Evanghelie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuvântul evanghelie înseamnă "veste bună" în limba greacă ευαγγέλιον sau evangelion. Pentru creştini ea înseamnă deci vestea bună transmisă mai departe de apostoli. Utilizarea termenului însă precede creştinismul şi naşterea lui Iisus. De exemplu, există inscripţii precreştine care celebrează împăraţi romani ce aduceau "vestea cea bună" întregului imperiu prin impunerea păcii şi prosperităţii (Octavian este un astfel de exemplu). Mai mult, aceşti împăraţi erau desemnaţi, ca şi Iisus, cu termenul de "mântuitor", iar teologul Helmut Koestler consideră că primii misionari creştini au fost influenţaţi de propaganda imperială în adoptarea acestui termen azi recunoscut ca tipic creştin. Despre această chestiune de propagandă, alţi teologi ca de exemplu Paula Fredriksen merg cu comparaţia mai departe, ei arătând că evangheliile creştine sunt "publicitate religioasă" şi nu biografii. Dar dacă cititorului de astăzi minunile şi vindecările din evanghelii îi apar remarcabile, cetăţeanului mediu al Imperiului roman timpuriu nu i-ar fi produs o impresie prea puternică, căci astfel de poveşti despre vindecări miraculoase, viziuni mistice şi chiar învieri erau spuse despre un apreciabil număr de semi-zei şi eroi, şi de fapt, un număr de fenomene supranaturale erau puse pe seama anumitor filozofi sau împăraţi. Vespasian este un astfel de împărat roman creditat cu înfăptuirea unor vindecări miraculoase, raportate de istoricii Cassius şi Tacit (într-o astfel de descriere acesta redă vederea unui orb, în alta validitatea unui olog - Istoriile lui Tacit). Dar nu numai împăraţii erau în acea lume în care Iisus a trăit înfăptuitori de minuni, ci şi oamenii simpli, de exemplu filozofii sau înţelepţii, de ex. Pitagora sau Apolon din Tiana. Despre acesta din urmă se spune că avea darul care în evangheliile creştine este numit "glosolalie" ("vorbitul în limbi"), ca şi pe acela al scosului diavolilor din oameni.
Evangheliile desemnează scrierile religioase despre Iisus Hristos şi au existat numeroase astfel de scrieri în afară de cele recunoscute de Canonul biblic. Acestea sunt numite "evanghelii apocrife", termenul însemnând ascunse, probabil datorită faptului că posesorii lor au fost de la un moment dat încolo pasibili de pedepse aspre dacă le posedau.
După cum este folosit în Noul Testament, cuvântul se referă la diferite aspecte din descoperirea divină. În mod absolut şi esenţial mântuirea omului este prin evanghelia harului lui Dumnezeu (Romani 2.16). Aceasta este vestea bună: că Isus Hristos a murit pe cruce pentru păcatele lumii, că El a înviat dintre ce morţi pentru ca să fim îndreptăţiţi (Romani 4.25), şi că prin El toţi cei care cred sunt iertaţi (îndreptăţiţi) de toate lucrurile. Dar pentru criticii evangheliei, precum filozoful Paul Henri Thiry, baron d'Holbach, ele nu sunt decât "un roman oriental desgustător pentru orice om de bun simţ, ce nu pare a se adresa decât ignoranţilor, stupizilor, drojdiei societăţii, singurii indivizi care pot fi seduşi de ele." (Istorie critică a lui Iisus Hristos sau O analiză raţională a evangheliilor[1] )
[modifică] Evangheliile recunoscute de către creştini
Canonic majoritatea bisericilor creştine recunosc patru evanghelii:
Note
- ^ lucrare care poate fi citită în integralitate în original la adresa următoare şi care aparţine unei universităţi canadiene: http://classiques.uqac.ca/classiques/holbach_baron_d/histoire_critique_jc/histoire_critique_jc.html
