Diacon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Diacon cu dalmatică în Biserica Catolică

Diacon ("servitor"; din greacă - διακονος, diakonos; latină - diaconus) este un om care a primit primul grad al Sacramentului Preoției prin impunerea mâinilor episcopului. În Biserica Catolică există două categorii de diaconi:

  • tranzitorii
  • permanenți

Diaconii tranzitorii sunt, de obicei, seminariștii care se găsesc la sfârșitul perioadei de studii teologice. Se numesc astfel pentru că, pentru ei, este o stare intermediară către preoție. Candidatul la diaconatul permanent trebuie să aibă cel puțin 23 de ani împliniți și să îmbrățișeze celibatul.

Diaconii permanenți sunt cei care se dedică pentru toată viața slujirii credincioșilor în forma proprie statului de viață. De obicei sunt oameni căsătoriți, cu un bun comportament creștin care doresc să trăiască în slujirea aproapelui. Pentru a sfinți diacon permanent un om căsătorit, este necesar consimțământul scris al soției. Un diacon permanent care rămâne văduv, nu se poate recăsători, însă poate fi hirotonit preot. Celibul care se sfințește diacon nu se mai poate căsători.

Diaconatul permanent are rădăcini biblice, fiind prezentat în Noul Testament ca o instituție apostolică (Fapte 6,1-6). Primii șapte diaconi au fost: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena, Nicolae. În 1 Timotei 3,8-13 se prezintă calitățile unui diacon.

Pot primi sacramentul diaconatului numai bărbații botezați și miruiți. Sacramentul conferă un caracter spiritual permanent și de aceea nu poate fi repetat și nici conferit pentru un timp limitat. Un diacon poate fi eliberat de obligațiile sau funcțiile legate de sințire, sau chiar poate fi împiedicat să le exercite, însă nu mai poate fi laic niciodată deoarece caracterul este indelebil.

Pentru a primi diaconatul se cere în prealabil, în Biserica Catolică, minim un an de exercițiu ca acolit și lector. Candidatul la diaconatul permanent trebuie să aibe minim 25 de ani împliniți pentru cei celibi și 35 de ani împliniți pentru cei căsătoriți. Vârsta maximă nu depășește, de obicei 60 de ani.

Funcțiile diaconului[modificare | modificare sursă]

Sunt prin excelență de tip administrativ și asistențial.

Funcția diaconului este aceea de a asista și ajuta episcopul și, cu mandatul episcopului, poate ajuta și preoții. În celebrările de orice fel stă mereu la dreapta celui care prezidează.

Proclamă Evanghelia și asistă la altar, propune Rugăciunea Credincioșilor, distribuie Euharistia în cadrul Sfintei Liturghii, administrează Sacramentul Euharistiei celor bolnavi (viaticul), binecuvântează persoane, locuri și obiecte.

Animează comunitatea creștină și exercită și alte servicii cerute de caritate.

În lipsa altor miniștri liturgici poate administra Sacramentul Botezului și Sacramentul Căsătoriei, poate administra o parohie, poate comenta lecturile la Sfânta Liturghie (poate predica). Poate prezida funeraliile și alte funcții liturgice, în afara Liturghiei Euharistice.

Veșmintele proprii[modificare | modificare sursă]

Veșmintele proprii diaconului sunt alba (stiharul) și stola pusă în diagonală, de pe umărul stâng până la înălțimea centurii pe șoldul drept. În cazul celebrărilor solemne se folosește și dalmatica.

În absența miniștrilor liturgici superiori, poate îmbrăca pluvialul, folosit în celebrări solemne, altele decât cea Euharistică.

Legături externe[modificare | modificare sursă]