Normanzi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cuceririle normande sunt arătate în roşu.

Normanzi, singular normand, este un termen folosit pentru a desemna un popor ale cărui origini aristocratice se regăsesc în urmașii vikingilor stabiliți în Normandia (regiune care se găsește partea nord-vestică a Franței de azi), care s-au creștinizat, s-au amestecat cu populația locală, au adoptat limba normandă și, mai apoi, au exercitat un rol important politic și militar, care a culminat cu cucerirea Angliei în 1066, după Bătălia de la Hastings în care i-au învins pe anglo-saxoni.

Termenul de normanzi, așa cum este folosit astăzi, se referă mai ales la aristocrația militară a populației normande, iar numele de normanzi este o adaptare a cuvântului indicând originea nordică a acesteia, "Northmen" ori "Norsemen".

Normanzii au jucat un rol important politic, militar și cultural în nordul Europei medievale, în insulele britanice, în Marea Mediterană și în Orientul Mijlociu. Numele lor se leagă de colonizarea și denumirea Normandiei, "cucerirea normandă" a Angliei, crearea unor state normande în Sicilia și sudul Italiei, respectiv de unele cruciade din Orientul Mijlociu.

În realitate, la vremea invaziei Angliei, cea mai mare parte a "normanzilor" timpului erau proveniți din populațiile indigene ale estului Bretaniei și vestului Flandrei, ale căror conducători militari menționau mereu cu mândrie originea lor vikingă. De fapt, "normanzii originari", care erau vikingi, începuseră să ocupe partea nord-vestică și nordică a Franței în cea de-a doua jumătate a secolului al IX-lea, care a devenit ulterior cunoscută ca Normandia. În 911, regele Franței, Charles cel Simplu, le-a oferit invadatorilor un loc de așezare, care se găsea în zona cursului inferior al Senei și care s-a extins mereu în timp, devenind ulterior Ducatul Normandiei. Târgul inițial consta în pământ contra loialitate; ca atare, conducătorul vikingilor originari, Rollo, a jurat credință lui Charles cel Simplu.

Normanzii au aderat la creștinism, prin convertire totală, respectiv la familia limbilor galo-romanice, adoptând limba locului, care în timp va fi cunoscută ca limba normandă. Normanzii au creat de asemenea o nouă identitate culturală separată atât de cea a înaintașilor lor scandinavi cât și de cea a vecinilor lor, francii. Cultura normandă, ca a tuturor comunităților migratoare era extrem de întreprinzătoare și adaptabilă, fapt care le-a permis pentru o bună perioadă de timp să ocupe teritorii aflate la mare distanță unele de altele.

Conducători normanzi/vikingi/varegi[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Surse primare[modificare | modificare sursă]

Literatură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • David Bates, Normandy before 1066, London 1982
  • Chalandon, Ferdinand. Histoire de la domination normande en Italie et en Sicilie. Paris, 1907.
  • Chibnall, Marjorie. The Normans, The Peoples of Europe, Oxford 2000
  • Crouch, David. The Normans: The History of a Dynasty. Hambledon & London, 2003.
  • Gillingham, John. The Angevin Empire, end ed., London 2001.
  • Gravett, Christopher, and Nicolle, David. The Normans: Warrior Knights and their Castles. Osprey Publishing: Oxford, 2006.
  • Green, Judith A. The Aristocracy of Norman England. Cambridge University Press, 1997.
  • Gunn, Peter. Normandy: Landscape with Figures. London: Victor Gollancz, Ltd, 1975.
  • Harper-Bill, Christopher and Elisabeth Van Houts, eds. A Companion to the Anglo-Norman World Boydell Press. 2003
  • Haskins, Charles H. Norman Institutions, 1918
  • Maitland, F. W. Domesday Book and Beyond: Three Essays in the Early History of England. 2d ed. Cambridge University Press, 1988. (feudal Saxons)
  • R. Mortimer, Angevin England 1154—1258, Oxford 1994.
  • Muhlbergher, Stephen, Medieval England (Saxon social demotions)
  • Norwich, John Julius. The Normans in the South 1016-1130. Longmans: London, 1967.
  • Norwich, John Julius. The Kingdom in the Sun 1130-1194. Longman: London, 1970.
  • Robertson, A. J., ed. and trans. Laws of the Kings of England from Edmund to Henry I. AMS Press, 1974. (Mudrum fine)
  • Painter, Sidney. A History of the Middle Ages 284−1500. New York, 1953.

Legături externe[modificare | modificare sursă]