Regență

Regența (în franceză Régence) reprezintă o perioadă tranzitorie în care o persoană (de obicei din cadrul familiei regale) exercită puterea în numele monarhului care fie este minor, absent, incapabil de a guverna singur sau nu-și poate asuma responsabilitățile unui rege. Regența încetează în momentul în care a dispărut cauza care a determinat instaurarea acesteia.

Belgia

• 1830-1831: Regența lui Erasmo Luis Surlet de Chokier, până la urcarea pe tron a lui Leopold I al Belgiei.

• 1944-1950: Regența lui Carol al Belgiei, unchiul lui Baudouin I al Belgiei

Egipt

• 1478-1457: Regența faraoanei Hatshepsut, soția lui Tutmes al III-lea

Spania

• 1665-1675: Regența Marianei de Austria, mama lui Carlos II

• 1840-1843: Regența lui Espartero

• 1833-1840: Regența Mariei Cristina de Bourbon

• 1885-1902: Regența Mariei Cristina, mama lui Alfonso XIII.

• 1869-1871: Regența lui Serrano

Franța

• 1059-1066: Regența Anei de Kiev, mama lui Filip I

• 1226-1242: Regența Blancăi de Castilla, mama lui Ludovic al IX-lea.

• 1316-1316: Regența lui Filip de Poitiers, viitorul Filip V.

• 1483-1491: Regența Anei a Franței, fiica lui Luis XI, pe perioada minorității lui Carol VIII.

• Caterina de Medici
  • 1552-1552: regentă în perioada absenței (pe timp de război) a soțului său Henric al II-lea al Franței.
  • 1560-1563: regentă pe perioada minorității fiului său Carol al IX-lea al Franței

• 1610-1614: Regența Mariei de Medici, mama lui Ludovic al XIII-lea

• 1643-1614: Regența Anei de Austria, mama lui Ludovic al XIV-lea

• 1715-1723: Regența lui Filip de Orleans, nepotul lui Ludovic al XIV-lea și unchiul lui Ludovic al XV-lea.

Regatul Unit

• 1811-1820: Regența viitorului George al IV-lea, fiul lui George al III-lea.

România

• 1927-1930: Prima domnie a lui Mihai I, nepotul regelui Ferdinand, sub regența formată din prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație.