Sari la conținut

Listă de țări cu arme nucleare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

     Cele cinci puteri nucleare definite de Tratatul de Neproliferare Nucleară (China, Franța, Regatul Unit, Rusia și Statele Unite)

     Nu există arme nucleare dezvoltate de stat, dar găzduiește arme nucleare ale Rusiei (Belarus) sau ale Statelor Unite (Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos, Turcia)

     Alte state cu arme nucleare (India, Pakistan, Coreea de Nord)

     State despre care se presupune că dețin arme nucleare (Israel)

     State care au avut în trecut arme nucleare sau programe de dezvoltare a acestora (Kazahstan, Africa de Sud, Ucraina)

În prezent, există nouă state suverane despre care se consideră că dețin arme nucleare, deși doar opt dintre ele recunosc oficial acest lucru. În ordinea primului test nuclear reușit, cele nouă state din lume care dețin arme nucleare sunt Statele Unite (1945), Rusia (1949), Regatul Unit (1952), Franța (1960), China (1964), India (1974), Pakistan (1998) și Coreea de Nord (2006). Se credă că Israelul a achiziționat arme nucleare în jurul anului 1967, dar nu a testat niciodată în mod deschis și nu a recunoscut oficial că le deține.[1]

În conformitate cu Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), Statele Unite, Rusia, Regatul Unit, Franța și China sunt recunoscute ca „state cu arme nuclear” (NWS) și sunt cele cinci membre permanente ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Israel, India și Pakistan nu au semnat niciodată tratatul, în timp ce Coreea de Nord a aderat la acesta în 1985 și s-a retras în 2003. Africa de Sud a dezvoltat arme nucleare până în 1982, dar le-a dezmembrat în jurul anului 1989 și a aderat la TNP în 1991. După dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, fostele republici sovietice Ucraina, Kazahstan și Belarus aveau arme nucleare pe teritoriile lor, dar au acceptat să le transfere Rusiei (care a moștenit drepturile și obligațiile internaționale ale Uniunii Sovietice) și să adere la TNP ca state fără arme nucleare.[2]

Există șase state care nu dețin arme nucleare, dar au arme nucleare amplasate pe teritoriul lor. Armele nucleare americane sunt amplasate în Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos și Turcia. Armele nucleare rusești sunt amplasate în Belarus. În timpul Războiului Rece, cel puțin 23 de state erau cunoscute ca gazde ale armelor nucleare americane, britanice sau sovietice. Potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani, de la un maxim de 70.300 de arme active în 1986, în 2025 există 12.331 de focoase nucleare în lume:[3]

  • ~9.585 sunt păstrate în depozitele militare
  • ~3.904 sunt dislocate împreună cu forțele operaționale.
  • ~2.100 sunt menținute în stare de alertă operațională ridicată (în principal din Rusia și Statele Unite).

Listă

[modificare | modificare sursă]
Țară Total focoase Focoase active Metode de livrare Teste[4] Primul test

(dată și locație)

 Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP) Tratatul de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBT)
 Statele Unite 3.700[5] 1.770 Maritim, aerian, terestru 1.03016 iulie 1945, New Mexico („Trinity”) Membru Semnatar
 Federația Rusă 4.309[6] 1.718 Maritim, aerian, terestru[7] 71529 august 1949, RSS Kazahă („RDS-1”) Membru Semnatar (ratificat, dar ulterior revocat ratificarea)
 Regatul Unit 225[8] 120 Maritim 453 octombrie 1952, Australia („Hurricane”) Membru Ratificat
 Franța 290[9] 280 Maritim, aerian 21013 februarie 1960 , Algeria Franceză („Gerboise Bleue”) Membru Ratificat
 China 600[10] 24 Maritim, aerian, terestru 4516 octombrie 1964, Xinjiang („596”) Membru Semnatar
 India 180[11] 0 Maritim, aerian, terestru 318 mai 1974, Rajasthan („Smiling Buddha”) Non-membru Nesemnatar
 Pakistan 170[12] 0 Aerian, terestru 228 mai 1998, Balochistan („Chagai-I”) Non-membru Nesemnatar
 Israel 90 0 Necunoscut N/A 1960-1979, necunoscut Non-membru Semnatar
 Coreea de Nord 50[13] 0 Maritim, terestru 69 octombrie 2006, Hamgyong[14] Non-membru Nesemnatar

Autoritatea de lansare a statelor nucleare

[modificare | modificare sursă]

Decizia de a utiliza arme nucleare este întotdeauna limitată la o singură persoană sau la un grup restrâns de persoane. Statele Unite și Franța impun ca utilizarea armelor nucleare să fie aprobată de președinții lor. În Regatul Unit, decizia aparține prim-ministrului. În Republica Populară Chineză, autoritatea de lansare revine președintelui Comisiei Militare Centrale a Partidului Comunist Chinez, în conformitate cu principiul „Partidul comandă arma”. Rusia acordă această putere președintelui, dar poate solicita și aprobarea ministrului apărării și a șefului Statului Major General. Comandantul suprem al forțelor armate are autoritate în Coreea de Nord. India, Pakistanul și Israelul au comitete pentru o astfel de decizie.

Țară Autoritate Note[15]
 Statele Unite Președintele Statelor Unite ale Americii
 Federația Rusă Președintele Rusiei Servietele pot fi eliberate și Ministrului Apărării și Șefului Statului Major General.
 Regatul Unit Prim-ministrul Regatului Unit Prim-ministrul și un „secund” desemnat în secret pot ordona o lansare, dar acest lucru poate fi contestat de Parlament.
 Franța Președintele Franței
 China Președintele Comisiei Militare Centrale Funcția este deținută de secretarul general al Partidului Comunist Chinez.
 India Prim-ministrul Indiei Autoritatea de Comandă Nucleară include un Consiliu Executiv și un Consiliu Politic.
 Pakistan Autoritatea Națională de Comandă Necesită un consens al membrilor consiliului.
 Israel Prim-ministrul Israelului Necesită acordul Ministrului Apărării și al Șefului Statului Major General.
 Coreea de Nord Liderul suprem al Coreei de Nord

Unele țări au delegat autoritatea de lansare personalului militar în cazul în care autoritatea obișnuită de lansare este incapacitată. Existența sau nu a autorității „pre-delegate” la un moment dat este păstrată secretă. În Statele Unite, unor comandanți militari li s-a delegat autoritatea de a lansa arme nucleare „atunci când urgența timpului și a circumstanțelor nu permite în mod clar o decizie specifică din partea președintelui”. Rusia are un sistem semiautomat „Mână Moartă” care poate autoriza comandanții militari să acționeze pe baza anumitor criterii predefinite. Comandanții de submarine britanice înarmate cu arme nucleare primesc „scrisori de ultimă instanță” scrise de prim-ministru care conțin instrucțiuni secrete care le pot sau nu acorda autoritate delegată de lansare.

Arme furnizate pentru partajare nucleară

[modificare | modificare sursă]
Țară Baza militară Estimare Proveniență
 Belgia Kleine Brogel 20  Statele Unite
 Germania Buchel 20
 Italia Aviano 20
Ghedi 20
 Olanda Volkel 20
 Turcia Incirlik 20
 Belarus Lida ~130  Rusia

Aspecte științifice și tehnologice

[modificare | modificare sursă]


Aspecte științifice și tehnologice

Bomba nucleară funcționează pe baza procesului de fisiune nucleară (în cazul bombelor atomice) sau a fuziunii nucleare (în cazul bombelor cu hidrogen sau termonucleare). În fisiune, nucleele unor atomi grei, precum uraniul-235 sau plutoniul-239, sunt divizate în nuclee mai mici, eliberând o cantitate uriașă de energie. Fuziunea, în schimb, presupune combinarea nucleelor de hidrogen pentru a forma heliu, proces ce degajă o energie chiar mai mare și este sursa energiei Soarelui.

Dezvoltarea armelor nucleare a fost posibilă datorită unor descoperiri fundamentale în fizică în prima jumătate a secolului XX, în special a ecuațiilor teoretice care au demonstrat conversia masei în energie (celebra formulă E=mc² a lui Einstein). Proiectul Manhattan a reunit mii de oameni de știință și ingineri de elită, devenind unul dintre cele mai mari eforturi științifice coordonate din istorie.

Dimensiuni etice și morale

Utilizarea bombei nucleare a generat dezbateri morale intense încă din 1945 și până în prezent. Mulți susțin că bombardamentele din Japonia au fost necesare pentru a salva milioane de vieți ce s-ar fi pierdut într-o invazie convențională. Alții consideră că folosirea armei nucleare asupra orașelor pline de civili a fost o crimă de război, un act de teroare menit să impună dominația SUA în ordinea postbelică.

Numeroși oameni de știință implicați în crearea bombei – printre care J. Robert Oppenheimer – au avut remușcări puternice după război și au devenit susținători ai controlului internațional al armelor nucleare. Oppenheimer este celebru pentru reflecția sa după testul Trinity: „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”, citat din Bhagavad Gita.

Moștenirea culturală și simbolică

Bomba nucleară a devenit un simbol al fricii existențiale în cultura contemporană. A inspirat nenumărate filme, cărți, documentare și opere artistice care explorează idei precum apocalipsa, distrugerea totală și responsabilitatea științifică. Termeni precum „holocaust nuclear”, „apocalipsa atomică” sau „ceasul apocalipsei” sunt adesea folosiți pentru a reflecta anxietatea colectivă legată de potențialul distrugător al armelor nucleare.

Impact pe termen lung asupra sănătății și mediului

Pe lângă victimele imediate, bombele nucleare au avut efecte de durată asupra sănătății oamenilor din zonele afectate. Radiațiile ionizante au provocat cancer, malformații congenitale, leucemii și alte boli grave. Generații întregi de hibakusha (supraviețuitori ai bombardamentelor din Hiroshima și Nagasaki) au trăit cu efectele fizice și psihologice ale evenimentului. Testele nucleare efectuate ulterior au contaminat vaste zone ale planetei, iar urmele de material radioactiv au fost detectate chiar și în lanțurile trofice.

Cauzele și efectele majore ale bombei nucleare

[modificare | modificare sursă]


Bomba nucleară reprezintă una dintre cele mai distructive invenții ale omenirii, cu un impact profund asupra istoriei moderne, relațiilor internaționale și percepției asupra tehnologiei militare. Dezvoltarea și utilizarea bombei nucleare au fost determinate în principal de contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, al fricii de supremație tehnologică a adversarilor și al dorinței de a obține o superioritate strategică decisivă.

Cauze principale

  1. Cursa tehnologică și științifică: Descoperirile din domeniul fizicii nucleare în prima jumătate a secolului al XX-lea, în special fisiunea nucleară, au creat premisele teoretice pentru construirea unei arme extrem de puternice. Cercetători de renume mondial, precum Albert Einstein și Leo Szilard, au avertizat SUA că Germania nazistă ar putea dezvolta o astfel de armă, ceea ce a determinat lansarea Proiectului Manhattan – programul american secret pentru dezvoltarea bombei atomice.
  2. Presiunile războiului: Pe măsură ce războiul se prelungea și Japonia refuza să se predea, conducerea Statelor Unite căuta o metodă rapidă de a pune capăt conflictului fără a invada arhipelagul japonez, ceea ce ar fi dus la pierderi umane masive de ambele părți.
  3. Demonstrarea puterii geopolitice: Utilizarea bombei a fost, de asemenea, o demonstrație de forță adresată Uniunii Sovietice, marcând începutul unei noi ere în care armele nucleare au devenit un instrument central în strategia geopolitică globală.

Efecte și consecințe majore

  1. Devastare umanitară: Bombardamentele nucleare de la Hiroshima (6 august 1945) și Nagasaki (9 august 1945) au ucis aproximativ 200.000 de oameni, majoritatea civili. Cei care au supraviețuit au suferit traume fizice și psihologice, boli cauzate de radiații și stigmat social. Aceste evenimente au avut un impact profund asupra conștiinței colective globale privind limitele războiului.
  2. Încheierea războiului: Japonia a capitulat la 15 august 1945, punând capăt oficial celui de-Al Doilea Război Mondial. Deși există dezbateri istorice privind dacă bomba a fost absolut necesară, majoritatea istoricilor sunt de acord că aceasta a accelerat sfârșitul conflictului.
  3. Începutul Războiului Rece: Utilizarea bombei nucleare a marcat începutul unei noi ere în politica internațională. Statele Unite și Uniunea Sovietică au intrat într-o cursă a înarmării nucleare, construind mii de focoase și dezvoltând strategii de descurajare reciprocă prin „distrugere reciprocă asigurată”.
  4. Testări nucleare și impact ecologic: După 1945, au urmat sute de teste nucleare efectuate în atmosferă, subteran și subacvatic. Acestea au avut efecte devastatoare asupra mediului și sănătății umane în zonele de testare, precum Insulele Marshall, Nevada (SUA), Kazahstan și alte locații izolate.
  5. Proliferarea nucleară: În ciuda eforturilor de control internațional, mai multe țări au dobândit arme nucleare în deceniile următoare, incluzând Uniunea Sovietică, Regatul Unit, Franța, China, India, Pakistan, Coreea de Nord și, probabil, Israel. Acest fenomen a crescut riscul unor conflicte nucleare regionale sau accidentale.
  6. Mișcări pentru dezarmare: Groaza provocată de potențialul distructiv al armelor nucleare a dus la apariția unor mișcări civice și organizații internaționale dedicate dezarmării nucleare. Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), semnat în 1968, a fost un pas important în efortul de a limita răspândirea acestor arme.

Concluzie

[modificare | modificare sursă]

Bomba nucleară a fost un simbol al progresului științific dus la extrem, dar și un avertisment clar asupra pericolelor pe care le presupune utilizarea științei în scopuri distructive. Moștenirea sa este una profund ambivalentă: a contribuit la încheierea celui mai sângeros conflict mondial, dar a inaugurat o epocă marcată de frică și instabilitate strategică. Discuțiile despre dezarmare, utilizare pașnică a energiei nucleare și prevenirea răspândirii armelor de distrugere în masă rămân relevante și astăzi.

Israel

[modificare | modificare sursă]

Se crede că Israel a fost a șasea țară din lume care a dezvoltat arme nucleare, dar nu și-a recunoscut forțele nucleare. Avea arme nucleare „rudimentare, dar livrabile”, disponibile încă din 1966.[16][17][18][19][20][21][22][23] Israelul nu este parte la TNP. Israel se angajează în ambiguitate strategică, spunând că nu ar fi prima țară care „introduce” arme nucleare în regiune, dar refuzând să confirme sau să refuze altfel un program sau un arsenal de arme nucleare. Această politică de „opacitate nucleară” a fost interpretată ca o încercare de a obține beneficiile descurajării cu un cost politic minim.[23][24]

Potrivit Consiliului de Apărare a Resurselor Naturale și al Federației Oamenilor de Știință Americani, Israelul deține probabil aproximativ 75-200 de arme nucleare.[25][26] Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm estimează că Israelul are aproximativ 80 de arme nucleare intacte, dintre care 50 sunt destinate livrării cu rachete balistice cu rază medie de acțiune Jericho II și 30 sunt bombe gravitaționale destinate livrării cu aeronava. SIPRI raportează, de asemenea, că în 2012 s-au reînnoit speculațiile că Israelul ar fi putut, de asemenea, să dezvolte rachete de croazieră lansate de submarine cu capacitate nucleară.[27]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „US strategic review may eliminate some nuclear weapons”, Physics Today, 2010 (01), , doi:10.1063/pt.5.023975, ISSN 1945-0699
  2. ↑ Kütt, Moritz; Mian, Zia (), „Setting the Deadline for Nuclear Weapon Removal from Host States under the Treaty on the Prohibition of Nuclear Weapons”, Journal for Peace and Nuclear Disarmament (în engleză), 5 (1), pp. 148–161, doi:10.1080/25751654.2022.2046405, ISSN 2575-1654
  3. ↑ „Status of World Nuclear Forces” (în engleză). Federation of American Scientists. Accesat în .
  4. ↑ „The Nuclear Testing Tally”. Arms Control Association. octombrie 2025.
  5. ↑ Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "U.S. nuclear forces, 2006," Bulletin of the Atomic Scientists 61:1 (January/February 2005): 68-71, Arhivat în , la Wayback Machine.
  6. ↑ Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "Russian nuclear forces, 2006," Bulletin of the Atomic Scientists 62:2 (March/April 2006): 64-67, Arhivat în , la Wayback Machine.
  7. ↑ Kristensen, Hans M.; Korda, Matt; Reynolds, Eliana (), „Russian nuclear weapons, 2023”, Bulletin of the Atomic Scientists (în engleză), 79 (3), pp. 174–199, doi:10.1080/00963402.2023.2202542, ISSN 0096-3402
  8. ↑ Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "British nuclear forces, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:6 (November/December 2005): 77-79, Arhivat în , la Wayback Machine.
  9. ↑ Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "French nuclear forces, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:4 (July/August 2005): 73-75, Arhivat în , la Wayback Machine.
  10. ↑ Kristensen, Hans M.; Korda, Matt; Reynolds, Eliana (), „Chinese nuclear weapons, 2023”, Bulletin of the Atomic Scientists (în engleză), 79 (2), pp. 108–133, doi:10.1080/00963402.2023.2178713, ISSN 0096-3402, accesat în
  11. ↑ Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "India's nuclear forces, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:5 (September/October 2005): 73-75, Arhivat în , la Wayback Machine.
  12. ↑ Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "Pakistan's nuclear forces, 2001," Bulletin of the Atomic Scientists 58:1 (January/February 2002): 70-71, Arhivat în , la Wayback Machine.
  13. ↑ Norris, Robert S. and Hans M. Kristensen. "North Korea's nuclear program, 2005," Bulletin of the Atomic Scientists 61:3 (May/June 2005): 64-67, Arhivat în , la Wayback Machine.
  14. ↑ globalsecurity.org. Nuclear Weapons Testing - North Korean Statements
  15. ↑ „Whose Finger Is on the Button? | Union of Concerned Scientists” (în engleză). www.ucs.org.
  16. ↑ Cohen 1998a, p. 349.
  17. ↑ ElBaradei, Mohamed (). „Transcript of the Director General's Interview with Al-Ahram News”. International Atomic Energy Agency. Arhivat din original la . Accesat în .
  18. ↑ „Nuclear Overview”. Israel. NTI. Arhivat din original (profile) la . Accesat în .
  19. ↑ My Promised Land, by Ari Shavit, (London 2014), page 188
  20. ↑ Nuclear Proliferation International History Project (). „Israel's Quest for Yellowcake: The Secret Argentina-Israel Connection, 1963–1966”. Woodrow Wilson International Center for Scholars. Arhivat din original la . Accesat în .
  21. ↑ John Pike. „Nuclear Weapons”. globalsecurity.org. Arhivat din original la . Accesat în .
  22. ↑ „Nuclear Weapons”. fas.org. Arhivat din original la . Accesat în .
  23. 1 2 NTI Israel Profile Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved 12 July 2007.
  24. ↑ Avner Cohen (). The Worst-Kept Secret: Israel's bargain with the Bomb. Columbia University Press.
  25. ↑ There are a wide range of estimates as to the size of the Israeli nuclear arsenal. For a compiled list of estimates, see Avner Cohen, The Worst-Kept Secret: Israel's bargain with the Bomb (Columbia University Press, 2010), Table 1, page xxvii and page 82.
  26. ↑ Israel's Nuclear Weapons Arhivat în , la Wayback Machine., Federation of American Scientists (17 August 2000)
  27. ↑ „Israel”. Arhivat din original la . Accesat în .

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Listă_de_țări_cu_arme_nucleare&oldid=17564783