Poseidon

Poseidon
Zeul mărilor

Poseidon, statuie în portul Copenhaga
Civilizația	mitologia greacă
Rol	zeul mărilor
Simboluri	tridentul, calul, delfinul, taurul și spuma mării
Căsătorit cu	Amfitrita
Urmași	Triton (cu Amfitrita), Tezeu, Polifem, Agenor, Neleus, Anteu
Tată	Cronos
Mamă	Rhea
Bunic	Uranus
Bunică	Geea
Frați	Zeus, Hera, Hades, Demetra, Hestia
Modifică date / text

Acest articol se referă la zeul Poseidon (Neptun). Pentru alte sensuri, vedeți Neptun (dezambiguizare).

În mitologia greacă, Poseidon (greacă Ποσειδῶν) era zeul mării^[1], fiul lui Cronos și al Rheei.

În timpul epocii bronzului, Poseidon a fost venerat ca zeitate principală la Pylos și Teba.^[2] A purtat titlul de „cutremurătorul pământului”. În Arcadia era înrudit cu Demetra și Persefona și a fost venerat ca zeu al apelor. ^[3] El este adesea considerat tatăl cailor. Conform unui mit, cu o lovitură a tridentului său, a creat izvoarele din care au ieșit primii cai din istorie.^[4]

Poseidon a fost considerat protector al navigatorilor și al multor orașe și colonii elene. Homer și Hesiod sugerează că Poseidon a devenit stăpânul mării după înfrângerea tatălui său Cronos și stăpânirea lumii a fost împărțită la sorți între cei trei fii ai săi; Zeus a primit cerul, Hades a primit lumea subterană, iar Poseidon a primit marea.^[5] În Iliada lui Homer, Poseidon îi sprijină pe greci împotriva troienilor în timpul războiului troian. În Odiseea, în timpul călătoriei pe mare de la Troia înapoi spre casa sa din Itaca, eroul grec Ulise l-a mâniat pe Poseidon pentru că îl orbise pe ciclopul Polifem, fiul lui Poseidon. Poseidon îl pedepsește pe Ulise cu furtuni, pierderea corăbiei și a echipajului său și îi provoacă o întârziere de zece ani pe drumul spre Itaca. Poseidon este, de asemenea, subiectul unui imn homeric. Conform lui Platon, legendara insulă Atlantida era domeniul lui Poseidon.^[6]

Atena a devenit zeița patroană a orașului Atena după o competiție cu Poseidon.^[7]

În mitologia romană, Poseidon este cunoscut sub numele de Neptun.

Etimologie

Poseidon cu tridentul, pictat pe un vas de ceramică

Cea mai veche apariție atestată a numelui zeului este scrisă în Linearul B și apare ca Po-se-da-o sau Po-se-da-wo-ne , care corespund cu ( Poseidaōn ) și ( Poseidawonos ) în greaca miceniană ; în greaca homerică apare ca Poseidaōn ; în Aeolică ca Poteidaōn ; și în greaca dorică ca Poteidan , Poteidaōn și Poteidas . ^[8] Forma Poteidawon apare în Corint. ^[9] Titlul de cult al lui Poseidon în Linear B este E-ne-si-da-o-ne , care înseamnă „zguduitorul de pământ ” sau "Cutremură-lume" .

Originile numelui „Poseidon” sunt neclare. O teorie descompune numele în două elemente: primul element înseamnă „soț” sau „lord” (greacă : posis ) care provine din cuvântul din limba protoindo-europeană pótis , iar celălalt element înseamnă „pământ” ( da ), , rezultând "stăpân sau soț al pământului". ^[10] ^[11]

Teoria ar putea face legătura cu Demetra, Pământul-mamă, Poseidon fiind înrudit cu Demetra.

O altă teorie, mai plauzibilă, interpretează al doilea element ca fiind legat de cuvântul doric δᾶϝον dâwon , care înseamnǎ „apă”, dar și de cuvântul proto-indo-european dah₂- ( „apă” ) sau „* * dʰenh₂- "a alerga, curge".

Al doilea element este similar și cu cuvântul din limba sanscrită दन् dā́-nu- (care semnificǎ "fluid, picătură, rouă" ).

Din denumire derivǎ nume de fluvii precum Dunărea ( Danuvius ) sau Don. Posei-dawōn semnifică stăpânul apelor. ^[12] ceea ce atestă faptul că Poseidon a fost inițial un zeu al apelor. ^[13]

Cel puțin câteva surse îl consideră pe Poseidon ca fiind un cuvânt „prehelenic” (adică pelasgian), considerând că etimologia indo-europeană este „destul de lipsită de sens”. ^[14]

Numele zeului frizian și scandinav Fosite sau Forseti, care a fost venerat pe insula Helgoland e posibil să fi derivat din denumirea zeului Poseidon. Potrivit filologului german, Hans Kuhn, forma germanică „* Fosite” este identică din punct de vedere lingvistic cu Poseidon . Altare romane dedicate lui Poseidon au fost găsite în zona Rinului Mijlociu.

Caracterizare

Epitete

Enosichthon (Ἐνοσίχθων), însemnând „Cutremură-lume”;
Kyanokhaitis (κυανοχαίτης), însemnând „Plete-de-beznă”, epitet asociat cu părul închis la culoare, ca marea, al lui Poseidon;
Pontomǽdohn (ποντομέδων), însemnând „Stăpânul” sau „Conducătorul mării”;

Atribute

Mituri

Poseidon a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună cu soția sa, Amfitrita, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.

Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le scufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. Odată el a încercat împreună cu Hera și cu Atena să-l pună în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.

Neptun și Amfitrita
(de Lambert-Sigisbert Adam, 1740)

Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el și zeița Atena atunci când a fost să-și împartă între ei pământul Atticei. Un alt episod îl înfățișează pe zeul mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, și faptul că Odiseu i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polifem, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile și aruncându-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.

Diverse

Cultul lui Poseidon

Răspândire geografică

Cultele zeilor mitologiei grecești sunt adesea vechi și adevărata lor întindere și popularitate este greu de determinat în zilele de azi. Ce rămâne se bazează pe mărturiile celor care trăiră atunci, printre care geografi și călători precum Strabon și Pausanias, și descoperiri arheologice.

Galerie

Ceramică antică cu Atena și Poseidon, datată 360 î.Hr.
Ceramică cu Poseidon ținând în mână tridentul și un pește
Sculpturi cu Poseidon și Demetra descoperite în Smyrna, Turcia
Sculptură cu Poseidon/Neptun (centru) expusă la Ancient Orient Museum din Tokyo

Referințe și note

^ Burkert 1985, pp. 136–139.
^ Burkert 1985, pp. 136–139.
^ Seneca quaest. Nat. VI 6 :Nilsson Vol I p.450
^ Nilsson Vol I p.450
^ Hesiod, Theogony 456
^ Plato (1971). Timaeus and Critias. London, England: Penguin Books Ltd. pp. 167
^ Burkert 1983, pp. 149, 157.
^ Martin Nilsson (1967). Die Geschichte der Griechische Religion. Erster Band. Verlag C. H. Beck. p. 444.
^ Liddell & Scott, A Greek-English Lexicon ' ', Ποσειδῶν Eroare Lua în Modul:Webarchive la linia 336: attempt to concatenate field 'host' (a nil value).
^ Pierre Chantraine Dictionnaire etymologique de la langue grecque Paris 1974–1980 4th s.v .; Lorenzo Rocci Vocabolario Greco-Italiano Milano, Roma, Napoli 1943 (1970) sv
^ Adams , John Paul, „Divinități miceneene” - Listă de fișe pentru Classics 315 din California State University. Accesat la 7 martie 2011.
^ Martin Nilsson, p. 417, p. 445. Michael Janda, pp. 256-258.
^ „Grecii credeau eroziunea rocilor de către ape cauzau cutremurele” : Seneca chest. Nat. VI 6: Nilsson Vol I p.450
^ van der Toorn, Karel; Becking, Bob; van der Horst, Pieter Willem (1999), Dicționar de zeități și demoni în Biblie (ediția a doua), Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdman's Publishing Company, ISBN: 0-8028-2491-9

Bibliografie

Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Albatros, 1980
Bledea Emilia, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2
George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3
N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2
Burkert, Walter (1983), Homo Necans, University of California Press, Berkeley and Los Angeles. 1983. ISBN: 978-0-520-05875-0.
Burkert, Walter (1985), Greek Religion, Wiley-Blackwell 1985. ISBN: 978-0-631-15624-6.
Dietrich, B. C., The Origins of Greek Religion, Bristol Phoenix Press, 2004. ISBN: 978-1-904675-31-0.
Gantz, Timothy, Early Greek Myth: A Guide to Literary and Artistic Sources, Johns Hopkins University Press, 1996, Two volumes: ISBN: 978-0-8018-5360-9 (Vol. 1), ISBN: 978-0-8018-5362-3 (Vol. 2).
GML Poseidon
Gods found in Mycenaean Greece; a table drawn up from Michael Ventris and John Chadwick, Documents in Mycenaean Greek second edition (Cambridge 1973)
Hesiod, Theogony, in The Homeric Hymns and Homerica with an English Translation by Hugh G. Evelyn-White, Cambridge, Massachusetts., Harvard University Press; London, William Heinemann Ltd. 1914. Online version at the Perseus Digital Library.
Homer, The Iliad with an English Translation by A.T. Murray, Ph.D. in two volumes. Cambridge, Massachusetts., Harvard University Press; London, William Heinemann, Ltd. 1924. Online version at the Perseus Digital Library.
Homer; The Odyssey with an English Translation by A.T. Murray, PH.D. in two volumes. Cambridge, Massachusetts., Harvard University Press; London, William Heinemann, Ltd. 1919. Online version at the Perseus Digital Library.
Jenks, Kathleen (aprilie 2003). „Mythic themes clustered around Poseidon/Neptune”. Myth*ing links. Arhivat din original la 27 septembrie 2006. Accesat în 13 ianuarie 2007.
Seelig, Beth J. (august 2002), „The Rape of Medusa in the Temple of Athena: Aspects of Triangulation in the Girl”, The International Journal of Psychoanalysis, 83 (4): 895–911, doi:10.1516/3NLL-UG13-TP2J-927M