Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „UK” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți UK (dezambiguizare).
United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
Regatul Unit
United Kingdom
Drapelul Regatului Unit Stema Regatului Unit
Drapelul Regatului Unit Stema Regatului Unit
DevizăDieu et mon droit1
(Dumnezeu și dreptul meu)
Imnul naționalGod Save the Queen
(Doamne, ocrotește-ne regina)
EU-United Kingdom.svg
Geografie
Suprafață  
 - totală 243 610 km² (locul 80)
Apă (%) 1,34
Cel mai înalt punct Ben Nevis (1.344 m) Modificați la Wikidata
Cel mai jos punct The Fens[*] (-4 m) Modificați la Wikidata
Cel mai mare oraș Londra
Vecini Irlanda[5] Modificați la Wikidata
Fus orar UTC
Ora de vară UTC+1
Populație
Populație  
 - Recensământ 2011 0 (locul 22)
Densitate 263,1 loc/km²
 - Estimare 2013 64 100 000[1]
Limbi oficiale engleza
recunoscute pe plan regional:
galeza, scoțiana, irlandeza etc.
Etnonim (masc.) britanic, (fem.) britanică, (pl.) britanici
Guvernare
Sistem politic monarhie constituțională
Regină Elisabeta a II-a
Prim Ministru Theresa May
Legislativ Parlamentul Regatului Unit Modificați la Wikidata
Capitala Londra
Istorie
Formare
Actele Uniunii 1 mai 1707
Actul Uniunii 1 ianuarie 1801
Tratatul anglo-irlandez 12 aprilie 1922
Economie
PIB (PPC) 2008
 - Total $2 230 miliarde[3]
 - Pe cap de locuitor 40.233 $[6] Modificați la Wikidata
PIB (nominal) 2008
 - Total $2 674 miliarde[3] (locul 6)
 - Pe cap de locuitor $43 785[3]
Gini Modificați la Wikidata32,8
IDU(2008) 0,947 (înalt[4]) (locul 21)
Monedă Liră sterlină£ (GBP)
Coduri și identificatori
Cod CIO GBR Modificați la Wikidata
Cod mobil 234
235 Modificați la Wikidata
Prefix telefonic 44
ISO 3166-2 GB Modificați la Wikidata
Domeniu Internet .uk3
1 Deviza regală în Scoția este Nemo me impune lacessit (în latină: "Nimeni nu mă rănește fără a scăpa nepedepsit")
2 Alte limbi au statut oficial în anumite părți ale Regatului. Iată numele oficial al Regatului Unit în fiecare din aceste limbi: 3 Codul ISO 3166-1 este GB, dar domeniul .gb nu este în uz. Codul .eu aparține Uniunii Europene, din care Regatul Unit face parte.
Prezență online
Facebook

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (în engleză United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland), cunoscut sub numele de Regatul Unit (în engleză United Kingdom, pe scurt UK) sau Marea Britanie (în engleză Great Britain sau doar Britain), este o țară suverană din Europa occidentală. Situată în largul coastelor de nord-vest ale continentului European, Regatul Unit cuprinde insula Marea Britanie, partea de nord-est a insulei Irlanda și multe insule mici.[7] Irlanda de Nord este singura parte a Regatului Unit care are frontieră terestră cu un alt stat suveranFormat:Mdashb Republica Irlanda. În afara acestei frontiere terestre, Marea Britanie este înconjurată de Oceanul Atlantic, cu Marea Nordului, la est, Canalul Mânecii la sud și Marea Celtică, la sud-sud-vest, având a 12-cea mai lungă coastă din lumeMarea Irlandei se află între Marea Britanie și Irlanda. Cu o suprafață de 242,500 square kilometrei (93,600 mi2), Regatul Unit este al 78-lea cel mai mare stat suveran din lume și al 11-lea din Europa. Este, de asemenea, a 21-a cea mai populată țară, cu o populație estimată la 65,1 milioane de locuitori.[8] Ea este a patra cea mai dens populată țară din Uniunea Europeană (UE).[note 1][9]

Regatul Unit este o monarhie constituțională cu o democrație parlamentară.[10][11] Monarh este regina Elisabeta a II-a, care domnește din 6 februarie 1952. Capitala Regatului Unit, și cel mai mare oraș, este Londra, un oraș global și centru financiar cu o populație a zonei urbane de 10,3 milioane de locuitori, fiind al patrulea cel mai mare oraș din Europa și al doilea cel mai mare din Uniunea Europeană.[12] Alte mari zone urbane din Regatul Unit sunt aglomerările urbane centrate în Birmingham, Leeds, Glasgow, Liverpool și Manchester. Regatul Unit este format din patru țăriAnglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.[13] Ultimele trei au administrații autonome,[14] fiecare cu puteri diferite,[15][16] cu sediul în capitalele lor, Edinburgh, Cardiff și, respectiv, Belfast. Aflate pe insule din apropiere, Isle of Man, și Aprodatele Guernsey și Jersey nu fac parte din Regatul Unit, fiind dependențe ale CoroaneiGuvernul Britanic fiind responsabil pentru apărarea și reprezentarea lor internațională.[17]

Relațiile dintre țările Regatului Unit au evoluat de-a lungul timpului. Țara Galilor a fost anexată de Regatul Angliei conform Legilor Țării Galilor din 1535 și 1542. Un tratat între Anglia și Scoția a dus în 1707 la unificarea lor în Regatul Unit al Marii Britanii, care a fuzionat în anul 1801 cu Regatul Irlandei, pentru a forma Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei. Cinci șesimi din Irlanda s-au retras din Regatul Unit în 1922, lăsând actuala formulă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Există paisprezece teritorii britanice de peste mări.[18] Acestea sunt rămășițe ale Imperiului Britanic , care, la apogeul său, în 1920, cuprindea aproape un sfert din suprafața uscatului de pe Pământ și a fost cel mai mare imperiu din istorie. Influența britanică se observă în limba, cultura și sistemele juridice ale multora din fostele sale colonii.

Regatul Unit este o țară dezvoltată și a cincea cea mai mare economie după a PIB nominal și a noua cea mai mare economie după paritatea puterii de cumpărare. Economia Regatului Unit este considerată una cu venituri ridicate iar țara are un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat, clasat pe locul 16 în lume. A fost prima țară industrializată din lume cea mai mare putere mondială în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea.[19][20] Regatul Unit rămâne o mare putere, cu o considerabilă influență economică, culturală, militară, științifică și politică pe plan internațional.[21][22] Este recunoscută ca deținătoare de arme nucleare și este a șaptea țară din lume după cheltuielile militare.[23] Regatul Unit este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU de la prima sa sesiune, în 1946. A fost un lider între statele membre ale UE și ale predecesoarei sale, Comunitatea Economică Europeană (CEE), din 1973. Cu toate acestea, la 23 iunie 2016, un referendum național în Regatul Unit a dus la decizia de a părăsi UE, ieșirea fiind în prezent în curs de negociere. Regatul Unit este membru al Commonwealth-ului Națiunilor, al Consiliului Europei, al grupului miniștrilor de finanțe din G7, al forumului G7, al G20, NATO, al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Etimologia și terminologie[modificare | modificare sursă]

Prin Legile Uniunii din 1707, s-a declarat că regatele Angliei și Scoției sunt „unite într-un Regat cu Numele de Marea Britanie”, deși noul stat apărea în aceleași legi și ca „Regatul Marii Britanii”, „Regatul Unit al Marii Britanii” și „Regatul Unit”.[24][25] Termenul de „Marea Britanie” este a fost folosit însă doar informal în secolul al XVIII-lea și țara a fost doar uneori menționată ca „Regatul Unit al Marii Britanii”—numele oficial complet, din 1707 la 1800, fiind doar „Marea Britanie”, fără o „formă lungă”.[26][27][28][29][30] Legile Uniunii din 1800 au unit Regatul Marii Britanii cu Regatul Irlandei, din 1801, formând Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei. În urma divizării Irlandei și independenței Statului Liber Irlandez în 1922, ceea ce a lăsat Irlanda de Nord ca singura parte a insulei Irlanda aparținând Regatului Unit, s-a adoptat denumirea de „Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”[a][31]

Deși Regatul Unit, ca stat suveran, este o țară, Anglia, Scoția, Țara Galilor și, într-o mai mică măsură, Irlanda de Nord, sunt și ele considerate țări, deși nu sunt state suverane.[32][33] Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au guvernare autonomă.[34][35] Site-ul prim-ministrului britanic a folosit expresia „țări într-o țară” pentru a descrie Marea Britanie. Unele sumare statistice, cum ar fi cele pentru cele douăsprezece regiuni NUTS 1 din Regatul Unit denumesc Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord „regiuni”.[36][37] Irlanda de Nord mai este menționată și ca „provincie”.[38][39] În ceea ce privește Irlanda de Nord, numele descriptiv folosit „poate fi controversat, opțiunea dezvăluind preferințe politice”.[40]

Adesea se folosește și termenul de „Marea Britanie”[b] ca sinonim pentru Regatul Unit. Termenul „Marea Britanie” se referă însă, convențional, la insula Marea Britanie sau, din punct de vedere politic, la Anglia, Scoția și Țara Galilor împreună.[41][42][43] El este folosit uneori și ca sinonim pentru Regatul Unit în ansamblul său.[44][45] GB și GBR sunt codurile standard de țară pentru Regatul Unit (a se vedea ISO 3166-2 și ISO 3166-1 alpha-3) și, prin urmare, sunt utilizate de către organizațiile internaționale cu referire la el. În plus, echipa olimpică a Regatului Unit concurează sub numele de „Marea Britanie” sau „Echipa GB”.[46][47]

Adjectivul „britanic” este frecvent folosit pentru a se referi la aspecte referitoare la Regatul Unit. Termenul nu are nicio certă conotație juridică, dar este folosit în drept cu referire la cetățenia Regatului Unit și la aspecte asociate cu naționalitatea.[48] Locuitorii Regatului Unit folosesc o serie de termeni diferiți pentru a-și descrie identitatea națională și se pot identifica drept britanici; sau ca englezi, scoțieni, galezi, nord-irlandezi, sau irlandezi;[49] sau ca ambele.[50]

În 2006, s-a introdus un nou design al pașaportului britanic. Prima pagină prezinta forma lungă a numelui statului în engleză, galeză și gaelică scoțiană.[51] În galeză, forma lungă numele statului este „Teyrnas Unedig Prydain Fawr o Gogledd Iwerddon”, „Teyrnas Unedig”, fiind folosit ca formă scurtă a numelui pe site-urile guvernamentale.[52] El este de obicei abreviat „DU” de la forma mutantă „Y Deyrnas Unedig”. În gaelica scoțiană, forma lungă este „Rìoghachd Aonaichte Bhreatainn is Èireann o Tuath”, iar forma scurtă este „Rìoghachd Aonaichte”.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Înainte de 1707[modificare | modificare sursă]

Stonehenge, din Wiltshire, a fost ridicat în jurul anului 2500 î.e.n.

Colonizarea de către oamenii moderni din punct de vedere anatomic a ceea ce avea să devină Regatul Unit a avut loc în valuri începând cu aproximativ acum 30.000 de ani.[53] Pe la sfârșitul preistoriei regiunii, se crede că populația aparținea, în principal, unei culturi numite celtică insulară, care cuprinde Britania britonă și Irlanda galică.[54] Cucerirea Romană, începută în 43 e.n., și dominația romană de 400 ani a sudului Marii Britanii, a fost urmată de o invazie de coloniști germanici, anglo-saxoni, care împreună au redus zona britonă la ceea ce avea apoi să devină în principal Țara Galilor și istoric Regatul istoric Strathclyde.[55] Cele mai multe dintre regiunile colonizate de anglo-saxoni s-au unit formând Regatul Angliei în secolul al X-lea.[56] Între timp, vorbitorii de galică din nord-vestul Marii Britanii (cu legături cu nord-estul Irlandei, de unde se consideră că au migrat în secolul al V-lea)[57][58] s-au unit cu picții pentru a forma Regatul Scoției în secolul al IX-lea.[59]

La Bayeux Tapestry descrie Bătălia de la Hastings, în 1066, și evenimentele care au dus la aceasta

În 1066, Normanzii au invadat Anglia din Franța și, după ce au cucerit-o, au anexat și mari părți din Țara Galilor, au cucerit și o mare parte din Irlanda și au fost invitați să colonizeze Scoția, aducând în fiecare țară feudalismul pe model nord-francez și cultura franco-normandă.[60] Elitele normande au o influență puternică asupra culturilor locale, dar în cele din urmă au fost asimilate de acestea.[61] Regii englezi medievali au finalizat apoi cucerirea țării Galilor și au făcut o primă încercare de a anexa Scoția. În urma Declarației de la Arbroath, Scoția și-a păstrat independența, deși s-a aflat aproape constant în conflict cu Anglia. Monarhii englezi, prin moștenirea unor substanțiale teritorii din Franța și în virtutea pretențiilor la coroana franceză, au fost puternic implicați și în conflictele din Franța, mai ales în Războiul de 100 de Ani, în timp ce regii Scoției erau aliați cu francezii.[62]

Perioada modernă timpurie a adus conflicte religioase cauzate de Reformă și de introducerea bisericii naționale protestante în fiecare țară.[63] Țara Galilor a fost pe deplin încorporată în Regatul Angliei,[64] în timp ce Irlanda s-a constituit ca regat în uniune personală cu coroana engleză.[65] În ceea ce avea să devină Irlanda de Nord, terenurile nobilimii independente, gaelica și catolică, au fost confiscate și date coloniștilor protestanți din Anglia și Scoția.[66]

În 1603, regatele Angliei, Scoției și Irlandei au fost aduse într-o uniune personală, atunci când Iacob al VI-lea, rege al Scoției, a moștenit coroanele Angliei și Irlandei și și-a mutat curtea de la Edinburgh la Londra; cu toate acestea, fiecare țară a rămas o entitate politică separată, și și-a păstrat propriile instituții politice, juridice și religioase.[67][68]

La mijlocul secolului al XVII-lea, toate cele trei regate au fost implicate într-o serie de războaie legate între ele (inclusiv Războiul Civil Englez) care a condus la răsturnarea temporară a monarhiei și la instaurarea de unei vremelnice republici unitare a Commonwealth-ului Angliei, Scoției și Irlandei.[69][70] În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, marinari britanici au fost implicați în acte de piraterie (corsărie), atacuri și furturi împotriva navelor de pe coastele Europei și Caraibelor.[71]

Casa de Stat din St. George's, Bermuda. Înființat în 1612, acesta este cel mai vechi oraș englez permanent locuit din Lumea Nouă.

Deși monarhia a fost restaurată, Interregnul (împreună cu Revoluția Glorioasă din 1688 și, ulterior, cu Declarația Drepturilor din 1689, și cu Legea Claim of Right din 1689), au făcut ca, spre deosebire de o mare parte a restului Europei, absolutismul regal să nu se impună, și ca niciun pretendent catolic să nu poată accede la tron. Constituția Britanică s-a dezvoltat pe baza monarhiei constituționale și sistemului parlamentar.[72] Cu fondarea Societății Regale în 1660, știința a fost mult încurajată. În această perioadă, în special în Anglia, dezvoltarea puterii navale (și interesul în călătoriile de descoperire) a condus la dobândirea și colonizarea multor colonii de peste mări, în special în America de Nord.[73][74]

După Legile Uniunii din 1707[modificare | modificare sursă]

Tratatul de Uniune a condus la un Regat Unit care a cuprins toată Marea Britanie

La 1 mai 1707, a luat ființă Regatul unit al Marii Britanii, în urma adoptării Legilor de Uniune, de către parlamentele Angliei și Scoției, prin care acestea au ratificat Tratatul de Uniune din 1706 și au unit cele două regate.[75][76][77]

În secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat guvernul de cabinet sub organizarea lui Robert Walpole, practică primul prim-ministru (1721-1742). O serie de Revolte Iacobite au încercat să înlăture dinastia protestantă de Hanovra de pe tronul britanic și să readucă dinastia catolică Stuart. Iacobiții au fost în cele din urmă înfrânți în bătălia de la Culloden din 1746, după care highlanderii scoțieni au fost reprimați brutal. Coloniile britanice din America de Nord, care s-au rupt de Marea Britanie în Războiul de Independență au devenit Statele Unite ale Americii, recunoscute de Marea Britanie în 1783. Ambițiile imperiale britanice s-au îndreptat în alte direcții, în special către India.[78]

De-a lungul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie a fost implicată în comerțul atlantic cu sclavi. Navele britanice de sclavi au transportat aproximativ două milioane de oameni din Africa în Indiile de Vest, înainte de interzicerea comerțului în 1807, interzicerea sclaviei din 1833, și asumarea de către conducerea țării a unui rol de lider în mișcarea pentru abolirea sclaviei în întreaga lume prin presarea altor țări să-și încheie comerțul de sclavi printr-o serie de tratate, și apoi a format cea mai veche organizație internațională pentru drepturile omului, Anti-Slavery International, cu sediul la Londra, în anul 1839.[79][80][81] Termenul „Regatul Unit” a devenit oficial în 1801, când parlamentele Marii Britanii și Irlandei au adoptat fiecare o Lege a Uniunii, unind cele două regate și formând Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei.[82]

Painting of a bloody battle. Horses and infantry fight or lie on grass.
Bătălia de la Waterloo, din 1815, a marcat sfârșitul Războaielor Napoleoniene și începutul Pax Britannica

La începutul secolului al XIX-lea, Revoluția Industrială, condusă de economia britanică, a început să transforme țara. Treptat, puterea politică s-a mutat de la vechile clase de moșieri Tory și Whig spre noii industriași. O alianță formată din negustori și industriași cu gruparea politică Whig a dus la apariția unui nou partid, Liberalii, cu o ideologie de liber schimb și laissez-faire. În 1832 Parlamentul a adoptat Legea Marii Reforme, care a început transferul puterii politice de la aristocrație la clasele de mijloc. În mediul rural, comasările de terenuri au făcut ca micii fermieri să fie excluși din agricultură. Orașele au început să se populeze cu o nouă clasă muncitoare urbană. Foarte puțini muncitori de rând aveau drept de vot, și și-au creat propriile organizații sub formă de sindicate.[necesită citare]

După înfrângerea Franței, la sfârșitul Războaielor Revoluționare și Napoleoniene (1792-1815), Marea Britanie a devenit principala putere navală și imperială a secolului al XIX-lea (Londra ajungând cel mai mare oraș din lume pe la 1830).[83] Necontestată pe mare, dominația britanică a fost mai târziu descrisă ca Pax Britannica („Pacea Britanică”), o perioadă de relativă pace în Europa și în lume (1815-1914) în care Imperiul Britanic a devenit hegemon global și a adoptat rolul de jandarm mondial.[84][85][86][87] La momentul Marii Expoziții din 1851, Regatul Unit era descris ca „atelierul lumii”.[88] Imperiul Britanic a fost extins pentru a include India, mari părți din Africa și multe alte teritorii din întreaga lume. Alături controlul formal pe care îl exercita asupra propriilor sale colonii, dominația britanică asupra unei mari părți din comerțul mondial a însemnat că ea controla efectiv economiile din multe regiuni, precum Asia și America Latină.[89][90] Pe plan intern, atitudinile politice au favorizat politicile de liber schimb și laissez-faire și lărgirea treptată a dreptului de vot. De-a lungul secolului, populația a crescut într-un ritm uluitor, creștere însoțită de urbanizarea rapidă, ceea ce a provocat presiuni sociale și economice semnificative.[91] Pentru a căuta noi piețe și noi surse de materii prime, Partidul Conservator sub Disraeli a lansat o perioadă de expansiune imperialistă în Egipt, Africa de Sud, și în alte părți. Canada, Australia, și Noua Zeelandă au devenit dominioane autonome.[92] După trecerea în secolul al XX-lea, dominația industrială britanică a început să fie contestată de Statele Unite și de Germania.[93]

Reformele sociale și autonomia Irlandei erau cele mai importante probleme interne după 1900. Partidul Laburist a apărut dintr-o alianță a sindicatelor cu mici grupări socialiste în 1900, și sufragatele au militat pentru dreptul femeilor la vot înainte de 1914.[94]

Black-and-white photo of two dozen men in military uniforms and metal helmets sitting or standing in a muddy trench.
Infanteriști din Pușcașii Regali Irlandezi în timpul bătăliei de pe Somme (peste 885000 de soldați britanici au murit pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial)

Regatul Unit a luptat alături de Franța, Rusia și (după 1917) Statele Unite ale Americii, împotriva Germaniei și aliaților săi în Primul Război Mondial (1914-1918).[95] Forțele armate britanice au fost angajate într-o mare parte a Imperiului Britanic și în mai multe regiuni din Europa, în special pe frontul de vest. Numărul mare de decese al războiului de tranșee a cauzat pierderea a mai mult de o generație de oameni, cu efecte sociale de durată asupra țării și cu o mare perturbare în ordinea socială.[necesită citare]

După război, Regatul Unit a primit de la Liga Națiunilor mandatul pentru o serie de foste colonii germane și teritorii otomane. Imperiul Britanic a ajuns la cea mai mare întindere, acoperind o cincime din suprafața Pământului și un sfert din populația sa.[96] Cu toate acestea, Regatul Unit pierduse 2,5 milioane de oameni și a terminat războiul cu o mare datorie națională.[97]

Ascensiunea naționalismului irlandez, împreună cu conflictele din sânul Irlandei pe tema autonomiei Irlandei, a condus în cele din urmă la divizarea insulei în 1921.[98] Statul Liber Irlandez a devenit independent cu statut de dominion în 1922. Irlanda de Nord a rămas parte a Regatului Unit.[99] Un val de greve la mijlocul anilor 1920 au culminat cu Greva Generală din 1926. Regatul Unit încă se mai refăcea după efectele războiului, când a izbucnit Marea Criză Economică (1929-1932). Aceasta a condus la un șomaj considerabil și la mari dificultăți în zonele industriale vechi, precum și la tulburările politice și sociale din anii 1930, la creșterea apartenenței la partidele comuniste și socialiste. Un guvern de coaliție a fost format în anul 1931.[100]

Regatul Unit a intrat în al Doilea Război Mondial, declarând război Germaniei Naziste în 1939, după ce aceasta din urmă a invadat Polonia. Winston Churchill a devenit prim-ministru și șef al unui guvern de coaliție în 1940. În ciuda înfrângerii aliaților săi europeni în primul an de război, Regatul Unit și Imperiul său a continuat lupta singure împotriva Germaniei. În 1940, RAF a învins Luftwaffe german într-o luptă pentru controlul cerului în bătălia Angliei. Zonele urbane au suferit de pe urma bombardamentelor din timpul războiului. Au fost și victoriile greu obținute bătălia Atlanticului, și în campaniile din Africa de Nord și Birmania. Forțele britanice au jucat un rol important în debarcarea din Normandia din 1944, realizată împreună cu aliatul Statele Unite ale Americii.

După 1945[modificare | modificare sursă]

Map of the world. Canada, the eastern United States, countries in east Africa, India, most of Australasia and some other countries are highlighted in pink.
Teritoriile care au fost parte a Imperiului Britanic, numele actualelor Teritorii Britanice de peste Mări fiind subliniate cu roșu

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Regatul Unit a fost una dintre cele Patru Mari puteri (Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA și China) care s-au întâlnit pentru a pune ordine în lumea postbelică;[101][102] a fost unul dintre semnatarii fondatori ai Declarației Națiunilor Unite. Regatul Unit a devenit unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, războiul a lăsat țara grav slăbită și dependentă financiar de Planul Marshall.[103] În anii imediat de după război, guvernul laburist a inițiat un program radical de reforme, care a avut un efect semnificativ asupra societății britanice din următoarele decenii.[104] Industrii majore și utilități publice au fost naționalizate, s-a format un sistem economic de stat asistențial, și s-a organizat un sistem sanitar cuprinzător finanțat din fonduri publice, National Health Service.[105] creșterea naționalismului în colonii a coincis cu diminuarea puternică a poziției economice a Regatului Unit, astfel că politica de decolonizare a devenit inevitabilă. S-a acordat independență Indiei și Pakistanului în 1947.[106] În următoarele trei decenii, cele mai multe colonii ale Imperiului Britanic au primit independența. Multe au devenit membre ale Commonwealth-ului Națiunilor.[107]

Deși Regatul Unit a fost cea de-a treia țară care și-a dezvoltat un arsenal de arme nucleare (prima bombă atomică testată în 1952), noile limitări postbelice ale rolului internațional al Regatului Unit au fost ilustrate de Criza Suezului din 1956. Răspândirea internațională a limbii engleză a asigurat continuarea influenței internaționale a literaturii și culturii sale. Ca urmare a unui deficit de muncitori în 1950, guvernul a încurajat imigrația din țările Commonwealth-ului. În următoarele decenii, Regatul Unit a devenit o societate mai multietnică decât era înainte.[108] În ciuda creșterii nivelului de trai la sfârșitul anilor 1950 și 1960, Regatul Unit a întârziat să se refacă corespunzător după război, și nu a existat un „miracol economic” ca în economiile de piață de pe continentul european. Astfel, performanța economică nu a fost la fel de bună ca a multora dintre celelalte țări, cum ar fi Germania de Vest și Japonia.[necesită citare]

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene în 2007. Regatul Unit a intrat în Comunitatea Economică Europeană, în 1973. Într-un referendum ținut în 1975, 67% dintre alegători au votat să rămână în CEE,[109] , dar 52% au votat să părăsească UE în 2016.[110]

În procesul de un deceniu de integrare europeană, Regatul Unit a fost membru fondator al alianței numită Uniunea Europei de Vest, înființată odată cu Conferințele de la Londra și Paris din 1954. În 1960 Regatul Unit a fost unul dintre cei șapte membri fondatori ai Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA), dar în 1973 a ieșit din acest bloc pentru a se alătura Comunităților Europene (CE). Atunci când CE au devenit Uniunea Europeană (UE) în anul 1992, Regatul Unit a fost unul dintre cei 12 membri fondatori. Tratatul de la Lisabona a fost semnat în 2007, el constituind temeiul constituțional al Uniunii Europene.[necesită citare]

De la sfârșitul anilor 1960, Irlanda de Nord a suferit de pe urma violențelor paramilitare și civile (uneori afectând și alte părți ale Regatului Unit), denumite convențional The Troubles. Acestea sunt considerate a fi luat sfârșit odată cu  Acordul de „Vinerea Mare” de la Belfast din 1998.[111][112][113]

După o perioadă de puternică încetinire a creșterii economice și industriale în anii 1970, guvernul conservator al anilor 1980 condus de Margaret Thatcher a inițiat o politică radicală de monetarism, dereglementare, în special a sectorului financiar (de exemplu, Big Bang din 1986) și a piețelor forței de muncă, vânzarea companiilor de stat (privatizare), precum și retragerea subvențiilor pentru altele.[114] Aceasta a dus la o creștere a șomajului și la unele tulburări sociale, dar în cele din urmă și la creștere economică, în special în sectorul serviciilor. Din 1984, economia a fost ajutată de afluxul de venituri substanțiale provenite din petrolul din Marea Nordului.[115]

Spre sfârșitul secolului al XX-lea au avut loc schimbări majore la guvernarea Regatului Unit, cu apariția administrațiilor autonome pentru Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.[116] Încorporarea statutară a dus la acceptarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Regatul Unit este un jucător-cheie în domeniul diplomatic și militar mondial. Acesta joacă roluri de conducere în ONU și NATO. Cu toate acestea, desfășurările militare britanice de peste mări, în special în Afganistan și Irak, sunt înconjurate de controverse.[117]

Criza financiară globală din 2008 a afectat grav economia Regatului Unit. Guvernul de coaliție din 2010 a introdus măsuri de austeritate destinate să abordeze deficitele publice substanțiale care au rezultat.[118] În 2014, Guvernul Scoțian a ținut un referendum privind independența Scoției, 55% dintre votanți respingând propunerea de independență și alegând să rămână în Regatul Unit.[119] În 2016, Regatul Unit a votat să părăsească Uniunea Europeană.[120] Procesul legal de a părăsi UE a început pe 29 martie 2017, Regatul Unit invocând Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, informând oficial UE că Regatul Unit dorește să se retragă. Articolul stipulează că negocierile de ieșire vor dura cel puțin doi ani. Regatul Unit rămâne un membru cu drepturi depline al UE în tot acest timp.[121][122]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Map of United Kingdom showing hilly regions to north and west, and flattest region in the south-east.
Harta fizică a Regatului Unit

Suprafața totală a Regatului Unit este de circa 243.610 km². Țara ocupă majoritatea Arhipelagului Britanic[123] și cuprinde insula Marea Britanie, șesimea nord-estică a insulei Irlanda și alte insule mai mici din jur. Ea se află între Atlanticul de Nord și Marea Nordului, coasta sud-estică ajungând până la 35 km de coasta nordică a Franței, de care este despărțită prin Canalul Mânecii.[4] În 1993, 10% din suprafața Regatului era împădurită, 46% era folosită drept pășune și 25% era cultivată pentru agricultură.[124] Royal Greenwich Observatory din Londra este punctul definitoriu pentru Meridianul Zero.[125]

Regatul Unit se încadrează între paralelele de 49° și 61° latitudine nordică, și între meridianele de 9° longitudine vestică și 2° longitudine estică. Irlanda de Nord are o frontieră terestră de 360 km cu Republica Irlanda.[4] Lungimea totală a coastelor Marii Britanii este de 17.820 km.[126] Este legată de Europa continentală prin Tunelul Canalului, lung de 50 km (dintre care 38 km pe sub apă), cel mai lung tunel suboceanic din lume.[127]

Anglia reprezintă puțin mai mult de jumătate din suprafața totală a Regatului Unit, având 130.395 km².[128] Majoritatea țării este șes,[124] zonele muntoase aflându-se la nord-vest de linia Tees-Exe; cuprinzând și Munții Cumbrieni din Districtul Lacurilor, the Peninii, Exmoor și Dartmoor. Principalele râuri cu estuare sunt Tamisa, Severn și Humber. Alte râuri sunt Tees, Tyne, Tweed, Avon, Exe și Mersey.[124] Cel mai înalt munte din Anglia este Scafell Pike (978 m) din Districtul Lacurilor.

Skye este una din principalele insule ale Hebridelor Interioare și face parte din Highlandul Scoției.

Scoția reprezintă ceva mai puțin de o treime din aria totală a Regatului Unit, cu 78.772 km²[129] și include aproape opt sute de insule,[130] predominant la vest și nord de insula Marea Britanie; cele mai importante sunt Hebridele, Insulele Orkney și Shetland. Scoția este cea mai muntoasă țară a Regatului Unit și topografia este despărțită de Highland Boundary Fault—o falie geologică—ce traversează Scoția de la Arran la vest până la Stonehaven la est.[131] Falia separă două regiuni diferite; și anume Highlandul de la nord și vest și Lowlandul de la sud și est. Highlandul cu relief mai accidentat conține majoritatea munților din Scoția, inclusiv Ben Nevis, care, cu 1.343 m este cel mai înalt punct al Arhipelagului Britanic.[132] Lowlandul—mai ales fâșia îngustă dintre Firth of Clyde și Firth of Forth, denumită Centura Centrală—este mai șes și cuprinde mare parte din populație, inclusiv orașele Glasgow, cel mai mare din Scoția, și Edinburgh, capitala și centrul politic; și în această parte însă există unele zone înalte și muntoase, în Dealurile de Sud.

Țara Galilor reprezintă mai puțin de o zecime din aria totală a Regatului Unit, acoperind 20.779 km².[133] Țara Galilor este predominant muntoasă, deși partea sudică este mai puțin muntoasă ca nordul și centrul. Principalele zone populate și industrializate sunt în sud, cuprinzând orașele litorale Cardiff, Swansea și Newport, și Văile de Sud ale Țării Galilor către nord. Cele mai înalte puncte din Țara Galilor se află în Snowdonia și cuprind Snowdon (în galeză Yr Wyddfa) care, la 1.085 m, este cel mai înalt din Țara Galilor.[124] Cei 14 sau 15, munți galezi de peste 3.000 picioare (910 m) sunt denumiți împreună The Welsh 3000s. Țara Galilor are și ea peste 2.704 km de coastă.[126] Mai multe insule se găsesc în largul coastelor galeze, cea mai mare fiind Anglesey (Ynys Môn) la nord-vest.

Irlanda de Nord, despărțită de Marea Britanie prin Marea Irlandei și Canalul de Nord, are o suprafață de 14.160 km² și este predominant deluroasă. Ea cuprinde Lough Neagh care, la 388 km², este cel mai mare lac din Arhipelagul Britanic ca suprafață.[134] Cel mai înalt vârf din Irlanda de Nord este Slieve Donard din Munții Mourne, la 852 m.[124]

Politică[modificare | modificare sursă]

Regatul Unit este o monarhie constituțională, în care puterea executivă este atribuită guvernului („Guvernul Majestății Sale”, condus de Theresa May din anul 2016) și provine de la Parlament. Este una din puținele țări actuale care nu au o Constituție. Primul ministru este șeful Guvernului și este responsabil în fața Camerei Comunelor, camera inferioară a Parlamentului. Acest sistem de guvernare a fost emulat și în alte părți ale lumii și este cunoscut sub numele de modelul Westminster.

Suveranul are, teoretic, puteri largi, însă, în practică, îndeplinește doar funcții ceremoniale. Suveranul este cel care promulgă legile emise de Parlament. De asemenea, el deschide, în fiecare an, sesiunea Parlamentului cu așa-numitul Mesaj al Coroanei, care este, de fapt, un program de guvernare. Suveranul Regatului Unit este monarh de drept și în alte 15 țări ale Commonwealth-ului.

Actualul suveran al Regatului Unit este Regina Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron în 1952 și a fost încoronată în 1953.

Parlamentul este instituția legislativă națională a Regatului. Este compusă din două Camere: Camera Comunelor, cu membri aleși, și Camera Lorzilor, ai cărei membri sunt, în general, numiți. Camera Comunelor are puteri mai mari decât cea a Lorzilor și poate trece legi respinse de către cea din urmă. Camera Comunelor este compusă din 650 membri, fiecare în parte fiind ales dintr-o circumscripție electorală, prin sistemul de vot uninominal [135]. Camera Lorzilor are 724 de membri, din rândurile aristocrației britanice și ale clerului.

Miniștrii Guvernului sunt aleși prin convenție dintre membrii Camerei Comunelor, deși unii provin și din Camera Lorzilor. Miniștrii sunt învestiți cu putere executivă, dar și legislativă. Primul-ministru este, în general, șeful partidului cu cei mai mulți reprezentanți în Camera Comunelor. Actualul Prim-ministru este Theresa May, șeful Partidului Conservator, în funcție din 11 iulie 2016 .

Regatul Unit are un sistem de protecție socială foarte cuprinzător și se proclamă un stat social sau "stat de protecție socială" (welfare state). Bazele sistemului actual de protecție socială au fost puse de economistul William Beveridge în 1942. Acest sistem a rămas cunoscut sub numele de modelul Beveridge.

Regatul Unit nu are un unic sistem legal din moment ce articolul 19 din Tratatul Uniunii din 1706 a permis continuitatea sistemului legal scoțian. În prezent, în Regatul Unit există 3 sisteme de legi: sistemul Angliei, sistemul Irlandei de Nord și sistemul Scoției.

Afaceri externe[modificare | modificare sursă]

Regatul Unit este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și membru al G7, G8, G20, NATO, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Comerțului. Are o strânsă relație specială cu Statele Unite ale Americii, Franța, Japonia și Portugalia – cea din urmă fiind cea mai veche alianță din lume încă în vigoare, datând din 1386.

Subdiviziuni[modificare | modificare sursă]

Regatul Unit este format din țările constituente Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Fiecare țară constituentă are propriile subdiviziuni, după cum urmează:

Există și câteva dependențe ce aparțin de coroană: Anguilla, Gibraltar, Insulele Bermude, Insulele Canalului, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Insulele Georgia de Sud și Sandwich de Sud, Insula Man, Insula Montserrat, Insula Pitcairn, Insula Sfânta Elena, Insulele Turks și Caicos, Insulele Virgine Britanice, Teritoriul Antarctic Britanic, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Harta fizică a Regatului Unit

Relieful Angliei constă, în majoritate, din coline joase, despărțite, de la nord la sud, de un lanț de dealuri și munți (Cumbria, Munții Penini). Altitudinile vârfurilor muntoase nu depășesc 1000 m. Râurile engleze majore sunt Tamisa, Severn, Trent și Ouse. Cele mai importante orașe sunt Londra, Manchester, Birmingham, Leeds, Newcastle upon Tyne, Sheffield, Bristol, Liverpool, Leicester, Nottingham. Tunelul Canalului Mânecii, care începe din apropiere de Dover, face legătura cu Franța.

Țara Galilor este în majoritate muntoasă, cel mai înalt punct fiind vârful Snowdon, cu 1085 m. La nord se găsește insula Anglesey. Cel mai mare oraș este capitala, Cardiff, urmat de Swansea, Newport și Wrexham.

Geografia Scoției este variată, cu porțiuni joase în sud și est, și porțiuni muntoase (highlands) în nord și vest, unde se află și Ben Nevis (1343 m), cel mai înalt vârf din Regat. În largul coastelor scoțiene se găsesc numeroase insule, cele mai importante fiind arhipelagurile Hebride, Shetland și Orkney. Orașele principale sunt Edinburgh, Glasgow, Aberdeen și Dundee.

Irlanda de Nord are un relief predominant colinar. Orașele majore sunt Belfast și Londonderry.

Regatul Unit are o clima temperat-oceanica,cu ierni blânde,veri moderate si precipitații care pot dura lunar peste 10 zile.Temperatura înregistrată pe timpul iernii este de -10 °C, iar temperatura înregistrată pe timpul verii poate depăși rareori 35 °C.

Vezi și:

Economie[modificare | modificare sursă]

Regatul Unit are o economie de esență capitalistă (a patra ca mărime din lume), și este un centru comercial și financiar de frunte al lumii. În ultimele decenii, guvernul s-a angajat în privatizări majore și a crescut cheltuielile cu protecția socială.

Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standardele europene, producând 60% din necesarul de hrană cu doar 1% din populația activă. Regatul Unit deține mari rezerve de energie constând în cărbune, gaze naturale și petrol (ultimele două exploatate din Marea Nordului). Producția de energie contribuie la PIB cu 10%, una din cele mai ridicate rate din toate statele industrializate.

Serviciile contribuie la PIB în proporția cea mai însemnată, îndeosebi serviciile bancare, de asigurări și de consultanță de afaceri. Ponderea industriei continuă să scadă, cu toate că Regatul Unit rămâne cel mai important fabricant european de armament, produse din petrol, computere, televizoare și telefoane mobile. Turismul ocupă și el un loc important, Regatul Unit fiind a șasea destinație turistică din lume ca popularitate, cu 24 milioane de turiști pe an.

Regatul Unit a devenit, în 2007, cel mai mare exportator de echipamente militare din lume. Regatul Unit a câștigat din exportul de armament 10 miliarde de GBP în 2007, deținând, astfel, o cotă de 33% din exporturile mondiale de armament, peste cota deținută de Statele Unite.[136]

Piața autovehiculelor noi din Regatul Unit a fost de peste două milioane de mașini în anul 2010[137].

În iunie 2008, rata șomajului a fost de 5,3%[138], iar, potrivit estimărilor companiei de consultanță Capital Economics, rata șomajului din Regatul Unit ar fi putut ajunge la 8% până în 2010[138], ceea ce nu s-a adeverit. .

În anul 2009, investițiile străine directe în Regatul Unit au fost de 45,6 miliarde de dolari[139].

Legislația laxă care reglementează activitățile companiilor din Marea Britanie a făcut din această țară o destinație atractivă pentru crima organizată.[140] Discreția de care beneficiază directorii de companii în Marea Britanie obstrucționează, de asemenea, încercările de a-i identifica pe beneficiarii reali ai acestei scheme.[140]

Marea Britanie are probabil unul dintre cele mai corupte sisteme economice și financiare din lume, în contextul în care, anual, pe teritoriul britanic există tranzacții de spălare de bani în valoare de 57 miliarde de lire sterline (75 miliarde de euro).[141]

În anul 2015, Agenția națională britanică pentru combaterea infracționalității (NCA) a publicat un raport care ajungea la următoarea concluzie: "În fiecare an, oricare 100 de miliarde de dolari proveniți din activități ilegale în mod sigur vor ajunge în circuitul legal prin bănci din Marea Britanie".[141]

Demografie[modificare | modificare sursă]

Limba primară de comunicare este engleza. Alte limbi locale folosite sunt limbile celtice: velșă (galeză), irlandeză, gaelică scoțiană; precum și limba cornică, vorbită în Cornwall. Imigranții ultimelor decenii vorbesc cantoneză, limbi indiene (gujarati, bengali, urdu, hindi, punjabi), sau creolă jamaicană. În Regatul Unit se găsesc cei mai mulți vorbitori de limbi indiene din afara subcontinentului indian.

Orașe[modificare | modificare sursă]

Cele mai mari orașe din Regatul Unit

Londra
Londra
Birmingham
Birmingham
Leeds
Leeds
Glasgow
Glasgow

# Oraș (Regiune) Populație urbană Populație metropolitană (2001)

Sheffield
Sheffield
Manchester
Manchester
Edinburgh
Edinburgh
Liverpool
Liverpool

1 Londra (Londra Mare) 8 174 100 (2011) 13 709 000
2 Birmingham (West Midlands) 1 073 000 (2010) 3 683 000
3 Leeds (West Yorkshire) 751 500 (2011) 2 302 000
4 Glasgow (Scoția) 598 830 (2011) 1 750 000
5 Sheffield (South Yorkshire) 552 700 (2011) 1 569 000
6 Manchester (North West England) 503 000 (2011) 2 556 000
7 Edinburgh (Scoția) 495 360 (2011) 782 000
8 Liverpool (North West England) 445 200 (2010) 2 241 000
9 Bristol (South West England) 428 200 (2011) 1 041 000
10 Cardiff (Țara Galilor) 346 100 (2011) 1 097 000
11 Coventry (West Midlands) 315 700 (2010) 651 000
12 Leicester (East Midlands) 305 700 (2011) 1 745 000
13 Nottingham (East Midlands) 305 700 (2011) 666 400
14 Bradford (West Yorkshire) 293 717 (2001) 493 000
15 Belfast (Irlanda de Nord) 267 500 (2009) 799 000
16 Plymouth (South West England) 258 700 (2010) 343 000
17 Kingston upon Hull (Yorkshire and the Humber) 256 400 (2011) 419 000
18 Derby (South East England) 246 900 (2010) 305 000
19 Stoke-on-Trent (West Midlands) 240 100 (2010) 456 000
20 Wolverhampton (West Midlands) 239 400 (2010) 297 000

Religie[modificare | modificare sursă]

Conform unui sondaj din 2016 în Marea Britanie: ateii (cei care în mod activ nu cred în niciun fel de zeu) sunt 38%, cei care cred într-o forță superioară/zeu sunt 28%, iar doar 32% din cei care se consideră creștini, evrei sau musulmani cred într-un zeu.[142][143]

Cultură[modificare | modificare sursă]

În Regatul Unit se află două dintre cele mai vechi și mai celebre universități ale lumii, Oxford și Cambridge. Regatul a dat lumii mulți savanți și ingineri străluciți, precum Sir Isaac Newton, Charles Darwin, Michael Faraday, Paul Dirac sau Isambard Kingdom Brunel; invenții precum motorul cu aburi, motorul cu combustie internă, locomotiva, costumul, vaccinul, vasele din cristal, televiziunea, radioul, telefonul, hovercraft-ul, își au originea în Regatul Unit.

William Shakespeare

Dramaturgul William Shakespeare este considerat cel mai cunoscut scriitor al lumii. Alți autori prestigioși au fost surorile Brontë (Charlotte, Emily și Anne), Jane Austen, J. K. Rowling, Agatha Christie,Roald Dahl, J. R. R. Tolkien și Charles Dickens. Poeți importanți sunt George Gordon Byron, Robert Burns, Lord Tennyson, Thomas Hardy, William Blake sau Dylan Thomas.

Din Regatul Unit au provenit compozitorii William Byrd, John Taverner, Thomas Tallis și Henry Purcell, din secolele XVI-XVII, iar mai recent, Sir Edward Elgar, Sir Arthur Sullivan, Ralph Vaughan Williams sau Benjamin Britten.

Alături de SUA, Regatul Unit a fost un contribuitor important la dezvoltarea rock and roll-ului. Dintre cele mai importante staruri pop și rock britanice amintim: The Beatles, Cliff Richard, Queen, The Rolling Stones, Led Zeppelin, Black Sabbath, Pink Floyd, Deep Purple. Regatul Unit s-a aflat în avangarda muzicii punk a anilor 1970, prin Sex Pistols sau The Clash, precum și a renașterii heavy metal-ului, prin Iron Maiden sau Motörhead.

Regatul Unit a avut foarte mulți filozofi remarcabili precum: John Locke, George Berkeley, David Hume, Jeremy Bentham, John Stuart Mill, Duns Scotus, Sir Francis Bacon, Adam Smith, Thomas Hobbes, William de Ockham, Bertrand Russell și A.J. "Freddie" Ayer. În această țară s-au stabilit în timpul vieții Isaiah Berlin, Karl Marx, Karl Popper și Ludwig Wittgenstein.

Un mare număr de sporturi își au originea în Regatul Unit: fotbal, golf, cricket, tenis, squash, box, rugbi și biliard. Turneul de la Wimbledon este unul din cele patru turnee de mare șlem în tenis. "Sportul național" al Regatului este fotbalul, însă Regatul nu participă în competițiile inter-țări cu o echipă națională unică; fiecare din țările componente are propria federație de fotbal și propria echipă națională.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Population Estimates for UK, England and Wales, Scotland and Northern Ireland, Mid-2013”. Office for National Statistics. http://www.ons.gov.uk/ons/rel/pop-estimate/population-estimates-for-uk--england-and-wales--scotland-and-northern-ireland/2013/index.html. Accesat la 26 iunie 2014. 
  2. ^ 2011 UK censuses”. Office for National Statistics. http://www.ons.gov.uk/ons/guide-method/census/2011/uk-census/index.html. Accesat la 17 decembrie 2012. 
  3. ^ a b c d Regatul Unit”. Fondul Monetar Internațional. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2009/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=68&pr.y=19&sy=2006&ey=2009&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=112&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGDP%2CPPPPC%2CLP&grp=0&a=. Accesat la 22 aprilie 2009. 
  4. ^ a b c The World Factbook - United Kingdom”. CIA. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/uk.html#Econ. Accesat la 23 septembrie 2008.  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "factbook" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  5. ^ https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/uk.html, accesat la 3 iunie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)
  6. ^ http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD  Missing or empty |title= (ajutor)
  7. ^ Definition of Great Britain in English”. Oxford University Press. http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/Great-Britain?q=Great+Britain. Accesat la 29 octombrie 2014. „Great Britain is the name for the island that comprises England, Scotland and Wales, although the term is also used loosely to refer to the United Kingdom.” 
  8. ^ United Kingdom”. International Monetary Fund. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2016/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=65&pr.y=9&sy=2014&ey=2021&scsm=1&ssd=1&sort=subject&ds=.&br=1&c=122%2C941%2C124%2C946%2C423%2C137%2C939%2C181%2C172%2C138%2C132%2C182%2C134%2C936%2C174%2C961%2C178%2C184%2C136&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGDP%2CPPPPC&grp=0&a=. Accesat la 14 aprilie 2016. 
  9. ^ UK Perspectives 2016: The UK in a European context”. Office for National Statistics. 26 mai 2016. http://visual.ons.gov.uk/uk-perspectives-2016-the-uk-in-an-european-context/. Accesat la 16 iunie 2016. 
  10. ^ The British Monarchy, What is constitutional monarchy?
  11. ^ CIA, The World Factbook.
  12. ^ The 30 Largest Urban Agglomerations Ranked by Population Size at Each Point in Time, 1950-2030, World Urbanization Prospects, the 2014 revision, Population Division of the United Nations Department of Economic and Social Affairs.
  13. ^ Countries within a country”. Prime Minister's Office. 10 ianuarie 2003. Există o versiune arhivată la 9 septembrie 2008. http://webarchive.nationalarchives.gov.uk/20080909013512/http://www.number10.gov.uk/Page823. Accesat la 8 martie 2015. 
  14. ^ Devolution of powers to Scotland, Wales and Northern Ireland”. United Kingdom Government. https://www.gov.uk/devolution-of-powers-to-scotland-wales-and-northern-ireland#devolved-administrations. Accesat la 17 aprilie 2013. „In a similar way to how the government is formed from members from the two Houses of Parliament, members of the devolved legislatures nominate ministers from among themselves to comprise executives, known as the devolved administrations...” 
  15. ^ Fall in UK university students”. BBC News. 29 ianuarie 2009. http://news.bbc.co.uk/1/hi/education/7859034.stm. 
  16. ^ Country Overviews: United Kingdom”. Transport Research Knowledge Centre. Există o versiune arhivată la 4 aprilie 2010. https://web.archive.org/web/20100404062853/http://www.transport-research.info/web/countryprofiles/uk.cfm. Accesat la 28 martie 2010. 
  17. ^ Key facts about the United Kingdom”. Directgov. Există o versiune arhivată la 15 octombrie 2012. http://webarchive.nationalarchives.gov.uk/20121015000000/http://www.direct.gov.uk/en/Governmentcitizensandrights/LivingintheUK/DG_10012517. Accesat la 6 martie 2015. „

    The full title of this country is 'the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland'. Great Britain is made up of England, Scotland and Wales. The United Kingdom (UK) is made up of England, Scotland, Wales and Northern Ireland. 'Britain' is used informally, usually meaning the United Kingdom.
    The Channel Islands and the Isle of Man are not part of the UK.

     
  18. ^ Supporting the Overseas Territories”. Foreign and Commonwealth Office. https://www.gov.uk/government/policies/protecting-and-developing-the-overseas-territories. Accesat la 9 martie 2015. 
  19. ^ Mathias, P. (2001). The First Industrial Nation: the Economic History of Britain, 1700–1914. London: Routledge. ISBN 0-415-26672-6 
  20. ^ Ferguson, Niall (2004). Empire: The rise and demise of the British world order and the lessons for global power. New York: Basic Books. ISBN 0-465-02328-2 
  21. ^ T. V. Paul; James J. Wirtz; Michel Fortmann (2005). "Great+power" Balance of Power. State University of New York Press, 2005. pp. 59, 282. ISBN 0791464016. https://www.google.com/books?id=9jy28vBqscQC&pg=PA59&dq="Great+power" 
  22. ^ McCourt, David (28 mai 2014). Britain and World Power Since 1945: Constructing a Nation's Role in International Politics. United States of America: University of Michigan Press. ISBN 0472072218. https://books.google.com/books?id=lwpOnwEACAAJ&dq=Britain+and+World+Power+Since+1945:+Constructing+a+Nation%27s+Role+in+International+Politics&hl=en&sa=X&ei=TCJkU8TOE6mS7Abw14HIBg&ved=0CDIQ6AEwAA 
  23. ^ Trends in World Military Expenditure, 2016” (PDF). Stockholm International Peace Research Institute. https://www.sipri.org/sites/default/files/Trends-world-military-expenditure-2016.pdf. Accesat la 26 aprilie 2017. 
  24. ^ Treaty of Union, 1706”. Scots History Online. http://www.scotshistoryonline.co.uk/union.html. Accesat la 23 august 2011. 
  25. ^ Barnett, Hilaire; Jago, Robert (2011). Constitutional & Administrative Law (ed. 8th). Abingdon: Routledge. p. 165. ISBN 978-0-415-56301-7. https://books.google.com/?id=LYc1tSYonrQC&pg=PA165 
  26. ^ Vezi Articolul Unu al Legii de Uniune din 1707.
  27. ^ "After the political union of England and Scotland in 1707, the nation's official name became 'Great Britain'", The American Pageant, Volume 1, Cengage Learning (2012)
  28. ^ "From 1707 until 1801 Great Britain was the official designation of the kingdoms of England and Scotland".
  29. ^ "In 1707, on the union with Scotland, 'Great Britain' became the official name of the British Kingdom, and so continued until the union with Ireland in 1801".
  30. ^ Gascoigne, Bamber. „History of Great Britain (from 1707)”. History World. http://www.historyworld.net/wrldhis/PlainTextHistories.asp?historyid=ab07. Accesat la 18 iulie 2011. 
  31. ^ Cottrell, P. (2008). The Irish Civil War 1922–23. p. 85. ISBN 1-84603-270-9 
  32. ^ S. Dunn; H. Dawson (2000), An Alphabetical Listing of Word, Name and Place in Northern Ireland and the Living Language of Conflict, Lampeter: Edwin Mellen Press, „One specific problem—in both general and particular senses—is to know what to call Northern Ireland itself: in the general sense, it is not a country, or a province, or a state—although some refer to it contemptuously as a statelet: the least controversial word appears to be jurisdiction, but this might change.” 
  33. ^ Changes in the list of subdivision names and code elements”. ISO 3166-2. International Organization for Standardization. 15 decembrie 2011. http://www.iso.org/iso/iso_3166-2_newsletter_ii-3_2011-12-13.pdf. Accesat la 28 mai 2012. 
  34. ^ Population Trends, Issues 75–82, p.38, 1994, UK Office of Population Censuses and Surveys
  35. ^ Life in the United Kingdom: a journey to citizenship, p. 7, United Kingdom Home Office, 2007, ISBN: 978-0-11-341313-3.
  36. ^ Statistical bulletin: Regional Labour Market Statistics. http://www.ons.gov.uk/ons/dcp171778_346117.xml. Accesat la 5 martie 2014. 
  37. ^ 13.4% Fall In Earnings Value During Recession. http://www.gmb.org.uk/newsroom/fall-in-earnings-value-during-recession. Accesat la 5 martie 2014. 
  38. ^ Dunn, Seamus; Dawson, Helen. (2000). An Alphabetical Listing of Word, Name and Place in Northern Ireland and the Living Language of Conflict. Lampeter: Edwin Mellen Press. ISBN 978-0-7734-7711-7 
  39. ^ Murphy, Dervla (1979). A Place Apart. London: Penguin. ISBN 978-0-14-005030-1 
  40. ^ Whyte, John; FitzGerald, Garret (1991). Interpreting Northern Ireland. Oxford: Clarendon Press. ISBN 978-0-19-827380-6 
  41. ^ Guardian Unlimited Style Guide”. Londra: Guardian News and Media Limited. 19 decembrie 2008. https://www.theguardian.com/styleguide/page/0,,184840,00.html. Accesat la 23 august 2011. 
  42. ^ BBC style guide (Great Britain)”. BBC News. 19 august 2002. http://news.bbc.co.uk/1/hi/programmes/radio_newsroom/1099593.stm#g. Accesat la 23 august 2011. 
  43. ^ Key facts about the United Kingdom”. Government, citizens and rights. HM Government. Există o versiune arhivată la 15 octombrie 2012. http://webarchive.nationalarchives.gov.uk/20121015000000/http://www.direct.gov.uk/en/Governmentcitizensandrights/LivingintheUK/DG_10012517. Accesat la 8 martie 2015. 
  44. ^ Merriam-Webster Dictionary Online Definition of ''Great Britain''”. Merriam Webster. 31 august 2012. http://www.merriam-webster.com/dictionary/great%20britain. Accesat la 9 aprilie 2013. 
  45. ^ New Oxford American Dictionary: "Great Britain: England, Wales, and Scotland considered as a unit.
  46. ^ Great Britain”. International Olympic Committee. http://www.olympic.org/great-britain. Accesat la 10 mai 2011. 
  47. ^ Mulgrew, John (2 august 2012). „Team GB Olympic name row still simmering in Northern Ireland”. Belfast Telegraph. http://www.belfasttelegraph.co.uk/news/northern-ireland/team-gb-olympic-name-row-still-simmering-in-northern-ireland-28776939.html. Accesat la 9 martie 2015. 
  48. ^ Bradley, Anthony Wilfred; Ewing, Keith D. (2007). Constitutional and administrative law. 1 (ed. 14th). Harlow: Pearson Longman. p. 36. ISBN 978-1-4058-1207-8. https://books.google.com/?id=HT_GS2zgN5QC&pg=PA36 
  49. ^ Which of these best describes the way you think of yourself?”. Northern Ireland Life and Times Survey 2010. ARK – Access Research Knowledge. 2010. http://www.ark.ac.uk/nilt/2010/Community_Relations/NINATID.html. Accesat la 1 iulie 2010. 
  50. ^ Schrijver, Frans (2006). Regionalism after regionalisation: Spain, France and the United Kingdom. Amsterdam University Press. pp. 275–277. ISBN 978-90-5629-428-1. https://books.google.com/?id=u8gZklxHTMUC&pg=PA275 
  51. ^ Jack, Ian (11 decembrie 2010). „Why I'm saddened by Scotland going Gaelic”. The Guardian (Londra). https://www.theguardian.com/commentisfree/2010/dec/11/ian-jack-saddened-by-scotland-going-gaelic. 
  52. ^ Ffeithiau allweddol am y Deyrnas Unedig”. Directgov – Llywodraeth, dinasyddion a hawliau. Există o versiune arhivată la 24 septembrie 2012. https://web.archive.org/web/20120924102112/http://www.direct.gov.uk/cy/Governmentcitizensandrights/LivingintheUK/DG_10012517CY. Accesat la 8 martie 2015. 
  53. ^ "Ancient skeleton was 'even older'".
  54. ^ Koch, John T. (2006). Celtic culture: A historical encyclopedia. Santa Barbara, CA: ABC-CLIO. p. 973. ISBN 978-1-85109-440-0 
  55. ^ Davies, John; Jenkins, Nigel; Baines, Menna et al., eds (2008). The Welsh Academy Encyclopaedia of Wales. Cardiff: University of Wales Press. p. 915. ISBN 978-0-7083-1953-6. 
  56. ^ Short Athelstan biography”. BBC History. http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/athelstan.shtml. Accesat la 9 aprilie 2013. 
  57. ^ Mackie, J.D. (1991). A History of Scotland. London: Penguin. pp. 18–19. ISBN 978-0-14-013649-4 
  58. ^ Campbell, Ewan (1999). Saints and Sea-kings: The First Kingdom of the Scots. Edinburgh: Canongate. pp. 8–15. ISBN 0-86241-874-7 
  59. ^ Haigh, Christopher (1990). The Cambridge Historical Encyclopedia of Great Britain and Ireland. Cambridge University Press. p. 30. ISBN 978-0-521-39552-6 
  60. ^ Ganshof, F.L. (1996). Feudalism. University of Toronto. p. 165. ISBN 978-0-8020-7158-3 
  61. ^ Chibnall, Marjorie (1999). The Debate on the Norman Conquest. Manchester University Press. pp. 115–122. ISBN 978-0-7190-4913-2 
  62. ^ Keen, Maurice. "The Hundred Years' War". BBC History.
  63. ^ The Reformation in England and Scotland and Ireland: The Reformation Period & Ireland under Elizabth I, Encyclopædia Britannica Online.
  64. ^ British History in Depth – Wales under the Tudors”. BBC History. 5 noiembrie 2009. http://www.bbc.co.uk/history/british/tudors/wales_tudors_01.shtml. Accesat la 21 septembrie 2010. 
  65. ^ Nicholls, Mark (1999). A history of the modern British Isles, 1529–1603: The two kingdoms. Oxford: Blackwell. pp. 171–172. ISBN 978-0-631-19334-0 
  66. ^ Canny, Nicholas P. (2003). Making Ireland British, 1580–1650. Oxford University Press. pp. 189–200. ISBN 978-0-19-925905-2 
  67. ^ Ross, D. (2002).
  68. ^ Hearn, J. (2002).
  69. ^ ISBN: 1-902930-16-9
  70. ^ Scotland and the Commonwealth: 1651–1660”. Archontology.org. 14 martie 2010. http://www.archontology.org/nations/uk/scotland/01_laws.php. Accesat la 9 martie 2015. 
  71. ^ McCarthy, Mathew (2013). Privateering, Piracy and British Policy in Spanish America, 1810-1830 (ed. 1st). Woodbridge: The Boydell Press. ISBN 1843838613 
  72. ^ Lodge, Richard (2013) [1910]. The History of England – From the Restoration to the Death of William III (1660–1702) (ed. 1st). Woodbridge: Read Books. p. 8. ISBN 978-1-4067-0897-4. https://books.google.com/?id=EBSpvBxGyqcC 
  73. ^ Tudor Period and the Birth of a Regular Navy”. Royal Navy History. Institute of Naval History. Există o versiune arhivată la 3 noiembrie 2011. https://web.archive.org/web/20111103013901/http://www.royal-navy.org/lib/index.php?title=Tudor_Period_and_the_Birth_of_a_Regular_Navy_Part_Two. Accesat la 8 martie 2015. 
  74. ^ Canny, Nicholas (1998). The Origins of Empire, The Oxford History of the British Empire Volume I. Oxford University Press. ISBN 0-19-924676-9. https://books.google.com/?id=eQHSivGzEEMC 
  75. ^ Articles of Union with Scotland 1707”. UK Parliament. http://www.nationalarchives.gov.uk/pathways/citizenship/rise_parliament/docs/articles_union.htm. Accesat la 19 octombrie 2008. 
  76. ^ Acts of Union 1707”. UK Parliament. http://www.parliament.uk/about/living-heritage/evolutionofparliament/legislativescrutiny/. Accesat la 6 ianuarie 2011. 
  77. ^ Treaty (act) of Union 1706”. Scottish History online. http://www.scotshistoryonline.co.uk/union.html. Accesat la 3 februarie 2011. 
  78. ^ Library of Congress, The Impact of the American Revolution Abroad, p. 73.
  79. ^ "Anti-Slavery International"[nefuncțională].
  80. ^ Loosemore, Jo (2007).
  81. ^ Lovejoy, Paul E. (2000). Transformations in Slavery: A History of Slavery in Africa (ed. 2nd). New York: Cambridge University Press. p. 290. ISBN 0521780128 
  82. ^ The Act of Union”. Act of Union Virtual Library. http://www.actofunion.ac.uk/actofunion.htm#act. Accesat la 15 mai 2006. 
  83. ^ Tellier, L.-N. (2009).
  84. ^ Johnston, pp. 508-10.
  85. ^ Porter, p. 332.
  86. ^ Sondhaus, L. (2004).
  87. ^ Porter, Andrew (1998). The Nineteenth Century, The Oxford History of the British Empire Volume III. Oxford University Press. p. 332. ISBN 0-19-924678-5. https://books.google.com/?id=oo3F2X8IDeEC 
  88. ^ ISBN: 1-86189-202-0
  89. ^ Porter, Andrew (1998). The Nineteenth Century, The Oxford History of the British Empire Volume III. Oxford University Press. p. 8. ISBN 0-19-924678-5. https://books.google.com/?id=oo3F2X8IDeEC 
  90. ^ Marshall, P.J. (1996). „The Cambridge Illustrated History of the British Empire”. Cambridge University Press. pp. 156–57. https://books.google.com/?id=S2EXN8JTwAEC. Accesat la 28 aprilie 2013. 
  91. ^ Tompson, Richard S. (2003). Great Britain: a reference guide from the Renaissance to the present. New York: Facts on File. p. 63. ISBN 978-0-8160-4474-0. https://books.google.com/?id=H5kcJqmXk2oC&pg=PA63 
  92. ^ Marshall, P.J. (2009). World War I: People, Politics, and Power. America at War. New York: Britannica Educational Publishing. p. 21. ISBN 978-1-61530-048-8. https://books.google.com/?id=S2EXN8JTwAEC 
  93. ^ Zarembka, Paul (2013) (în en). Contradictions: Finance, Greed, and Labor Unequally Paid. New York: Emerald Group Publishing. p. 63. ISBN 9781781906705. https://books.google.com/books?id=NSrwpggmHigC&lpg=PP1&pg=PP1#v=onepage&q&f=false 
  94. ^ Sophia A. Van Wingerden, The women's suffrage movement in Britain, 1866-1928 (1999) ch 1.
  95. ^ Turner, John (1988).
  96. ^ Turner, J. (1988).
  97. ^ Westwell, I.; Cove, D. (eds) (2002).
  98. ^ SR&O 1921, No. 533 of 3 May 1921.
  99. ^ ISBN: 0-04-445109-1
  100. ^ Rubinstein, W. D. (2004).
  101. ^ Doenecke, Justus D.; Stoler, Mark A. (2005). Debating Franklin D. Roosevelt's foreign policies, 1933–1945. ISBN 0-8476-9416-X. https://books.google.com/books?id=xdMF9rX6mX8C&pg=PA62. Accesat la 19 martie 2016 
  102. ^ Kelly, Brian. The Four Policemen and. Postwar Planning, 1943-1945: The Collision of Realist and. Idealist Perspectives.. https://www.iup.edu/WorkArea/DownloadAsset.aspx?id=37681. Accesat la 25 august 2015. 
  103. ^ Britain to make its final payment on World War II loan from U.S.”. The New York Times. 28 decembrie 2006. https://www.nytimes.com/2006/12/28/business/worldbusiness/28iht-nazi.4042453.html. Accesat la 25 august 2011. 
  104. ^ Francis, Martin (1997). Ideas and policies under Labour, 1945–1951: Building a new Britain. Manchester University Press. pp. 225–233. ISBN 978-0-7190-4833-3 
  105. ^ Lee, Stephen J.; Stoler, Mark A. (1996). Aspects of British political history, 1914–1995. London; New York: Routledge. pp. 173–199. ISBN 978-0-415-13103-2. https://books.google.com/books?id=xdMF9rX6mX8C&pg=PA62. Accesat la 19 martie 2016 
  106. ^ Larres, Klaus (2009). A companion to Europe since 1945. Chichester: Wiley-Blackwell. p. 118. ISBN 978-1-4051-0612-2. https://books.google.com/?id=7D66_9YOof4C&pg=PA118. Accesat la 25 august 2015. 
  107. ^ Country List”. The New York Times (Commonwealth Secretariat). 19 martie 2009. Există o versiune arhivată la 6 mai 2013. https://web.archive.org/web/20130506071236/http://www.thecommonwealth.org/Templates/System/YearbookHomePage.asp?NodeID=152099&load=countrylist. Accesat la 8 martie 2015. 
  108. ^ Julios, Christina (2008). Contemporary British identity: English language, migrants, and public discourse. Studies in migration and diaspora. Aldershot: Ashgate. p. 84. ISBN 978-0-7546-7158-9. https://books.google.com/?id=s3RQ4dsFEkoC&pg=PA84 
  109. ^ 1975: UK embraces Europe in referendum”. One This Day (BBC News). http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/june/6/newsid_2499000/2499297.stm. Accesat la 8 martie 2015. 
  110. ^ Wheeler, Brian; Hunt, Alex. „The UK's EU referendum: All you need to know”. bbc.co.uk. http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-32810887. 
  111. ^ Aughey, Arthur. „The Politics of Northern Ireland: Beyond the Belfast Agreement”. One This Day (London: Routledge): p. 7. ISBN 978-0-415-32788-6. http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/june/6/newsid_2499000/2499297.stm. Accesat la 8 martie 2015. 
  112. ^ "The troubles were over, but the killing continued.
  113. ^ Elliot, Marianne (2007).
  114. ^ Dorey, Peter (1995). British politics since 1945. Making contemporary Britain. Oxford: Blackwell. p. 7. ISBN 978-0-631-19075-2 
  115. ^ Holland, Jack; Wall, Stuart (2007). Applied Economics (ed. 11th). Harlow: Financial Times Press. p. 6. ISBN 978-0-273-70822-3. http://vig.pearsoned.co.uk/catalog/uploads/Griffiths_C01.pdf. Accesat la 26 decembrie 2010 
  116. ^ Keating, Michael (1 ianuarie 1998). „Reforging the Union: Devolution and Constitutional Change in the United Kingdom”. Publius: the Journal of Federalism 28 (1): 217–234. doi:10.1093/oxfordjournals.pubjof.a029948. http://publius.oxfordjournals.org/cgi/content/abstract/28/1/217. Accesat la 4 februarie 2009. 
  117. ^ Dorey, Peter (3 aprilie 2011). Military action alone will not save Libya. Making contemporary Britain. London: Blackwell. pp. 164–223. ISBN 978-0-631-19075-2. http://www.ft.com/cms/s/0/a6d31ca2-5e22-11e0-b1d8-00144feab49a.html#axzz1MN2vkt7a 
  118. ^ United Kingdom country profile”. BBC. 24 ianuarie 2013. http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-18023389. Accesat la 9 aprilie 2013. 
  119. ^ Scotland to hold independence poll in 2014 – Salmond”. BBC News. 10 ianuarie 2012. http://www.bbc.co.uk/news/uk-scotland-16478121. Accesat la 10 ianuarie 2012. 
  120. ^ In stunning decision, Britain votes to leave the E.U.”. Washington Post. 24 iunie 2016. https://www.washingtonpost.com/world/britons-head-to-the-polls-for-historic-vote-on-eu/2016/06/23/0d466fb0-34a7-11e6-ab9d-1da2b0f24f93_story.html. Accesat la 24 iunie 2016. 
  121. ^ Bloom, Dan (29 martie 2017). „Brexit Day recap: Article 50 officially triggered on historic day as Theresa May warns: 'No turning back'”. Daily Mirror. http://www.mirror.co.uk/news/politics/article-brexit-recap-theresa-ambassador-10118594. Accesat la 29 martie 2017. 
  122. ^ Adler, Katya (29 martie 2017). „Theresa May officially starts Brexit process; Article 50 letter handed over”. BBC News (BBC). http://www.bbc.com/news/live/uk-politics-39424391?&ns_campaign=bbc_live&ns_linkname=58db9a00e4b04343cfc3890f%26Article%2050%20letter%20handed%20over%26&ns_fee=0#post_58db9a00e4b04343cfc3890f. Accesat la 29 martie 2017. 
  123. ^ Oxford English Dictionary: "British Isles: a geographical term for the islands comprising Great Britain and Ireland with all their offshore islands including the Isle of Man and the Channel Islands."
  124. ^ a b c d e Latimer Clarke Corporation Pty Ltd. „United Kingdom – Atlapedia Online”. Atlapedia.com. http://www.atlapedia.com/online/countries/unitedki.htm. Accesat la 26 octombrie 2010. 
  125. ^ ROG Learning Team (23 august 2002). „The Prime Meridian at Greenwich”. Royal Museums Greenwich. Royal Museums Greenwich. http://www.rmg.co.uk/explore/astronomy-and-time/astronomy-facts/history/the-prime-meridian-at-greenwich. Accesat la 11 septembrie 2012. 
  126. ^ a b Darkes, Giles (1 ianuarie 2008). „How long is the UK coastline?”. The British Cartographic Society. http://www.cartography.org.uk/default.asp?contentID=749. Accesat la 24 ianuarie 2015. 
  127. ^ The Channel Tunnel”. Eurotunnel. Există o versiune arhivată la 18 decembrie 2010. https://web.archive.org/web/20101218114514/http://www.eurotunnel.com/ukcP3Main/ukcCorporate/ukcTunnelInfrastructure/ukcInfrastructure. Accesat la 8 martie 2015. 
  128. ^ England – Profile”. BBC News. 11 februarie 2010. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/7327029.stm. 
  129. ^ Scotland Facts”. Scotland Online Gateway. Există o versiune arhivată la 21 iunie 2008. https://web.archive.org/web/20080621045248/http://www.scotland.org/about/fact-file/index.html. Accesat la 16 iulie 2008. 
  130. ^ Winter, Jon (1 iunie 2000). „The complete guide to the ... Scottish Islands”. The Independent (London). http://www.independent.co.uk/travel/uk/the-complete-guide-to-the--scottish-islands-633851.html. Accesat la 8 martie 2015. 
  131. ^ Overview of Highland Boundary Fault”. Gazetteer for Scotland. University of Edinburgh. http://www.scottish-places.info/features/featurefirst7728.html. Accesat la 27 decembrie 2010. 
  132. ^ Ben Nevis Weather”. Ben Nevis Weather. http://www.bennevisweather.co.uk/index.asp. Accesat la 26 octombrie 2008. 
  133. ^ Profile: Wales”. BBC News. 9 iunie 2010. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/6233450.stm. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  134. ^ Geography of Northern Ireland”. University of Ulster. http://cain.ulst.ac.uk/ni/geog.htm. Accesat la 22 mai 2006. 
  135. ^ uneori numit și first past the post, zis și "the winner takes it all" - candidatul cu cel mai mare număr de voturi într-o circumscripție câștigă mandatul
  136. ^ Marea Britanie, cel mai mare exportator de armament din lume, accesat la 18 iunie 2008
  137. ^ Usoara crestere a vanzarilor auto din Marea Britanie, 10 Ianuarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 martie 2011
  138. ^ a b Somaj dublu pana in 2010 in UK, accesat la 26 iunie 2008
  139. ^ Top 10 tari din UE care au atras cele mai mari investitii. Romania, locul 14, 26 Iulie 2010, wall-stret.ro, accesat la 23 august 2010
  140. ^ a b Cea mai mare operațiune de spălare bani din Europa, pe ruta Marea Britanie, Rusia, Republica Moldova, 16 octombrie 2014, Mediafax, Adevărul, accesat la 27 noiembrie 2014
  141. ^ a b La Reppublica: Mafia tăcută cucerește Londra, cea mai coruptă țară din lume pare a fi Marea Britanie, 26 mai 2016, Sorin Alexandru, Capital, accesat la 26 iunie 2016
  142. ^ https://www.thetimes.co.uk/edition/news/belief-in-god-slumps-after-turbulent-year-mqz9j7mlh
  143. ^ http://www.theweek.co.uk/80065/belief-in-god-plunges-after-torrid-year

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „note”, dar nu și o etichetă <references group="note"/> ori o etichetă </ref> de final lipsește
Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „lower-alpha”, dar nu și o etichetă <references group="lower-alpha"/> ori o etichetă </ref> de final lipsește