Alexandru Emanoil Florescu
| Alexandru Emanoil Florescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Brașov, Imperiul Austriac |
| Decedat | 1907 (84 de ani) |
| Frați și surori | Ioan Emanoil Florescu |
| Cetățenie |  Țara Românească.svg){kind=small} Principatele Unite Regatul României |
| Ocupație | politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Deputat al României | |
| Alma mater | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București Saint Sava College[*] |
Modifică date / text  | |
Alexandru Emanoil Florescu (n. , Brașov, Imperiul Austriac – d. 1907) a fost un om politic din Țara Românească și România, ministru al Lucrărilor publice și în corpul de Control al guvernului în Guvernul Barbu Catargiu, primul guvern unic al Principatelor Unite reunite (între 22 ianuarie și 24 iunie 1862).
Alexandru Emanoil Florescu a fost fratele mai mic al generalului Ioan Emanoil Florescu,[1] un alt important om politic român și militar de carieră.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Florescu provenea dintr-o familie boierească; tatăl lui, Manolache, a fost vornic, în timp ce mama lui a fost Tinca Faca. A fost fratele mai mic al generalului Ioan Emanoil Florescu.[1] Născut la Brașov, în Transilvania, pe atunci o regiune a Imperiului Austriac, a plecat la București, capitala Munteniei, unde a studiat la Colegiul Sfântul Sava. A absolvit în anul 1840 și a devenit apoi copist de acte la secretariatul de stat, fiind promovat mai târziu în funcția de secretar. În 1846 s-a dus la Paris, unde a studiat dreptul timp de doi ani. După înăbușirea Revoluției Române din 1848, s-a întors în Muntenia și a fost numit de mai multe ori ca prefect al județului și prefect de poliție al orașului București.[2][3]
Viață politică[modificare | modificare sursă]
În anii premergători Unirii Principatelor, pe care a susținut-o, Florescu a fost director în Ministerul de Interne și, în 1857, a fost ales deputat în Divanul ad-hoc al Munteniei. El a făcut parte din primul guvern unic al Principatelor Române, condus de Barbu Catargiu, și a servit ca ministru al controlului (24 martie - 24 iunie 1862) și ministru ad-interim al lucrărilor publice (7 - 24 iunie 1862). În guvernul care a succedat aceluia condus de Barbu Catargiu, condus de Nicolae Crețulescu, a fost ministrul lucrărilor publice (24 iunie - 7 iulie 1862).
Florescu a îndeplinit funcția de președinte al Adunării Deputaților din decembrie 1864 până în iunie 1865.[2] A fost ales în mai multe legislaturi ca deputat și senator.[3]
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Alexandru Emanoil Florescu a fost căsătorit cu Elena Manu. Cuplul a avut un fiu și trei fiice.[1]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Octav George Lecca, Familiile boerești române, pp. 233-234. București: Editura Minerva, 1899
- ^ a b Dinu C. Giurescu, Dicționar biografic de istorie a României, p. 210. București: Editura Meronia, 2008. ISBN: 978-973-7839-39-8
- ^ a b Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contimporanilor, p. 77. București: Editura Lito-Tipografiei Populara, 1897
| Predecesor: Guvernul Alexandru C. Moruzi (Iași) Guvernul Dimitrie Ghica (București) |
Ministru al lucrărilor publice 22 ianuarie – 8 iunie 1862 |
Succesor: Guvernul Nicolae Kretzulescu (primul) cronologic Alexandru Em. Florescu, Dimitrie Cornea și Alexandru Ștefan Catargiu |
| Predecesor: Guvernul Alexandru C. Moruzi (Iași) Guvernul Dimitrie Ghica (București) |
Șeful corpului de control al guvernului 22 ianuarie – 8 iunie 1862 |
Succesor: Guvernul Nicolae Kretzulescu (primul) Alexandru Ștefan Catargiu (interimar și apoi numit) |
| ||||||||||||||
| Adunarea Deputaților 1862 - 1947 |
| .svg) |
|---|---|---|
| Marea Adunare Națională 1948 - 1989 | ||
| Adunarea Deputaților 1990 - 1992 | ||
| Camera Deputaților din 1992 | ||
| |||||||||||
- Nașteri în 1822
- Nașteri pe 22 ianuarie
- Decese în 1907
- Absolvenți ai Colegiului Național Sfântul Sava
- Brașoveni
- Deputați români
- Familia Florescu
- Guvernele Barbu Catargiu
- Guvernele Nicolae Kretzulescu
- Membri ai divanurilor ad-hoc din Principatele Române
- Nobili români
- Politicieni români din secolul al XIX-lea
- Președinți ai Camerei Deputaților din România
- Senatori români