Iuliu Hossu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Iuliu Hossu
Episcopul Iuliu.jpg
Afiliere religioasă   Episcop român unit cu Roma (greco-catolic)
Funcția episcopală
Sediul  Cluj
Titlul   Episcop de Cluj-Gherla
Formulă de adresare   Excelenta Voastră
Preasfinția Voastră
Perioada   1917 - 1970
Predecesor   Vasile Hossu
Succesor   George Guțiu
Cariera religioasă
Hirotonire preot   27 martie 1910 (Roma)
Hirotonire episcopală   4 decembrie 1917
Episcop consacrator   mitropolitul Victor Mihaly de Apșa; impreună cu episcopii Valeriu Traian Frențiu, Demetriu Radu
Titluri precedente   Episcop de Gherla, (până în 1930)
Alte funcții   Cardinal in pectore (1969)
Date personale
Data nașterii   30 ianuarie 1885
Locul nașterii   Milașul Mare, comitatul Cluj
Data morții   28 mai 1970
Locul morții   București

Iuliu Hossu (n. 30 ianuarie 1885, Milaș, comitatul Cluj - d. 28 mai 1970, București) a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, deținut politic, cardinal, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.[1]

Copilăria și studiile[modificare | modificare sursă]

Iuliu Hossu s-a născut în comuna Milașul Mare, plasa Teaca, aflată pe atunci în comitatul Cluj, din părinții Ioan, preot greco-catolic, și Victoria, născută Măriuțiu.

A început studiile în satul natal, numit în vremea aceea Milașul Mare, apoi la gimnaziul lutheran din Reghin, la liceul romano-catolic (clasa a IV-a), la Târgu Mureș, iar clasele a V-a - a VIII-a, la liceul confesional greco-catolic din Blaj. În 1904 și-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu. Acesta era văr primar cu Ioan Hossu, tatăl lui Iuliu Hossu.

Perioada 1910-1918[modificare | modificare sursă]

Corpurile de armată ale Armatei Austro-Ungare
Episcopul Iuliu Hossu dând citire Declaraţiei de la Alba Iulia

Începând cu anul 1910 a activat la Episcopia greco-catolică de Lugoj, unde a ocupat, pe rând, funcțiile de protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar al episcopului Vasile Hossu, pe care îl numea „unchiul Viluc”. Acesta se afla în relații de prietenie cu primul ministru István Tisza.[2] În anul 1914, anul începutului Primului Război Mondial, episcopii greco-catolici și greco-orientali au publicat mai multe scrisori pastorale prin care au animat dragostea pentru Austro-Ungaria și au cerut românilor să nu cadă victime ale influenței panslaviste.[3]

Iuliu Hossu a participat în luna august 1914 la colecta inițiată de Primăria Lugoj pentru ajutorarea familiilor soldaților mobilizați în Corpul VII-Timișoara al Armatei Austro-Ungare. Frații lui Iuliu Hossu, avocatul Vasile Hossu și medicul Traian Hossu, au fost mobilizați ca ofițeri austro-ungari. Al treilea frate, inginerul Ioan Hossu, a fost mobilizat ca ofițer de căi ferate în stația Oradea. Acesta a pus ulterior la dispoziție locomotiva care a transportat delegația unirii de la Alba Iulia la București.[4] Vărul lui Iuliu Hossu, căpitanul austro-ungar Iustin Hossu, a luptat pe frontul sârbesc și apoi a murit moarte de erou pe frontul rusesc.[5] După aflarea veștii morții vărului său, Iuliu Hossu s-a înrolat voluntar, ca preot militar, în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara.[5]

La începutul lunii decembrie 1914 sublocotenentul Hossu a plecat de la Timișoara la Viena, împreună cu Infanterieregiment 64, detașat pentru paza capitalei imperiale. Acest regiment, IR 64, avea încadrați patru preoți militari ortodocși și patru greco-catolici. La Viena a acordat asistență spirituală atât militarilor care asigurau paza Palatului Schönbrunn, cât și internaților din infirmeriile pentru răniții aduși de pe fronturi.[6] Preotul profesor Ioan M. Bota menționează că Iuliu Hossu

„încă de atunci devine un adevărat apostol al înfăptuirii unității naționale între militarii români, adevăr recunoscut de Adunarea Națională de la 1 Decmbrie 1918 la Alba Iulia.[7]

La 3 martie 1917, pe când încă era preot militar, împăratul Carol I al Austriei l-a numit episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu. Numirea a fost confirmată de papa Benedict al XV-lea în data de 17 aprilie 1917, iar hirotonirea episcopală a avut loc în data de 4 decembrie 1917.

Tot Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunăre Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) și a spus următoarea frază memorabilă:

„Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români![8]

Episcopul Iuliu Hossu, alături de alți trei fruntași ardeleni (episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș) au dus la București Declarația de Unire, în Parlamentul României. Cu acest prilej Iuliu Hossu a spus:

„Dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București. Acesta este Sionul Neamului Românesc...[9]

. Tot el a fost cel care i-a înmânat Actul Unirii Regelui Ferdinand I al Românilor.

Episcop de Cluj-Gherla; Senator de drept[modificare | modificare sursă]

Biserica "Buna-Vestire", construita in stil Bauhaus, din cartierul clujean Iris, ctitoria episcopului Iuliu Hossu

În anul 1924, Episcopia greco-catolică de Gherla a primit, cu titlu de donație din partea Sfântului Scaun, Biserica Minoriților din Cluj. Dispunând de un astfel de edificiu reprezentativ, ridicat la rangul de catedrală, vechiul centru episcopal de la Gherla a fost mutat în orașul Cluj, numele instituției devenind Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla. Iar vechea Catedrala din Gherla, cu hramul "Intrarea în Templu a Maicii Domnului" a primit statutul de co-catedrală. În vechiul sediu episcopal din Gherla (actualmente muzeu municipal), episcopul Iuliu Hossu a așezat școala greco-catolică de institutori (învățători), desființată ulterior de autoritățile comuniste. Reședința episcopală mutată la Cluj a fost stabilită în imobilul cumpărat prin efortul episcopului Iuliu Hossu de pe strada Moților nr. 26 - 28. Tot prin grija sa, Catedrala Schimbarea la Față din Cluj a fost prevăzută cu un iconostas[10].

În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, a spus:

„Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un atotputernic, a șters nedreptățile veacurilor și a restabilit dreptatea imanentă. Biruința acestui neam a fost biruința lui Dumnezeu.[9]

Anii 1940-1944, ani în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrație maghiară, nu l-au dezlipit pe episcopul Iuliu Hossu de Cluj. Tot acolo s-a aflat și în perioada de început al regimului comunist (1945-1948).

Sub teroarea comunistă. Cardinal[modificare | modificare sursă]

Fotografia din dosarul său de Securitate

S-a opus cu eroism la mascarada autointitulată întoarcerea credincioșilor greco-catolici români la Biserica Ortodoxă[11]. La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România ( de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți). La 28 octombrie 1948 a fost arestat din reședința sa episcopală de la Cluj și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde a fost ținut închis, sub pază, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici arestați, în foame și frig. Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal. Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții. Aici, s-a consacrat rugăciunii, meditației și unei munci dificile, în clandestinitate, pentru viitorul Bisericii Greco-Catolice, interzise[11]. La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri. La 5 martie 1973, Papa a dezvăluit acest fapt, că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a fost creat cardinal, la ceva timp după decesul ierarhului român.

Placa memorială de pe sediul din Gherla al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla

Sfârșitul vieții[modificare | modificare sursă]

Cardinalul dr. Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București, ultimele lui cuvinte fiind: "Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă". La căpătâiul său a stat cel care a devenit următorul Cardinal român, mitropolitul Alexandru Todea. Mormântul lui Iuliu Hossu se află în Cimitirul Bellu catolic.

„În timpul liturghiei Recviem, celebrată la Paris, la 17 octombrie 1973, pentru odihna sufletului cardinalului Iuliu Hossu, arhiepiscopul Parisului, Cardinalul François Marty, spunea că «forța Spiritului i-a dat puterea să nu se supună niciodată, să rămână un om în picioare în chiar momentul când mâinile și picioarele erau legate», că datorită credinței lui tenace, «el a permis Bisericii Sale să nu moară, ea care este din 1948...o Biserică a Tăcerii.»”[11]

Cardinalul dr. Iuliu Hossu este și autorul unor tulburătoare Memorii apărute, ulterior, în anul 2003, într-un volum tipărit la Editura "Viața Creștină" din Cluj sub titlul: "Credința noastră este viața noastră - Memoriile cardinalului Dr. Iuliu Hossu".

Decretul de excomunicare din 1 octombrie 1948[modificare | modificare sursă]

„În numele Prea Sfintei Treimi, Celei de o ființă, de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt,

NOI

IULIU HOSSU

Din mila lui Dumnezeu și grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop greco-catolic român de Cluj-Gherla,

Facem cunoscut tuturor ce se cuvine din prezent și viitor, că luând cunoștință că azi la 1 octomvrie s-au adunat la Cluj, în orașul nostru de Reședință, o seamă de preoți din sânul Clerului Eparhiilor Provinciei noastre Mitropolitane, pentru a hotărî precum din nefericire au hotărât deslipirea lor, prin apostazie, de la Biserica noastră, cea una, sfântă, catolică și apostolică cârmuită după Dumnezeiasca așezare a Mântuitorului Isus, de urmașul lui Petru Vârhovnicul Apostolilor și temelia Bisericii Sale, am hotărât întru Domnul de a emite următorul

DECRET

În virtutea căruia, cu puterea pe care o deținem ca episcop al locului, aplicăm pedeapsa excomunicării tuturor preoților care au luat parte la adunarea mai sus pomenită și ținută sub prezidiul Preotului Traian Belașcu protopop de Țihindeal, cu toate urmările statorite în sfintele canoane.

Acest Decret al nostru este a se publica în toate bisericile eparhiei noastre de Dumnezeu păzite, în prima Duminică după primire, la toate slujbele, credincioșilor, iar Prea Veneratele Ordinariate ale Provinciei noastre Mitropolitane sunt rugate a-i da Canonica urmare. Dat în Cluj, din Reședința noastră episcopească, la 1 octomvrie anul 1948, al Episcopatului nostru al XXXI-lea. (ss) Iuliu Hossu”[12]

În onoarea lui Iuliu Hossu[modificare | modificare sursă]

  • O stradă din Cluj-Napoca îi poartă numele: strada Cardinal Iuliu Hossu.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent, Academia Română
  2. ^ Valer Hossu, Vestitorul Sionului Românesc, Galaxia Gutenberg 2011, pag. 11.
  3. ^ Drapelul, nr. 82 din 6 aug. 1914, cu pastoralele ep. Vasile Hossu și Miron Cristea; nr. 83 din 8 aug. 1914, cu pastorala ep. Valeriu Traian Frențiu; nr. 84, din 11 aug. 1914, cu pastoralele ep. Demetriu Radu, Ioan Papp și cea a mitr. Ioan Mețianu.
  4. ^ Cum au confiscat autoritățile române locomotiva unirii, România Liberă, 19 noiembrie 2010 (accesat 20 ianuarie 2013).
  5. ^ a b Valer Hossu, op. cit., pag. 13.
  6. ^ Dorin Petresc, Ioan Lăzărescu, Istoria regimentului cezar și regesc nr. 64 Orăștie, Deva 2004, pag. 55-59; 182-183.
  7. ^ Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură Viața Creștină, Cluj-Napoca, 1994, pag. 292.
  8. ^ Catholica.ro, 30 noiembrie 2010, 1 Decembrie 1918 evocat în protopiatul Sebeș
  9. ^ a b Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale și a Bisericii românești de la origini până în prezent, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 1994, p. 292.
  10. ^ Ca și în cazul Bisericii Ortodoxe, ritul catolic român (bizantin sau altfel spus greco-catolic) prevede existența unui zid despărțitor situat între naos și altar. Ritul roman al Bisericii Catolice nu prevede un astfel de zid despărțitor. De aceea, la preluarea Catedralei „Schimbarea la Față” de către Episcopia Română Unită cu Roma (greco-catolică) de Cluj-Gherla a trebuit, pentru buna desfășurare a serviciilor divine în rit greco-catolic, să se construiască un iconostas.
  11. ^ a b c Sergiu Grossu, Calvarul României Creștine, ("Convorbiri Literare & ABC DAVA, 1992), p. 36.
  12. ^ Alexandru Mircea, Pamfil Cârnațiu, Mircea Todericiu, Biserica Română Unită, Madrid, 1952, p. 318.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Valer Hossu, Vestitorul Sionului Românesc, Editura „Galaxia Gutenberg”, 2011. ISBN 978-973-141-350-1.
  • Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură Viața Creștină, Cluj-Napoca, 1994, pag. 292. ISBN 973-96661-5-9
  • Sergiu Grossu, Calvarul României Creștine, „Convorbiri Literare” & ABC DAVA, Chișinău, 1992. ISBN 5-88586-107-4
  • Silvestru Augustin Prunduș (editor), "Memoriile Cardinalului Dr. Iuliu Hossu", Cluj, 2003.
  • Alexandru Mircea, Pamfil Cârnațiu, Mircea Todericiu, Biserica Română Unită, Madrid, 1952, p. 318.
  • Anton Moisin, Minciuna „trecerii” la ortodoxie a românilor uniți, greco-catolici, în anul 1948, Partea I, Victoria, 1998, p. 46. ISBN 973-98401-3-1

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Episcopul Iuliu: Sfântul Marii Uniri, Valer Hossu, Editura Napoca Star, 2008

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Iuliu Hossu


Predecesor:
Vasile Hossu
Episcop de Cluj-Gherla
17 aprilie 191728 mai 1970

Succesor:
George Guțiu