Reforma Protestantă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Reforma Protestantă, câteodată numită și Revoluția Protestantă, a fost o mișcare în secolul XVI de a reforma Biserica Romano-Catolică din Europa Occidentală. Reforma a fost începută de Martin Luther, cu Cele 95 de teze despre practica indulgențelor. La sfârșitul lunii Octombrie 1517, el le-a afișat pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, folosită în mod obișnuit ca afișier pentru comunitatea universitară. În Noiembrie, le-a trimis diferitelor autorități religioase ale timpului. Reforma s-a sfârșit în divizare, prin întemeierea unor noi instituții. Cele mai importante patru tradiții care au izvorât direct din reforma sunt tradiția luterană, cea reformată/calvinistă/prezbiteriană, cea anabaptistă și cea anglicană. Tradiții protestante ulterioare își au de obicei rădăcinile în aceste patru școli inițiale ale Reformei. În plus, Reforma Protestantă a dus la o Reformă Catolică sau Contrareformă în sânul Bisericii Catolice, printr-o varietate de noi mișcări spirituale, reforme ale comunităților religioase, înființarea de seminarii, clarificarea teologiei catolice, ca și schimbări structurale în instituția Bisericii.

Protestantismul nutrește nobila aspirație de a reveni la formele primare ale creștinismului. Principiile fundamentale ale protestantismului îl deosebesc atât de catolicism cât și de Biserica Ortodoxă. Protestanții de toate categoriile, luterani, zwinglieni și calvini sau reformați se deosebesc de cele doua Biserici, în învățătura lor despre har, mântuire, Biserică, sfințenie, numărul și valoarea Tainelor. În învățătura luterană despre mântuirea omului numai prin credință, stă în legătura ci concepția lor despre coruperea totală a chipului și asemănării omului cu Dumnezeu, prin căderea protopărinților Adam și Eva în păcatul originar, încât omul este incapabil de vreun efort personal în actul mântuirii, adică să facă ceva bun de la sine și ca atare faptele bune ale omului nu pot avea în actul mântuirii nici un rol. Referitor la predestinare, luteranii susțin că Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte. În învățătura despre Biserică, ei preferă concepția despre Biserica invizibilă, nu admit infailibilitatea bisericii ca depozitară a carismei adevărului și nici infailibilitatea sinoadelor ecumenice. Nu admit ierarhia bisericească harică, stabilită canonic pe temeiul succesiuni apostolice ci preoția universală. Renașterea morală a omului se face în legătură directă cu Hristos, fără mijlocirea ierarhiei harice. În ortodoxiea răsăriteană și romano-catolicism, însă, acestea se face prin mijlocirea ierarhiei harice.

Cauzele reformei protestante[modificare | modificare sursă]

Reforma protestantă din secolul XVI – lea constituie unul dintre cele mai mari evenimente din istoria universală, în special din istoria Bisericii Romano-Catolice. Ea este un proces multilateral, la care au contribuit cauze religioase, morale, politice, sociale, economice, culturale și naționale, iar consecințele lor se simt până în zilele noastre.

Cauzele religioase[modificare | modificare sursă]

În opoziție cu bogăția și luxul sfidător al clerului superior, exista un proletariat eclesiastic, format din preoții parohiilor sărace, care abia puteau să-și ducă viața, fiind constrânși să adauge la slujba lor sacerdotală, meșteșugul și diferite ocupații lumești; sătui de sărăcie, ei erau gata să simpatizeze cu orice mișcare revoluționară. La acestea s-au adăugat lăcomia după avuție, începând cu vârfurile ierarhiei catolice până la preoții de mir. Măsurile supărătoare de a-și procura bani pe orice cale, în special abuzul prin predicarea indulgențelor și abuzurile fiscalității papale, care încasa tot felul de taxe din cele mai depărtate parohii ale lumii catolice, au contribuit la denigrarea și înjosirea papalității. Ca putere lumească, papalitatea încasa dijmă din veniturile tuturor bisericilor.

Cauzele politice[modificare | modificare sursă]

Cauzele politice au și ele o parte importantă la apariția Reformei Protestante. Încă din anii 754 – 755, papalitatea a reușit să întemeieze cu ajutorul regelui franc Pepin cel Scurt, un stat papal sub numele de Respublica Romanorum. Ca șefi de stat, unii papi și-au neglijat misiunea și datoriile lor religioase și luau parte la treburi civile, uneori chiar și la războaie, spre marele scandal al credincioșilor. Regele Franței, Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314), prin lupta sa cu papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a dat, de asemenea, o lovitură puternică autorității monarhce a papei și prestigiul papalității în lume.

Cauzele social-economice[modificare | modificare sursă]

Au avut de asemenea, partea lor de contribuție la apariția Reformei. Creștinismul, religie urbană în primul rând, are meritul de a fi întreținut în Occidentul Europei, în Evul Mediu, continuarea urbană a lumii romane din trecut. Dar, în ciuda pretinsei armonii din sânul societății medievale, au existat totuși, în sânul ei antagonisme și lupte de clasă. Dupa unii cronicari și episcopi, societatea era împărțită în trei: cei ce se roagă, luptătorii și muncitorii. Clericii de toate categoriile și seniorii au căutat să trăiască din truda muncitorilor care, în repetate rânduri, s-au revoltat și au cerut ușurarea situației lor mizere.

Cauzele culturale[modificare | modificare sursă]

Cauzele culturale au o mare contribuție la apariția reformei. Ceea ce caracterizează societatea premergătoare Reformei este dorința ei de libertate în viața de stat, în viața religioasă, culturală și artistică și gustul ei pentru individualism. Sfârșitul Evului Mediu, ca de altfel întregul Ev Mediu, în afară de credința religioasă, care a produs minunatele catedrale gotice, a fost plin de patimi și zgomot, de nedreptăți, de sânge și de lacrimi. De aceea întreaga societate medievală a respirat ușurată la apariția umanismului, când ea a putut să se bucure din plin de surâsul optimist al Renașterii, care a pregătit în istoria lumii epoca modernă. La aceste cauze, se adaugă creșterea sentimentului național în state ca Franța și Anglia, care a dus la crearea primelor state naționale în Europa, iar prin aceasta s-a nimict definitiv principiul monarhiei universale promovat și susținut de papalitate. În ciuda tuturor acestor cauze, Reforma Protestantă nu s-ar fi produs, dacă n-ar fi apărut omul care i-a dat curs și a realizat-o, Martin Luther.

Literatură[modificare | modificare sursă]

  • Simo Heininen/Otfried Czaika: Wittenberger Einflüsse auf die Reformation in Skandinavien, in: Europäische Geschichte Online, hrsg. vom Institut für Europäische Geschichte (Mainz), 2010 Zugriff am: 14. Juni 2012.
  • Kamber, Peter: Reformation als bäuerliche Revolution. Bildersturm, Klosterbesetzungen und Kampf gegen die Leibeigenschaft in Zürich zur Zeit der Reformation (1522–1525). Chronos Verlag, Zürich 2009. ISBN 978-3-0340-0808-2
  • Kaufmann, Thomas: Geschichte der Reformation. Suhrkamp, Frankfurt am Main 2009. ISBN 978-3-458-71024-0
  • Koch, Ernst: Das konfessionelle Zeitalter – Katholizismus, Luthertum, Calvinismus (1563–1675). Leipzig 2000, ISBN 3-374-01719-3 (Kirchengeschichte in Einzeldarstellungen, II/8)
  • Küng, Hans: Das Christentum, 1994, ISBN 3-492-03747-X (Kapitel IV: Das protestantisch-evangelische Paradigma, neuartige Sicht auf die Kirchengeschichte)
  • Lindberg, Carter: The European Reformations, 1996, ISBN 1-55786-575-2 (Sehr umfassende Geschichte der Reformation vom Spätmittelalter bis zur Gegenreformation, die sämtliche europäischen Länder mit reformierter Geschichte einschließt - aus amerikanischer Sicht)
  • MacCulloch, Diarmaid: Die Reformation 1490–1700. München 2008. ISBN 978-3-421-05950-5 (Standardwerk, welches einen Überblick über den Reformationsprozess in Gesamteuropa bietet)
  • Moeller, B.: Deutschland im Zeitalter der Reformation (Deutsche Geschichte 4), 1999, ISBN 3-525-33462-1 (die profanhistorische Reihe zeichnet sich durch einen sozialgeschichtlichen Zugang aus)
  • Nieden, Marcel: Die Wittenberger Reformation als Medienereignis, in: Europäische Geschichte Online, hrsg. vom Institut für Europäische Geschichte (Mainz), 2012, Zugriff am: 2. Januar 2012.
  • Roll, Christine (Hrsg.): Recht und Reich im Zeitalter der Reformation. Festschrift für Horst Rabe. Frankfurt am Main u.a. 1996, ISBN 3-631-47923-9
  • Schnabel-Schüle, Helga: Die Reformation 1495–1555. Ditzingen 2006, ISBN 3-15-017048-6
  • Sierszyn, Armin: 2000 Jahre Kirchengeschichte, Reformation und Gegenreformation (Bd. 3), 2000, ISBN 3-7751-3247-3. (umfassende Darstellung, viele Quellenangaben, aus landeskirchlich-evangelikaler Sicht)
  • Stickelberger, Rudolf: Kirchengeschichte für Jedermann, 1969 (Kirchengeschichte mit Schwerpunkt Reformation, etwas Schweiz-lastig, aus reformierter Sicht)
  • Völker-Rasor, Anette (Hrsg.): Oldenbourg Geschichte Lehrbuch. Frühe Neuzeit, München 2000, ISBN 3-486-56426-9
  • Zweig, Stefan: Ein Gewissen gegen die Gewalt: Castellio gegen Calvin, 1936 (Roman)
  • Die Reformation. Glaube und Gesellschaft im Übergang zur Neuzeit (= Heft 3/2011 der Zeitschrift „Geschichte betrifft uns. Aktuelle Unterrichtsmaterialien“)