Propagandă

Denumirea de Propagandă își are originea în Congregația pentru Răspândirea Credinței (lat. Congregatio de Propaganda Fide), înființată în 1622 de Biserica Catolică, cu scopul de a coordona activitățile misionarilor în America Centrală, America de Sud, Caraibe, Filipine, Japonia, China și India, fără însă a se limita la aceste țări, și de a organiza o bibliotecă și o școală pentru preoții misionari, toate acestea cu scopul de a restaura catolicismul în țările protestante și ortodoxe și de a-l răspândi prin convertirea celor care practicau religii necreștine.

Propaganda își are însă începuturile în negura istoriei. De exemplu, împăratul roman Augustus i-a comandat poetului Vergiliu să scrie Eneida cu scopul de a glorifica măreția Romei, de a inocula sentimentul de mândrie pentru trecutul Romei și pentru a cultiva virtuțile romane tradiționale, precum loialitatea față de familie, Imperiu și zeii acestuia. Unii se întreabă dacă aceasta este propagandă sau patriotism.

În prezent, termenul are o conotație mai curând negativă, referindu-se la răspândirea deliberată a unor informații, zvonuri, idei și lucrări de artă, cu scopul de a dăuna altor grupuri specifice, mișcări, credințe, instituții sau guverne. Astfel de exemple sunt propaganda revoluționară și propaganda nazistă.

În Doctrina pentru operații psihologice a forțelor armate ale SUA din 2003 se poate găsi una din puținele definiții "oficiale" ale propagandei, înscrisă într-un document doctrinar militar: Orice formă de comunicare în sprijinul unor obiective naționale în scopul influențării opiniilor, emoțiilor, atitudinilor sau comportamentelor oricărui grup de oameni în beneficiul direct sau indirect al sponsorului acestei comunicări. Tot aici, propaganda este clasificată în Propagandă Neagră, în care se lasă să se înțeleagă că informația ar emana de la altă sursă decât cea reală; Propagandă Gri, în care nu este identificată sursa; și Propagandă Albă, în care sursa sau sponsorul este cunoscut publicului.

Relația între noțiunile de "Propagandă" și "Relații publice" este complexă și - în funcție de interesele de moment și de concepția despre lume - poate să fie structurată în diverse feluri. În urma ultimelor evenimente desfășurate pe plan mondial, chiar și deosebirile între propagandă și relații publice sunt greu de sesizat. În funcție de punctul de vedere al celor interesați, propaganda poate fi opusul relațiilor publice, în măsura în care relațiile publice "informează", în timp ce propaganda "dezinformează" și "manipulează", sau poate fi o formă specială a relațiilor publice, în măsura în care propaganda folosește, într-o măsură mai mare, mijloace de manipulare și de distorsionare a realității. Ambele noțiuni sunt foarte strâns legate de noținile de "Publicitate", "Informare", "Manipulare" și "Cenzură". Din punct de vedere istoric, cenzura a fost pusă în relație cu propaganda, dar în ultima vreme, mai ales după începerea războiului din Golful Persic, instanțele politico-militare ale SUA au aplicat cenzura și în legătură cu relațiile publice.

În esență, propaganda reprezintă o propagare sistematică a unei doctrine, ideologii sau idei, care reprezintă o valoare pentru vorbitor (un exemplu poate fi și propaganda electorală). Cuvântul-cheie al definiției este "sistematic". Simpla expunere a unei ideologii sau doctrine nu reprezintă propagandă. Pentru a deveni propagandă, ideologia și doctrina trebuie să fie răspândite printr-un sistem de comunicare, printr-o serie de evenimente organizate pe o perioadă lungă de timp, cu scopul de a face ca auditoriul să adopte un nou fel de a gândi.

În lucrarea sa Aphorismes du temps présent 1913, Gustave Le Bon spunea că: Este mult mai ușor să sugestionezi o colectivitate, decât un individ. Credința în puterea sa și lipsa de răspundere, îi dau gloatei o intoleranță și un orgoliu excesive.

Înaintea sa, în lucrarea De la Démocratie en Amérique I 1835, Alexis de Tocqueville opina că: În general, concepțiile simple pun stăpânire pe spiritul poporului. O idee falsă, dar exprimată clar și precis, va avea întotdeauna o putere mai mare în lume decât o idee adevărată, dar complexă. Prin urmare, partidele - care sunt un fel de mici națiuni în sânul uneia mari - se grăbesc mereu să adopte ca simbol un nume sau un principiu, care adesea reprezintă foarte imperfect scopul pe care și-l propun, și mijloacele pe care le folosesc, dar fără de care nu ar putea nici să subziste, nici să acționeze.

Propaganda, împreună cu măsurile militare, economice și/sau politice, reprezintă și o parte componentă a războiului psihologic.

Războiul psihologic constă în folosirea propagandei în așa fel încât să zdrobească rezistența inamicului, să demoralizeze forțele armate a le acestuia și să sprijine moralul forțelor poprii.

Profesorul Paul Linebarger considera că: Propaganda militară constă dintr-o anumită formă de comunicare, planificată din timp, destinată să influențeze spiritul și atitudinea inamicului, a unui grup neutru sau a maselor străine cu atitudini ostile, în interesul unui scop strategic sau tactic bine definit.

Vezi și

• Cenzură
• Dezinformare
• Educație
• Manipulare
• Patriotism Patriot
• Publicitate
• Propagandă nazistă

Bibliografie

• „Enciclopedia propagandei românești”, de Călin Hentea, editura Adevărul, 2012 - recenzie

Legături externe

• Öffentlichkeit und Medien in der Zivilgesellschaft: [1]
• Literary Terms and Definitions: [2]
• Propaganda: [3]
• Propaganda: [4]
• PROPAGANDE: [5]
• Propaganda: [6]
• Enciclopedia propagandei românești, 8 iunie 2012, Stelian Turlea, Ziarul financiar
• Istoria pe care nu o vom uita niciodată. Manipularea prin discursuri sau limbaj în perioada comunistă. Cum ni se spăla mintea prin emisiunile de la TV, dar și prin presa ceaușistă, 8 martie 2013, Corespondenți „adevărul”, Adevărul