creștinismului).[6] Augustin i-a răspuns lui Pelagius prin introducerea conceptului de păcat originar, susținând că voința omenească este complet incapabilă să obțină mântuirea, datorită vicierii ei cu acest păcat originar.[6] Pentru Augustin, nimeni nu merită să fie mântuit, mântuirea fiind un dar nemeritat oferit de Dumnezeu (doctrina harului).[6]

Pelagius considera că harul divin se reduce la a cunoaște (a comunica oamenilor) dogmele corecte și morala corectă, restul trebuind obținut prin efort propriu.[7]

În iudaismul contemporan

[modificare | modificare sursă]

Conform lui Albert Einstein, evreii cred în liber arbitru, dar el, fiind determinist, nu împărtășea această credință, considerându-se un fel de ne-evreu din acest motiv.[8]

În filosofia moral-politică

[modificare | modificare sursă]

Etica studiază probleme ca:

  • determinism contra liber arbitru: conform determiniștilor, liberul arbitru este negat sau cel puțin redefinit;[9]
  • compatibilism contra incompatibilism: viziuni diferite dacă determinismul și liberul arbitru sunt compatibile sau nu;[9]
  • permite fizica modernă liberul arbitru?[9]
  • dovedește indeterminismul existența liberului arbitru?[9]
  • permit neuroștiințele liberul arbitru?[9]
  • ce consecințe etice și penologice are a admite că nu există liber arbitru?[9]
  • dacă este adevărat că nu există liber arbitru, ar trebui să ascundem acest adevăr publicului larg?[9]
  • impactul bolilor mentale asupra responsabilității morale și penale.[9]

Spinoza era determinist și nega existența liberului arbitru,[10] dar a oferit o apărare limitată a libertății de conștiință și libertății cuvântului, a redat favorabil democrația, dar a gândit pe larg cum fiecare regim politic poate maximiza libertatea și binele obștesc.[11] Spinoza era adeptul monarhiei, pe care o considera opusă teocrației.[11] „Spinoza distingea între liber arbitru, care e o iluzie, și libertate, care e ceva care poate fi obținut real.”[10]

Einstein afirma: „Cred ca Schopenhauer: putem face ce voim, dar putem voi doar ce trebuie să voim.”[12] El declara: „Practic, sunt, totuși, obligat să acționez ca și cum ar exista libertatea voinței. Dacă vreau să trăiesc într-o comunitate civilizată, trebuie să mă comport ca și cum omul ar fi o ființă responsabilă.”[13]

În mod obișnuit, Compatibilistul va spune: chiar dacă toate acțiunile noastre sunt determinate de demult, mai există o distincție importantă de făcut între acțiunile de lungă durată care sunt libere și acțiunile de lungă determinare care nu sunt libere. Iar o tehnică compatibilistă favorită pentru motivarea acestei distincții este aceea de a sublinia că, în chestiunile obișnuite ale vieții (în afara „sălii de filosofie”, adică), factorii pe care îi luăm în considerare pentru a judeca dacă o acțiune este făcută în mod liber nu au nimic de a face cu dacă determinismul este adevărat. În schimb, subliniază Compatibilistul, acordăm atenție dacă agentul în cauză este neconstrâns și este capabil să-și miște corpul în moduri normale, fără a fi supus unor puteri ciudate precum hipnoza sau controlul minții.[14]

— Carroll & Markosian 2010.

Ideea lui Arthur Eddington că liberul arbitru se bazează pe incertitudinea cuantică este considerată în mod consensual drept eronată.[15] Ideea că indeterminismul a fost dovedit și validează liberul arbitru este problematică.[16] Indeterminismul este de două feluri: epistemic (se referă la ce știu oamenii, mai exact limitele cunoașterii omenești) și ontologic sau metafizic (se referă la cum e realitatea în sine).[17]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Frede, Michael (). „7. An Early Christian View on a Free Will: Origen”. În Long, A.A. A Free Will: Origins of the Notion in Ancient Thought (PDF). Berkeley: University of California Press. p. unpaginated. ISBN 978-0-520-26848-7. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . The answer to the first question seems relatively easy. The Christians got their notion of a free will from Platonism and, most of all, from Stoicism. 
  2. ^ Linjamaa, Paul (). The Ethics of The Tripartite Tractate (NHC I, 5): A Study of Determinism and Early Christian Philosophy of Ethics. BRILL. p. unpaginated. doi:10.1163/9789004407763_005. ISBN 978-90-04-40775-6. The notion of free will is not discussed explicitly in the New and Old Testament. Nor are the technical terms used associated with the discourse on free will. 
  3. ^ Karamanolis, George (). The Philosophy of Early Christianity. Ancient Philosophies. 4. Taylor & Francis. p. unpaginated. ISBN 978-0-429-62823-8. Accesat în . Scripture not only lacks a discussion of all the important issues in this area but also lacks the relevant terminology, which early Christians employ in their writings. 
  4. ^ a b McGrath, Alister E. (). Christian Theology: An Introduction. Wiley. p. 351. ISBN 978-1-4443-9770-3. Accesat în . 
  5. ^ a b BeDuhn, Jason David (). Yates, Jonathan; Dupont, Anthony, ed. The Bible in Christian North Africa: Part I: Commencement to the Confessiones of Augustine (ca. 180 to 400 CE). Handbooks of the Bible and Its Reception (HBR). De Gruyter. p. 279. ISBN 978-1-61451-649-1. Accesat în . 
  6. ^ a b c McGrath 2011, p. 19.
  7. ^ McGrath, Alister E. (). Christian Theology: An Introduction. Wiley. p. 333. ISBN 978-1-118-86957-4. Accesat în . 
  8. ^ Einstein, Albert; Calaprice, Alice; Dyson, Freeman (). The Ultimate Quotable Einstein (în engleză). Princeton University Press. p. 205. ISBN 978-0-691-20729-2. Accesat în . I am a determinist. As such, I do not believe in free will. The Jews believe in free will. They believe that man shapes his own life. I reject that doctrine philosophically. In that respect I am not a Jew. 
  9. ^ a b c d e f g h Nichols, Shaun (2008) Great Philosophical Debates: Free Will and Determinism, The Great Courses, The Teaching Company.
  10. ^ a b Kluz, Christopher. „Spinoza on Free Will and Freedom”. Internet Encyclopedia of Philosophy. ISSN 2161-0002. Accesat în . 
  11. ^ a b Steinberg, Justin () [21 aprilie 2008]. „Spinoza's Political Philosophy”. Stanford Encyclopedia of Philosophy. ISSN 1095-5054. Accesat în . 
  12. ^ Dennett, Daniel C.; Caruso, Gregg D. (). Just Deserts: Debating Free Will. Polity Press. p. unpaginated. ISBN 978-1-5095-4577-3. Accesat în . I believe with Schopenhauer: We can do what we wish, but we can only wish what we must. 
  13. ^ Viereck, George Sylvester (). Glimpses of the Great. Duckworth. p. 368. Accesat în . Practically, I am, nevertheless, compelled to act is if freedom of the will existed. If I wish to live in a civilized community, I must act as if man is a responsible being.  apud Popova, Maria (). „Einstein on Free Will and the Power of the Imagination”. The Marginalian. Accesat în . 
  14. ^ Carroll, John W.; Markosian, Ned (). „3.5. Compatibilism”. An Introduction to Metaphysics. Cambridge, UK ; New York: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-82629-7. OCLC 491886038. 
  15. ^ Batten, A.H. (septembrie 1994). „A Most Rare Vision - Eddington's Thinking on the Relation Between Science and Religion”. Quarterly Journal of the Royal Astronomical Society (în engleză). 35 (3): 268. Accesat în . 
  16. ^ Lewis, Peter J. (). „6.4. Free Will”. Quantum Ontology: A Guide to the Metaphysics of Quantum Mechanics. Oxford University Press. p. 146. ISBN 978-0-19-061879-7. Accesat în . 
  17. ^ Keuth, Herbert (). „14. Determinism versus Indeterminism”. The Philosophy of Karl Popper. Cambridge University Press. p. 263. ISBN 978-0-521-54830-4. Accesat în . 

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Liberul_arbitru&oldid=16648303