Expropriere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Exproprierea reprezintă acea operațiune juridică care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun din proprietatea privată în proprietatea publică, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum și plata unor despăgubiri.

Spre deosebire de expropriere, reglementarea este acea activitate a statului prin care individului i se impun anumite limite în exercitarea dreptului de proprietate, fără plata unor despăgubiri.

Exproprieri parțiale[modificare | modificare sursă]

Potrivit lui Richard Epstein, toate reglementările nu sunt altceva decât expropreri parțiale ale proprietății, pentru care proprietarul restricționat în drepturile sale ar trebui să primească compensări.

Exemple de exproprieri parțiale[modificare | modificare sursă]

  1. reglementarea folosirii terenlui se poate limita la rezidențial, comercial sau industrial;
  2. statul poate limita folosirea unui astfel de teren;
  3. statul poate restricționa anumite tipuri de activități;
  4. poate specifica minimul suprafeței unui teren, fundației și maximul de înălțime;
  5. poate desemna anumite structuri ca fiind punct de reper și poate insista ca demolarea parțială sau totală să nu fie făcută decât cu aprobarea anumitor comisii;
  6. reglementările pot limita bunurile ce pot fi comercializate, cât și prețurile pentru acestea.

Condiții ale exproprierii[modificare | modificare sursă]

Pentru Epstein, exproprierea se realizează ori de câte ori sunt îndeplinite următoarele condiții[1]:

  1. Proprietatea în cauză trebuie să fie egală ca valoare atât pentru proprietarul bunului[2], cât și pentru cel ce dorește să îl deposedeze[3];
  2. Exproprierea trebuie să se realzeze printr-un act direct, fără intervenția unei terțe persoane;
  3. Exproprierea poate să vizeze atât întregul bun cât și doar o parte a acestuia;
  4. Exproprierea poate fi deliberată sau conștientă.

Impozitele și alte reglementări ale statului în raport cu exproprierea[modificare | modificare sursă]

În formularea pe care o propune Richard Epstein, "toate reglementările, toate impozitele și toate modificările regulilor răspunderii sunt exproprieri ale proprietății private, prima facie, compensabile de guvernământ"[4]. Aceste trei forme de activități ale Guvernului pot fi privite distinct de problema exproprierii proprietății private.

Compensații[modificare | modificare sursă]

Diferența esențială dintre exproprieri și reglementări se relizează la nivelul compensațiilor: în timp ce în cazul exproprierii despăgubirea se face proporțional cu valoarea imobilului expropriat, în cazul reglementărilor, compensarea este implicită[5]. Reglementările întâmpină dificultăți în cazul în care compensațiile nu sunt prezente nici măcar implicit.[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pentru Epstein "Takings and Torts", în Takings.Private Property and the Power of Eminent Domain, University Press, 1985,p.35
  2. ^ expropriatul
  3. ^ expropriatorul
  4. ^ Richard Epstein,Takings,p.95
  5. ^ impozitele sunt plătite statului în schimbul serviciilor pe care acesta le oferă, acestea având calitatea de obligații financiare ale contribuabililor. Statul compensează indirect individul pentru sumele pe care acesta le plătește
  6. ^ în situația în care statul limitează sfera de acțiune a individului fără a-l compensa pentru pierderea suferită.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Bruce Akerman,"Private Property and the Constitution", Yale University Press, New Haven,1977
  2. Richard Epstein,"Takings.Private Property and the Power of Eminent Domain", Harvard University Press, 1985.