Sava Henția

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sava Henția
Sava Hentia - Foto (1).jpg
Pictorul Sava Henția 1880 - 1894
Date personale
Născut 1 februarie 1848
Sebeșel, Alba, Austro-Ungaria
Decedat 21 februarie 1904, (56 de ani)
Frați și surori 13
Cetățenie  România
Ocupație pictor
Activitate
Domeniu artistic pictură, pictură murală
Studii Școala Națională de Arte Frumoase, Académie des Beaux-Arts
Pregătire Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Alexandre Cabanel
Profesor pentru Ottilia Michail Oteteleșanu
Opere importante Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat

Sava Henția (n. 1 februarie 1848, Sebeșel, Alba - d. 21 februarie 1904) a fost un pictor român.

Vocația[modificare | modificare sursă]

Sava Henția a fost al 8-lea din cei 14 copii care au supraviețuit din familia preotului Ilie Henția, căsătorit în 1896 cu Ana (n. Dăncilă) din Răchita, Alba.[1] S-a născut la 1 februarie 1848 în comuna Sebeș, cătunul Sebeșel.[2] Încă de pe băncile școlii comunale, Henția a manifestat o deosebită atracție pentru desen.[2] După absolvirea școlii primare, în 1862 Sava Henția s-a stabilit la București, adus fiind de unchiul său dinspre mamă, fotograful Zaharia Dănciulescu.[2] Dănciuleascu avea un atelier și a intenționat să-l fololească pe Henția la retușurile care se făceau în acele timpuri la producția de fotografie.[2] Sava Henția și-a găsit o locuință cu chirie pe cursul Dâmboviței, pe locul unde în anul 1890 se afla Hanul Babic.[2] Din cauză că apele râului nu erau canalizate, într-o noapte a anului 1863 s-a produs o viitură care a inundat casele și curțile de pe mal. Henția s-a salvat înot, dar s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și ca urmare a rămas surd pe întreaga sa viață.[2] Din acest motiv, la școală, tânărul artist era scutit de alte materii („ocupațiuni”) în afara celor de specialitate,[A] găsind înțelegerea necesară la conducerea școlii, ca dovadă a talentului său.[1]

Studiile[modificare | modificare sursă]

În anul 1865, Sava Henția s-a înscris la cursurile Școlii de Belle Arte pe care le-a urmat până în anul 1870, la absolvire.[3] Cum Zaharia Dănciulescu a trecut în neființă în anul 1865, Henția s-a văzut lipsit de singurul sprijin financiar pe care-l avea.[3] Ca urmare, cu ajutorul bursei mai mult decât modestă și cu veniturile pe care le-a obținut prin vânzarea micilor lucrări pe care le realiza, a reușit să se susțină singur pe timpul celor cinci ani de studiu.[3]

La Școala de Belle Arte din București i-a avut ca profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman de la care și-a însușit o serioasă pregătire profesională.[4] Pe băncile școlii s-a făcut remarcat împreună cu colegii săi M. Dan, M. Ștefănescu și D. Marinescu.[1] La absolvire a participat cu compoziția Orfeu și Euridice la concursul care se organiza anual în vederea selectării studenților care urmau să aibe burse de studii în străinătate.[4] Astfel, Sava Henția a câștigat concursul și a plecat în anul 1871 la Paris.[4] Dacă lucrarea cu care a concurat este astăzi pierdută, au rămas picturi din perioada studenției sale și mai ales o schiță de compoziție religioasă executată în anul 1870.[4] Despre acestea se poate spune că prin ele transpare un artist stăpân pe mijloacele tehnice pe care un pictor ar trebui să le aibă și care, sunt indispensabile redării trăsăturilor esențiale într-un portret și mai ales necesare construirii unui grup după legile compoziției.[4]

Sava Henția și-a continuat studiile între anii 1871 - 1874 mai întâi vizitând muzeele din Italia și mai apoi la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris unde l-a avut profesor pe Alexandre Cabanel.[5][4] A avut și în acestă perioadă mari probleme financiare, dovadă stând faptul că ministrul Christian Tell i-a tăiat bursa acordată prin concursul de la Școala de Belle Arte în anul 1872.[4] Ca susținere, a avut norocul de ajutorul colegilor români de la Paris care au făcut chetă pentru a-i acoperi cheltuielile de întreținere în capitala Franței.[4] Bursa mult disputată i-a fost redată începând din anul 1872 la insistențele lui Theodor Aman motivat de succesul pe care Henția l-a avut cu tabloul Psyche părăsită de amor din anul 1873.[4] Mai mult, pictorul a mai realizat o pictură intitulată Aurora care împreună cu Psyche a participat în anul 1874 la o expoziție la București, unde a primit elogiile publicului și o medalie pentru compoziția mitologică.[4] Aspirant devotat către marile compoziții, ambele lucrări au fost executate sub influența stilistică a lui Pierre Prud'hon (pictor francez al sfârșitului de secol al XVIII-lea) cu umbre catifelate din care se detașează scăldate într-o lumină argintie, nuduri adolescentine pline de senzualitate.[4] În astfel de lucrări, se poate vedea înclinația spre sentimentalism și lirismul ușor romantic al lui Henția.[6] Astfel de aplecări, au existat pe întreaga perioadă de creație a artistului și ele s-au constituit într-o dominantă de interes către o realitate vie din care lipsesc afectările manieriste sau orice alte rețete.[6]

Psyche părăsită de amor (1873)

Cariera[modificare | modificare sursă]

La recomadarea doctorului Carol Davila, în august 1877 a fost „atașat la Ambulanța Marelui Quartier General pe tot timpul resbelului”, în calitate de corespondent, autoritățile fiind rugate „a da adjutorul de care va avea trebuință pentru îndeplinirea misiunei de artist”, atrăgându-se atenția „tutulor persoanelor cari vor fi în relațiune cu Domnu Hintzea că D-lui suferă de surditate aproape completă”, care „pune ore care greutate în relațiunile sale”.[1]

A participat la Războiul de Independență (1877-1878), timp în care a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevătrat reporter de război. Din acea perioadă au rămas desenele Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. Alte desene au devenit ulterior compoziții executate în acuarelă și ulei, între care se reliefează lucrările Întâlnirea și Transport de provizii pe front.[7]

A fost primul profesor al pictoriței Ottilia Michail Oteteleșanu (între 1899 si 1903[8]), înainte ca aceasta să fie descoperită de Nicolae Grigorescu, în anturajul casei regale.[9]

Între anii 1901-1902, Sava Henția a luat parte la lucrările de restaurare din Mănăstirea de la Brebu, participând la refacerea picturii tâmplei și altarului.[10]

De asemenea, în interiorul bisericii ortodoxe de zid a cimitirului (sec. XVIII) din municipiul Sebeș există lucrări ale lui Sava Henția.[11]

La Mănăstirea Cernica, în biserica principală a mănăstirii, cu hramul Sfântul Gheorghe, în pronaos se găsesc portretele ctitorilor acestei biserici, operă a pictorului Sava Henția.[12]

Opera[modificare | modificare sursă]

Moștenirea sa artistică cuprinde peste 500 lucrări, atât compoziții mitologic - alegorizante, opere de inspirație mitologică și istorică, portrete, cât și „instantanee” ca reporter de război (1877-1878) sau spectator al târgurilor și bâlciurilor. A realizat și numeroase scene de vânătoare, naturi statice cu flori, precum și pictură murală ori decorativă.[1]

Lucrările sale sunt expuse în multe muzee între care: Muzeul Colecțiilor de Artă din București[13], Muzeul orășenesc "Ioan Raica" din Sebeș[14], Muzeul de Artă "Casa Simian" din Râmnicu Vâlcea[15], Muzeul de Artă din Constanța[16], Muzeul "Teohari Antonescu" din Giurgiu[17], Muzeul de artă din Brașov [18], Muzeul de artă județean Prahova "Ion Ionescu-Quintus" din Ploiești [19]

Corespondent de război[modificare | modificare sursă]

Tematica socială[modificare | modificare sursă]

Peisagistică[modificare | modificare sursă]

Portretitstică[modificare | modificare sursă]

Naturi moarte[modificare | modificare sursă]

Varia[modificare | modificare sursă]

Controverse, incertitudini[modificare | modificare sursă]

Opera versus piața de artă[modificare | modificare sursă]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

  • În localitatea Sebeșel, Alba se găsește un monument dedicat pictorului, cu un bust sculptat în piatră.[20]
  • În sectorul 1 din București se află strada „Pictor Sava Henția”.
  • În satul Sebeșel a existat Casa memorială "Sava Henția”, înscrisă pe lista monumentelor istorice. Casa s-a degradat continuu, iar în noaptea de 23/24 septembrie 2001 s-a dărâmat acoperișul casei memoriale.[21] Când din casă nu a mai rămas decât o parte din zidul exterior cu frontalul vechi și o groapă, care fusese fundația, casa memorială a fost scoasă de pe lista monumentelor istorice din județul Alba.[20][22]

Note[modificare | modificare sursă]

Certificat medical - 8 septembrie 1867
  • A La Muzeul Municipal din Sebeș există expuse două certificate medicale privitoare la starea de sănătate a lui Sava Henția:[1]
  1. Certificatul eliberat de către Academia Națională, Direcția Pinacotecii și a Școlii de Belle Arte, nr. 45, Bucuresci, Septembre, 8, 1867, „Prin care se atestă că D-nu Savu Henția elevul Bursier din Școla de Belle – Arte din București, secțiunea de Pictură, este în imposibilitate d’a avea alta ocupațiune decât cariera ce a îmbrățișat fiind din naștere surdu și mut, precum se pote confirma într-un chip și mai legal prin alăturat certificat medical. Direcțiunea Școlei de Belle Arte din București crede că zoticnind pe mai sus numitul elev de la occupațiunile sale în care a făcut deja un progres destul de însemnat, nu mai că aceasta ar fi forte periculos pentru dânsul, dar ar fi privat în viitor de singurul mijloc d-a se scuti fiind silit apoi să ajunge la Clemența publică. Directorele Școliii de Belle Arte din București, Th. Aman (ss).”[23]
  2. Certificatu Medicalu. Pe urma invitațiunei făcute de către D-nu Director al Școlei de Bele – Arte din București spre a esamina starea sănătății elevului dintr-acea Școla, Savu Henția, afirm că într-adevăr el este lipsit de Auzu și de Vorbă și prin urmare este imposibile d-a se ocupa de cel de specialitățile ce au de scop imitațiune. 1867 - 12 septembrie Doctor W. Marcovici, Professor de Anatomie la Școla de Bele Arte din București. După V cel Verde Subsemnat de mai sus fiind adresată D-lui Marcovici de încredințat și de Subscrisu numai pre cel de atinge de dânsa Subcomisar D. Ionescu, 1867 sept. 14”. Ștampila Pinacotecii.[24]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Mircea Popescu, Sava Henția, 34 p., Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1954

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Livia Drăgoi, Sava Henția, 38 p. text + 40 p. ilustrații, București, Editura Meridiane, 1979

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]