Alexander Fleming
.svg){kind=small}
Sir Alexander Fleming (n. , Lochfield(d), Scoția, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. , Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey. În anul 1928 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum.
Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi - Ernest Boris Chain și Norman George Heatley - și un medic australian - Howard Walter Florey - au izolat și preparat în stare purificată și concentrată penicilina, una dintre marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul, o enzimă bacteriolitică din țesuturi și secreții.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Alexander Fleming s-a născut pe 6 august 1881 în satul scoțian Lochfield. Părinții lui, Grace Morton și Hugh Fleming erau agricultori și nu erau oameni înstăriți.
La 14 ani, Fleming locuiește în Londra și obține premiul "Polytechnic School of Regent Street". În 1901 merge la "St. Mary's Hospital Medical School" din Paddington, continuă studiile grație unei mici moșteniri primite de la un unchi de-al său. Fleming termină studiile cu rezultate deosebite în anul 1906, iar doi ani mai târziu obține "Medalia Cheadley" pentru lucrarea "Infecția bacteriană acută". În 1909 primește diploma de medic chirurg specialist.
A fost căsătorit de două ori, având un fiu cu prima soție, Sarah McElroy. Cea de-a doua soție, Amalia Voureka Coutsouris, bacteriologă, era originară din Grecia.
Fleming a murit la 11 martie 1955, în urma unei puternice răceli, refuzând ajutorul medical specializat. Febra ridicată și slăbirea organismului au provocat decesul său. A fost îngropat alături de lordul Nelson, la catedrala Saint Paul.
Contribuții[modificare | modificare sursă]
Aprecierea de care se bucura îi asigură lui Fleming un loc în colectivul științific al profesorului Almroth Wright, specialist în domeniul patologiei și pionier în domeniul imunologiei. Sub îndrumarea acestui profesor, Alexander Fleming efectuează cercetări asupra leprei și ciumei, și a altor boli, dar, din lipsa voluntarilor pe care să experimenteze, testează vaccinurile pe el și pe familia sa.
Observând modul în care rănile soldaților din primul război mondial sunt pansate, Fleming constată că mijloacele folosite atunci pentru dezinfectarea și curățirea rănilor provoacă adesea urmări mult mai grave.
Analizând problema împreună cu profesorul Wright, cei doi specialiști ajung la concluzia că aceste mijloace reduc capacitatea naturală de apărare a organismului. Trebuia să găsească un dezinfectant care să nu slăbească sistemul imunitar al pacientului. Fleming a început din nou să studieze bacteriile și a continuat lucrările începute anterior. Soarta a vrut ca, în anul 1928, omul de știință să plece în vacanță, lăsând în laboratorul său o cutie Petri cu o tulpină de bacterie cultivată pe ea, care provoca, printre altele, abcese. Când s-a întors, cutia era acoperită de mucegai iar toate bacteriile dispăruseră. Acest mucegai este Penicillium notatum - de unde și numele penicilinei.
Trebuie precizat faptul că Fleming a fost bucuros de publicarea lucrării cu privire la descoperirea făcută. Știa că penicilina este mai eficientă decât fenolul, dar abia ulterior savanții britanici Florey și Chain au folosit-o pentru tratarea infecțiilor. Întâmplător, au ajuns la rezultatele cercetărilor lui Fleming și la mostra lui de mucegai, care, din fericire, s-a păstrat în stare bună. În timpul celui de al doilea război mondial, ei au folosit medicamentul pe scară mică, deoarece obținerea substanței era foarte costisitoare.
În timpul atacurilor aeriene asupra Londrei, Florey și Chain au cultivat penicilina în toate vasele accesibile și i-au informat pe americani despre studiile efectuate și despre efectele penicilinei. Producția propriu-zisă, pe scară largă a penicilinei, a fost începută de către Statele Unite ale Americii. Florey, Chain și Fleming au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină, pentru descoperirea penicilinei, în anul 1945.
Așadar, aportul lui Fleming la descoperirea penicilinei a fost foarte important, dar nu i se poate atribui meritul în totalitate. În schimb, cu siguranță, el a descoperit singur în anul 1921 o altă substanță, o enzimă naturală care distruge bacteriile - lizozim. În cazul lizozimului, descoperirea a venit în urma cercetărilor efectuate asupra propriilor mucozități. Această substanță apare în secrețiile omului dar și în afara organismului uman și are proprietăți antibacteriene. Din păcate, și în acest caz, Fleming nu a reușit să separe această substanță. Din nou s-a limitat la publicarea rezultatelor cercetării sale. Lizozimul a fost extras de către un alt savant.
Apreciere și recunoștință[modificare | modificare sursă]
Alexander Fleming a fost foarte apreciat în Anglia până la sfârșitul vieții pentru descoperirea sa. În anul 1944, lui Fleming i s-a acordat distincția de Sir, iar un an mai târziu a devenit membru al Royal Society.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d Alexander Fleming (în neerlandeză), Biografisch Portaal
- ^ a b c d Alexander Fleming, SNAC, accesat în
- ^ a b c d Alexander Fleming, Find a Grave, accesat în
- ^ a b https://royalsocietypublishing.org/doi/pdf/10.1098/rsbm.1956.0008 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.pas.va/content/accademia/en/academicians/deceased/fleming.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.nobelprize.org/nomination/archive/show_people.php?id=3058 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/about/amounts/ Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c d A. Fleming, KNAW Past Members, accesat în
- ^ a b c The Peerage
- ^ Gobierno de Canarias[*], 100 EMINENTES CIENTÍFICOS CRISTIANOS QUE CAMBIARON EL MUNDO (în spaniolă)
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Maurois, A. Alexander Fleming, Editura Medicală, 1965.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- en Biografie Premiul Nobel
- Dosarele istoriei: O datorie platita, 15 septembrie 2010, Julian Chitta, Ziare.com
| ||||||||
- Nașteri în 1881
- Nașteri pe 6 august
- Decese în 1955
- Decese pe 11 martie
- 100 Greatest Britons
- Bacteriologi scoțieni
- Biologi din secolul al XX-lea
- Decese în Londra
- Eponime ale craterelor de pe Lună
- Fellows of the Royal Society
- Laureați ai Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină
- Laureați scoțieni ai Premiului Nobel
- Medici scoțieni
- Membri ai Academiei Regale Neerlandeze de Arte și Științe